AUR critică folosirea gazelor lacrimogene la protestul din Piața Victoriei și îi cere socoteală lui Bolojan: „Nu se poate baricada în Guvern” | adevarul.ro

AUR critică folosirea gazelor lacrimogene la protestul din Piața Victoriei și îi cere socoteală lui Bolojan: „Nu se poate baricada în Guvern”

Publicat:
0
1 live

AUR critică intervenția Jandarmeriei la protestul fermierilor din Piața Victoriei și susține că imaginile cu folosirea gazelor lacrimogene au readus în memoria publică protestele din 10 august 2018. Formațiunea afirmă că persoanele care au recurs la violență trebuie identificate și sancționate, dar cere explicații privind modul în care a fost decisă intervenția.

Liderul AUR George Simion
Liderul AUR George Simion Foto: arhivă personală/social media

„Ceea ce s-a întâmplat astăzi în Piața Victoriei este inacceptabil. Au existat persoane care au forțat cordoanele și au recurs la violență, iar acestea trebuie identificate și sancționate individual. Nimic nu justifică însă o reacție care ajunge să afecteze o mulțime întreagă”, a transmis AUR, printr-un comunicat de presă.

Formațiunea susține că jandarmii au folosit gaze lacrimogene în centrul Capitalei, iar efectele acestora s-ar fi resimțit inclusiv în Pasajul Victoria și în zona accesurilor subterane.

„Jandarmeria trebuie să explice cine a dispus intervenția, în ce condiții și de ce nu au fost izolați strict cei care provocau incidente. Pentru foarte mulți români, imaginile de astăzi au trezit inevitabil amintirea zilei de 10 august 2018. Atunci am văzut cum o manifestație împotriva Guvernului s-a transformat într-o confruntare dominată de scuturi, bastoane și gaze lacrimogene. Opt ani mai târziu, statul român ar fi trebuit să fi învățat că ordinea publică nu se apără pedepsind colectiv o piață întreagă pentru faptele câtorva oameni”, a mai transmis AUR.

Formațiunea afirmă că Jandarmeria trebuie să îi izoleze pe cei violenți. „Jandarmeria trebuie să apere cetățenii și să îi izoleze pe cei violenți, nu să reînvie reflexul prin care orice protest incomod pentru putere ajunge tratat în primul rând ca o problemă de forță”, susține AUR.

AUR îl critică pe Ilie Bolojan

Criticile formațiunii se îndreaptă și către premierul Ilie Bolojan. AUR susține că Executivul cunoaște de mai multe săptămâni problemele crescătorilor de animale și acuză Guvernul că nu a reușit să găsească soluții pentru revendicările acestora.

„Responsabilitatea este însă și politică. Ilie Bolojan știe de săptămâni întregi cât de gravă este situația crescătorilor de animale. La protestul din 30 iulie, fermierii au cerut să discute direct cu el, dar premierul nu a participat la negocieri și l-a mandatat pe Tánczos Barna să primească delegația. Astăzi, în loc ca Palatul Victoria să fie locul unui dialog real cu oamenii ajunși la capătul puterilor, Guvernul a rămas în spatele cordoanelor de jandarmi. Un premier nu se poate baricada politic în clădirea Guvernului și apoi să lase forțele de ordine să gestioneze o criză pe care Executivul nu a fost capabil să o rezolve”, a transmis formațiunea.

Reacția lui George Simion după tensiunile de la protestului fermierilor din Piața Victoriei: „Să nu cădem în capcana provocatorilor”

AUR spune că susține protestul pașnic al fermierilor și al crescătorilor de animale, dar precizează că nu justifică violențele comise în timpul manifestației.

„Susținem protestul pașnic al fermierilor și suntem alături de cei care au venit la București să își apere munca și dreptul de a fi ascultați. Violența nu poate fi încurajată și nu poate fi justificată, dar faptul că apar oameni care își pierd răbdarea ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru orice guvern responsabil. Tensiunea nu apare din senin”, afirmă AUR.

Formațiunea susține că problemele crescătorilor de animale au fost semnalate de luni întregi și că lipsa unor soluții riscă să amplifice tensiunile.

„Crescătorii de animale și ciobanii au avertizat de luni întregi că nu mai pot continua în aceste condiții, au cerut dialog și soluții, iar prea multe dintre problemele lor au rămas fără răspuns. Când ignori suficient de mult disperarea oamenilor, riști ca furia să ia locul răbdării”, se arată în comunicat.

AUR afirmă că fermierii nu au venit la București pentru a provoca un spectacol, ci pentru a-și susține revendicările.

„Fermierii nu au venit în Piața Victoriei pentru spectacol. Românii s-au săturat să li se ceară sacrificii și apoi să fie tratați de sus, ironizați sau etichetați atunci când protestează. Când oamenii ajung să spună că le-a ajuns cuțitul la os, răspunsul unui guvern responsabil trebuie să fie dialogul și soluția, nu zidul de scuturi dintre cetățean și Palatul Victoria”, a mai transmis AUR.

„10 august 2018 trebuia să rămână o lecție”

În final, formațiunea revine la comparația cu protestele din 10 august 2018.

„10 august 2018 trebuia să rămână o lecție despre ce nu mai are voie statul român să repete. Dacă, opt ani mai târziu, cetățenii care protestează în fața Guvernului ajung din nou să respire gaze lacrimogene în timp ce puterea privește de după cordoanele Jandarmeriei, înseamnă că unii nu au învățat absolut nimic”, susține AUR.

Formațiunea îi cere premierului Ilie Bolojan să discute direct cu protestatarii.

„Ilie Bolojan trebuie să iasă din spatele ușilor Palatului Victoria și să vorbească direct cu fermierii. România are nevoie de un Guvern care își ascultă cetățenii, nu de unul care se ascunde de ei”, a mai transmis AUR.

Protestul neautorizat al fermierilor din Piața Victoriei a degenerat marți în violențe extrem de grave, jandarmii fiind folosiți să folosească gaze lacrimogene după ce agitatori din afara sectorului agricol au aruncat cu pietre, mobilier stradal și au încercat să pătrundă cu forța în sediul Guvernului. Incidentele s-au soldat cu blocarea traficului pe artere majore din Capitală, amenzi de 11.000 de lei, persoane duse la secția de poliție și mai mulți manifestanți care au avut nevoie de îngrijiri medicale.  

Top articole

Partenerii noștri