Noapte de foc în Rusia: rafinărie Rosneft în flăcări în Orientul Îndepărtat, la 6.500 de kilometri de Ucraina, depozit Wildberries distrus lângă Voronej
În regiunea rusă Habarovsk, în dimineața zilei de 11 august, a izbucnit un incendiu la rafinăria de petrol „Komsomolsk”, deținută de compania „Rosneft”. Cauza incendiului nu este deocamdată cunoscută, scrie publicația Astra.

Primele informații despre incendiu au început să apară în jurul orei 11:00, ora locală, pe 11 august. Este vorba despre societatea RN-Komsomolski NPZ, care aparține companiei petroliere ruse Rosneft.
Uzina este situată în orașul Komsomolsk-pe-Amur, la aproximativ 6.500 de kilometri de granița cu Ucraina.
Rafinăria de la Komsomolsk a fost pusă în funcțiune în 1942, iar capacitatea sa proiectată este de aproximativ 8 milioane de tone de petrol pe an.
Uzina produce benzină auto și motorină de standard K5, combustibil naval și alte produse petroliere, fiind unul dintre principalii furnizori de produse petroliere din Orientul Îndepărtat al Rusiei.
În aceeași noapte, a izbucnit un incendiu și pe teritoriul unui complex logistic al companiei Wildberries, aflat în apropierea orașului Voronej. Investiția în acest complex, deschis la finalul anului 2025, s-a ridicat la aproximativ 11 miliarde de ruble.
Atacuri și incendii pe un front întins
Potrivit canalelor de monitorizare, incendiul de la rafinăria din Orientul Îndepărtat rus a izbucnit în aceeași noapte în care un depozit logistic al Wildberries din regiunea Voronej a fost vizat, în noaptea de 11 august.
În îndepărtatul oraș Komsomolsk-pe-Amur, din regiunea Habarovsk, incendiul de la rafinărie a fost semnalat de canalul de Telegram Exilenova Plus. Cauza rămâne, deocamdată, neclară.
În regiunea Voronej, un depozit logistic Wildberries din localitatea Novaia Usman a fost cuprins de flăcări, în urma unei serii de explozii produse la fața locului, în contextul atacurilor ucrainene, potrivit canalului de Telegram Supernova Plus.
Un bărbat de 49 de ani a murit, iar alți doi oameni au fost răniți în urma atacului ucrainean cu drone asupra regiunii, a anunțat guvernatorul regiunii Voronej, Aleksandr Gusev. Acesta a susținut că toate cele 15 drone au fost doborâte, iar victimele s-au produs din cauza căderii resturilor unei drone.
Un alt incendiu a fost semnalat la o centrală electrică situată la aproximativ 4.300 de kilometri de Ucraina, în orașul Angarsk, din regiunea Irkutsk, potrivit tot canalului Exilenova Plus.
În orașul rus Orsk, situat la aproximativ 1.500 de kilometri de Ucraina, în regiunea Orenburg, o rafinărie de petrol și o uzină mecanică au fost lovite de forțele ucrainene, potrivit canalului Supernova Plus. Aceste informații nu au putut fi verificate imediat de publicația Kyiv Independent.
Ucraina lovește în mod regulat infrastructura militară aflată în adâncul teritoriului rus și în teritoriile ucrainene ocupate, într-un efort de a diminua capacitatea Moscovei de a continua războiul.
În noaptea de 10 august, forțele ucrainene au lovit o rafinărie de petrol rusă din Tatarstan și au vizat ținte militare în teritoriile ucrainene ocupate, în timp ce Rusia a susținut că apărarea sa antiaeriană a interceptat 456 de drone ucrainene pe întreg teritoriul țării.
Tot în aceeași noapte, forțele ucrainene au lovit combinatul petrochimic Tobolskneftehim, din regiunea Tiumen, a anunțat Statul Major General al Ucrainei. Obiectivul vizat este situat în orașul Tobolsk, la aproximativ 2.200 de kilometri de granița ucraineano-rusă.
Printre țintele Ucrainei din ultimele săptămâni s-au numărat mai multe depozite aparținând companiei ruse Wildberries. Pe 7 august, forțele ucrainene au lovit un centru logistic al gigantului rus de comerț online din orașul Ekaterinburg, potrivit publicației ruse independente Astra, informație confirmată ulterior chiar de companie.
Un alt depozit Wildberries a fost cuprins de flăcări în regiunea Tula, după ce a fost vizat de drone ucrainene în noaptea de 5 august, au anunțat autoritățile.
Wildberries comercializează pe site-ul său o gamă variată de echipamente militare, inclusiv componente pentru drone și veste antiglonț. Divizia bancară a companiei a fost sancționată de Uniunea Europeană în iulie, din cauza contribuției sale financiare la bugetul de stat al Rusiei. Wildberries joacă, de asemenea, un rol important în economia de consum rusă.





















































