Analiză Rectificarea bugetară, primul test al viitorului Guvern. Economist: „Soluția va fi să înghețăm investițiile și să reducem cheltuielile”
Rectificarea bugetară va fi primul mare test pentru viitorul Guvern, în condițiile în care încasările au rămas sub ținte, costurile cu dobânzile au crescut, iar miliarde de euro din fondurile europene sunt încă așteptate. Economistul Adrian Negrescu avertizează că Executivul ar putea fi nevoit să înghețe investiții și să reducă cheltuieli pentru a acoperi plățile urgente, în timp ce încetinirea economiei pune presiune suplimentară pe buget.

Potrivit unei analize Frames, rectificarea va arăta dacă statul se poate baza pe veniturile estimate la începutul anului sau trebuie să își revizuiască planurile pentru ultimele luni din 2026.
Adrian Negrescu a explicat pentru „Adevărul” că rectificarea bugetară rămâne o necunoscută și probabil va fi cea mai importantă provocare pentru viitorul guvern, în condițiile în care țintele privind încasările la buget nu au fost îndeplinite de fostul executiv, care s-a concentrat mai mult pe limitarea cheltuielilor.
„În opinia mea, rectificarea bugetară este în acest moment o mare necunoscută și probabil va fi cea mai importantă provocare pentru viitorul guvern, mai ales că guvernul nu și-a îndeplinit încă țintele privind încasările. Nu știm încă dacă vom primi toți banii din PNRR. Era vorba despre 21 de miliarde de euro, dar până acum am primit doar 13 miliarde. Practic, problema va fi cum putem face această rectificare. În plus, cheltuielile cu dobânzile au crescut peste nivelul estimat în legea bugetului, ajungând la 13 miliarde de euro.
Banii respectivi au fost luați din alte sectoare pentru a acoperi cheltuielile cu dobânzile, așa cum s-a întâmplat în cazul proiectelor din PNRR. Am cheltuit bani din alte surse în speranța că vom primi banii din fondurile europene și că astfel vom avea cu ce să rectificăm bugetul. Există și încasări din diverse domenii, inclusiv din jocurile de noroc, acolo unde Ordonanța 7 a făcut, în opinia mea, un adevărat dezastru”, a precizat Adrian Negrescu.
Analistul a oferit și exemple privind sectoarele unde Guvernul anterior a eșuat privind colectarea la bugetul de stat.
„În loc să încasăm până la un miliard de lei din taxele acestui sector, am desființat 70% dintre sălile de jocuri și am ajuns să avem, să vedem, 330 de mii de disponibilizări în acest sector și pierderi financiare pentru întreaga industrie. Așadar, o industrie care era un vector de creștere economică și de încasări la bugetul de stat a fost, practic, îngropată prin această ordonanță. Nu mai vorbesc de alte industrii, precum cea imobiliară, unde creșterea TVA de la 9% la 21% pentru imobilele noi a înghețat, practic, tot ce înseamnă încasările statului din această zonă. Asta pe lângă ceea ce s-a întâmplat cu blocajul din platformă”, a mai declarat Adrian Negrescu.
Ce soluții va avea următorul Guvern?
Potrivit analistului, veniturile la buget au crescut prea puțin, iar cheltuielile au continuat să crească, deși guvernul condus de Ilie Bolojan a prioritizat limitarea lor. Acesta explică că dobânzile plătite de stat au ajuns la 13 miliarde de euro, iar, în aceste condiții, soluțiile posibile ale viitorului Guvern includ presiuni pentru atragerea fondurilor de la Bruxelles, noi împrumuturi și înghețarea investițiilor.
„Problema este că veniturile la buget au crescut prea puțin, iar deși Guvernul Bolojan a prioritizat limitarea cheltuielile, ele de asemenea au crescut. Din acest motiv, indiferent ce s-ar dori, datele de până acum de la Ministerul Finanțelor arată că dobânzile plătite de stat au explodat în acest an. Sunt 13 miliarde de euro numai pentru dobânzi.
Prin urmare, în opinia mea, soluția va fi să facem presiuni pentru a obține banii de la Bruxelles și să găsim modalități de a ne împrumuta din nou, astfel încât să avem resursele necesare pentru această rectificare bugetară. Probabil noul guvern va îngheța investițiile și va reduce cheltuielile pentru bunuri și servicii, astfel încât să acopere cheltuielile urgente. Vorbesc la telefon, Ana: mă refer la funcționarea sistemului de sănătate, la plata salariilor și la indexarea pensiilor, dacă va fi posibilă de la 1 ianuarie, măcar cu 7%”, a mai precizat Adrian Negrescu.
De ce agențiilor de rating nu le pasă dacă avem guvern nou: „Verdictul lor nu e suficient”. Explicațiile unui economist de topScăderea economică va pune și mai multă presiune pe buget
Fondul Monetar Internațional (FMI) și-a revizuit în jos estimările pentru economia României în acest an. Astfel, instituția se așteaptă acum la o scădere de 0,5%, față de o creștere de 0,7% cât prognoza în aprilie și de 1,4% cât estima în octombrie anul trecut.
În acest context, analistul economic susține că testul principal al lui Luca Niculescu, dacă va trece de votul Parlamentului, va fi să inspire încredere creditorilor.
„Scăderea economică se traduce prin bani lipsă pe care bugetul nu îi va încasa din taxe și impozite. Dacă la începutul anului ți-ai făcut un plan că vei încasa anumite sume și ți-ai asumat o țintă de deficit, faptul că nu încasezi banii respectivi pune deja o presiune majoră.
Și ce poți face? În primul rând, să reduci cheltuielile, aceasta fiind singura soluție, și să încerci să te împrumuți pentru a merge mai departe. Numai că, din perspectiva împrumutului, până când nu vom avea un guvern stabil care să își asume lucruri esențiale legate de reforme și să le dea credibilitate și încredere celor care împrumută România, va fi extrem de dificil să facem acest lucru”, a mai declarat Adrian Negrescu.
Un guvern condus de Luca Niculescu, care să treacă prin Parlament și să își asume parcursul de reforme al României, ar putea determina reprezentanții fondurilor de investiții să revină în țară, să cumpere din nou titluri de stat și să investească inclusiv pe piața valutară. Negrescu apreciază că o astfel de evoluție ar permite o redresare pe termen scurt în ceea ce privește finanțarea deficitului.
„Sper ca guvernul lui Luca Niculescu să treacă în viitor prin Parlament și să își asume parcursul de reforme al României. Astfel, reprezentanții fondurilor de investiții ar putea reveni în România, ar putea cumpăra din nou titluri de stat și ar putea investi inclusiv în piața valutară românească. În acest fel, ne-am putea redresa, măcar pe termen scurt, în ceea ce privește finanțarea deficitului”, a mai precizat analistul economic.
Grindeanu anunță intrarea PSD în Guvernul Niculescu: „Prelungirea crizei politice este calea sigură către un faliment național”Risc crescut pentru creșterea deficitului bugetar
Analistul economic Adrian Negrescu a explicat că deficitul bugetar ar putea crește mai mult decât se anticipa în ultimele luni ale anului, din cauza încasărilor prea mici la buget înainte de rectificare. El a semnalat și un risc specific României: unele instituții ar putea face cheltuieli inutile doar pentru a-și epuiza complet bugetele, cu scopul de a nu avea parte de reduceri anul viitor.
„În mod tradițional, ultimele trei luni ale anului aduc cele mai mari cheltuieli din bugetul de stat. Explicația este că multe instituții plătesc spre finalul anului facturi acumulate în cursul anului, tocmai pentru a-și consuma bugetul alocat. Acest lucru se întâmplă în orice instituție, iar scopul este și acela de a-și asigura un buget cel puțin la fel de mare pentru anul următor. Dacă o instituție cheltuiește mai puțin, este posibil ca anul viitor să primească mai puțin. Prin urmare, există riscul unei creșteri a cheltuielilor în ultima parte a anului. Sper ca guvernul să tempereze acest risc prin măsuri administrative.
Altfel, s-ar putea ca în noiembrie și decembrie instituțiile statului să cumpere mobilier de lux, telefoane, mașini sau alte lucruri asemănătoare, doar pentru a cheltui banii prevăzuți în buget. Din acest motiv, trebuie tăiat acolo unde este risipă și oprită risipa cu orice preț, astfel încât să existe resurse pentru a merge mai departe, atât în ultimele luni ale acestui an, cât mai ales în primele două luni din 2027, când, în mod tradițional, încasările la buget sunt cele mai mici din an”, a mai declarat Adrian Negrescu.




















































