Analiză Audierile miniștrilor: examen de competență sau spectacol politic? Un politolog explică ce poate și ce nu poate face Parlamentul

Miniștrii propuși de Siegfried Mureșan trec și marți prin audierile din comisiile parlamentare, înaintea votului de învestitură programat miercuri. Avizul primit de fiecare candidat este însă consultativ: chiar și un ministru respins în comisie poate ajunge în Guvern dacă întregul Cabinet primește votul Parlamentului. Ce rol mai au atunci audierile și cât de eficient poate controla Legislativul competența celor care urmează să conducă ministerele?

Foto: GEORGE CALIN

Candidații pentru cele 16 ministere ale Cabinetului propus de Siegfried Mureșan sunt audiați pe parcursul a două zile, iar miercuri, de la ora 13.00, Camera Deputaților și Senatul se reunesc pentru votul de învestitură. Pentru ca noul Guvern să fie învestit sunt necesare 233 de voturi.

Cătălin Done, politolog și analist de politică externă și securitate, explică pentru „Adevărul” că trebuie făcută o distincție între rolul comisiilor parlamentare și puterea pe care Constituția o acordă plenului reunit. „România funcționează, în ceea ce privește raportul dintre Guvern și Parlament, după o logică de guvernare de cabinet. Guvernul are nevoie de încrederea Parlamentului pentru a se constitui și pentru a-și exercita deplin mandatul politic. Evident, România este un regim semi-prezidențial, deci nu este un sistem parlamentar pur, însă în relația Guvern-Parlament mecanismul fundamental este unul parlamentar: Guvernul răspunde politic în fața Parlamentului”, spune el.

Potrivit articolului 103 din Constituție, candidatul pentru funcția de prim-ministru cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului. Siegfried Mureșan a fost desemnat candidat pentru funcția de premier de președintele Nicușor Dan, iar decretul a fost publicat în Monitorul Oficial.

„Procedural, fiecare candidat pentru funcția de ministru este audiat de comisiile permanente ale celor două Camere care corespund domeniului viitorului minister. După audiere, comisiile formulează un aviz comun consultativ și motivat. Cu toate acestea, puterea decisivă se exercită în plenul reunit al Parlamentului, atunci când deputații și senatorii votează asupra întregului Cabinet și asupra programului de guvernare. Dacă Guvernul obține majoritatea constituțională necesară, el primește încrederea Parlamentului chiar dacă unul sau mai mulți dintre candidații săi au primit anterior aviz negativ în comisii”, explică Done.

Ce mai verifică Parlamentul dacă avizul nu este obligatoriu

Caracterul consultativ nu înseamnă însă că audierea este lipsită de consecințe politice sau de utilitate. Candidatul este obligat să răspundă public întrebărilor parlamentarilor înainte ca lista Guvernului să ajungă la vot.

„Eu nu aș spune că audierile sunt inutile. Ele reprezintă un filtru parlamentar, dar nu filtrul constituțional final, iar rolul lor este multiplu. În primul rând, permit Parlamentului să examineze public persoana propusă, experiența profesională, viziunea asupra ministerului și capacitatea candidatului de a răspunde unor întrebări concrete. În al doilea rând, oferă opoziției posibilitatea de a controla public nominalizările Guvernului, iar în al treilea rând, creează un mecanism de transparență”, completează specialistul.

Analistul atrage atenția că o comisie parlamentară nu are aceeași putere cu Parlamentul reunit: „O comisie parlamentară nu poate substitui Parlamentul în exercitarea votului de încredere. Ea este o structură specializată a Parlamentului, nu Parlamentul în plen. Iar caracterul consultativ al avizului este tocmai expresia acestei diferențe instituționale. Regulamentul nu transformă comisia într-o «mini-Cameră» cu drept de veto asupra Guvernului.”

Examen de competență sau confruntare politică?

Fiecare candidat are la dispoziție aproximativ o oră pentru prezentare și întrebările parlamentarilor. În acest interval, discuția se poate muta însă de la experiența și planurile candidatului la disputa dintre putere și opoziție.

„Aș spune că audierile sunt, în același timp, un instrument de control parlamentar și un spațiu de confruntare politică. Cele două funcții nu se exclud reciproc”, adaugă Cătălin Done.

Acesta nu consideră că procedura poate fi echivalată cu un examen profesional propriu-zis.

„Nu aș caracteriza audierea drept un «examen» în sensul strict al cuvântului. Un examen presupune, de regulă, criterii relativ stabile și un rezultat care produce o consecință directă. Aici avem, de fapt și de drept, o evaluare parlamentară publică, urmată de o recomandare politică instituționalizată”, subliniază el.

O oră nu este suficientă pentru o evaluare completă a unei persoane care urmează să conducă un minister, dar audierea poate oferi informații care altfel ar rămâne în interiorul negocierilor politice, susține acesta.

„Eu cred că valoarea unei audieri parlamentare în acest proces nu trebuie măsurată prin pretenția că parlamentarii pot «certifica» într-o oră competența unui om. Valoarea ei este că reduce asimetria de informație dintre Guvern, Parlament și public”, continuă politologul.

Ce se întâmplă dacă premierul păstrează un ministru respins

Miza devine mai vizibilă atunci când un candidat primește aviz negativ, dar premierul desemnat decide să nu îl înlocuiască. Chiar în prima zi a actualelor audieri, Sebastian Burduja, propus pentru portofoliul Energiei, a primit raport negativ în comisiile parlamentare.

„Dacă un candidat primește aviz negativ, iar premierul desemnat decide să îl păstreze, eu nu aș interpreta automat acest lucru ca pe un conflict între premierul desemnat și Parlament. Până la urmă, prim-ministrul desemnat știe sau, teoretic, ar trebui să știe cu ce oameni vrea să lucreze,” subliniază specialistul.

Responsabilitatea politică nu dispare însă odată cu menținerea candidatului.

„Dacă premierul menține un candidat după un aviz negativ, mesajul nu este neapărat că Parlamentul este ignorat, ci mai degrabă că decizia politică asupra componenței Guvernului trebuie luată în plenul Parlamentului, acolo unde Constituția a plasat votul de încredere, iar decontul va fi pus în sarcina prim-ministrului”, mai zice el.

Ar trebui schimbată procedura?

O eventuală reformă nu ar trebui, în opinia lui Cătălin Done, să transforme avizul comisiilor într-o condiție obligatorie pentru numirea unui ministru.

„Eu nu aș transforma avizul negativ al comisiei într-un drept de veto. Ar însemna să mutăm o parte din puterea de învestitură de la Parlamentul reunit către comisii”, lămurește acesta.

Politologul indică drept posibil reper sistemul suedez, în care controlul parlamentar poate viza individual un membru al Guvernului.

„Aș păstra audierile și caracterul consultativ al avizului, dar aș reforma moțiunea simplă. Astăzi, ea exprimă poziția unei Camere și nu îl obligă pe ministru să plece. Eu aș introduce posibilitatea unei moțiuni individuale de neîncredere, care, adoptată cu o majoritate clară, să producă o consecință politică reală”, atrage atenția Cătălin Done.

Schimbarea regulilor nu ar rezolva însă singură raportul dintre Guvern și Parlament.

„Nicio reformă constituțională nu va funcționa singură dacă nu schimbăm și cultura politică. Avem nevoie de educarea clasei politice în spiritul responsabilității instituționale. Opoziția trebuie să poată critica Guvernul fără să transforme orice instrument parlamentar într-o armă de blocaj, iar majoritatea trebuie să accepte controlul parlamentar fără să considere orice critică un atac politic”, conchide el.