Ciucă salută susținerea Guvernului Olandei pentru aderarea României la Schengen

0
0

Premierul Nicolae Ciucă a salutat susținerea Guvernului olandez, după ce Executivul condus de Mark Rutte a transmis o scrisoare de recunoaștere a pregăirii României pentru aderarea la Sdchengen.

Premierul Olandei în timpul ultimei vizite efectuate în România FOTO Arhivă
Premierul Olandei în timpul ultimei vizite efectuate în România FOTO Arhivă

Salut recunoaşterea de către Guvernul Olandei a pregătirii României de a adera la Schengen, ca un pas esenţial pentru atingerea acestui obiectiv”, a scris premierul Nicolae Ciucă pe Twitter, arătând despre acest pas că a fost posibil prin dialog şi cooperare.

Premierul a mai arătat că „Olanda este un partener valoros al ţării noastre” și „suntem hotărâţi să continuăm să lucrăm împreună”. 

Guvernul condus de olandezul Mark Rutte a anunațat într-o scrisoare adresată Parlamentului că susține aderarea la Schengen a României și Croației, dar are rezerve față de Bulgaria.

Sprijinul Suediei, confirmat în Parlament

În același timp, eurodeputatul Victor Negrescu a anunțat că Parlamentul suedez, cu sprijinul decisiv al colegilor social-democraților, a dat un vot de susținere a aderării României în spațiul Schengen.

Atât premierul Nicolae Ciucă, cât și ministrul de Externe, Bogdahn Aurescu au salutat votul dat în Legislativul suedez. 

Extinderea Schengen, primul punct de pe agenda JAI din 8 decembrie

   Extinderea spațiului de liberă circulație Schengen apare ca prim punct pe agenda Consiliului JAI din 8-9 decembrie.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, și-a exprimat speranța că rezultatul evaluării pozitive a experților olandezi și ridicarea MCV se vor concretiza în susținerea Olandei la votul din 8 decembrie, în urma unei întâlniri cu omologul din administrația de la Haga, care i-a spus că nu sunt probleme.    

Despre opoziția venită din partea social-democraților din parlamentul Suediei, Aurescu a arătat că are reconfirmarea susținerii din partea întregului spectru politic din Suedia. 

Situația pare să fie gestionată inclusiv în cazul Austriei, acolo unde guvernul de la Viena a comunicat, pe mai multe voci, poziții de reticență față de extinderea Schengen, dar doar în presă. În discuțiile oficiale cu Ministerul Afacerilor Externe din România și cu titularul de la Interne, Lucian Bode, nu au fost semnalate probleme legate de cazul românesc. De altfel, la nemulțumirile legate de migranți, Bode i-a prezentat date care arată că prin România au trecut doar 2,7% din totalul de 75.000 de persoane care au venit pe ruta balcanică și au ajuns în Austria.

Austria, ultimul opozant. Surse

Însă, cu toate demersurile pentru obținerea susținerii Austriei, potrivit unor surse diplomatice citate de Total Croatian News, la discuțiile dintre ambasadorii statelor membre UE, Austria a fost singura țară care s-a opus aderării României la Schengen.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri