„Nu fi dobitoc, ia-ți pastilele”. Tănasă (AUR), scandal în ședința în care s-a aprobat trimiterea a 20 de militari români la comandamentul pentru Ucraina
Comisiile reunite pentru apărare din Camera Deputaților și Senat au aprobat miercuri, 16 septembrie, într-o ședință cu scântei, solicitarea Administrației Prezidențiale privind participarea României cu până la 20 de militari la Comandamentul operațional al Forței Multinaționale în sprijinul Ucrainei și la structurile de comandă și control subordonate acestuia.

Aprobarea vine la o săptămână după ce Administrația Prezidențială a explicat că militarii români nu vor fi desfășurați pe front și nu vor participa la operațiuni de luptă. Instituția a precizat anterior că „România NU trimite trupe combatante în Ucraina și nici militari pe front”, iar activitatea personalului militar român se va desfășura în Franța și Marea Britanie, în cadrul unor structuri de planificare, comandă și control.
Solicitarea a fost aprobată cu majoritate de voturi, însă dezbaterile din comisii au fost marcate de tensiuni, în centrul controverselor aflându-se deputatul AUR Dan Tănasă.
Acesta a criticat modul de desfășurare a ședinței, după ce parlamentarilor li s-a transmis să își limiteze intervențiile.
„O să punem toate întrebările”, a spus Tănasă, adăugând că „nu o să punem câte întrebări vreți dumneavoastră”, potrivit Digi24.
Parlamentarul AUR a acuzat conducerea ședinței că încearcă să reducă posibilitatea de exprimare a parlamentarilor din opoziție.
„Mă deranjează că ne băgați pumnul în gură”, a afirmat Tănasă.
Tănasă a legat dezbaterea și de poziționarea formațiunii față de conflictul din Ucraina, susținând că „vreți să ne băgați în război cu Federația Rusă”.
Potrivit relatărilor din timpul ședinței, schimbul de replici a continuat și cu deputatul USR Bogdan Rodeanu, vicepreședinte al Comisiei pentru apărare din Camera Deputaților. Conform informațiilor de la fața locului, Tănasă i-ar fi transmis acestuia: „Dacă vrei respect, nu fi dobitoc, ia-ți pastilele”.
După avizul favorabil din comisiile parlamentare, solicitarea privind participarea militarilor români la structurile de comandă ale Forței Multinaționale în sprijinul Ucrainei urmează să fie supusă votului în plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului.
Amintim că, săptămâna trecută, Președintele României a solicitat Parlamentului aprobarea participării cu cel mult 20 de militari la Comandamentul operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei, însă aceștia nu vor participa la lupte și nu vor fi desfășurați pe teritoriul ucrainean.
Administrația prezidențială: „O manipulare alarmistă”
Administrația prezidențială a semnalat atunci propagarea în mediul online a unei narațiuni false, potrivit căreia România ar urma să trimită militari în Ucraina pentru a participa la război.
„Este o manipulare alarmistă care distorsionează deliberat o decizie administrativă cu scopul de a alimenta teoria nefondată a atragerii României în conflict. Agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei afectează toate statele din regiunea Mării Negre, inclusiv România, care are graniță directă cu Ucraina. Ne aflăm, așadar, într-o zonă geopolitică de insecuritate persistentă, din cauza acțiunilor militare rusești. Prioritatea zero a României este protejarea și apărarea cetățenilor noștri, motiv pentru care țara noastră participă în toate formatele internaționale care ajută la atingerea acestui obiectiv major de securitate. Un astfel de format este Coaliția de voință pentru Ucraina, constituită cu scopul de a asigura, după încheierea unui acord de încetare a focului, un sistem de garanții politice și juridice pentru Ucraina, ceea ce ar însemna garanții de pace și stabilitate pentru întreaga noastră regiune. În vederea implementării deciziilor de nivel politic, în domeniul militar, în anul 2025, a fost activat Comandamentul operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei. Faptele reale și verificabile sunt următoarele:
Nicio prezență pe front: Președintele României a solicitat Parlamentului aprobarea participării României cu până la 20 de militari la Comandamentul operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei și la structurile de comandă și control subordonate acestuia. România NU trimite trupe combatante în Ucraina și nici militari pe front.
Locație sigură, pe teritoriu Aliat: Structura de comandă are caracter rotațional și își desfășoară activitatea în Franța și Marea Britanie, la mii de kilometri distanță de linia frontului”.




















































