România este cea mai expusă ţară din Uniunea Europeană la o întrerupere masivă pe termen lung a aprovizionării cu gaze naturale prin Ucraina, iar noi nu am scos o silabă despre cum vom fi afectaţi după construcţia Nord Stream 2.
Conflictele comerciale sunt în centrul agendei publice internaţionale,
ducând în penumbră, ai zice, conflicte militare şi alte rele. Ruptura
între Administraţia Trump şi aliaţi la reuniunea G-7 este grăitoare în
acest sens. Asistăm la o erodare a multilateralismului în relaţiile
comerciale internaţionale (vezi şi textul meu „Ordinea mondială
încotro?“).
Este clar că avem o problemă atunci când domnia legii şi interesul naţional nu mai contează dacă cineva care vrea să facă afaceri în ţara asta trebuie să ajungă la marele jupân în birou pentru a-l face să înţeleagă rostul unei investiţii de zeci de miliarde de euro.
INTERVIU / Piesele de puzzle ale politicii europene se reconfigurează chiar sub ochii noştri. Anticipând schimbările fundamentale care se vor produce în economiile ţărilor din UE, statele membre implicate în construcţia de proiecte de infrastructură energetică încearcă să obţină o poziţie cât mai avantajoasă în perspectiva perioadei de tranziţie ce se va finaliza cu decarbonizarea economiilor.
Iată-ne la jumătate de an. Un an
care se presupunea, ba chiar se dorea - dacă nu cumva încă „se doreşte” - a fi
unul „de glorie”. Pe de o parte, pentru că trebuia să sărbătorim Centenarul
României. Pe de altă parte, pentru că, după trei ani de creştere continuă - record
european privind viteza de creştere, România trebuia să fi acumulat destulă
energie pentru a-şi transforma creşterea în dezvoltare economică.
Punctul
de start al lui N. Barr atunci când vorbeşte despre statul
bunăstării (welfare state), este cum putem maximiza utilitatea
umană, luând în calcul gusturile lor, tehnologia actuală şi
resursele limitate. În acest scop, sunt economii de prim rang şi
economii de rang secund (second-best).
Proiectul de lege privind operaţiunile de producţie la
mare adâncime a gazelor din Marea Neagră este departe de a fi lămurit. La
ultima şedinţă a Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor,
actul normativ a suferit două modificări esenţiale. Schimbările aduse fac ca România să rişte să-şi
alunge investitorii şi să dea cu piciorul unui proiect care ar aduce la buget
zeci de miliarde de euro.
Să spunem că am un prieten. Să spunem că omul a
muncit ceva peste un deceniu în străinătate, că a acumulat cunoştinţe tehnice
şi antreprenoriale, dar, mai ales, că a acumulat capital.
Cadrul fiscal de care depind producătorii din Marea
Neagră să îşi fundamenteze decizia de investiţie este sub un mare semn de incertitudine. Negocierile dintre
statul român şi cei de la Exxon, Black Sea Oil&Gas, Romgaz, LukOil şi OMV
Petrom privind reglementările Legii Offshore au ajuns într-un impas. Cum s-a
întâmplat acest lucru şi de ce este important ca părţile să lămurească toate
aceste aspecte până la 30 iunie?
Pentru România, paraşuta de siguranţă a fost în ultimii ani ritmul
susţinut de creştere economică. Avansul considerabil al PIB înregistrat
până în prezent putea fi de data asta o „moştenire“ valoroasă care să stea la baza unei dezvoltări durabile.
Urmărind haosul discursurilor politice şi duelurile politicianiste
televizate din ultima vreme, simt nevoia să punctez ceea ce mi se pare
esenţial în problema pensiilor, fie ele „private“ sau „de la stat“: banii din pensii NU sunt bani publici!
1,9 milioane de contracte de muncă, reprezentând 30% din
total, nu au fost majorate după revoluţia fiscală, iar salariile nete în
cazul acestora au scăzut.
După
criză, existau două direcţii prin care economiile europene să iasă din „groapa“
unor măsuri propuse de apostolii austerităţii - #wageledgrowth şi
#profitledgrowth. România a optat pentru strategia #wageledgrowth din cîteva motive simple, clare şi cunoscute de toată lumea.
În loc să stimuleze investiţiile şi să urmărească
eficienţa sistemului energetic, ANRE pregăteşte o pomană electorală înainte de
alegerile din 2019. Reducerea ratei rentabilităţii pentru distribuitorii de
gaze naturale şi de energie electrică va avea ca efect scăderea preţului la
consumatorul final. Problema este că vom plăti mai puţini bani pentru un produs
mai ieftin şi la fel de prost, dacă nu chiar mai prost.
Au intrat sau n-au intrat banii în timpul guvernului tehnocrat? În urma lansării raportului SAR pe anul 2018 şi a popularizării tabelului de mai jos de către fostul PM Dacian Cioloş, s-a redeschis subiectul „Guvernului 0“ şi a grelei moşteniri a guvernului tehnocrat în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, blocajele administrative şi, în general, gestionarea acestui sector. Să clarificăm.
Pentru guvernanţii români este mai comod să
băltească în cartierul rău-famat al Uniunii Europene format din statele anti-europene decât să îşi dorească să
ne mute în clubul select al zonei euro. La cum se mişcă lucrurile în România, moneda unică începe să devină un vis interzis. De ce este o veste proastă pentru noi acest lucru?
Parlamentarii Puterii
pregătesc o nouă schemă atrăgătoare pentru marii actori de pe piaţa energiei
electrice produsă din surse regenerabile. Ultima schemă, însă, a avut darul de
a le încărca clienţilor finali preţul facturii şi de a-i ajuta pe producători
şi furnizori să obţină profituri nesperate în România, într-o ţară săracă, unde
în multe zone avem aceeaşi infrastructură de pe vremea comunismului.
În data de 15 mai 2018 a avut loc în Senat, dezbaterea amendamentelor pe legea gazelor, ocazie cu care s-a propus eliminarea Ministerului Energiei ca instituţie care exercita calitatea de concedent pentru serviciul public de distribuţie a gazelor naturale şi numirea în calitate de autoritate concedentă a autorităţilor administraţiei publice locale din unităţile administrativ teritoriale, asocieri ale acestora sau a Consiliului Judeţean.
Comisarul european pentru piaţa internă,
industrie, antreprenoriat şi IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska, a criticat statele
europene, printre care şi România, care n-au impus obligativitatea de a retrage
de pe piaţă automobilele poluante implicate în scandalul Dieselgate.
Viitorul
Uniunii Europene este unul al economiei verzi, unde serviciile oferite de
companii mari, precum Uber sau Airbnb, vor înlocui, treptat, afacerile clasice.
Suntem într-un moment de cumpănă fiscală în ceea ce priveşte
Pilonul II de Pensii. Desigur, trebuie să analizăm cu maximă atenţie
tot ceea este prezent în spaţiul public zilele acestea şi să avem
puterea necesară de a distinge între mesajele care contează cu adevărat;
folosesc persoana întâi plural nu din raţiuni empatice, ci pentru
simplul fapt că sunt în aceeaşi situaţie ca majoritatea românilor
contributori la Pilonul II de pensii.
