Se opune dezincriminării consumului de droguri, dar e pusă în dificultate cu propriile cifre. Cine stă în spatele petiției pentru retragerea proiectului | adevarul.ro

Interviu Se opune dezincriminării consumului de droguri, dar e pusă în dificultate cu propriile cifre. Cine stă în spatele petiției pentru retragerea proiectului

Publicat:
0
1 live

În cea mai nouă ediție a emisiunii „Trends” de la Adevărul, Alexandru Negrici a pus pe masă un subiect fierbinte: dezincriminarea consumului de droguri și opoziția Federației Naționale a Părinților Edupart. 

anca balasoiu png
Foto: Trends, cu Alexandru Negrici

Invitată din partea federației a fost Anca Bălășoiu, avocată cu 18 ani de experiență și președintele Filialei Sector 6. Aceasta a explicat de ce federația se opune proiectului și a lansat o petiție în acest sens, strângând peste 12.000 de semnături. 

Doar că argumentele nu prea stăteau în picioare, când gazda a cerut explicații concrete. Reprezentanta a oferit exemple unde legislația a fost îmblânzită pentru consumatori, încercând să implice că ar fi crescut consumul, dar întrebată unde a crescut traficul în acea listă de țări, aceasta a recunoscut, în cele din urmă, că nu are date. 

Și mai interesant este cine stă în spatele expertizei acestei petiții: fostul ofițer antidrog Cătălin Țone, promovat la TV și radio drept expert național în combaterea consumului și traficului de droguri. 

Același Cătălin Țone, potrivit unei investigații Press One, a plagiat masiv două teze de doctorat susținute în vara lui 2011: 72,78% conținut nemarcat la Academia de Poliție și 79,66% la Universitatea Națională de Apărare. 

Ambele lucrări au primit calificativul „foarte bine” de la comisii formate din cadre didactice afiliate celor două universități militare. 

Pensionat din Poliție în 2023, la 48 de ani, și acum „consilier superior” la Agenția Națională Anti-doping, Țone și-a justificat plagiatul în fața jurnaliștilor prin „lipsa legislației” și „lipsa normelor” de citare.

Segment din discuția purtată între Alexandru Negrici și Anca Bălășoiu

Alexandru Negrici: Care sunt motivele pentru care părinții au emis atât de multe îngrijorări?

Anca Bălășoiu: Federația noastră a lansat o petiție online care, până în prezent, a fost semnată de peste 12.000 de persoane, părinți și nu numai, prin care noi ne exprimăm mai mult decât o îngrijorare. Avem o poziție foarte puternică în sensul respingerii acestui proiect de lege, care se află în etapa de dezbatere.

Noi apreciem că această expunere de motive este una care, deși denotă o aplicare asupra subiectului, conține destul de multe surse, nu neapărat necredibile, dar cu relevanță mai puțină asupra realității din România, așa cum noi o simțim ca părinți, alături de copiii noștri, zi de zi. Pe de altă parte, apreciem că este vorba despre o argumentare prea generală, preluată din alte comunități, și nu neapărat una care să privească elementele interne, de la firul ierbii.

De ce suntem atât de vehemenți împotriva proiectului de lege? Pentru că, per total, apreciem că încă nu este pregătită societatea românească, din atât de multe puncte de vedere, pentru a prelua ideea de a sancționa mai puțin sau de a ridica o marjă de consum până la sancționare. Sunt multe considerente pe care noi le-am expus pe larg în mediul online. Sunt 16 considerente pe care le avem în vedere, dar, dacă aș putea să le sumarizez, le-aș sumariza așa: societatea românească nu este încă pregătită pentru proiectul de lege și pentru măsurile pe care acesta le cuprinde.

Alexandru Negrici: Ne puteți da și câteva exemple referitoare la paragrafele pe care le-ați văzut dumneavoastră în lege care nu se referă strict la România?

Anca Bălășoiu: Aș putea să mă refer la faptul că se invocă destul de mult o legislație bazată pe consumul de cannabis. Așa cum se cunoaște, în România se consumă, din nefericire, mult mai multe substanțe de către copiii și tinerii noștri – pentru că la consumatorii aceștia urmează să mă refer.

Patriarhia reacționează la proiectul privind deținerea de droguri. „Să nu creeze impresia că folosirea lor ar fi un comportament firesc”

Alexandru Negrici: Proiectul de lege stipulează cumva faptul că se consumă mai puțin decât cannabis în România?

Anca Bălășoiu: Așa cum vă spuneam și mai devreme, apreciăm că expunerea de motive este una care trebuie privită în mod critic.

Alexandru Negrici: Mai devreme spuneați că proiectul de lege face referire la situația cu drogurile din alte state, nu neaparat din România și aici voiam să vă întreb dacă puteți să-mi dați și câteva exemple.

Anca Bălășoiu: Nu aș vrea să mă depărtez foarte mult de criticile expuse de noi ca federație, care sunt disponibile online, și aș avea în vedere cercetările internaționale care cuprind cercetări din Canada, din SUA și din Portugalia; iar toate acestea indică că, raportându-ne la expozițiile din proiectul de lege... 

Alexandru Negrici: Acum dumneavoastră oferiți exemple de cercetări internaționale care nu acoperă România. Ați spus că asta fac inițiatorii legii și de aceea vă opuneți proiectului. Nu se înțelege foarte bine care este problema pe care vreți să o evidențiați.

Anca Bălășoiu: Din punctul nostru de vedere, apreciem că ar fi trebuit să avem la bază mai mult decât studii naționale la bază considerentelor pentru care se susține implementarea acestui proiect de lege și exemple din alte legislații, bineînțeles, dar exemple relevante.

Alexandru Negrici: Dumneavoastră ați considerat mai devreme că experiența internațională nu este relevantă, nu eu.

Anca Bălășoiu: Poate am fost eu inexactă, din contră, noi apreciem că modul în care alte state au ales să dezincrimineze, să incrimineze parțial consumul de droguri să pedepsească mai blând minorii asupra cărora sunt depistate categorii de droguri ușoare sau categorii de droguri sintetice…

Alexandru Negrici: Care sunt statele care au făcut asta, dacă nu vă supărați?

Anca Bălășoiu: Sunt mai multe state din Statele Unite – de exemplu, și vă citeam mai devreme Oregon, precum și British Columbia – și, ca să vă dau un exemplu din Europa, am în vedere legislația din Portugalia, unde legislația a prevăzut la un moment dat un proiect de lege care a devenit realitate și care a permis luarea de măsuri mai ușoare pentru consumatorii finali, care de foarte multe ori sunt minori. Nu s-a constatat o reducere a consumului, ci s-a constatat o prelungire, o perpetuare a situației, la fel cum aceasta era reală și înainte de această inițiative legislative.

Alexandru Negrici: În cazul acelor state nu cumva traficul a scăzut, chiar dacă consumul a crescut pentru că statul a avut oportunitatea să cerceteze marii traficanți în locul consumatorilor de rând?

Anca Bălășoiu: Noi apreciăm că ideea aceasta de a privi consumatorul final cu mai multă blândețe în detrimentul sau cu mutarea presupusă a capacității…

Alexandru Negrici: Trebuie să fim puțin exați, totuși, că nu este o mutare presupusă. Vorbim despre un proiect legislativ, legea este lege, nu este o mutare presupusă.

Anca Bălășoiu: Tocmai, vorbim despre un proiect legislativ care încă nu a intrat în vigoare. Eu am înțeles că invitata dumneavoastră are în vedere mutarea resurselor către marii traficanți. Pe de altă parte dumneavoastră îmi spuneți că dacă acolo unde sunt măsuri mai blânde pentru consumatori, a existat o reducere a traficului. Cumva mi se pare o contradicție, pentru că dacă consumul rămâne același, copiii respectivi, tinerii respectivi, a căror interese noi ne dorim să le apărăm ce mai consumă dacă traficul ar scădea?

Reacția Parchetului General la proiectul de lege care elimină închisoarea pentru deținerea de droguri pentru consum propriu

Alexandru Negrici: Dacă se înregistrează o creștere a consumatorilor, chiar dacă avem o reducere a traficului, acest lucru se poate întâmpla strict datorită faptului că statul ajunge să măsoare mai bine numărul de consumatori, nu neapărat faptului că numărul de consumatori reali nu ar fi în scădere. Întrebarea mea a fost simplă. În statele acestea, pe care le dați dumneavoastră ca exemplu, ați identificat un singur exemplu unde traficul să fi crescut în momentul în care a apărut un astfel de proiect legislativ?

Anca Bălășoiu: Exemplele pe care eu vi le-am oferit sunt menționate pe larg și în criticile pe care noi le aducem ca sprijin în susținerea petiției. Dacă îmi dați voie doar să finalizez, eu cred că în fiecare societate trebuie avută îngăduirea cu criminalitate… 

Alexandru Negrici: Întrebarea a fost simplă, doamna Bălășoiu. Ați identificat vreun stat unde traficul a crescut din lista aceea? 

Anca Bălășoiu: Apreciați că un ONG din România care reprezintă interesele copiilor prin prisma părinților are capacitatea să ia stat cu stat din acest mapamont și să verifice toate legislațiile și consecințele acestea?

Alexandru Negrici: Dumneavoastră sunteți cea care v-ați referit la alte state. Eu v-am întrebat dacă printre statele acelea ați identificat și vreunul unde traficul a crescut în ciuda acestui tip de proiect legislativ. Nu ați reușit să-mi comunicați, este în regulă.

Top articole

Partenerii noștri