Interviu Greșeala financiară pe care românii ar trebui să o evite în perioada următoare. Economistul Christian Năsulea, la „Interviurile Adevarul”

Românii trebuie să fie mai atenți la deciziile financiare într-o perioadă de incertitudine economică, iar un eventual acord cu FMI ar putea avea consecințe directe asupra populației. Profesorul de economie mondială Christian Năsulea a explicat la „Interviurile Adevărul”, ce riscuri aduce instabilitatea politică, de ce contează încrederea investitorilor și cum vor schimba inteligența artificială și digitalizarea piața muncii.

Discuțiile au pornit de la dificultatea formării unui nou guvern și de la temerile privind evoluția economiei în perioada următoare. În condițiile în care România trebuie să mențină încrederea investitorilor și să gestioneze deficitul bugetar, întârzierea reformelor și lipsa unei direcții economice clare ar putea complica situația.

Christian Năsulea a explicat de ce credibilitatea viitorului guvern, capacitatea de a adopta măsurile necesare și realizarea rectificării bugetare sunt esențiale, dar și ce riscuri pot resimți direct românii, de la inflație și scăderea nivelului de trai până la posibilele dificultăți de aprovizionare cu gaze în această iarnă.

Unde suntem şi încotro ne îndreptăm

Adevarul: Ce se întâmplă cu situația României în momentul de față? Ni se spune că va urma o toamnă foarte grea. Analiza dumneavoastră cum arată? Sunt motive serioase să ne îngrijorăm? Sau ar trebui să ne păstrăm o undă de optimism că am scăpat totuși de retrogradarea la junk?

Christian Năsulea: În primul rând, nivelul de incertitudine este în continuare mare, mult prea mare. Deci, răspunsul simplu la întrebarea ce se va întâmpla este nu știu. Pentru că avem prea mulți factori care sunt greu de anticipat. Tocmai pentru că, în zona politică, niște decizii pe care poate le așteptam întârzie să apară, pentru că nu este foarte clar care este direcția în care vor merge lucrurile.

Și, dincolo de asta, și în zona economică sunt vești proaste care continuă să vină din tot felul de locuri, uneori neașteptate. Nu ne așteptam anul acesta să avem acest nou război din Iran care să ducă la un asemenea flux de evenimente, în așa fel încât să ajungem să ne punem problema dacă vom reuși să importăm gaze în cantități suficiente încât să poată să fie asigurat consumul de iarnă.

Deci, sunt lucruri în continuă desfășurare care fac să fie foarte dificil de anticipat unde mergem. Și cred că e important să începem să „desfacem” lucrurile. Să ne uităm un pic mai în detaliu, ca să înțelegem unde stăm, de fapt, la nivel național, care este situația la nivel internațional. Să putem să începem măcar nu să previzionăm, nu să anticipăm, dar măcar să ne dăm seama care sunt scenariile posibile, în așa fel încât să avem, totuși, niște planuri de rezervă pregătite.

Cel mai mare risc: un guvern fără credibilitate

Care ar fi temerea dumneavoastră cea mai mare. Ca expert, studiați trendurile în economie, în finanțe de multă vreme. La ce ar trebui să fim atenți în această perioadă?

Riscul foarte mare, care este specific pentru România, este acela de a ajunge să avem un guvern cu puteri depline care să nu convingă investitorii internaționali. În momentul acesta, așa cum suntem, nu există un motiv suficient de solid în așa fel încât să ne așteptăm la o schimbare în rău a situației.

Deci, practic, guvernul interimar Bolojan cu puteri reduse conduce țara pe o traiectorie care este cunoscută, înțeleasă și acceptată de creditorii statului român. Și atunci, în situația asta, mergem în continuare într-o direcție pe care n-aș cataloga-o ca fiind bună neapărat, dar este o direcție nu rea, e constantă.

Dacă vom reuși să avem un guvern, dar un guvern care să nu mai convingă investitorii în titluri de stat, creditorii internaționali, atunci lucrurile se schimbă, toate calculele trebuie refăcute și asta ar însemna o deteriorare importantă a situației economice a statului român, care se va reflecta foarte rapid și în performanța economiei în sens mai larg.

Aici este chestiunea cea mai importantă pe care ar trebui să o rezolvăm noi cumva la nivel național, în așa fel încât lucrurile să meargă mai repede. Aici este, iarăși, încă un lucru pe care l-aș adăuga, totuși, şi acesta ține de faptul că avem nevoie de un guvern ca să poată să fie făcută rectificarea bugetară... Pentru că anumite domenii cred că vor avea de suferit ca nivel de performanță, ca nivel de calitate al serviciilor publice dacă nu se face această rectificare.

Dar, mai mult decât atât, avem nevoie de un guvern ca să putem să ne apucăm totuși de reforme. Pentru că fără acele reforme nu facem altceva decât să întârziem și, cu cât întârziem mai mult, cu atât devine mai dificil să faci acele lucruri și cu atât mai mult ne ducem spre un scenariu unde, în loc să corectăm ce am văzut că e greșit, când am văzut că e greșit,  în loc să ne apucăm de treabă, şi rezolvăm problema, mergem pe varianta Greciei, care Grecia s-a împotrivit realității, a contestat realitatea și a ajuns să aibă o criză economică prelungită.

Oamenii cheie: premierul şi ministrul de Finanţe

Foto: Adevărul

Vă referiți la Grecia de acum aproape 20 de ani?

Grecia care abia acum începe să-și revină. În 2008 pornește criza și 18 ani mai târziu vorbim în sfârșit despre o Grecie care a făcut niște reforme, care are excedent bugetar, care și-a pus cât de cât lucrurile în ordine. Sper că noi nu vom fi atât de încăpățânați încât să refuzăm realitatea și să întârziem să facem ceea ce trebuie făcut.

Spuneți, așadar, că ar fi foarte important ca noul guvern, care va fi el, să aibă un prim-ministru dispus să păstreze aceeași linie a cumpătării și un ministru de Finanțe care să aibă opinii asemănătoare cu prim-ministrul?

Aș spune că, la modul general, este mai puțin relevant pe cine punem, dar planul care trebuie să fie asumat și care trebuie să aibă și sprijin în Parlament trebuie să fie unul bun, care să includă reduceri de cheltuieli, și să includă niște măsuri care să aibă logică, să poată să fie implementate. Parlamentul să își asume sprijinul pentru reforme, nu pentru oameni sau pentru o persoană anume, în așa fel încât să nu fie nevoie neapărat să punem pe cineva anume ca premier.

În același timp însă, problema specifică țărilor care se află pe ultima treaptă înainte să fie retrogradate la junk este că nu poți să vii cu orice nume. Pentru că riști, în situația asta - până se lămuresc investitorii și piețele că prim-ministrul, orice nume ar avea acesta, are de gând într-adevăr să facă reformă - să sperii piețele și investitorii. Să te trezești că ești retrogradat, pur și simplu, pentru că ai venit cu un nume care nu punctează bine în momentul în care întrebi investitorii, creditorii statului, ce părere au despre persoana care urmează să se apuce de treabă și să facă reformă.

Este un premier de stânga nepotrivit în acest context?

Vă voi întreba direct şi încerc să nu dau tentă politică aceste discuții: un premier de stânga, oricare ar fi el, în condițiile în care noi trebuie să tăiem cheltuieli, trebuie să fim foarte strânși la pungă în perioada următoare, ar fi, așadar, nepotrivit în acest context?

Nu este exclusă varianta unui premier de stânga cu totul, dar sunt excluse câteva variante de premier din stânga românească, pur și simplu prin prisma declarațiilor pe care acești oameni politici de la stânga le-au făcut.

Și iarăși, nici nu e nevoie să dăm nume, pentru că sunt destui care și-au asumat faptul că redeschid robinetul cu bani pe datorie. Or, asta este o chestiune despre care s-au exprimat foarte clar fondurile de investiții și agențiile de rating, spunându-ne că nu se poate, că nu e un lucru pe care România să-l poată face cu parametrii macroeconomici pe care îi are în acest moment.

Au mai rămas politicieni și în zona de stânga care nu s-au exprimat atât de clar, măcar să spună că primul lucru pe care îl vor face este să redeschidă fondurile pentru primarii afiliați partidelor lor, pentru tot felul de lucruri pentru care, pur și simplu, nu sunt banii în acest moment. Deci, nu despre asta este vorba.

Noi bineînțeles, în timpul ăsta, tot testăm nume. În momentul acesta am ajuns în situația în care, pentru a face un model de predicție care să fie cât de cât bun pentru fondurile de investiții sau pentru clienții cu care lucrăm - pentru că lucrăm și la un institut care face cercetări pe politici publice, până la urmă - am ajuns să testăm nume.

Sorin Grindeanu „nu dă bine”

Numele testate până acum, ca să dăm doar ca exemplu pe cel al domnului Luca Niculescu, e un nume care a testat bine, care a fost bine primit de cei din zona de investiții de pe piețele financiare internaționale, pentru că e un nume care poate nu era foarte cunoscut, dar, în momentul în care s-au uitat și au văzut care este activitatea, i-a zis „ok, o persoană competentă care știe despre ce e vorba și care a făcut declarații care sunt în linie cu ceea ce ne așteptăm de la România”.

Erau dintre celelalte propuneri unele cu risc?

Erau, dacă se poate să o spunem direct. Sorin Grindeanu este o variantă care a apărut des și pe care am testat-o, pentru că era varianta evidentă, dacă încercam să mergem pe o altă variantă. Sorin Grindeanu nu testează bine.

Pentru că e un om de stânga...

Este un om de stânga, dar a făcut niște declarații foarte clare în direcția redeschiderii robinetului cu bani. Atunci, pentru acest lucru, Sorin Grindeanu vine cu un risc mai mare de blocaj. Nu e vorba de retrogradare de rating de țară. E vorba, pur și simplu, de lipsă de „apetit” din partea investitorilor internaționali pentru datoria publică a României, în momentul în care această datorie este gestionată de un guvern în care este Sorin Grindeanu.

Pentru că nu-l luăm doar pe domnul Grindeanu ca președinte al unui partid de stânga, cel mai cunoscut din România, ci ca tot partidul respectiv. Iar acesta a avut, într-adevăr, niște opinii care poate, într-adevăr, au trezit niște suspiciuni din partea investitorilor internaționale. La modul acesta?

Nu e nevoie nici măcar să intrăm în discuția despre cât de bune ar fi soluțiile respective sau cât de relevante sunt pentru situația actuală. Deci, nu intrăm în această discuție. Poate pentru unii politicieni par să fie niște soluții bune. Soluțiile nu testează însă bine pe piața financiară.

Şi mai multe nume din PSD nu testează bine, din păcate, în opinia mea. Pentru că, o să spun lucrul ăsta, avem foarte mare nevoie de o alternativă social-democrată, bună, sănătoasă, solidă, care să poată să vină cu niște soluții pe care să le putem discuta, ca să vedem tehnic dacă ele răspund nevoilor pe care le avem.

Nu sunt aici ca să spun: în niciun caz nimic din stânga. Dar, în niciun caz nimic din partea comuniștilor sau dintr-o stângă extremă. Dar undeva la stânga spre centru trebuie să avem niște variante și niște soluții.

Există și în PSD niște politicieni care sunt mai cumpătați când vine vorba de ceea ce propun, dar, din păcate, în momentul acesta, varianta care este vehiculată cel mai des, care ar veni de la PSD, nu testează bine deloc când vine vorba de piețe financiare internaționale.

Decontează Grindeanu şi PSD greşelile lui Marcel Ciolacu?

Poate pentru că domnul Grindeanu, deși poate are alte opinii, nu știm, dar poate trecutul PSD e mai degrabă cel care stârnește acele „beculețe roșii”. E vorba de domnul Ciolacu. Perioada domnului Ciolacu e asociată cu niște decizii foarte proaste din punct de vedere economic. Și poate de aceea acum decontează întreg partidul în frunte cu președintele lui.

Cu siguranță, mai ales pentru că, în perioada în care a fost domnul Ciolacu prim-ministru, s-au întâmplat niște lucruri cu proiectul țării, de care am și aflat foarte târziu și care merg într-o zonă care este foarte periculoasă din punct de vedere legal, din punct de vedere al reputației unei țări.

Asta face, într-adevăr, să fie aruncată această umbră de dubiu asupra întregului partid, dar mai ales asupra acelor politicieni care nu au criticat, care nu au venit să spună „ok, n-am știut, nu se poate așa!”. Ceea ce, din păcate, înseamnă majoritatea politicienilor din PSD.

Aici e o problemă de încredere și de imagine pe care, sincer, mi-aș dori ca Partidul Social-Democrat să și-o rezolve. Pentru că, așa cum spuneam, avem nevoie și de o alternativă care să fie din zona social-democrată, care să fie cât se poate de bună din punct de vedere economic.

Putem să criticăm apoi măsurile, fără să ne oprim într-un blocaj în care, pur și simplu, să tăiem de pe listă partide întregi pentru că nu găsim niște oameni care să aibă niște viziuni care să fie compatibile cu genul de soluții de care avem nevoie în acest moment.

Ce se întâmplă în zona suveranistă

Sunt tentată să vă întreb dacă ați testat și un nume din zona suveranistă.

Am testat mai multe nume din zona suveranistă. Ca să fie foarte clar: dacă probabilitatea de blocaj este mai mare, dar nu extraordinar de mare când vine vorba de tot ce înseamnă zona aceasta a partidului social-democrat, pe tot ce înseamnă zona suveranistă pe România, e un val întreg. Pentru că noi am făcut aceste teste împreună cu colegi din alte țări, care își testau la rândul lor politicienilor.

E un val întreg, da, în toată Europa.

E un val întreg și răspunsul este un ferm nu, practic. Deci, nu am găsit niciun fel de răspuns pozitiv când vine vorba de vreun lider din zona suveranistă de la noi din țară. Pentru unii, nici nu avea rost să testăm, dar chiar și pentru cei care ar fi putut să pară o variantă am testat, pentru că, din punct de vedere tehnic, au exprimat opinii economice care să fie avut sens de aici.

Iarăși, ca să vă dau un nume şi să fie foarte clar, domnul Peiu, de exemplu. În momentul în care discutăm despre economie, e convingător, în sensul că înțelege cum funcționează economia. Deci, există oameni care înțeleg, dar, din păcate, pentru că există un track record, există un istoric al acțiunilor efective întreprinse de acești oameni politici din pozițiile pe care le ocupă, nu am reușit să obținem niciun răspuns pozitiv care să ne spună că ar exista vreo variantă care să inspire credibilitate la nivel internațional.

Despre poziţia lui Nicuşor Dan

Foarte interesant ce spuneți, pentru că așa ni se explică și tot ce a făcut în ultima perioadă președintele. Foarte mulți au întrebat: „domnule, de ce nu l-a pus pe Grindeanu, pentru că își dorește?” E la îndemână președintelui să-l pună pe domnul Grindeanu, poate chiar ar strânge voturile. Iată, acum, ascultându-vă pe dumneavoastră, s-ar putea să fie o interpretare mult mai adâncă a acestor decizii.

Nu suntem singurii care testăm. Cu siguranță că la președinte au ajuns rezultate ale unor teste făcute de diverse institute independente pe aceeași temă, pentru că a devenit o temă această chestiune a testării. Și, din păcate, da, cred că președintele nu are, de fapt, această posibilitate (să-l desemneze pe Sorin Grindeanu - n.r.), pentru că noi nu avem rating-ul de țară sau situația dobânzilor sau situația datoriei publice pe care o au alte țări, în așa fel încât să putem să venim cu o variantă care să fie, să-i spunem, atipică și să așteptăm să se revină. Adică, practic, o eventuală scădere a nivelului de încredere să fie compensată de acțiunile pe care, în practică, le face politicianul respectiv sau guvernul respectiv odată ce se apucă de treabă.

E o chestiune pe care poți să o faci în Spania, de exemplu, dar în România, în momentul de față, nu poți să o faci fără să fii tocmai tu cel care declanșează o criză politică mai adâncă.

Asumarea austerităţii

Foto: Adevărul

Dacă e să vorbim despre organismele internaționale care privesc cu foarte mare interes ce se întâmplă aici, unul dintre ele este, bineînțeles, Fondul Monetar Internațional. E așa o spaimă că, dacă vine din nou Fondul Monetar Internațional în România, atunci „am îmbulinat-o”, cum se zice. Dar sunt și voci din domeniul dumneavoastră care spun că tocmai această disciplină pe care ne-ar oferi o Fondul Monetar Internațional, ar fi ce ne trebuie acum. Dumneavoastră, ca opinie, unde vă poziționați?

Dacă vom ajunge la un acord cu Fondul Monetar Internațional, majoritatea măsurilor cu care va veni FMI vor fi aceleași măsuri care erau în pachetul de reformă Bolojan, aceleași măsuri care erau în pachetul Mureșan... Pentru că ceea ce avem de făcut nu se schimbă în funcție de cine vine sau, ca să spun mai direct, nu ne pune nimeni să facem nimic ce nu trebuie să facem oricum.

Aici este o chestiune care e foarte importantă dacă ar putea să înțeleagă oamenii politici mai bine acest lucru. Dincolo de asta, noi, inclusiv eu, vorbim, de prin 2023 probabil, deja despre faptul că oamenii politici din România nu vor să-și asume costul politic pe care-l au, măsurile care sunt necesare și inevitabile.

Şi spuneam prin 2023 că e foarte probabil să ajungem de fapt - în mod intenționat sau, să zicem, în mod inevitabil - la un acord cu Fondul Monetar Internațional, pentru că ne trebuie un ţap ispășitor. Ne trebuie cineva care să își asume să fie criticat și urât pentru lucrurile pe care le face. Care nu candidează în România, dar care vine și, în sfârșit, face sau ne obligă să facem lucrurile pe care noi trebuie să le facem oricum.

Și, din păcate, aici este o chestiune care e un pic tragicomică: să știi ce ai de făcut și să nu faci - pentru că nu vrei deranjul pe care îl provoacă implementarea acestor acțiuni - în ciuda faptului că știi că, de fapt, va fi mult mai mare „deranjul” când vin alții și îți impun niște măsuri. Îți mai impun peste ele și altele, despre care îți spun și ei că nu sunt ideale, dar că, odată ce ajungi la punctul acela, te vor duce la măsuri mult mai agresive, la o austeritate adevărată, nu la ceea ce se numește austeritate acum, cu măsurile luate de guvernul Bolojan.

Deci, aici este paradoxul cumva și situația tragicomică în care se află țara noastră, pentru că știm ce avem de făcut, știm ce ne vor pune să facem și cei care ar veni să ne oblige dacă ajungem să fim constrânși să semnăm un acord cu Fondul Unitar Internațional, dar așteptăm.

Blocajele bugetare şi Fondul Monetar Internaţional

În ce condiții am fi constrânși să semnăm cu FMI?

În condițiile în care ajungem să mai avem de plătit niște lucruri, statul român să mai aibă de plătit niște lucruri pe final de an și să nu mai aibă bani ca să plătească, pentru că alți creditori de pe piața liberă nu se mai găsesc. Şi atunci mergem la Fondul Monetar Internațional, în rolul său de creditor de ultimă instanță.

Practic, când nu te mai împrumută nimeni și ești pus la zid, te duci și semnezi cu Fondul Monetar Internațional, care îți va da întotdeauna bani, dar banii aceia vor veni cu foarte multe condiții atașate.

E riscul acesta la sfârșitul anului dacă nu avem un guvern?

Nu cred că anul acesta suntem în această situație. Singurul mod în care ajungem la obligația de a face un acord este în cazul în care avem downgrade, unul la mână, sau dacă fără downgrade piețele financiare încep să ne trateze, într-adevăr, ca și cum am fi o țară nerecomandabile investițiilor. Deocamdată lucrurile arată promițător din punctul ăsta de vedere.

Singura problemă mare care rămâne acum și pentru care chiar ne trebuie un guvern este aceea a rectificării bugetare. Banii de la Sănătate nu ajung și atunci vor fi niște blocaje în special acolo, dar și pe la alte ministere, chiar dacă de o amploare mai mică, fără să avem un guvern care să poată să facă aceste reforme.

Eu anticipam că vom avea alte soluții, că se va găsi o a treia cale. Practic, nu avem guvern, Parlamentul nu se apucă de treabă, să facă acest lucru... Anticipam că se va găsi o a treia cale, o cale administrativă de a face un soi de rectificare bugetară fără să facem rectificare bugetară în sensul propriu-zis.

Din discuțiile pe care le-am avut cu oameni care sunt fie în guvern, fie în poziții care sunt conectate de domeniul finanțelor, înțeleg acum că nu ar exista această variantă, că nu avem un plan pregătit pentru situația asta, pentru că nu ne-am pus problema că nu am avea un guvern pentru atât de mult timp, încât să ne trebuiască o soluție alternativă care să meargă cumva pe lângă mersul normal al lucrurilor.

Nu sunt convins încă. Încă mă aștept că va scoate cineva din pălărie vreo procedură administrativă prin care să se mute niște bani din stânga în dreapta, dar, în principiu, poziția oficială pe care am auzit-o și de la Ministerul Finanțelor este că nu se poate face rectificarea până nu avem guvern.

Ce de e preferat: un guvern interimar sau unul necredibil?

Deci, dacă nu am avea guvern până la finalul anului, riscul de retrogradare în junk ar fi și mai mare, să înțelegem, și de împrumut la FMI, că s-ar putea lega cele două?

Nu neapărat. Chestiunea paradoxală este că pentru creditorii statului român situația asta e ok.

Deci, e de preferat să rămână guvernul interimar decât să vină un guvern cu niște măsuri riscante...

Exact. Pentru că pe creditorii internaționali îi interesează dacă statul își poate plăti datoriile. Or, dacă statul - dau acum un exemplu extrem, la care sper să nu ajungem - nu îi poate plăti pe medici, pentru că nu are rectificare, dar rămâne cu mai mulți bani pe la alte ministere, din care poate plăti datoriile, pentru creditorii internaționali e ok. Ceea ce înseamnă că pentru agențiile de rating suntem ok.

E încă un pas în primăvară în care am putea fi retrogradați la junk, nu? Până la evaluările din februarie mi se pare că ar fi primele deja.

Da, putem să fim retrogradați oricând. Nu putem să ne culcăm pe ureche că am scăpat și că am luat 5. În niciun caz. Ni s-a spus foarte clar că se pot face reevaluări și pe parcurs.

Să ne fie foarte clar: această evaluare ține de situația actuală și, în momentul în care vom pune un guvern, despre asta e vorba tot timpul, ar face bine ca acel guvern să facă ce trebuie, în așa fel încât să menținem măcar traiectoria actuală.

Măsurile care afectează populaţia şi cel mai mare risc

Dar dacă e să vorbim despre riscurile noastre ale tuturor, la ce să ne așteptăm pe termen scurt? O scădere a nivelului de trai, inflație, carburanții din ce în ce mai scumpi și poate chiar și o criză a gazelor? Care dintre ele credeți că ar fi sau toate credeți că sunt la același nivel de risc?

Mai puțin criza gazelor, toate celelalte se întâmplă deja. Deci nu sunt o problemă potențială pentru viitor.

Inflația. Atâta timp cât deficitul bugetar rămâne la 6%, vom continua să avem inflație mare, pentru că o parte importantă din banii aceștia luați împrumut se duc, de fapt, către salarii, pensii sau alte lucruri. care înseamnă că ajung în piața din România. Deci, dezechilibrează balanța dintre masa monetară și produse și servicii, deci avem inflație. E un mecanism care, pentru economiști cel puțin, este foarte simplu. Deci, asta e aici, cu noi, deja și nu pleacă nicăieri. E o chestiune cu care ne-am și obișnuit, din păcate.

Criza carburanților. Iarăși, pe proiecțiile actuale nu avem, din păcate, motive să ne așteptăm la o scădere importantă de preț pe piața carburanților. Că nu vor mai crește prețurile la carburanți foarte mult, pentru foarte mult timp, este probabil să nu mai crească foarte mult, dar nu este sigur. Mecanismele în economie, când vine vorba de acest preț al produselor din petrol sau produselor care țin de zona asta a energiei, sunt foarte interesante, pentru că - din păcate sau, mă rog, din fericire, nici nu știu cum să spun - pare că ne apropiem de un punct în care se va pierde interesul pentru aceste tipuri de energie, ca surse de energie pentru tot ce înseamnă transport global, pentru modul în care funcționează economia la nivel global.

Există articole care sunt de prin anii șaptezeci care vorbesc despre faptul că, la un preț al petrolului care depășește un anumit prag, lumea „se mută” tehnologic, caută alte soluții tehnologice. Acum, că avem mașini electrice, vapoare electrice, mai nou și avioane electrice, chiar dacă sunt încă foarte la început, nu este imposibil să ne închipuim un scenariu în care, la prețuri atât de mari pentru carburant, să vedem o accelerare a tranziției cum nici măcar nu și-ar fi închipuit vreodată Uniunea Europeană când visa la înverzirea economiei europene.

Schimbare de paradigmă economică

Trecem „pe verde” de nevoie...

De nevoie, din cauza costurilor. Aici este o altă chestiune care s-ar putea să afecteze masiv structura industriei, structura economiei la nivel mondial într-un timp mult mai scurt decât ne așteptam.

Bineînțeles, nu vorbim de un timp de ordinul anilor, dar în economie acestea sunt intervalele cu care lucrăm atunci când încercăm să ne dăm seama încotro mergem. Şi, cu siguranță, investitorii care pun bani ca să construiască fabrici, care creează locuri de muncă, care fac să meargă economia la nivel mare se uită pe intervale de timp lungi.

Și atunci, dacă vorbim de o tranziție accelerată pentru următorii 5 ani către mult mai multe vehicule electrice decât în prezent, ca să dau doar exemplul cel mai la îndemână, asta ar schimba foarte, foarte mult modelul economic la nivel mondial și ar afecta inclusiv modul în care se raportează anumite țări la economia mondială.

Dacă vorbim despre Arabia Saudită, de exemplu, aceasta a făcut lucruri în așa fel încât să tranziționeze spre un model economic viitor care să nu fie complet dependent de hidrocarburi, dar mult mai puține decât au făcut Emiratele Arabe Unite sau Qatarul.

Din păcate, pentru o țară ca Arabia Saudită, o schimbare de model economic atât de importantă ar avea consecințe foarte problematice pentru modul în care funcționează țara și de aici vă dați seama că se schimbă lucrurile atât de radical, încât putem să ne așteptăm la niște dezechilibre mari pentru anumite regiuni ale lumii care funcționează pe un model economic care s-ar putea să nu mai fie modelul economic pe care îl vom vedea peste 5 ani, peste 10 ani și așa mai departe.

Inteligenţa artificială şi reducerea cheltuielilor bugetare

La toate aceste schimbări pe care le pomeneați să ne așteptăm și la niște dezechilibre pe fondul accelerării industriei care țină de inteligență artificială? Poate că și acolo vor fi niște salturi uriașe pe care nu suntem pregătiți să le gestionăm.

Poate. Aici o să revin de la inteligență artificială tot la nevoia de reformă de la noi din țară, pentru că noi, în esență, în România avem nevoie să tăiem cheltuieli în sectorul public. Niciodată în istorie nu a fost mai simplu să tai cheltuieli în sectorul public decât acum. Şi această simplitate vine pe măsură ce noile modele avansează.

Și aici, ca să fie foarte clar, mulți dintre funcționarii publici din România nu își au rostul în sistem nici astăzi, dar cu atât mai puțin nu își vor mai avea rostul în momentul în care începem și noi să implementăm niște sisteme bazate pe inteligență artificială, care să simplifice viața cetățeanului și să reducă nevoia de forță de muncă în sistem.

Avem o soluție simplă ca să reducem cheltuielile, deci să reducem deficitul, pentru că tehnologia aceasta e deja aici. O folosim noi la școală deja, la un anumit nivel, şi ne permite să facem lucruri pe care nu le putem.

Și în timpul acesta, uitându-ne la nivel european, am făcut o trecere în revistă a tuturor soluțiilor bazate pe inteligență artificială, care sunt în lucru în sistemele publice din toate țările europene.

Păi, toată lumea pare să fie mai avansată decât noi. Germania, care nici măcar nu are nevoie neapărat să reducă deficitul, are un plan de a reduce numărul de angajați din sectorul public cu niște numere foarte mari. Vorbim despre 300.000 de angajați care urmează să... Mă rog, 300.000 de posturi care urmează să fie reduse în sistemul federal german în următorii cinci ani. De fapt, nu mai sunt 5 ani. S-au apucat acum doi ani deja. Deci, mai au vreo trei până când ar trece tot acest interval. Deci, sunt alte țări care modernizează sistemele și eficientizează sistemele. Și noi, în timpul acesta, ținem cu dinții de o schemă de personal pe care nici nu ne-o permitem, care era deja depășită și care nu va face altceva decât să devină și mai depășită pe măsură ce tehnologia avansează.

România e mult în urmă la digitalizare

Pe de altă parte, dacă mergem atât de mult pe inteligență artificială, riscăm să ducem în dificultate un sector foarte mare de populație care este neobișnuită cu tehnologia. Cum poți să introduci digitalizarea, plăţile online și inteligență artificială într-o țară care este atât de diferită de la o zonă la alta?

Un exemplu foarte interesant pentru chestiunea asta. În Germania, cash-ul este „mai rege” decât în România, dacă se poate spune aşa. Preferința nemților pentru plățile cash este o chestiune culturală acceptată ca un dat. Nu vrea nimeni să elimine cash-ul în Germania, pentru că le place foarte mult să plătească în cash.

Alt exemplu. Mai avem țări care au făcut digitalizare acum 10-15 ani. Nici nu mai vorbim de digitalizare făcută acum. N-aș da exemplul Estoniei, la care se duce toată lumea, pentru că e un exemplu facil și foarte bine cunoscut. Aș da exemplul Georgiei. Georgia, care și-a reformat sistemele publice, a digitalizat. La nivelul anilor 2010 practic a făcut această digitalizare. Și unde s-au găsit soluții? Dacă georgienii au putut să se folosească de acele centre unificate, unde au fost aduse toate serviciile publice împreună pentru o anumită regiune, în așa fel încât, dacă nu puteai să folosești varianta digitală, să ai un singur loc unde te duci odată, dar ți-ai rezolvat toate problemele, poate suntem și noi în stare să facem lucrul ăsta.

Dacă georgienii au reușit să înțeleagă că, da, într-adevăr vor fi oameni mai în vârstă la sate, care nu au acces sau nu știu cum să facă, dar că poți să pui la punct niște soluții în așa fel încât vecinul sau nepotul sau altcineva să poată să ajute într-o astfel de situație, ca să nu ai nevoie de un funcționar public care să fie în fiecare comună și în fiecare sat se ocupe de asta, poate putem să facem și noi lucrul ăsta...

Soluții se găsesc, cu siguranță, dacă proiectăm un sistem care să meargă mai bine și, iarăși, din experiența georgiană, din experiența altor țări care au mers pe acest drum, știm că, până la urmă, când faci sondaje și verifici cum a mers după cinci ani de zile, afli că, de fapt, le e mai bine cetățenilor în momentul în care le-ai ușurat viața.

Dacă nu ai mai pus pensionarul să stea toată ziua pe autobuze ca să meargă de la un ghișeu la altul și i-ai spus că lucrurile se pot rezolva online, fie trebuie să se rezolve online împreună cu un vecin, o vecină, un nepot, o nepoată, viața pensionarului s-a îmbunătățit, de fapt. Nu i-ai făcut viața mai dificilă. Aici cred că este o chestiune unde, din păcate, sau și aici, mi se pare că ne lipsește viziunea sau poate nu suntem nici suficient de informații.

Cât de pregătiţi sunt românii

Foto: Adevărul

Poate și un mindset schimbat. Suntem foarte atașați de anumite modele, din comunism, poate și despre asta e vorba.

Cu siguranță, cu siguranță. Dar cred că, la cât de multe lucruri au fost făcute în această țară și mai ales la cât de dinamică este economia privată în România - mă uitam la ce se discută la conferințe care reunesc mediul privat în România, cât de multe business-uri foarte inovatoare există în România - eu cred că aici există și capitalul uman și potențialul ca să facem mai bine și în zona publică.

Nu am reușit până acum, dar, de voie sau de nevoie, vom face până la urmă, pentru că, dacă nu înțelegem să facem de bună-voie niște lucruri, până la urmă, la fel cum vorbeam de FMI sau alte organisme de genul acesta, realitatea te forțează să te adaptezi.

Piaţa muncii în România

Vorbeați ceva mai devreme despre un scenariu în care pot fi înlocuiți oamenii cu inteligență artificială și chiar să funcționeze mai bine acest sistem la stat. În cazul în care, având plecări nevoluntare, reduceri de personal, nu vom avea un șomaj în creștere și un număr masiv de oamenii care nu știu să facă altceva și care se vor încadra foarte greu pe piața muncii? Oamenii în jur de 50 de ani vor fi foarte greu absorbiți de piață. Ce poţi să faci în condițiile astea?

Aici trebuie iarăși criticat ce s-a întâmplat în guvernele anterioare, când, să ne amintim, acum doi ani, România avea un deficit de forță de muncă estimat la jumătate de milion. Jumătate de milion de locuri de muncă potențiale care nu erau ocupate pentru că nu avea cine să le ocupe. Timp în care statul român își creștea schema de personal spre 1,3 milioane.

Deci, iarăși am ratat o oportunitate în care reforma atunci trebuia făcută. Puteam să ne apucăm de treabă, să le creăm oamenilor expectativa că în doi ani job-ul lor nu va mai exista, în așa fel încât să aibă timp să facă reconversie, să-și identifice dorințele și aspirațiile pentru viitor, ca să facem o treabă sănătoasă, cum se face. N-am făcut-o. Și acum, din păcate, va veni lucrul acesta ca un șoc, de fapt, peste oamenii care în continuare refuză realitatea.

Da, practic, casiera nu știe ce să facă altceva...

...La fel cum politicianul, la fel cum primarul din satul cu 200 de locuitori refuză să înțeleagă că nu va mai fi primar în câțiva ani, la fel și casiera de la primăria din satul cu 200 de locuitori refuză să accepte faptul că job-ul acela nu va mai exista în curând.

Și aici, recomandarea, de fapt, pentru oameni este să-și ajusteze așteptările, să fie mai realiști decât politicienii, pentru că, până la urmă, politicianul acela va găsi, va avea mai multe căi de a ataca problema în așa fel încât să-și asigure veniturile în continuare. Dar pentru personalul din administrația publică, unde, în mod clar, dacă ne uităm la ce se întâmplă în alte țări, acele job-uri nu mai există, este trecut deja momentul în care să se apuce să-și identifice ce vor face, să găsească ce ar vrea să facă, să înceapă să se pregătească pentru această schimbare profesională care vine în mod inevitabil.

Aici aș mai spune un lucru care, iarăși, nu știu dacă ține de viitorul nostru, dar uitându-ne la alte sisteme falimentare, o să fac comparația aceasta în mod voit.

O să iau un exemplu din Franța de data asta, unde șantierul naval din Marsilia, de exemplu, ajunsese să coste niște zeci de milioane de euro pe an, în ciuda faptului că era complet nesustenabil. Și nu era închis, pentru că exista o problemă cu plățile compensatorii, fiind membrii de sindicat, fiind angajați pe concurs.

Avem o situație similară. Erau foarte mari plățile compensatorii, care trebuiau să fie făcute în așa fel încât să poți să închizi. Și ani de zile n-a făcut nimeni calculul ca să-și dea seama că, de fapt, da, ai niște plăți mari pe care trebuie să le faci ca să poți să închizi gaura neagră, dar că, odată închisă, de fapt, per total, în trei ani de zile ieși pe plus în momentul în care nu mai irosești bani cu ceva unde nu se produce nimic sau nu se produce oricum suficientă valoare economică.

Aici suntem și noi. Aici vor trebui identificate niște soluții care să fie corecte pentru niște oameni care poate ocupă locurile prin concurs și au câștigat un drept de a lucra la stat. Trebuie să fie gândită o schemă de salarii compensatorii, poate, sau alt mecanism prin care lucrurile să fie făcute legal în primul rând, dar să fie făcute sustenabil pe termen lung.

Aș îndrăzni inclusiv să spun că, în ciuda performanței foarte proaste a statului român din ultimii șapte-opt ani când vine vorba de gestionarea bugetului, cred că în momentul în care venim către Comisia Europeană, către investitorii străini care ne împrumută bani și le spunem că o să facem deficit mai mare cu 1% pentru că vom plăti toate aceste salarii compensatorii ca să rezolvăm problema structurală, răspunsul va fi „foarte bine”. Nu va fi downgrade, vă pedepsim pentru...

Nu ne va pedepsi nimeni pentru că facem ceea ce trebuie. Dar insistăm în continuare să nu facem ceea ce știm că trebuie făcut și ceea ce știe toată lumea că trebuie făcut. Și ăsta este motivul pentru care suntem în continuare la risc. Suntem, efectiv, în fața riscului de a fi retrogradați sau pedepsiți pentru insistența de a nu ne gestiona bine finanțele.

Profesiile viitorului

E un scenariu de care auzim foarte des în această perioadă. Într-un viitor foarte apropiat, din păcate, AI-ul va prelua 90% din joburi și vom trăi cu toții dintr-un fel de venit global. Mic, dar sigur. Cum vi se pare un astfel de scenariu și ce ar face România în cazul ăsta?

Avem colegi din Suedia, de exemplu, care lucrau pe Universal Basic Income, pe acest venit universal minim. Acum 15 ani s-au făcut teste, s-au făcut tot felul de experimente. Nu merge. Deci, ca să fie foarte clar: nu e o chestiune care să poată să funcționeze, pentru că rezultatele în Finlanda, unde a fost și făcut un experiment cu vreo 2000 de oameni, nu au fost bune. Deci nu ne putem baza că ăsta o să fie modelul.

Eu însă vă spun altceva. Eu nu cred că inteligența artificială va înlocui 90% dintre joburile din economie. A, poate va înlocui 90% dintre joburile de azi din economie. Vor apăra altele. Deja mă uit la ce studiază studenții noștri, în așa fel încât să se pregătească pentru piața muncii a viitorului. Și avem din ce în ce mai multe situații în care e vorba de prompt engineering, deci oameni care se pregătesc tocmai ca să poată să ghideze modelele LLM, AI-urile, în așa fel încât să dea rezultate cât mai bune.

Există din ce în ce mai mulți oameni care se pregătesc pe niște zone tehnice, unde vorbim doar de un salt, o multiplicare a productivității foarte mare, dar rolul specialiștilor din domeniile respective este foarte clar în această arhitectură viitoare.

Nu se vor apuca AI-urile de capul lor să inițieze proiecte sau să facă niște lucruri fără să existe un punct de plecare pentru lucruri. Ni se spune că de fapt deja o fac și că va fi preluată toată lumea de acea inteligență artificială generalizată.

Dacă vorbim despre superinteligența pe care o menționează președintele american, există motive pentru care să ne gândim că, la un moment dat, poate reușim să rezolvăm și asta, să ajungem și acolo. Dar eu din ce văd în toate aceste evoluții, rolul operatorului uman în toată această economie nu dispare și văd deja niște lucruri apărând în piață care nu erau posibile anterior pentru că ar fi necesitat foarte multe ore de muncă umană, care nu erau rezonabile din punct de vedere economic și care acum au devenit posibile, ceea ce înseamnă că s-a deschis calea către un nivel de funcționare mult mai înalt și un nivel de productivitate nemaiîntâlnit până acum.

Aici este ceea ce cred că ar trebui să ne așteptăm de fapt de la viitor. Aici este o chestiune unde zic că avem o problemă, dar mă refer mai ales la studenții mei, la elevi, la cei care sunt la început de drum.

Dispar sau au dispărut deja foarte multe joburi entry level. Deci, la început de carieră nu mai am nevoie de cineva care să stea să-mi caute prin cărți ca să-mi facă o listă cu materiale. Nu mai am nevoie de cineva care să stea să-mi adune niște lucruri și să corecteze lucruri într-un PowerPoint. Pentru că inteligența artificială e suficient de bună ca să poată să facă aceste lucruri simple și aici vom avea și noi o problemă, dar va avea și inteligența artificială o problemă. Pentru că fără oameni care să poată să se pregătească, să ajungă la un nivel de competență suficient de înalt ca să lucreze cu AI-ul, nici AI-ul nu poate să facă toate lucrurile acelea de complexitate foarte ridicate pe care le vedem deja începând să intre în economie.

O provocare importantă pentru societatea umană în perioada următoare va fi cum facem să pregătim oamenii în așa fel încât aceștia să ajungă la un nivel de pregătire suficient de înalt ca să poată să fie partenerul de care are nevoie inteligența artificială ca să continue această revoluție economică și tehnică care e în plină desfășurare în acest moment.

Ce să nu facem în 2027

Ce altceva să facem sau să nu facem în 2027, să zicem, dacă e să ne facem un plan pentru anul care vine?

Să luăm decizii financiare mai bune decât am luat vreodată. Când ai situații de criză sau situații care merg spre criză, e foarte important să nu faci greșeli. Pentru că o greșeală în zona finanțelor personale doare mult mai tare atunci când lumea nu este liniștită.

Puteți să ne dați un exemplu, să ne spuneți ce ar însemna o astfel de greșeală?

Nu cumpărați un apartament care se devalorizează ulterior cu un credit, cu o dobândă care crește în același timp. E o chestiune unde e un risc destul de mare, din păcate, pentru oamenii la început de drum, care poate fix acum se gândesc că și-ar cumpăra o casă.

E bine că România este una dintre țările din lume cu cel mai mare procent de proprietari de case, proprietari care locuiesc în case proprietate personală, dar decizia de a face acest lucru trebuie făcută cu grijă întotdeauna și trebuie făcută cu și mai mare grijă acum când nu știm ce se întâmplă cu dobânda, ce se întâmplă cu inflația, ce se întâmplă cu veniturile noastre în viitorul imediat. Nu mai vorbim de următorii 30 de ani, perioada pe care va trebui să plătești creditul.

Deci acesta este: nu faceți, nu luați decizii financiare care sunt dubitabile, care s-ar putea să se dovedească a fi greșite.

Ce să facem toți, aici este o chestiune la care cu siguranță mă includ și eu. Trebuie să stăm și să ne gândim ce oportunități există, ce aș putea face în situația în care activitățile mele curente dispar, pentru că nu mai e nevoie de munca pe care am depus-o până acum.

Se poate întâmpla și aproape sigur se va întâmpla cu funcționarii publici. Este o chestiune unde e mai clar decât în alte zone, pentru că suntem și foarte în urmă din acest punct de vedere. Dar se poate întâmpla și dacă lucrezi la privat, într-un domeniu unde poate ai depus o muncă foarte creativă până acum, care era sigură, care ți-a ducea venituri solide și consistente și pe care te puteai baza.

Dar lucrurile acestea în contextul actual se pot schimba. Și atunci un plan B, și când spun plan B, aici iarăși este o chestiune care este poate greu de acceptat, dar asta este buna practică în materie de plan B.

Un plan B bun este cel pe care l-ai deja implementat. Adică e planul B unde două ore pe săptămână lucrezi deja la business-ul de retail online, de produse importate de undeva, luate de undeva, în așa fel încât să-ți rotunjești veniturile. Asta e un plan B bun într-o lume care se schimbă atât de dinamic.

Dacă nu poți să mergi până acolo încât să te apuci de treabă deja și să ai un plan care să fie foarte solid, atunci măcar pregătește lista. Lista cu lucrurile pe care le poți face, pe care ai vrea să le faci în situația în care ești forțat de împrejurări să îți reconfigurezi activitatea profesională.