Video Noua termocentrală Mintia, construită în trei ani. Investiția de 1,7 GW aduce aproape 1.000 de locuri de muncă
0Aproape 1.000 de oameni lucrează pe șantierul noii termocentrale de la Mintia, construită în județul Hunedoara, după închiderea fostei centrale electrice alimentate cu cărbune. În 2026, la cinci ani de la închiderea fostei termocentrale, noul complex va produce energie.

Începute în 2024, lucrările la noua termocentrală Mintia au ajuns în faza finală, iar complexul energetic, proiectat la o capacitate de 1,7 GW, ar putea intra în producție în vara anului 2026.
Aproape 1.000 de muncitori pe șantier
Până în prezent, cele mai importante instalații au fost montate, iar noile construcții ridicate pe terenul vechii termocentrale i-au schimbat înfățișarea.
Noii proprietari nu au renunțat la corpul principal al fostei termocentrale, ridicate în anii ’60, și la cele trei turnuri ale acesteia, înalte de 220 de metri.
Investiția în construcția complexului energetic, aflat la cinci kilometri de Deva, în vecinătatea comunei Vețel, a depășit 1,2 miliarde de euro până în prezent și a adus aproape 1.000 de noi locuri de muncă.
„Am demonstrat că am respectat tot ceea ce ne-am asumat și că ceea ce am promis am realizat, arătând că toate complexitățile și obstacolele pot fi depășite. Acest proiect este foarte important pentru stabilitatea sectorului energetic din România, este important pentru comunitatea locală și pentru oportunitățile de angajare. Avem deja în jur de 950 de muncitori, iar foarte curând vom ajunge la 1.000. Sperăm să intrăm în producție cu prima turbină pe gaz până în luna iunie, anul acesta, iar cu a doua, în jurul lunii august. Totul depinde de suportul autorităților, inclusiv Transgaz și Transelectrica. Ținta noastră este să avem ciclu combinat până în luna octombrie a acestui an”, a declarat Shadi Abulkhair, directorul Mass Global Energy.
Noile termocentrale acoperă deficitul de energie
Sâmbătă, 18 aprilie, în urma unei vizite pe șantierul termocentralei, Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a declarat că noua investiție va aduce costuri mai mici pentru energie în România.
„Este un proiect extrem de important, de interes național. Ne-a inspirat pentru a veni cu o nouă legislație în materie de proiecte de producție, transport și stocare a energiei electrice din țara noastră. Investitorii care au venit aici cu peste 1,2 miliarde de euro au reușit să aducă, încă din decembrie 2024, cea mai nouă tehnologie existentă pe piață, într-una dintre cele mai mari facilități de producție energetică bazate pe gaz din întreaga Uniune Europeană”, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Potrivit ministrului Energiei, odată cu finalizarea investițiilor de la termocentralele Mintia și Iernut, România își va suplimenta producția de energie cu aproximativ 2.200 MW, bazată pe gaz. Tot până la finalul anului 2026, adaugă ministrul, este așteptată intrarea în producție a altor proiecte: 2.000 MW producție fotovoltaică, 1.500 MW stocare și peste 350 MW producție de energie eoliană.
„Noi astăzi avem, plus-minus, un deficit de balanță de 1.500 MW – adică importăm aproximativ această cantitate, dar odată cu intrarea acestor proiecte în producție, până la finalul anului, România va putea să spună că ajunge de la nivelul de importator de energie la nivelul de a produce suficientă energie încât să-și satisfacă nevoia internă, lucru care automat va duce la o scădere a prețului final, în condiții de piață, atât pentru consumatorii industriali, cât și pentru consumatorii casnici”, a precizat ministrul.
„Noi, astăzi, importăm, la ore de vârf, aproximativ 20 la sută din cantitatea pe care o consumăm în țara noastră, dar o importăm la un preț foarte ridicat. Pentru 20 la sută din cantitatea de energie, plătim 40 la sută din totalul energiei pe care o consumăm în România. Ceea ce automat ridică prețul pentru consumatorul final. Ne afectează pe toate palierele conflictul din Orientul Mijlociu. Dincolo de piața carburanților, și cea a gazelor naturale este afectată, pentru că astăzi 20 la sută din producția de energie electrică a României este bazată pe gaze naturale”, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Mass Global Energy Rom va investi 1 miliard de euro în capacități de stocare a energiei, inclusiv la MintiaFosta „stea de pe Mureș”
Fosta termocentrală Mintia a fost construită în anii ’60 pe teritoriul vechii așezări daco-romane Micia, de pe malul Mureșului. Proiectul inițial viza înființarea a patru grupuri energetice de câte 210 MW, care funcționau cu cărbune din Valea Jiului, adus pe calea ferată.
























Primul grup energetic al termocentralei Mintia a fost inaugurat în toamna anului 1969, iar doi ani mai târziu au fost realizate și celelalte trei grupuri energetice. În 1977 a devenit funcțională a cincea turbină de 210 MW, iar din 1980 centrala a fost dotată cu al șaselea grup energetic. Unul dintre grupuri a fost modernizat în 2009, ajungând la 235 MW.
„De la punerea în funcţiune şi până la finele anului 2011, termocentrala Mintia a livrat 204 TWh din energia electrică necesară României şi a consumat 117 milioane de tone de cărbune”, arăta un raport al Termocentralei Mintia.
Declinul industriei miniere din Valea Jiului și problemele de mediu ale termocentralei, veche de peste cinci decenii, au grăbit declinul acesteia, iar producția de energie a fost oprită definitiv în primăvara anului 2021. În iulie 2021, au fost disponibilizați ultimii aproximativ 700 de salariați ai acesteia, iar centrala și-a încetat activitatea, intrând în conservare.
În decembrie 2022, statul român a vândut-o, prin lichidatorul judiciar, cu peste 91 de milioane de euro, unui investitor privat din Mass Group Holding.
Noii proprietari au început, la scurt timp, un amplu proces de retehnologizare, pentru a transforma fosta termocentrală bazată pe o tehnologie rudimentară, care folosea cărbune, într-un complex energetic modern, cu o capacitate instalată de peste 1,7 GW, bazat pe gaze naturale și echipamente de ultimă generație furnizate de Siemens.
Noua termocentrală, construită în trei ani
În vara anului 2023, a început demolarea mai multor construcții industriale din curtea vechii termocentrale (gospodăria de cărbune, gospodăria de păcură, gospodăria de ulei, stația de tratare chimică a apei, stația de tratare a condensatului principal), pentru a face loc noului complex energetic, care aștepta atunci avizele pentru începerea construcției.
Termocentrala Mintia, noua „Stea de pe Mureș”, așteptată în 2026. Șantierul uriaș de 1,2 miliarde de euroLucrările la noua termocentrală au început în 2024, unitatea fiind proiectată pentru folosirea gazului natural și echipată cu două turbine cu gaz, o turbină cu abur și trei generatoare SGen5-3000W de la Siemens. Totodată, componentele centralei vor fi pregătite pentru trecerea către noile tehnologii de producere a energiei, bazate pe hidrogen. Finalizarea lucrărilor este așteptată în acest an, iar odată cu ea, Mintia va deveni cea mai mare centrală electrică pe gaze din Uniunea Europeană, pe un singur amplasament.





















Potrivit unui comunicat recent al Guvernului României, Mass Global Energy Rom a anunțat intenția de a dezvolta în România o nouă investiție în capacități de stocare a energiei electrice de tip BESS (Battery Energy Storage System), în valoare de aproximativ un miliard de euro.
„Proiectul ar urma să aibă o capacitate totală de 2.500 MW, distribuită în patru-cinci locații, inclusiv la Mintia. Proiectul are ca obiectiv echilibrarea sistemului energetic și furnizarea de energie în orele de vârf, la prețuri accesibile pentru cetățeni”, informa Guvernul României, la 6 februarie.
Pentru a deveni operațională, noua termocentrală trebuie legată la rețeaua națională de gaze naturale și de energie electrică, iar investițiile pentru conectarea acesteia sunt în derulare.























































