Traian Băsescu acuză Justiția după eliberarea lui Omar Hayssam: „Exact în ziua în care se marchează 25 de ani”
Fostul presedinte Traian Băsescu a criticat decizia justitiei de eliberare a celui mai mediatizat terorist din România, Omar Hayssam, chiar în ziua în care se împlinesc 25 de ani de la atentatele din Statele Unite.

Fostul președinte Traian Băsescu a comentat la Digi 24 eliberarea din închisoare a teroristului Omar Hayssam, după o condamnare dată în timpul mandatului său. De altfel, Băsescu s-a implicat personal în eliberarea jurnaliștilor răpiți de acesta și spune că eliberarea este una nefericită pentru că s-a dat în ziua când se împlinesc 25 de ani d la atentatele teroriste din SUA.
„Constat că exact în ziua în care se marchează 25 de ani de la teribilul act terorist din Statele Unite, justiția română, în cinstea acestui eveniment, l-a eliberat pe Omar Hayssam”, a declarat la Digi24 Traian Băsescu, fost președinte al României.
Omar Hayssam, condamnat pentru terorism în dosarul răpirii celor trei jurnaliști români în Irak, a fost eliberat condiționat, după ce Tribunalul Ilfov a admis vineri, 11 septembrie, cererea sa. Hotărârea instanței este definitivă și nu mai poate fi atacată.
La ieșirea din penitenciar, acesta a fost preluat de o ambulanță, fiind însoțit de membri ai familiei și de avocatul său, care au ajuns la unitatea de detenție cu puțin timp înainte de punerea sa în libertate.
Potrivit unor surse judiciare, după eliberare, Omar Hayssam urmează să fie preluat de reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări Ilfov și transportat într-un centru pentru refugiați. Acolo va rămâne sub supraveghere până la finalizarea procedurilor de returnare în țara de origine.
În februarie 2008, Hayssam a fost condamnat definitiv, în lipsă, pentru implicarea în răpirea celor trei jurnaliști. De-a lungul anilor, acesta a mai fost judecat și condamnat în alte dosare, inclusiv pentru fapte de terorism.
În 2006, omul de afaceri de origine siriană a fost eliberat din detenție după ce a invocat probleme grave de sănătate, fiind diagnosticat, potrivit informațiilor de la acea vreme, cu cancer în fază terminală. La scurt timp după punerea sa în libertate, acesta a părăsit România, în ciuda măsurilor dispuse de autorități.
După șapte ani de la fuga din țară, Omar Hayssam a fost readus în România, în 2013, și încarcerat pentru executarea pedepselor primite.
25 de ani de la atentatele teroriste din SUA
În dimineața zilei de 11 septembrie 2001, în Statele Unite, a avut loc cel mai sângeros și brutal atentat terorist din istoria modernă. 19 teroriști au deturnat patru avioane de pasageri care făceau curse interne pe teritoriul Americii de Nord. Ulterior, două dintre acestea au fost pur și simplu izbite în turnurile gemene ale World Trade Center, un important centru al comerțului internațional și al finanțelor, care găzduia sute de companii.
La acea oră, mii de oameni erau la locul de muncă. Câteva sute au fost efectiv ucise pe loc, în momentul impactului. Peste 2.000 de oameni au murit ulterior, mai ales după prăbușirea celor două turnuri gemene, a căror structură a cedat după impact.
Al treilea zbor deturnat a lovit Pentagonul, iar al patrulea s-a prăbușit pe un câmp din Pennsylvania, după ce pasagerii s-au luptat cu teroriștii. În urma prăbușirii nu au existat supraviețuitori. În total, în urma atacurilor au murit în jur de 3.000 de oameni, printre care pasageri ai avioanelor, angajați ai Pentagonului, angajați ai firmelor din World Trade Center, dar și salvatori care au încercat să intervină cât mai rapid.




















































