Romașcanu, despre recunoașterea familiilor LGBT: Există diferențe culturale importante între statele membre

0
Publicat:

Purtătorul de cuvânt al PSD susține că decizia definitivă a CEDO privind protecția și recunoașterea legală a familiilor LGBT din România va trebui analizată de Guvern. Romașcanu a explicat că există diferențe culturale între statele membre.

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD FOTO: Facebook
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD FOTO: Facebook

„România şi-a asumat să recunoască căsătoriile între persoane de acelaşi sex din Uniunea Europeană, astfel încât să poată exista drept de şedere în România a celor care au încheiat asemenea căsătorii în alte state, membre UE. Legat de această decizie, va trebui să se discute la nivelul Guvernului şi să vedem care sunt paşii următori. Există evident această direcţie, pe care noi o acceptăm, suntem membri ai UE. În acelaşi timp, aceste lucruri trebuie făcute cu grijă, în timp, şi cu explicarea suficient de clară către societate a ceea ce înseamnă acest lucru pentru că trebuie să înţelegem şi trebuie să se înţeleagă la nivel european că există diferenţe culturale importante între statele membre", a transmis Lucian Romașcanu la Senat, potrivit Agerpres.

Social democratul a subliniat că România își asumă toate obligațiile care îi revin în calitate de membru UE, însă „avem și noi lucruri pe care trebuie să le spunem”.

„Deşi direcţia este acolo, ne asumăm toate obligaţiile care ne revin din calitatea de membru UE, avem şi noi lucruri pe care trebuie să le spunem. O să vedem cum se va interpreta la nivelul Ministerului de Externe, a Ministerului Justiţiei, la nivelul Guvernului această decizie CEDO (...) La orice lucru decis la nivelul Uniunii Europene este firesc ca şi România să adere. Uniunea Europeană şi calitatea de membru în Uniunea Europeană ne-au adus extrem de multe beneficii, sigur, sunt şi lucruri care nu ne convin întotdeauna, dar trebuie să le luăm în calcul. Întotdeauna deciziile sau directivele Uniunii Europene trebuie updatate legislativ în fiecare ţară membră UE", a adăugat Romaşcanu.

Senatorul PSD susține că este necesar un demers legislativ pentru armonizarea legislației naționale cu cea europeană: „Ministerul de Justiţie, Ministerul de Externe trebuie să se pronunţe, să vadă care este modul de aplicare şi termenele şi calendarul pentru asemenea decizii”.

Potrivit Agerpres, Colegiul de judecători ai Marii Camere a CEDO a respins contestaţia făcută de Guvernul României asupra deciziei pronunţate în luna mai de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care statul român e obligat să adopte o legislaţie pentru recunoaşterea cuplurilor de acelaşi sex.

Statul român a atacat, în luna august,  la Camera Superioară decizia CEDO din 23 mai care obligă România să recunoască prin lege şi să protejeze drepturile cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex care vor să devină oficial o familie. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite