Chirurg din Craiova, condamnat după moartea unui pacient. Ce despăgubiri vor primi soția și cei 5 copii ai vicimei | adevarul.ro

Chirurg din Craiova, condamnat după moartea unui pacient. Ce despăgubiri vor primi soția și cei 5 copii ai vicimei

Publicat:
0
1 live

Un chirurg de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a fost condamnat definitiv la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, după decesul unui pacient în urma unei intervenții chirurgicale. Medicul nu va mai putea exercita timp de patru ani profesia de medic specialist în chirurgie toracică în sistemul public sau privat de sănătate.

Un chirurg de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a fost condamnat definitiv.
Un chirurg de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a fost condamnat definitiv. Foto: pandurul.ro

Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondate apelurile formulate de medic și de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova împotriva sentinței Judecătoriei Craiova din 5 februarie 2026. Decizia instanței de apel este definitivă.

În același timp, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile formulate de membrii familiei victimei și a majorat despăgubirile morale. Soția pacientului va primi 50.000 de euro, față de 15.000 de euro, cât stabilise inițial Judecătoria Craiova. Pentru cei cinci copii ai victimei, despăgubirile au fost majorate de la 10.000 la 20.000 de euro pentru fiecare.

În total, daunele morale acordate definitiv soției și celor cinci copii se ridică la 150.000 de euro. Medicul și Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova au fost obligați în solidar la plata acestor sume, în echivalent în lei la data plății.

Medicul a primit doi ani și șase luni cu suspendare

Judecătoria Craiova l-a condamnat pe medic la doi ani și șase luni de închisoare pentru ucidere din culpă, însă executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de trei ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pe perioada supravegherii, medicul trebuie să respecte mai multe obligații, printre care prezentarea la Serviciul de Probațiune Dolj la datele stabilite, primirea vizitelor consilierului de probațiune și anunțarea eventualelor schimbări privind domiciliul sau locul de muncă.

De asemenea, acesta trebuie să efectueze 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” sau la Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” din Craiova.

Pacientul a murit după o intervenție din 2019

Dosarul vizează decesul unui pacient în urma unei intervenții chirurgicale efectuate în septembrie 2019 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

Potrivit acuzațiilor analizate în dosar, în timpul operației medicul ar fi secționat trunchiul brahiocefalic drept al pacientului, ceea ce a provocat o hemoragie masivă. Pacientul a decedat ulterior.

Condamnarea medicului și interdicția de a exercita profesia au rămas definitive după soluția pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Medicul a mai fost acuzat de ucidere din culpă

În septembrie 2025, același medic a fost trimis în judecată într-un al doilea dosar penal, în care este acuzat de alte două infracțiuni de ucidere din culpă. Cauza este distinctă de dosarul în care a fost condamnat definitiv pentru decesul pacientului operat în 2019, notează euro24info.ro.

Medicul fusese reținut anterior, în aprilie 2023, de polițiștii din Dolj, fiind cercetat la acel moment pentru patru infracțiuni de ucidere din culpă, în urma unor intervenții chirurgicale. Potrivit anchetatorilor, era vorba despre prelevarea unor probe biopsice în cazul a patru pacienți, doi bărbați, de 76 și 77 de ani, din Craiova și Plenița, și două femei, de 64 și 66 de ani, ambele din Târgu Jiu, care au decedat ulterior intervențiilor.

După reținere, procurorii au dispus față de medic măsura controlului judiciar. În cel de-al doilea dosar, acuzațiile privind cele două decese urmează să fie analizate de instanță.

Top articole

Partenerii noștri