LIVE TEXT | Toți miniștrii Guvernului Ciolacu au primit aviz pozitiv după audieri - fulger
0Miniștrii Guvernului Ciolacu sunt audiați într-o procedură-fulger la comisiile de specialitate din Parlament. Toți miniștrii Guvernului Ciolacu au primit aviz pozitiv după audieri-fulger.

UPDATE: Mircea Fechet, aviz favorabil pentru Ministerul Mediului. Toate propunerile pentru ministere au primit undă verde.
UPDATE: Adrian Câciu a primit aviz pozitiv pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene din partea comisiilor de specialitate din Camera Deputaților și Senat. S-au înregistrat 23 de voturi „pentru” și 10 voturi „împotrivă”.
UPDATE: Luminița Odobescu a primit aviz favorabil pentru funcția de ministru al Afacerilor Externe din partea comisiilor parlamentare reunite de specialitate. Au fost înregistrate 30 de voturi „pentru” și 7 voturi „împotrivă”.
UPDATE: Angel Tîlvăr a primit, miercuri, aviz pozitiv pentru funcția de ministru al Apărării Naționale, din partea comisiilor de specialitate din Parlament.
UPDATE: Liderii UDMR au anunțat, miercuri, că Uniunea va fi prezentă în Parlament joi, dar nu va vota la învestirea Guvernului Ciolacu. Decizia vine după ce PNL și PSD a lăsat UDMR în afara Coaliției. Partidul condus de Kelemen Hunor nu mai face parte din noua formulă guvernamentală după ce formaţiunea nu s-a înţeles cu PSD şi PNL pe tema ministerelor care ar fi urmat să le conducă.
UPDATE: Cătălin Predoiu a primit azi pozitiv pentru funcția de ministru de Interne din partea comisiilor de specialitate din Senat și Camera Deputaților. Acesta a fost avizat pozitiv cu majoritate de voturi, fiind patru voturi „împotrivă” și o abținere.
UPDATE: Alexandru Rafila a primit aviz din partea comisiilor parlamentare de sănătate pentru funcția de ministru al Sănătății. S-au înregistrat 25 de voturi „pentru”, 13 „contra” și o singură abținere.
UPDATE Raluca Turcan a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului pentru funcţia de ministru al Culturii, fiind înregistrate 17 voturi „pentru”, 7 voturi „împotrivă” şi două abţineri.
UPDATE Marius Budăi a primit miercuri un aviz favorabil în Parlament pentru al doilea mandat la Ministerul Muncii, cu 38 de voturi „pentru” şi 13 „împotrivă”. Budăi a precizat că prioritățile vor fi reforma sistemului de pensii și cea a salarizării.
UPDATE Marcel Boloş a primit, miercuri, aviz favorabil în comisiile parlamentare pentru portofoliul Ministerului de Finanţe, cu 30 de voturi „pentru”, 10 „împotrivă” şi 3 abţineri. Ministrul a arătat că îşi propune ca ţinta de deficit să fie de 4,4 % din PIB şi a arătat că nu vrea să ajungem în situaţia ca România să aibă blocaţi banii europeni din cauza procedurii de deficit excesiv.
UPDATE Alți doi membri ai PSD, Radu Oprea (Economie) și Bogdan Gruia (Cercetare), au primit aviz pozitiv de la comisii. În timpul audierilor din comisiile de specialitate, Radu Oprea a avansat ideea creșterii spectaculoase a salariului minim pe economie, pe care l-a confundat cu salariul mediu.
UPDATE Sorin Grindeanu a primit aviz pozitiv de la comisiile de specialitate, acesta fiind propus pentru un nou mandat la Transporturi.
UPDATE Și Sebastian Burduja a primit aviz favorabil în ședința comună a Comisiei pentru politica economică, reformă și privatizare și Comisiei pentru industrii și servicii. Ministrul propus pentru Energie, care a condus până acum Digitalizarea, a obținut 38 de voturi „pentru” și 17 împotriva. Ministrul propus a subliniat că două argumente din CV-ul său îl recomandă pentru această funcţie, respectiv pregătirea sa ca economist şi experienţa în relaţii internaţionale.
UPDATE Propunerea pentru Dezvoltare, Adrian Veștea, a primit 37 de voturi „pentru” și șapte împotrivă, fiind avizat pozitiv. Ministrul desemnat pentru Dezvoltare, Adrian Veștea, a precizat că va susține realizarea reformei administrativ-teritoriale, însă e sceptic legat de faptul că se poate realiza în mandatul scurt pe care îl are, dat fiind că vine anul electoral 2024.
UPDATE Florin Barbu a primit avizul Comisiei de agricultură. Votul parlamentarilor din comisie: 29 pentru, 7 împotrivă și 0 abțineri. Florin Barbu a spus că va cere UE suplimentarea listei cu produsele ucrainene interzise la import, pentru care se permite doar tranzit. El a spus că va încerca să introducă și mierea, carnea și alte priorități ale României, astfel încât „fermierii români și poată să își comercializeze produsele pe care le produc în România”.
Florin Barbu, propunetrea PSD pentru Agricultură, ar fi fost mâna dreaptă a fugarului Darius Vâlcov. De altfel, parlamentarul ar fi fost director economic al Primăriei Slatina la momentul în care Darius Vâlcov ar fi primit mită pentru facilitarea câștigării unei licitații.
UPDATE Și Ligia Deca, ministra Educației, a primit aviz pozitiv de la comisiile de specialitate.
UPDATE Propunerea pentru Ministerul Justiției, Alina Gorghiu, a primit unde verde de la comisiile de specialitate. Reprezentanta PNL a vorbit de problema resurselor umane din magistratură, numărul de pensionări, dar și despre alte prorități din mandatul său.
UPDATE Apar primele disensiuni. Deputatul PSD Patriciu Achimaș-Cadariu anunță că nu va vota un guvern din care face parte și Alexandru Rafila, acum ministrul Sănătății.
---
La prima oră a dimineții, de la 9, se vor vedea atât liberalii, cât și social-democrații, în ședințe la grupurile lor parlamentare. Apoi, de la ora 10.00 încep audierile.
De la ora 10.00, vor fi audiați candidaţii pentru ministerele Agriculturii, Justiţiei şi Educaţiei, adică Ionuț Barbu, Alina Gorghiu și Ligia Deca. De la ora 11.00, vor fi audiaţi miniştrii de la Dezvoltare (Adrian Veștea), Transporturi (Sorin Grindeanu) şi Energie (Sebastian Burduja).
La ora 12.00, intră la audieri cei de la Finanţe, Digitalizare şi Economie, adică Marcel Boloș, Bogdan Gruia și Radu Oprea. Candidaţii pentru Ministerul Muncii (Marius Budăi) şi Ministerul Culturii (Raluca Turcan) vor mergeîn faţa comisiilor de specialitate de la ora 13.00,
De la 14.00 sunt audiați cei de la Sănătate (Alexandru Rafila), Familie (Gabriela Firea) şi Interne (Cătălin Predoiu). De la 15.00, este programată audierea candidaţilor de la Apărare, Proiecte Europene şi Externe, adică de la Angel Tîlvăr și Luminița Odobescu ,iar de la 16.00 va fi audiat candidatul pentru Ministerul Mediului, Mircea Fechet.
Votul din plen, joi
Lista miniştrilor şi Programul de guvernare au fost depuse, marţi seara, la Parlament, așa cum a anunțat premierul propus și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care a ținut să menționeze că reprezentanții UDMR mai au timp să se răzgândească în această noapte, pentru a rămâne la guvernare, având în vedere că atât PSD cât și PNL au convenit asupra unei variante suplimentare de guvern, în care sunt incluși și reprezentanți ai UDMR.
Votul de învestire din plen va fi dat joi la prânz, urmând ca ulterior miniștrii să depună jurământul la Palatul Cotroceni,
Lista completă a Guvernului
Prim-ministru - Marcel Ciolacu
Viceprim-ministru - Marian Neacșu
Viceprim-ministru, Ministerul Afacerilor Interne - Cătălin Predoiu
Ministerul Finanțelor - Marcel Boloș
Ministerul Transporturilor - Sorin Grindeanu
Ministerul Familiei - Gabriela Firea
Ministerul Justiției - Alina Gorghiu
Ministerul Apărării Naționale - Angel Tîlvăr
Ministerul Educației - Ligia Deca
Ministerul Culturii - Raluca Turcan
Ministerul Afacerilor Externe - Lumina Odobescu
Ministerul Economiei - Radu Oprea
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Adrian Câciu
Ministerul Dezvoltării - Adrian Veștea
Ministerul Sănătății - Alexandru Rafila
Ministerul Agriculturii - Ionuț Barbu
Ministerul Energiei - Sebastian Burduja
Ministerul Muncii - Marius Budăi
Ministerul Cercetării - Bogdan Gruia
Ministerul Mediului - MIrcea Fechet.
Planul lui Ciolacu și cele 5 mari obiective
„Această guvernare este despre reforme și economie. Este nevoie de un nou model economic și social. Nu mai putem aștepta ca stimularea producției și a locurilor de muncă să vină doar când decid regulile pieței. Piața ne-a arătat că, în criză, nu produce eficiență, ci speculă. Nu este de ajuns doar să protejăm categoriilor vulnerabile, ci este nevoie de un program național de reducere a polarizării sociale. Trebuie să avem curajul să ne propunem mai mult! Românii vor să vadă mai multă muncă, seriozitate și coerență din partea celor care administrează țara. Și, mai ales, să vadă reformele promise și rezultatele concrete! Eu asta vreau să ofer milioanelor de familii din această țară”, a declarat Ciolacu, marți seară
„Viziunea privind guvernarea iunie 2023 – decembrie 2024 se referă la dezvoltare pentru modernizarea României. Trecem de la stabilizare la modernizarea economică și socială a țării. Prin reformele atât de necesare societății și economiei românești, prin parteneriat cu mediul de afaceri astfel încât aici, în România, să se producă mai mult. Prin investiții pentru crearea de locuri de muncă, mai multe și mai bine plătite aici, în țară. Prin lupta cu prețurile și sprijinul pentru refacerea puterii de cumpărare a populației”, a completat liderul PSD
Acesta a propus un plan cu 5 mari obiective:
- Rezolvarea odată pentru totdeauna a problemei pensiilor speciale și adoptarea noii legi privind salarizarea unitară;
- Stoparea creșterii prețurilor și refacerea puterii de cumpărare;
- Dezvoltarea sistemelor publice de Educație și Sănătate – principalul argument pentru a-i convinge pe românii plecați să se întoarcă în țară;
- Patriotism economic – dezvoltare economică prin creșterea producției naționale, atragerea de bani europeni și alocări bugetare;
- Crearea de locuri de muncă mai multe și mai bine plătite.