Lovitură neașteptată pentru ruși în Donețk: peste 250 de militari s-ar fi predat ucrainenilor în timpul Operațiunii „Vivaldi”
Forțele ucrainene susțin că au încheiat cea de-a treia etapă a Operațiunii „Vivaldi”, desfășurată în regiunea Donețk, în urma căreia ar fi fost eliberate cinci localități și capturați peste 250 de militari ruși.

Potrivit informațiilor prezentate de comandantul Corpului al Treilea de Armată al Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul Andrii Biletski, trupele ucrainene au recucerit în această etapă 51 de kilometri pătrați de teritoriu.
În cadrul celei de-a treia faze a operațiunii „Vivaldi”, militarii ucraineni afirmă că au eliberat localitățile Novoye, Ridkodub și Katerinivka și au preluat din nou controlul asupra localităților Karpovka și Novomikhailivka, relatează Dialog.
Aproximativ 2.000 de pierderi în rândul trupelor ruse
Conform declarațiilor lui Andrii Biletski, trupele ruse ar fi suferit aproximativ 2.000 de pierderi în timpul operațiunilor, iar peste 250 de militari s-ar fi predat forțelor ucrainene.
Principalul obiectiv al acestei faze a fost Novoie, descris de comandamentul ucrainean drept un punct important al dispozitivului militar rus din zonă.
Biletski susține că armata rusă a fost indusă în eroare cu privire la direcția principală a atacului ucrainean. Potrivit acestuia, trupele ruse se așteptau la o ofensivă pe direcția Shandrigolovo-Zelenaia Dolina și și-ar fi concentrat acolo rezervele pentru contraatacuri.
„Inamicul era convins că principala linie de atac era Shandrigolovo-Zelenaya Dolina. Acest lucru i-a obligat să-și consume fără sens rezervele în contraatacuri în această direcție. Rușii au ratat adevăratul atac, care era concentrat pe cucerirea orașului Novoie”, a afirmat comandantul ucrainean.
Vehicule transformate în arme robotizate
Pentru spargerea pozițiilor fortificate ruse, forțele ucrainene au folosit inclusiv vehicule BTR-60 de fabricație sovietică, transformate în sisteme robotizate încărcate cu explozibili.
Potrivit sursei ucrainene, acestea au fost utilizate pentru distrugerea unor fortificații considerate dificil de cucerit prin atacuri convenționale.
În timpul operațiunilor, militarii ucraineni susțin că s-au predat inclusiv membri ai unor unități rusești, printre aceștia aflându-se ofițeri, piloți și artileriști.
La cea de-a treia etapă a Operațiunii „Vivaldi” au participat și militari ai Brigăzii a Treia de Asalt.
De asemenea, Detașamentul 3 de Grăniceri „Evhen Pikus” a recucerit complet localitatea Ridkodub și a organizat poziții defensive pe noile linii.
La operațiune a participat și Detașamentul 10 Mobil de Grăniceri „DOZOR”.




















































