Un ziar rus prezintă numărul soldaţilor morţi sau dispăruţi în Ucraina. Postarea a fost ştearsă ulterior

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţi ruşi în Ucraina - arhivă
Soldaţi ruşi în Ucraina - arhivă

Ziarul pro-Kremlin a postat articolul referitor la numărul soldaţilor ucişi sau răniţi în Ucraina pe o reţea socială. Ulterior, acesta a fost şters de pe internet.

Readovka, un ziar pro-Kremlin, a publicat un articol referitor la numărul soldaţilor ruşi care au murit sau sunt daţi dispăruţi de la începerea războiului din Ucraina. Articolul a fost postat şi pe VK, o reţea socială.

Readovka arăta, în postarea ştearsă ulterior, că Ministerul rus al Apărării a transmis, în cadrul unui "briefing restrâns", că a pierdut 13.414 soldaţi în Ucraina plus alţi 7.000 care sunt daţi dispăruţi, arată Hotnews.

În urma scufundării navei-amiral Moskva, 116 marinari ar fi murit, iar peste 100 sunt încă daţi dispăruţi, arăta ziarul rus.

Kevin Rothrock, editor şef la publicaţiei de investigaţii Medusa, este cel care a prezentat o captură a articolului postat de ziarul rus. 

Readovka a susţinut ulterior că site-ul a fost spart de hackeri care ar fi vinovaţi de apariţia unui astfeş de articol. Cu toate acestea, Kremlinul i-a invitat să explice de ce a publicat bilanţul.

Ruşii nu au mai dat vreun bilanţ oficial de aproape o lună, pe 25 martie susţinând că doar 1.351 de soldaţi au murit în pe frontul din Ucraina.

Vă recomandăm şi: 

Rep. Moldova. Poliţia anunţă că îi va identifica şi penaliza pe cei care vor promova panglica Sfântului Gheorghe

Rusia intenţionează să aibă până anul viitor o rublă „digitală” capabilă să facă plăţi internaţionale

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite