DIICOT, puciul şi Dosarul 10 august

DIICOT a clasat dosarul 10 august. Axat pe pretextul cleptocratic al puciului, textul justificativ al clasării merită citit. Nu e doar un document al ruşinii naţionale. Pentru democraţie echivalează cu o nouă mineriadă.

Ce-am făcut în Piaţa Victoriei la 10 august 2018? Am luat parte, împreună cu peste o sută de mii de oameni, la demonstraţia esenţialmente paşnică prin care diaspora şi românii din ţară, care li s-au alăturat repatriaţilor, au cerut restabilirea statului de drept desfiinţat de regimul dragniot. Or, în prezenţa mea, a fiului meu şi a colegilor împreună cu care relatam din Piaţă, unde am fost gazaţi la ora 16 şi 20 de minute. Deşi ne aflam departe de linia întâi a manifestanţilor, jandarmii s-au dezlănţuit.

Realităţi vizibile

La prânz, înaintea debutului altercaţiilor, studiasem atent marţiala desfăşurare de forţe şi cercetasem uimit prezenţa belicoasă a jandarmilor înarmaţi până în dinţi, dislocaţi pe străzile din jurul sediului guvernului. Am realizat că militarii lui Carmen Dan veniseră pregătiţi să facă un război. Îmi amintesc că mi-am spus, din capul locului, că ar fi de mirare să nu-l provoace. L-au provocat. Valurile succesive de gazări au fost urmate, de pe la ora 22,45 de o ploaie de bastoane pe capete sparte ori tumefiate de lovituri şi de o vânătoare de oameni pocniţi cu bocancii în spate sau în gură, dacă avuseseră ghinionul să cadă ori să şadă la pământ.

Nu că n-ar fi existat şi provocatori, anunţaţi de altfel, cu zile înainte, prin intervenţiile din massmedia ale agenţilor de influenţă ai regimului, infiltraţi la televiziunile de casă ale oligarhiei, iar apoi între protestatari. Provocatorii din Piaţă puteau fi localizaţi, izolaţi şi arestaţi. Dar n-au fost. De ce? Pentru că mai era nevoie de ei, spre a furniza pretexte intervenţiei şi, mai nou, redactării "comunicatului de presă" difuzat, spre ruşinea DIICOT şi a guvernului României, întru justificarea clasării dosarului "10 august".

Eu ştiu ce am văzut. Peliculele filmate atunci depun, de asemenea, mărturie. Împreună cu alţi circa 150.000 de oameni, în covârşitoarea lor majoritate paşnici, am asistat în acea zi la reeditarea mineriadelor iliesciste. Menită să stabilizeze o putere ilegitimă, deşi susţinută de o majoritate parlamentară penală, timorată sau şantajată şi de o CCR politizată, mineriada dragniotă s-a lipsit de mineri.

O mineriadă fără lămpaşe

S-a putut dispensa de ortaci invadatori, pentru că, datorită pregătirilor conspiraţioniste de la televiziunile mogulilor, n-a mai fost nevoie de ei. I-a înlocuit cu fantasma loviturii de stat răspândite de agitpropul regimului şi cu trupe de jandarmi. Trupe, conduse de comandanţi selectaţi dintre cei condiţionaţi să asculte de ordin politic, nu de etică sau de legea batjocorită şi desfiinţată anterior de regimul Dragnea în văzul tuturor, astfel încât normele statului de drept să se discrediteze definitiv şi să-i convingă pe şefii jandarmilor să adere la tabăra, aparent invulnerabilă, a uzurpatorilor.

Că numărul victimelor n-a luat amploare e urmarea instrucţiei represive mai bune a militarilor, decât a minerilor, conştiinţei că barbarii din unităţile de jandarmi ar putea fi lesne filmaţi şi norocului că, fiind târziu, mulţi începuseră să plece şi n-au apucat să fie victimizaţi inutil, din unghiul manipulator al unei prezumtive nevoi de "restabilire a ordinii", o ordine încălcată doar de apărătorii oficiali ai ordinii: jandarmii. Care s-au dovedit, ca şi minerii în 1990, de mare folos pentru principalul obiectiv dragniot: acela de pune capăt definitiv speranţelor românilor de rectificare pe cale paşnică a rezultatului catastrofal al alegerilor, când dezinformarea sau "pişatul pe el de vot" au dus la constituirea unui guvern antidemocratic şi neofeudal.

Tehnici, tactici, obiective şi complici

Cleptocratia dragniotă a avut nevoie de toate ingredientele de care se folosesc de regulă puciştii militari, extremiştii şi mişcările totalitare. S-au folosit de trupele şi armele din dotare şi de o teorie a conspiraţiei plasând în prim plan un prezumtiv "stat paralel", în fapt inexistent, menit, ideologic, să explice eşecurile flagrante ale guvernării, iar politic şi juridic să escamoteze existenţa adevăratului stat paralel, a propriului lor stat paralel.

Ajutaţi de controlul lor asupra televiziunilor şi a ministerului de interne, ca şi de oştirea lor de sicofanţi, oamenii lui Dragnea au beneficiat de un avantaj considerabil. S-au putut situa, concomitent, de ambele părţi ale baricadelor, ale micilor ecrane, ale reţelelor de socializare şi ale gardurilor plasate între jandarmi şi demonstranţi în Piaţă.

Unde ciracii regimului au orchestrat prost provocări cusute cu aţă albă şi replici la fel, menite să ducă la violenţe de amploare justificând o intervenţie în forţă.

Victoria protestului

Cu toate acestea, fapt remarcabil documentând maturitatea manifestanţilor români, complicii lui Dragnea n-au izbutit să determine o adunare prea disciplinată şi edificată cu privire la necesitatea de a demonstra paşnic să-şi abandoneze principiile şi să treacă la violenţă. De aici, eşecul major al jandarmilor şi regimului, care nu şi-au putut ascunde eficient delictele.

Întru cosmetizarea acestui eşec şi invalidarea dovezilor de atac criminal asupra cetăţenilor, cleptocraţia a vehiculat intens o absurdă teorie a conspiraţiei. Una uşor de demontat, potrivit căreia protestatarii ar fi avut pasămite intenţia de a intra în curtea sau clădirea Guvernului. Orice martor ocular e în stare să demonteze relativ uşor această toxică dezinformare, a cărei absurditate reiese din spectacolul marţial furnizat de oştirea lui Carmen Dan. A încerca să se ia cu asalt guvernul înfruntându-se cu mâinile goale o armată redutabilă ar fi fost nebunie curată. Ţine de sfera evidenţei că niciun protestatar sănătos la cap nu putea avea astfel de intenţii şi vreo şansă reală de a o realiza.

Valenţele ordonanţei DIICOT

Ce-au urmărit deci procurorii DIICOT invocând acest conspiraţionism şi imaginara "complicitate morală" a demonstranţilor paşnici cu prea puţinii violenţi, pe care magistraţii i-au înmulţit din pix, artificial? Ideea lor a fost să echilibreze oprobriul şi povara vinovăţiei mutând-o de la tabăra jandarmilor şi a puterii asupra protestului paşnic al românilor, astfel încât să se justifice clasarea. Atare procedură aminteşte fatal de tactica securistă de după 1989, când poliţia politică a pretins, absurd, că, pentru crimele securiste, am fi fost "toţi vinovaţi".

Acestea sunt contextul, faptele, evidenţele şi inferenţele logice şi relevante ale zilei de 10 august 2018. DIICOT şi parchetele militare care i-au pasat rău condusei Direcţii cartoful fierbinte al instrumentării dosarului n-au reuşit în răstimp de doi ani să stabilească adevărul şi să-i aducă în faţa judecătorilor pe vinovaţi. În cauză sunt inşii implicaţi direct în gazare şi maltratări, de la coloneii Şindile şi Cucoş, la nu mai puţin infamii Paraschiv, Carmen Dan şi compania. Pentru culpa sau complicitatea lor există probe şi indicii zdrobitoare.

Or, DIICOT a preferat să perpetueze tezele conspiraţioniste puse în circulaţie întru legitimarea terorizării românilor. În baza acestor teorii şi a altor tertipuri ieftine, uşor de demontat, magistraţii au clasat ilegal un dosar care trebuia de mult să se soldeze cu condamnări inclusiv din rândul comanditarilor politici ai crimelor împotriva umanităţii comise atunci.

Responsabilitatea guvernului Orban şi a românilor

Or, responsabil pentru împiedicarea actului de justiţie şi continuarea agresiunii asupra statului de drept prin nepedepsirea criminalilor împotriva umanităţii este şi actualul guvern PNL. Acest executiv riscă să se acopere de vină şi ruşine, dacă nu ia măsura pedepsirii rapide şi severe a responsabililor vinovaţi pentru această clasare ilegală. Cât timp respectiva clasare nu e invalidată, la cârma României va continua să se afle cleptocraţia cuplului Dragnea-Carmen Dan.

Pseudojustificarea clasării dosarului 10 august nu e, prin urmare, doar documentul unei ruşini naţionale. Nu e doar o simplă nedreptate nouă, după cele strigătoare la cer, comise prin nepedepsirea crimelor contra umanităţii din timpul Revoluţiei şi Mineriadelor. Nu e doar o perpetuare a manevrelor lui Dragnea de eternizare a cleptocraţiei. Nu e doar o adâncire, în justiţie, a prăpastiei dintre omul de rând şi noii nomenclaturişti apăraţi de jandarmi şi magistraţi obedienţi, care slujesc castei baronilor roşii ca dulăii lui Orwell păzindu-i pe porcii Fermei Animalelor. E şi perpetuarea impunităţii grupului care a torpilat în ultimii treizeci de ani toate eforturile româneşti de edificare a democraţiei.

O clasare mai gravă decât nesoluţionarea dosarului Mineriadei

În ciuda bilanţului relativ benign al represiunii declanşate la Mitingul Diasporei, clasarea dosarului 10 august e mai gravă decât nesoluţionarea dosarelor Revoluţiei şi Mineriadelor. Căci de aceasta sunt proaspete mărturiile şi filmele celor între o sută şi două sute de mii de martori oculari. Există munţi de probe mai greu contestabile decât cele strânse la începutul anilor 90.

A tolera deci palma aplicată de DIICOT pe obrazul românilor nu-i vizează doar pe magistraţii care au refuzat să-şi facă datoria şi au încercat să mistifice evenimentele. Chiar şi o acceptare pasivă a acestei palme naţionale ar fi, în sine, o crimă. Nu ştiu daca românii o vor tolera sau vor declanşa noi şi ample proteste, dacă nu şi-o nouă revoluţie. E bine că zeci de grupuri civice anunţă că vor face demersuri legale pentru contestarea ordonanţei de clasare a dosarului 10 august. Dar e posibil, din păcate, să nu fie de ajuns. E probabil, că mulţi să se legene în iluzii.

E plauzibil să creadă în basmul potrivit căruia clasarea nu e "definitivă". Literal vorbind, nu e. Dar acesta e drumul clasic al impunităţii româneşti. Se mistifică şi se muşamalizează din răsputeri. Apoi, când nu se mai poate mistifica şi muşamaliza, se pasează dosarul fierbinte afectând oligarhi de la o instituţie la alta, de la un procuror la altul, de la un rechizitoriu defectuos la altul, de la o clasare la alta.

Jocul continuă până când victimele se plictisesc să ceară dreptate. Iar făptaşii răsfăţaţi cu pensii speciale mor nu după gratii, ci în patul lor, după ce, împreună cu familiile lor de lux, torţionarii de români au mâncat vorace din averea agonisită de români.

Li se va cere responsabililor socoteală şi pentru această nouă ticăloşie marca DIICOT. Dar o vor da? Chiar dacă Europa, grevată de propria ei elită, nu se alertează, sunt încrezător că, mai devreme sau mai târziu, o vor da. Căci demnitarii vor sfârşi prin a înţelege nu doar infamia faptei săvârşite de procurorii unei instituţii ce se cere pe loc desfiinţată, ci şi pericolul politic care-i paşte personal, dacă nu reacţionează adecvat la ea.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle