Grindeanu, acuzații aduse către USR: „Și-au triplat indemnizaţiile de membri în CA-uri la companiile de stat”
Sorin Grindeanu, președintele PSD, propune limitarea indemnizațiilor acordate membrilor Consiliilor de Administrație din companiile de stat și susține că remunerația acestora nu ar trebui să depășească salariul mediu pe economie.

„Propunerea mea pe care o voi înainta și domnului prim-ministru este ca suma maximă pentru un membru de CA să nu depășească salariul mediu pe economie, v-am spus această chestiune și săptămâna trecută. Evident că vor fi excepții legate de companiile listate la bursă, care au un cu totul alt regim”, a afirmat liderul social-democrat, luni, după ședința conducerii PSD, în contextul dezbaterilor privind nivelul indemnizațiilor în companiile controlate de stat.
Grindeanu a lansat și un atac la adresa reprezentanților USR, pe care îi acuză că și-ar fi majorat considerabil indemnizațiile înainte de încheierea mandatelor.
„Este inadmisibil să vedem cum în ultima zi de mandat cei de la USR și-au triplat, de exemplu, indemnizațiile de membri în Consiliile de Administrație la diverse companii de stat, cum este, de exemplu, IOR-ul”, a declarat președintele PSD.
Liderul social-democrat susține că este necesară o abordare unitară în privința remunerațiilor acordate membrilor Consiliilor de Administrație și intenționează să prezinte această propunere premierului.
„De asemenea, săptămâna viitoare va fi prezentată, după Biroul Permanent Național, de către echipa care se ocupă de acest proiect, reforma administrației publice locale. E o primă prezentare pe care o vor face colegii mei săptămâna viitoare, pentru că în această săptămână mai urmează întâlniri și va fi prezentată, așa cum am spus, această primă variantă de lucru”, a adăugat Grindeanu.




















































