Diana Șoșoacă, întâlnire la Soci cu Dmitri Medvedev. Fostul lider rus i-a lăudat discursul
0Diana Șoșoacă, președintele S.O.S. România, a participat la o reuniune restrânsă de nivel înalt desfășurată la Soci, Federația Rusă, eveniment prezidat de Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate. Întâlnirea a avut loc la scurt timp după ce Șoșoacă s-a fotografiat și a discutat cu Vladimir Putin la Moscova.

La reuniune de sâmbătă, 15 noiembrie, au fost prezenți reprezentanți ai mai multor state, precum și Pierre de Gaulle, nepotul generalului francez Charles de Gaulle.
„Discuțiile s-au concentrat pe analiza principalelor conflicte aflate în desfășurare la nivel global, nu doar militare, ci şi sociale, economice și morale. Dezbaterile au avut ca scop identificarea unor posibile direcții de soluționare, prin dialog, responsabilitate politică și diplomație parlamentară”, a transmis Biroul de presă S.O.S. România, într-un comunicat de presă.
În intervenția sa, Diana Șoșoacă a cerut o schimbare de paradigmă în diplomație, pledând pentru reguli și principii clare, respect reciproc și o abordare fermă atunci când sunt încălcate drepturile fundamentale ale oamenilor. Ea a subliniat că diplomația trebuie să revină „la misiunea ei esențială”: „de a acționa în numele popoarelor și pentru popoare, de a coborî în mijlocul oamenilor, de a-i asculta și de a-i conduce în baza voinței celor care le-au încredințat votul.”
Discursul ei a fost apreciat de Dmitri Medvedev, care a folosit sintagma „brilliant speech” pentru a-l descrie. Medvedev a ales să stea lângă Diana Iovanovici-Șoșoacă în fotografia oficială.























































