„Habarniști” în funcții publice de conducere. Cum s-a ajuns la contraselecția partidelor
0Partidele politice ne arată tot mai des că sunt cazuri în care organizațiile județene optează pentru numirea în funcții publice a unor persoane cu studii nepotrivite, dar și fără experiență în domeniu.

Selecția persoanelor cu studii și experiență în funcții publice, unde sunt gestionate fie sume mari de bani, fie domenii care au impact asupra a milioane de persoane, nu pare să fie pe lista de priorități a partidelor care dețin puterea. În ultima perioadă au tot fost cazuri care au arătat că pregătirea nu contează, ținându-se cont doar de susținerea unui partid.
Ultimele exemple vizibile în spațiul public a fost încercarea PSD, prin Ministerul Economiei, să o pună pe Manuela Voivozeanu (de profesie inginer agricol și ocupantă a funcției de manager a unei biblioteci județene) la conducerea Șantierului Naval 2 Mai din Mangalia, ca membră a Consiliului de Administrație, dar și o nouă persoană la șefia Transelectrica. Pe site-ul Șantierului Naval 2 Mai, Voivozeanu figurează la persoane din conducere, fiind prezentat și CV-ul său, în timp ce Ministerul Economiei a precizat, într-un răspuns pentru „Libertatea” că șefa Organizației de Femei Social-Democrate nu și-a preluat mandatul.
La conducerea Transelectrica a fost numit pentru un mandat provizoriu de două luni, zilele trecute, Ștefăniță Munteanu (economist de profesie), consilier județean al PSD, care înainte de a ajunge la această companie de stat era manager vânzări la Electrica Furnizare, din septembrie 2020. Înainte de a fi director, legătura sa cu domeniul era destul de firavă: câteva luni de consultant management și alte câteva de director adjunct al aceleiași companii. Transelectrica are un rol-cheie în sistemul energetic, gestionând rețeaua electrică de transport. Transelectrica a realizat în 2022 un profit de 530 milioane lei, iar veniturile au fost de 6,3 miliarde lei.
Nici liberalii nu s-au lăsat mai prejos. Ca secretar de stat la Sport, de exemplu, l-au trimis pe Flavius Sirop. Susținut de PNL Dolj, Sirop e licențiat în Fizică și Informatică, iar de-a lungul timpului a avut funcții ca director la o firmă care făcea shaorma, administrator al unei firme de calculatoare, director S.C Salubritate Craiova, membru în Consiliul de Administrație al Fondului de Garantare din Craiova sau subprefect. Așadar, numeroase funcții politice, dar niciuna legată de problematica sportului.
Frații care nu sunt lăsați la greu
Doi dintre frații unor puternici oameni politici au primit funcții de top. În primul rând, este cazul lui Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu. Inițial, Coaliția PSD-PNL-UDMR a încercat să-l impună la ANRE, pe o funcție din Comitetul de Reglementare, unde salariul se apropia la circa 10.000 de euro lunar. Însă CCR a decis numirea neconstituțională, pentru că Stănescu nu îndeplinea criteriile. Fratele lui Paul Stănescu nu avea deloc experiență în domeniul energiei, el fiind două mandate parlamentar, iar la bază era inginer agricol, mult timp fiind director al unei companii din domeniul agricol, adică vreo două decenii. Apoi, Stănescu a fost reorientat spre domeniul fondurilor europene. Prin urmare, în urma unui concurs, Alexandru Stănescu a ajuns director al Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. Pe 26 septembrie 2022, un comunicat al instituției anunța cine e noul șef. „Domnul Alexandru Stănescu este noul director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în urma concursului organizat în luna septembrie de către Consiliul pentru Dezvoltare Regională al regiunii Sud-Vest Oltenia, organism care coordonează activitățile de elaborare și monitorizare a politicilor de dezvoltare regională”, puncta comunicatul.
De asemenea, în toamna trecută, în Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile din România a ajuns și Mihai Neacșu, fratele secretarului general al Guvernului, Marian Neacșu. Mihai Neacșu nu are pregătire în domeniu, fiind inginer mecanic, având experiență profesională doar prin conducerea unei firme care avea obiect de activitate cultivarea cerealelor (din 1998 până la începutul acestui an). Înainte de numirea pe patru ani, Mihai Neacșu a fost numit administrator provizoriu la AAC pentru patru luni, apoi i-a mai fost prelungit mandatul pentru încă două. Acum, fratele lui Neacșu face parte din garda oamenilor „profesioniști”, așa cum este filosofia OUG 109, de cele mai multe ori ocolită ca aplicare de șefii de ministere.
De la poliție la reforme în domeniul pensiilor și salarizării
La Ministerul Muncii întâlnim cazul unui secretar de stat, Florin Sergiu-Dobrescu, fost ofițer de poliție, acum printre responsabilii de pregătirea unor legi de mare importanță – pensiile speciale, pensiile publice și cea a salarizării unitare. Născut în 1971, Dobrescu s-a pensionat în 2020, la vârsta de 49 de ani. Studiile de bază au fost la Universitatea Europeană „Drăgan” din Lugoj, între 1996 și 2001, urmând cursurile Facultății de Drept. Ca un aspect relevant, potrivit „Top Universities in Romania. 2023 Romanian University Rankings”, Universitatea Europeană „Drăgan” era pe locul 74 din 76 posibile. Înainte de ajunge secretar de stat la Muncă, în administrația publică a mai deținut funcția de prefect al județului Brăila între 28 octombrie 2021 și 19 ianuarie 2022. Dobrescu a fost susținut de PNl pentru funcție.