Fisuri în relația dintre Nicușor Dan și PSD? Președintele poate deconta politic eșecul negocierilor pentru PNRR | adevarul.ro

Fisuri în relația dintre Nicușor Dan și PSD? Președintele poate deconta politic eșecul negocierilor pentru PNRR

Analize Adevărul
Publicat:
0
1 live

Pentru prima dată după mai multe luni de aparentă aliniere, președintele Nicușor Dan a adoptat o poziție publică care îl plasează în opoziție directă cu Partidul Social Democrat, după ce Camera Deputaților a adoptat miercuri, 5 august, proiectul de lege privind decarbonizarea sectorului energetic. Șeful statului a avertizat, într-o postare pe platforma X, că va analiza cu maximă responsabilitate actul normativ și că va uza de toate prerogativele constituționale, inclusiv de solicitarea de reexaminare, pentru ca România să nu piardă miliarde de euro din PNRR. 

colaj presedintele romaniei nicusor dan si liderul psd sorin grindeanu
Se clatină relația dintre Nicușor Dan și PSD. FOTO: colaj Presidency și Mediafax

Adoptarea legii, care prevede că nicio capacitate de producție a energiei electrice pe bază de cărbune nu poate fi închisă înainte ca surse alternative să fie puse în funcțiune, a stârnit reacții critice și din partea ministrului interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, care a avertizat că modificările blochează cererile de plată 5 și 6 din Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare de cinci miliarde de euro.  

Consultantul politic Adrian Zăbavă a analizat pentru Adevărul semnificația reacției președintelui, subliniind că aceasta este prima intervenție publică a lui Nicușor Dan care contravine în mod direct unei inițiative a PSD-ului după mai multe luni. 

„Reprezintă, fără îndoială, un semnal important pentru situația politică actuală, însă este foarte greu de interpretat în mod clar. Nu se poate spune cu certitudine dacă reacția lui Nicușor Dan ține doar de fondul problemei, așa cum nu se poate afirma nici dacă demersul PSD-ului are exclusiv o motivație legată de substanța subiectului.

Președintele a vorbit recent despre necesitatea alinierii la Planul Național de Redresare și Reziliență și a subliniat că, în ciuda instabilității politice, există acorduri politice pe subiectele esențiale, după cum a afirmat în urma publicării raportului Fitch. Acțiunile PSD-ului legate de această speță îl contrazic în mod direct pe președinte, deoarece, foarte clar, pot duce la pierderea fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență”, a precizat Adrian Zăbavă. Totuși, acesta lasă de înțeles că inițiativa ar putea avea drept obiectiv și recuperarea electoratului care s-a îndreptat către AUR.

"Este evident, însă, că PSD încearcă să se poziționeze pe o temă care prezintă un anumit interes pentru publicul larg, respectiv discuția despre cărbune, despre mine și despre presupusa obligație externă de a le închide, o temă extrem de populistă, abordată cu succes în propaganda altor formațiuni, precum AUR, și care pare să fie preluată acum și de PSD”, a precizat Zăbavă. 

Opoziția președintelui nu este surprinzătoare, dat fiind trecutul său activist  

Consultantul politic Alexandru Coita a oferit o perspectivă complementară, subliniind că reacția președintelui nu ar trebui să surprindă, întrucât Nicușor Dan are un trecut important ca activist în organizații neguvernamentale, iar preocuparea pentru decarbonizare și mediu este una firească pentru el:

„În mod onest, nu ar trebui să considerăm surprinzătoare opoziția președintelui față de inițiativa Partidului Social Democrat, deoarece ideea unei alinieri totale dintre cei doi este exagerată. Este adevărat că, factual, au existat mai multe poziții comune între PSD și Nicușor Dan, dar nu cred că președintele se pliază în mod real pe agenda partidului; există, probabil, doar anumite puncte în care viziunile lor coincid.

Nicușor Dan a promulgat legile necesare pentru jaloanele din PNRR și ratificarea Acordului SAFE. Avertisment privind modificarea legislației referitoare la decarbonizare

În ceea ce privește subiectul concret, trebuie să ne amintim că Nicușor Dan are un trecut important ca activist în organizații neguvernamentale, așa că mă aștept ca preocuparea sa pentru decarbonizare și mediu să vină firesc din această experiență, nu neapărat dintr-o strategie de poziționare față de PSD”.

Strategia din spatele deciziei PSD de a proteja mineritul

Expertă în energie Eugenia Guşilov a acuzat anterior că „populismul” PSD și PNL a întârziat investițiile necesare în infrastructura energetică, deoarece acestea au preferat să mențină termocentralele pe cărbune pentru a culege voturi în zonele miniere. 

Analistul politic Alexandru Coita aprobă teza, precizând că România ar fi trebuit să fie capabilă să stabilească un calendar clar pentru renunțarea treptată la vechile capacități pe cărbune și pentru punerea în funcțiune a noilor centrale pe gaze 

„A fost o greșeală majoră, sau mai degrabă o lipsă de strategie, modul în care guvernele succesive din ultimii cinci-șase ani au negociat cu Uniunea Europeană închiderea vechilor facilități pe cărbune. Pe scurt, toate facilitățile de producție a energiei din cărbune din România sunt costisitoare, ineficiente și, în plus, poluante, motiv pentru care tranziția către alte surse era absolut necesară. 

Această tranziție nu trebuia să însemne, însă, o dependență exclusivă de energia regenerabilă, ci un mix echilibrat care să includă surse regenerabile – solar, eolian, hidro – împreună cu energia nucleară, care asigură o producție constantă, și cu energia pe gaze. Nereușita de a realiza acest plan reprezintă principalul eșec al guvernelor care s-au succedat și care, prin lipsa de previziune și de acțiune coordonată, ne-au adus în situația actuală. Mi-e teamă că, în lipsa unui guvern stabil, am putea aluneca pe panta calificativului de junk, ceea ce ar avea consecințe extrem de grave pentru economie și pentru imaginea internațională a țării”, a relatat Alexandru Coita. 

Nicușor Dan poate deconta politic eșecul negocierilor pentru PNRR

În ceea ce privește soluțiile pe care le mai are la dispoziție președintele, Adrian Zăbavă a subliniat că, în afara reexaminării legii, nu există instrumente prin care acesta să exercite presiune asupra PSD pentru a asigura votarea măsurilor necesare în PNRR.

Legea decarbonizării, adoptată în Parlament: centralele pe cărbune rămân deschise. Cum au votat deputații

"Până acum, acesta a vorbit despre necesitatea unui consens pe direcțiile majore din PNRR, iar ultima sa declarație în acest sens a venit după publicarea raportului Fitch. Însă, în prezent, asistăm la un vot asumat al PSD-ului, care contravine în mod clar intereselor legate de PNRR. 

Potrivit lui Adrian Zăbavă, chiar dacă președintele Dan nu a gestionat direct implementarea PNRR, un eventual eșec în îndeplinirea jaloanelor până la 31 august ar fi considerat și ca o responsabilitate a sa: „Acest lucru se datorează faptului că el și-a asumat rolul de garant al acordurilor politice necesare pentru adoptarea tuturor măsurilor prevăzute în PNRR, iar dacă unele dintre acestea nu se vor concretiza, președintele Nicușor Dan va fi, în mod firesc, asociat cu acest insucces”.

Analistul politic Alexandru Coita a adus în discuție contextul mai larg al crizei politice și economice, subliniind că, dincolo de speța punctuală a legii decarbonizării, principala contribuție a președintelui ar trebui să fie medierea între partide și nominalizarea unui prim-ministru care să meargă în Parlament pentru a-și forma o majoritate. 

 Ne aflăm sub sabia lui Damocles, mai ales în ceea ce privește agențiile de rating: vine raportul Moody's, urmează Standard & Poor's, iar în luna următoare vom primi câteva verdicte importante pentru România. Mi-e teamă că, în lipsa unui guvern stabil, am putea aluneca pe panta calificativului de junk, ceea ce ar avea consecințe extrem de grave pentru economie și pentru imaginea internațională a țării”, a conchis Alexandru Coita. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite