Interviu NATO promite „măsuri suplimentare”, după atacurile rusești din Marea Neagră. Ce ne trebuie și ce ne pot oferi aliații
NATO promite „măsuri suplimentare” pentru Marea Neagră, însă detaliile concrete lipsesc. În acest context, comandorul (rtr.) Sandu Valentin Mateiu, fost ofițer de intelligence și fost analist al MApN, explică, pentru „Adevărul”, ce trebuie să ceară România aliaților pentru ca umbrela defensivă să devină o garanție reală. În opinia sa, e nevoie de la avioane de patrulare maritimă și senzori de ultimă generație, până la sisteme integrate de comandă-control care să contracareze eficient amenințările hibride din regiune.

Adevărul: NATO promite „măsuri suplimentare”, după solicitările făcute de Bulgaria în urma atacurilor din Marea Neagră, dar nu precizează care vor fi acestea. Ce ar putea să ne ofere aliații și ce ar trebui să solicite România?
Sandu Valentin Mateiu: Decizia în privința a ce vom cere aparține Ministerului Apărării, pentru că e este vorba de un dispozitiv de apărare, nu numai a infrastructurii critice pe care noi o avem în zona economică exclusivă, dar și a navelor neutre în apele noastre teritoriale. Este și o discuție legată de apărarea navelor neutre în zona economică exclusivă.
Cred că ai noștri în primul rând vor cere și deja au obținut acest sprijin politic. La nivel diplomatic este foarte important să știm că țările aliate își declară sprijinul pentru noi, pentru că decizia politică este cea mai importantă, nu e o simplă declarație. Este cea prin care aliații își asumă acest sprijin și prin care se transmite un mesaj oricărui potențial inamic.
Și în ce ar consta acest sprijin, ce echipamente militare ar trebui să solicităm și ce ne-ar putea oferi NATO?
În ce va consta ajutorul NATO depinde foarte mult de ceea ce vom cere noi, ce soluție propunem în cooperare cu alianța și cu Bulgaria și foarte probabil și Turcia, pentru că am tot vorbit despre cooperarea România-Bulgaria-Turcia în cadrul NATO. Și întreg dispozitivul de apărare, pe mare și în aer. Deja se vorbește despre un P-8 Poseidon, un avion de patrulare maritimă care ar fi la Varna și care patrulează, are o capacitate de supraveghere deosebită acest P-8 Poseidon. Este urmașul lui P-3 Orion, inițial era antisubmarin, dar are senzori capabili să supravegheze tot ce este pe mare și în mediu subacvatic. Este foarte, foarte bun. Cred că vor mai veni și alte asemenea avioane de patrulare. Franța știu că deja a promis României ajutor și probabil că francezii vor trimite și un avion de patrulare maritimă, un Atlantic Bréguet, să vedem acum ce au mai schimbat, ce vor decide ei să ne mai aducă. Iarăși în privința senzorilor, Uniunea Europeană ne-a transmis că vom primi imagini de satelit, dar și sprijin pentru analizarea acestora, sprijin de intelligence, pentru a înțelege în final, pentru a vedea ce e de făcut, pentru că în final aici sunt cele trei elemente: vezi, decizi, ataci, iar angajezi. Iar aici văd că este o concentrare mare pe partea de senzori pentru a asigura prima detectare, clasificarea, identificarea, urmărirea țintelor în mediul aerian și cel maritim.
Unde ar fi nevoie de o atenție specială, pornind de la riscurile actuale și de la experiența acumulată deja pe baza a tot ceea ce s-a întâmplat în acești ani?
Aici în mediu la suprafața mării, deci mediul maritim, trebuie să fim atenți să rezolvăm și problemele instituționale pe care le știm, cooperarea între instituții, pentru că și aici, bănui, că vom cere ajutorul. Să vedem în ce se va materializa acest sprijin, cum se va materializa, dar în final cam astea sunt cele trei elemente: senzori, sisteme integrate și comandă și control, intelligence. Și, cum spuneam, acces și imagini din satelit și elementele de execuție în aer. Avem și avioanele noastre, dar vom vedea în ce măsură vom avea și sprijin aerian eventual specializat și pe mare. Pe mare apare o problemă. Este Convenția de la Montreux (n.r. - tratat internațional care reglementează tranzitul și suveranitatea navelor prin strâmtorile Bosfor și Dardanele din Turcia), să vedem cum va gestiona și Turcia, dacă și în ce măsură va oferi acces prin strâmtori, dar până acum n-am văzut nicio navă NATO intrând în Marea Neagră.
Platforme autonome și sprijinul aliat
Ce altceva am putea solicita și ce ne-ar mai putea oferi aliații, pentru a ține mai ușor sub control situația și pentru a evita probleme serioase?
Mă gândesc aici la platforme autonome, știm că știm că sunt capabilități deosebite în cadrul NATO. Britanicii au deja o flotă de asemenea sisteme independente. Cam aici văd eu ajutorul, dar cred că esențial este faptul că deja ni s-a răspuns politic. Alianța este alături de noi și cred că aici a fost foarte important faptul că noi am găsit răspuns, mă refer la faptul că avioanele noastre, radarele noastre au detectat acele ținte și în final avioanele noastre au doborât două drone care deja zburau deasupra apelor teritoriale și urmau să atace nave neutre în apele noastre teritoriale.
În ce privește modul în care a acționat România, cum ați aprecia reacția autorităților și a Armatei Române la aceste provocări?
Aici este important și faptul că am avut senzorii care ne-au ajutat, am avut și timpul de reacție redus, pentru că sunt drone cu reacție, este mai ușor pentru avioane să le angajeze. Viteza acestor drone este undeva de la 450-550 km/h în sus, numai că timpul de reacție este mic, din timpul din momentul în care ai detectat-o. Gândiți-vă că noile drone rusești merg cu o viteză de 5-6 ori mai mare față de ceea ce știam la drone până nu demult. Înainte mergeau cu 100 de kilometri pe oră, acum merg de la 500 în sus. Timpul de reacție este mic. Trebuie să vezi, să decizi, să vectorizezi avioanele, iar acestea să aibă timp să angajeze ținta înainte ca această țintă să atace navele. Știm în fond tot, tot ciclul: de la senzori și radiolocatori, știți, comandă, control, decizia luată și angajarea țintelor de către piloți, deosebită, pentru că am oprit în fașă o criză. Dacă aceste atacuri continuau, ne-am fi aflat într-o altă perspectivă cu acest ajutor. Așa am rezolvat problema. Soluțiile pot fi analizate, propuse, gândite în timp, iar ajutorul vine să adauge la ceea ce deja noi am făcut.
NATO își schimbă strategia și promite să zdrobească orice agresor. De ce România rămâne vulnerabilăArmata Română a reușit să distrugă două drone în Marea Neagră. Cum percepe NATO reacția noastră?
Este un element deosebit această victorie, pentru că ne aduce nu numai o pauză în găsirea soluțiilor, dar ne aduce altă poziție în punerea problemei. Cerem ajutor la ceva ce noi am făcut. Cerem practic contramăsuri, nu? De fapt, mai mult. Cu mijloacele pe care le-am avut, am oprit o criză în fașă. Cu mijloacele pe care le-am avut, am oprit o criză în fond. Acest ajutor pe care ni-l vor oferi aliații se adaugă la rezolvarea problemei de către noi. Nici n-am cuvinte ca să evaluez cât de importantă este această victorie a băieților noștri. Și sunt convins că NATO nu are decât cuvinte de laudă și apreciază felul în care am reacționat.
Atacurile hibride și poziția Bulgariei
Pe de altă parte, am văzut că decizia anunțată de NATO, de a se implica mai mult, vine la solicitarea Bulgariei, nu la a României. În același timp, Sofia a evitat să spună cu subiect și predicat că Rusia poartă vina pentru cele întâmplate. De ce tot acest „balet” și această diplomație?
Rușii nu și-au asumat aceste atacuri, iar pentru ei confruntare hibridă a însemnat un avantaj. Acum, dacă românii au lovit aceste drone, prin faptul că Rusia nu și le-a asumat nu poate nici să reclame că i-a fost atacată o dronă, de vreme ce nu și-a asumat acest atac. Deci acțiunea armatei a rezolvat multe lucruri. În ce privește reacția Bulgariei, aici sunt două motive. O dată, este greu de demonstrat că Rusia a fost în spatele acțiunilor. Pe mare este cel mai ușor să duci războiul hibrid, pentru că acolo trebuie să găsești probe, iar pe mare este greu.
Și doi, din considerente de politici la ei, pentru că au un guvern prorus care nu și-a dorit să prezinte Rusia, din start, ca fiind agresorul, ca fiind cea care atacă navele în zona economică exclusivă.

Dacă ar fi să comparați modul în care a acționat România și modul în care a făcut-o Bulgaria, se poate spune că Sofia a fost mai activă în plan diplomatic, iar noi am făcut-o în plan militar?
Da, bulgarii mi s-au părut mai incisivi decât noi, cel puțin în faza inițială, în ce privește felul în care a reacționat ministrul lor de Externe și cum au reacționat diplomatic. Noi am acționat mai bine decât ei militar. Avioanele noastre F-16 au doborât drone rusești, dar în faza inițială ei au fost mai incisivi decât noi pentru că au protestat pentru atacul în zona economică exclusivă, noi nu am făcut-o la fel de ferm. Am prezentat-o într-un comunicat în care deplângeam atacul asupra unei nave civile, dar n-am vorbit despre afectarea intereselor noastre, despre încălcarea dreptului internațional. Putem spune că noi am fost mai eficienți în plan militar. Bulgaria a fost, ziceam, mai incisivă în declarații, noi mai eficienți în acțiune. Cred că noi am luat inițial o strategie prudentă, dar care dacă nu exista sprijin de la forțele armate putea să ducă la o situație dificilă. Bulgarii au reacționat politico-diplomatic incisiv, dar în final acțiunea care a încheiat criza cel puțin pentru un moment sau a oprit începerea unei crize, care a încheiat aceste atacuri, a fost armata României.
„A fost un atac pe teritoriul României, dar nu împotriva țării noastre”. Detaliul care face diferența între război și pace cu Rusia, explicat de un analist de intelligenceMesajul transmis Rusiei
Dacă ar fi acum să judecăm la rece, credeți că mesajul transmis de România și de aliați Rusiei a fost suficient de clar pentru a-i opri sau măcar pentru a-i face să se gândească de acum de două ori înainte să ne mai provoace?
România a transmis un mesaj foarte clar, pentru că din momentul în care ei atacaseră nave neutre în apele noastre teritoriale, era un atac pe teritoriul României. Ne era afectată suveranitatea și dacă acest lucru se repeta, apărea o situație de criză, pentru că aveam un atac pe teritoriul României. Nu asupra României, dar pe teritoriul României. Pentru că nu au fost incidente, au fost atacuri. Probabilitatea ca o dronă aeriană să nimerească într-o navă dintr-un incident pe mare este zero. Ea țintește acea navă. Iar dacă nu reacționam, ajungeam, dacă se repeta, la o criză, pentru că aveam un atac pe teritoriul României care se repeta. Și desigur apărea întrebarea dacă nu cumva poți să-l consideri un atac împotriva României. Cum spuneam, Armata Română și-a făcut datoria și a închis din fașă o situație care putea să devină periculoasă degenerând într-o criză. Și se pare că a fost un mesaj suficient de clar, de atunci rușii n-au mai trimis nimic aici.




















































