
Este ziua a 58-a de la declanşarea invaziei ruse pe teritoriul ucrainean. Zelenski s-a adresat de la distanţă unui forum al Băncii Mondiale şi al FMI unde a precizat că Ucraina are nevoie de 7 miliarde de dolari lunar pentru a compensa pierderile economice suferite în această perioadă.
UPDATE 21.38 Liderii G7 au părăsit vineri întâlnirea Comisiei de Dezvoltare, care consiliază administratorii Băncii Mondiale şi ai Fondului Monetar Internaţional, atunci când reprezentantul rus a început să vorbească, a afirmat o sursă pentru Reuters.
Părăsirea şedinţei a fost reacţia oficialilor de rang înalt din Grupul celor mai avansate Şapte economii globale în semn de protest faţă de războiul pe care Rusia l-a declanşat în Ucraina. Şi la şedinţele G20 au avut loc astfel de manifestări.
UPDATE 21.25 Evacuarea celor aproximativ 100.000 de oameni blocaţi în Mariupol va fi posibilă doar cu ajutorul Naţiunilor Unite, deoarece este singura organizaţie cu ”puterea de a preveni moartea”, a declarat vicepremierul Ucrainei, Irina Vereşciuk, pentru BBC Radio 4 World Tonight.
ONU trebuie să se implice în organizarea coridoarelor umanitare, deoarece este singura organizaţie cu capacitatea şi puterea de a preveni moartea”, însă până la momentul actual, ”doar observă evenimentele”, a declarat vicepremierul Ucrainei, Irina Vereşciuk, pentru BBC Radio 4 World Tonight.
Irina Vereşciuk a afirmat, înainte de anunţul secretarului general al Naţiunilor Unite că va vizita Moscova, că ”evacuarea este posibilă doar cu asistenţa ONU. ONU şi Guterres trebuie să se implice şi să aranjeze coridoare”
”Nu avem timp să aşteptăm. Aceste coridoare trebuie amenajate în următoarele câteva zile”, a mai subliniat ea.
UPDATE 20.51 Trupele ruse au preluat controlul asupra unui arsenal al armatei ucrainene cu mii de tone de muniţie în regiunea Harkov, a anunţat, vineri, Ministerul rus al Apărării, relatează agenţia de presă rusă TASS.
„În timpul operaţiunii lor militare speciale, trupele ruse de inginerie au preluat controlul asupra unui arsenal al armatei ucrainene pe o suprafaţă de câteva sute de hectare, cu depozite care conţin mii de tone de muniţie în regiunea Harkov”, se arată într-un comunicat al ministerului.
Acolo sunt depozitate, în special, muniţie pentru sisteme de lansare de rachete multiple cu bombe cu dispersie, a mai precizat Ministerul rus al Apărării.
UPDATE 20.29 Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, solicită crearea „imediată” a coridoarelor umanitare de evacuare din Mariupol ”cu asigurările necesare de încetare a focului, de la Azovstal şi alte zone ale oraşului până în alte regiuni ale Ucrainei”, potrivit CNN.
„Trebuie asigurat accesul liber şi sigur pentru cei care furnizează asistenţă umanitară, în conformitate cu principiile fundamentale ale drepturilor omului şi cu dreptul internaţional umanitar”, a îndemnat el.
UPDATE 19.38 Negocierile "au ajuns într-un impas", deoarece Kremlinul nu a primit niciun răspuns la documentul cu cele mai recente revendicări de pace pe care l-a înmânat Ucrainei în urmă cu aproximativ cinci zile, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, relatează The Associated Press.
UPDATE 19.15 Secretarul general al ONU urmează să se întâlnească luni la Moscova cu preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat Kremlinul.
UPDATE 19.07 Jurnaliştii Reuters au surprins joi membri ai forţelor speciale cecene patrulând în Mariupol şi în jurul oţelăriei Azovstal. Alături de ei era deputatul Dumei de Stat Adam Delimhanov.
This is how it looks when Kadyrov’s Chechen fighters celebrate their role in ”liberating” Mariupol. To be “liberated” by this gang of gangsters isn’t anything to be wished for. pic.twitter.com/5JeqqzSQq2
— Carl Bildt (@carlbildt) April 21, 2022
UPDATE 18.52 Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, va vizita săptămâna viitoare centrala nucleară inactivă Cernobîl din Ucraina, potrivit unui comunicat al AIEA, publicat vineri, relatează Reuters.
Directorul AIEA, Rafael Grossi, va conduce o misiune de experţi cu scopul de a accelera eforturile de prevenire a pericolului unui accident nuclear pe fundalul războiului din Ucraina, a precizat AIEA, într-un comunicat.
Echipa compusă din personal de siguranţă, securitate şi responsabili pentru măsuri de protecţie nucleare va fi la Cernobîl din 26 aprilie pentru a livra echipamente vitale şi pentru a efectua evaluări radiologice şi de altă natură la centrală, care a fost controlată de forţele ruse timp de cinci săptămâni înainte să se retragă pe 31 martie, se arată în comunicat.
”Prezenţa AIEA la Cernobîl va fi de o importanţă capitală pentru activităţile noastre de sprijinire a Ucrainei, reprezentând o încercare de restabilire a controlul de reglementare al centralei şi de a asigura funcţionarea acesteia în condiţii de siguranţă şi securitate”, a spus Grossi, adăugând că vor urma mai multe misiuni AIEA la Cernobîl şi alte instalaţii nucleare din Ucraina în următoarele săptămâni.
UPDATE 18.22 Trupele ruse au deschis focul asupra unui autobuz de evacuare cu 25 de persoane la bord, în oraşul Popasna, a declarat, vineri, şeful administraţiei militare regionale Lugansk, Serhii Haidai, pe contul de Telegram, relatează CNN.
„Această evacuare a fost specială şi extrem de periculoasă. 22 de pasageri stăteau jos. Erau un tânăr de 25 de ani, cu răni la spate şi la picior, şi o femeie în vârstă paralizată pe targă pe podea”, a precizat şeful administraţiei militare regionale Lugansk, Serhii Haidai.
⚡️Russian occupiers thwart evacuation efforts in Luhansk Oblast.
— The Kyiv Independent (@KyivIndependent) April 22, 2022
Governor Serhiy Haidai said that only 25 civilians were able to evacuate from the town of Popasna and reach the destination, Rubizhne, on April 22. One of the buses was disrupted due to Russian shelling, he said.
UPDATE 17.50 Preşedintele Consiliului European Charles Michel a avut vineri o convorbire telefonică cu Vladimir Putin în cadrul căreia l-a îndemnat pe acesta să permită accesul umanitar şi coridoare sigure pentru evacuarea civililor din Mariupol şi alte oraşe aflate sub asaltul urs.
UPDATE 16.00 Anchetatorii criminalişti examinează în prezent 1.084 de cadavre ale civililor găsite în regiunea Kiev în urma retragerii forţelor ruse, potrivit Poliţiei capitalei ucrainene, relatează CNN.
Cadavrele au fost examinate de anchetatorii criminalişti după ce forţele ucrainene au recâştigat controlul asupra regiunii, a declarat Andrii Nebîtov, şeful Poliţiei locale.
”În prezent, numărul cadavrelor este de 1.084, acestea au fost examinate de anchetatori şi duse la unităţi medico-legale”, a spus Nebîtov.
”Sunt civili care nu au avut nimic de-a face cu apărarea teritorială sau cu alte formaţiuni militare. Marea majoritate - între 50 şi 75 la sută - sunt oameni ucişi de arme uşoare, fie o mitralieră, fie o puşcă cu lunetă, în funcţie de locaţie”, a adăugat oficialul ucrainean.
Nebîtov a spus că peste 300 de cadavre nu au fost încă identificate.
”Aş dori să fac un apel către cetăţeni: informaţi-ne cu privire la cunoştinţele şi rudele dumneavoastră care au dispărut şi despre care nu ştiţi nimic. Nu aşteptaţi”, a fost mesajul şefului Poliţiei locale pentru cetăţenii ucraineni.
Anchetatorii din regiunea Kiev şi din alte părţi ale ţării ieşite de sub controlul rusesc au precizat că au găsit dovezi pe scară largă ale uciderii civililor de către forţele ruse.
UPDATE 15:42 Regatul Unit vrea să livreze tancuri Poloniei, în locul unor tancuri de asalt de concepţie sovietică, pe care Varşovia ar putea să le furnizeze Ucrainei, în lupta împotriva invaziei ruse, relatează AFP.
UPDATE 15.30 Ambasada Marii Britanii în Ucraina va fi redeschisă la Kiev „foarte curând”, a anunţat vineri premierul Boris Johnson.
UPDATE 15.24 Cinci centre de înrolare în armata rusă au fost incendiate de la începutul războiului în Ucraina, ultimul incident de acest tip având loc luni, în Republica Mordovia, relatează The Moscow Times.
UDPATE 15.05 ONU a învinuit vineri trupele ruse de fapte care „pot intra sub incidenţa crimelor de război” după declanşarea „operaţiunii speciale” în Ucraina. Dreptul umanitar internaţional „a fost aruncat peste bord”.
„Forţele ruse au bombardat în mod nediscriminatoriu zone populate, omorând civili şi distrugând spitale, şcoli şi alte infrastructuri civile, tot atâtea acţiuni ce pot intra sub incidenţa crimelor de război”, a declarat, Ravina Shamdasani, purtătoarea de cuvânt a Înaltului Comisar al ONU, Michelle Bachelet, în conferinţa de presă susţinută la sediul ONU din Geneva.
UPDATE 14.56 Armata rusă se declară vineri pregătită să respecte „în orice moment” un armistiţiu „în întregul sau într-o parte” a complexului Azovstal, ultimul bastion al forţelor ucrainene la Mariupol.
UPDATE 14.53 Premierul britanic Boris Johnson consideră „realistă” posibilitatea ca războiul din Ucraina să dureze până la sfârşitul anului 2023.
UPDATE 14.52 Franţa furnizează Ucrainei rachete antitanc de tip Milan şi tunuri automotor de tip Caesar, un ajutor împotriva invaziei ruse, dezvăluie, cu două zile înante de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale franceze, preşedintele francez în exerciţiu Emmanuel Macron, într-un interviu publicat în ediţia de vineri a cotidianului regional Ouest-France.
UPDATE 14.09 Ucraina a inclus joi crucişătorul Moskva, scufundat în Marea Neagră, pe lista Patrimoniului său cultural submarin.
UPDATE 13.34 Biserica Ortodoxă Ucraineană aflată în subordinea Patriarhiei de la Moscova propune organizarea unei procesiuni, de Paşte, către oraşul Mariupol, în vederea evacuării civililor şi militarilor ucraineni răniţi, relatează AFP.
UPDATE 13.24 ONU a documentat „uciderea, inclusiv prin execuţie sumară”, a 50 de civili în oraşul Bucea, la periferia Kievului, a declarat vineri, la Geneva, purtătoarea de cuvânt a Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului, Ravina Shamdasani.
UPDATE 13.21 Sviatoslav Palamar, comandantul adjunct al regimentului Azov, a descris pentru BBC situaţia soldaţilor şi civililor blocaţi în oţelăria Azovstal, ultima redută a rezistenţei ucrainene în Mariupol.
UPDATE 13.16 O persoană a murit, iar alte două au fost rănite, vineri, în urma prăbuşirii unui avion ucrainean de transport de trupe de tip Antonov 26 (An-26), în timpul unui „zbor tehnic”, în regiunea Zaporojie, în sud-estul Ucrainei, anunţă administraţia regională, potrivit AFP.
UPDATE 13.13 Rusia vrea să preia controlul total asupa sudului Ucrainei şi regiunii Donbas, pentru a dispune de un pod terestru către Peninsula Crimeea, pe care a anexat-o în 2014, a anunţat vineri un oficial de rang înalt din cadrul armatei ruse.
UPDATE 12.18 Readovka, un ziar pro-Kremlin, a publicat un articol referitor la numărul soldaţilor ruşi care au murit sau sunt daţi dispăruţi de la începutului războiului din Ucraina. Articolul a fost postat şi pe reţeaua de socializare vKontakte.
UPDATE 12.15 Niciun culoar de evacuare nu a putut fi organizat vineri în Ucraina, anunţă vicepremierul Irina Vereşciuk, care consideră „periculoasă” situaţia pe drumuri.
UPDATE 11.59 Vladimir Putin şi aliatul său cecen Ramzan Kadîrov au discutat un plan privind asasinarea lui Volodimir Zelenski, acuză preşedintele Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională al Ucrainei, Oleksii Danilov.
UPDATE 11.24 Încă de la începutul invaziei ruse în Ucraina, starea de sănătate a lui Vladimir Putin a fost pusă la îndoială. În ultimele apariţii publice, liderul de la Kremlin pare că are faţa şi gâtul umflate, iar experţii sugerează că fie ia steroizi, fie urmează tratament de chimioterapie.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat informaţiile despre deteriorarea sănătăţii lui Putin de-a lungul anilor, inclusiv la începutul acestei luni când a fost întrebat dacă Putin a suferit o intervenţie chirurgicală pentru cancer tiroidian.
UPDATE 11.15 Volodimir Zelenski avertizează că Rusia încearcă să organizeze un referendum fals privind independenţa regiunilor Herson şi Zaporojie.
UPDATE 11.02 Într-o scenă regizată pentru propaganda de stat, Vladimir Putin poate fi văzut joi proclamând un succes la Mariupol într-o discuţie cu ministrul său al Apărării, Serghei Şoigu, şi comunicând că nu mai este necesar un asalt asupra combinatului siderurgic Azovstal, unde s-au retras peste o mie de civili şi ultimii apărători ai acestui oraş-port considerat vital din punct de vedere strategic.
UPDATE 10.53 Câştigurile teritoriale recente din est sunt doar temporare, ucrainenii le vor împinge spre graniţă, a spus preşedintele ucrainean Volodimr Zelenski în mesajul său zilnic, după ce forţele ruse au ocupat joi 42 de sate în regiunea Doneţk.
„În sudul şi estul ţării noastre, ocupanţii continuă să facă totul pentru a avea un motiv să vorbească măcar despre nişte victorii. Acumulează forţe, trimiţând noi grupuri tactice de batalion pe pământul nostru. Încearcă chiar să demareze o aşa-numită mobilizare în regiunile ocupate ale Ucrainei.
Niciunul dintre aceşti paşi nu va ajuta Rusia în războiul împotriva statului nostru. Ei nu pot decât să întârzie inevitabilul - momentul în care invadatorii vor trebui să părăsească teritoriul nostru. În special Mariupolul - un oraş care continuă să reziste Rusiei, în ciuda spuselor ocupanţilor”.
UPDATE 10.50 Forţele ruse continuă să blocheze parţial Harkovul, a transmis armata ucraineană, citată de BBC.
UPDATE 09.29 Interceptările convorbirilor dintre soldaţii ruşi au fost prezentate de Direcţia de informaţii a Ministerului Apărării din Ucraina.
UPDATE 07.37 Soldaţii ucraineni sunt antrenaţi pentru folosirea vehiculelor blindate şi pentru apărarea antiaeriană, declară premierul Boris Johnson.
UPDATE 07.18 Primarul din Mariupol, Vadim Boicenko, a afirmat într-un interviu pentru Reuters, că vieţile oamenilor blocaţi în oraşul distrus sunt în mâinile lui Vladimir Putin.
Potrivit BBC, Boicenko şi-a exprimat frustrarea privind ritmul evacuărilor din Mariupol de la începutul războiului.
El a spus că Rusia a „subminat evacuarea”, pe care au început-o „în primele zile din martie”.
„Ne-au cerut să le dăm o hartă cu locurile de unde vor începe evacuările - le-am dat harta”, a afirmat el.
„(Ei au întrebat) câte autobuze aveţi? Le-am dat numărul de autobuze”, a continuat el.
„Şi ei au distrus şi demolat toate acele locuri, ne-au distrus autobuzele”, a mai spus el.
Boicenko a declarat că sunt încă 100.000 de oameni blocaţi în oraş şi că soldaţii de la complexul siderurgic Azovstal nu se vor preda.
El a adăugat: „Este important să înţelegeţi că vieţile care mai sunt acolo sunt în mâinile unei singure persoane - Vladimir Putin”.
UPDATE 04.30 Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a declarat că procurorii americani caută dovezi ale potenţialelor crime de război comise de armata rusă pe teritoriul Ucrainei. Acesta a afirmat că SUA au fost în contact cu procurorul general al Ucrainei dar şi cu alţi aliaţi internaţionali pentru a ajuta la colectarea probelor presupuselor crime de război.
Ruşii au părăsit suburbiile Kievului, dar zonele încă sunt periculoase din cauza minelor plantate de forţele armate ruse şi a obuzelor neexplodate. Tot mai mulţi oameni ajung la spitale după ce se lovesc de muniţia neexplodată a ruşilor, relatează BBC.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a avertizat Rusia că orice tentativă de anexare va duce la sancţiuni ce vor lăsa Moscova la fel de săracă ca după războiul civil din 1917. Acesta i-a atenţionat pe locuitorii din regiunile Herson şi Zaporizhzhia să fie atenţi la ce informaţii le sunt furnizate de armata rusă.
„Dacă îţi cer să completezi nişte chestionare, să-ţi laşi datele paşaportului undeva, ar trebui să ştii - acest lucru nu este pentru a te ajuta... Acest lucru are scopul de a falsifica aşa-zisul referendum pe terenul tău, dacă vine un ordin de la Moscova de a organiza un astfel de spectacol”, a spus preşedintele ucrainean în timpul discursului de joi seară.
Evacuarea civililor din Mariupol se desfăşoară în continuare foarte încet, conform declaraţiilor făcute de vicepremierul ucrainean, Iryna Vereşciuk. Aceasta a spus că pe partea rusă totul este haotic, complicat şi necinstit. Premierul ucrainean şi-a cerut scuze celor care nu au reuşit să fie evacuaţi din oraş miercuri, relatează CNN.
UPDATE 02.10 Rusia respinge un armistiţiu în ziua de Paşte. Zelenski a declarat că Rusia a respins propunerea de a face un armistiţiu în acest weekend. Preşedintele ucrainean a transmis că încă mai are speranţe pentru obţinerea păcii.
UPDATE 01.05 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că ţara sa are nevoie de asistenţă financiară în valoare de 7 miliarde de dolari lunar pentru a compensa pierderile financiare suferite din cauza războiului declanşat de Rusia.
Zelenski acuză Rusia că se foloseşte de metode agresive pe pieţele mondiale şi că scopul armatei ruse este de a distruge toate obiectivele ucrainenilor care servesc drept bază economică pentru viaţă.
Expertul militar, Justin Cramp, a acordat un interviu pentru BBC în care a vorbit despre cum se văd lucrurile în perioada următoare în ceea ce priveşte războiul din Ucraina. Acesta a afirmat că următoarele săptămâni vor fi critice, chiar decisive. Cramp consideră că Donbas este regiunea unde au loc luptele cele mai importante în care se va decide dacă Zelenski va obţine pacea sau un armistiţiu, ori dacă totul se va tranforma într-un război de uzură.
UPDATE 00.35 Oficialii de la Casa Albă spun că Putin dezinformează când spune că a "eliberat" Mariupolul.
”Înţelegem că forţele Ucrainei continuă să reziste şi există toate motivele să credem că spectacolul preşedintelui Putin şi a ministrului său al Apărării pentru mass-media, pe care am l-am văzut în ultimele ore, este încă o dezinformare din scenariul lor”, a declarat Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american.
UPDATE 00.20 Armata rusă a capturat joi 42 de sate din estul regiunii Doneţk. Consilierul Olena Symonenko a declarat că ruşii au capturat mai multe regiuni dar Ucraina le-ar putea lua înapoi.
„Astăzi 42 de sate au fost adăugate pe lista celor care au fost ocupate. Acest lucru este în detrimentul regiunii Doneţk. Asta s-a întâmplat astăzi, dar s-ar putea ca forţele noastre să le recâştige mâine”, a declarat Symonenko.
Franţa urmează să trimită peste 28 de tone de material medical de urgenţă în Ucraina. Noul transport va avea loc pe cale rutieră, prin Polonia. Francezii vor trimite un generator de oxigen, peste 50 de aparate de respirat, consumabile pentru acestea, plus alte 4.5 tone de medicamente.
UPDATE 00.00 Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleva, va ajunge vineri la Bucureşti. Acesta va avea întrevederi cu premierul Nicolae Ciucă şi cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
Procurorul general al Ucrainei, Irina Benediktova a afirmat, într-un interviu acordat pentru BBC, că au avut loc mii de crime de război, dar acesta nu este sfărşitul. Venediktova a discutat despre amploarea crimelor ce au avut loc pe teritoriul Ucrainei de la începutul războiului. Aceasta a afirmat că încă sunt locuri pe care nu le-au putut vedea pentru că încă nu sunt sigure, dar au văzut un număr foarte mare de morţi civili şi dovezi de tortură făcute de ruşi.

FOTO Getty Images
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: