Putin avertizează că Rusia ia în calcul reluarea testelor nucleare după anunțul SUA. Medvedev îl ironizează pe Trump
0Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis că țara sa va analiza posibilitatea efectuării unor noi teste nucleare, după ce președintele SUA, Donald Trump, a spus săptămâna trecută că Washingtonul va relua programele de testare nucleară.

„Rusia a respectat întotdeauna și continuă să respecte angajamentele sale în cadrul Tratatului privind Interzicerea Totală a Experiențelor Nucleare (CTBT) și nu avem planuri de a ne abate de la aceste obligații”, a spus Putin miercuri, 5 noiembrie, în cadrul unei reuniuni cu membrii Consiliului de Securitate al Rusiei.
Potrivit CNN, liderul rus a adăugat că, dacă Statele Unite sau alte țări semnatare ale CTBT vor începe testarea armelor nucleare, Rusia va fi nevoită să ia „măsuri de răspuns corespunzătoare și proporționale”.
Putin a mai spus că a cerut ministerelor și altor agenții guvernamentale „să prezinte propuneri coordonate privind posibila începere a lucrărilor de pregătire pentru testele cu arme nucleare”.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a subliniat că încă nu s-a luat nicio decizie.
„Doar analizăm dacă este necesar să începem pregătirile. Rămânem, deocamdată, legați de obligațiile noastre privind interdicția totală a testelor nucleare”, a spus Peskov.
Medvedev îl ironizează pe Trump: „Nici el nu știe ce a vrut să spună”
Secretarul adjunct al Consiliului Securității Rusiei, fostul președinte Dmitri Medvedev, l-a ironizat pe liderul american Donald Trump după ce acesta a anunțat reluarea testelor nucleare ale Statelor Unite, pentru prima dată după 33 de ani.
„Nimeni nu știe ce a vrut să spună, atunci când s-a referit la testele nucleare. Probabil nici el nu știe”, a scris Medvedev într-o postare pe platforma X.
Fostul șef al statului rus a avertizat însă că astfel de declarații nu pot rămâne fără consecințe.
„Dar el este președintele Statelor Unite. Iar consecințele unor astfel de declarații sunt inevitabile: Rusia va fi nevoită să evalueze oportunitatea efectuării unor teste nucleare complete”, a transmis Medvedev.
Putin a stârnit îngrijorare zilele trecute când a anunțat că Rusia a testat cu succes o torpilă subacvatică experimentală cu propulsie nucleară, numită Poseidon, despre care analiștii militari spun că ar putea avea o rază de acțiune de peste 9.650 de kilometri.
La scurt timp, președintele Donald Trump a reacționat pe platforma TRuth Social.
„Din cauza programelor de testare ale altor țări, am instruit Departamentul de Război să înceapă testarea armelor noastre nucleare pe baze egale. Acest proces va începe imediat”, a transmis Trump.
Potrivit sursei citate, nici Rusia, nici Statele Unite nu au mai efectuat teste nucleare din anii 1990, iar ambele sunt semnatare ale CTBT, tratat care interzice toate exploziile nucleare, indiferent de scopul lor.
Ultimul test nuclear al Rusiei a avut loc în octombrie 1990, după care Moscova a declarat un moratoriu asupra testelor, potrivit organizației nonprofit Nuclear Threat Initiative (NTI). Statele Unite nu au mai testat o armă nucleară din 1992.























































