Frații Pavăl se extind cu un nou magazin Dedeman, pe terenul cumpărat de la Țiriac
Dedeman pregătește o investiție importantă în Dumbrăvița, județul Timiș, unde va construi un nou magazin în zona metropolitană a Timișoarei. Proiectul va fi realizat pe un teren de 14,5 hectare, cumpărat de frații Dragoș și Adrian Pavăl de la Țiriac Imobiliare.

Noua unitate va avea aproximativ 21.900 de metri pătrați, fiind una dintre cele mai mari dezvoltate de Dedeman. Magazinul este doar prima parte a proiectului, autoritățile locale având în plan un complex comercial cu mai multe tipuri de spații.
Pe lângă magazinul de bricolaj, vor fi construite magazine, restaurante și spații pentru servicii, lucrările urmând să fie realizate în mai multe etape.
Primele două faze ale proiectului sunt estimate la aproximativ 40 de milioane de euro. Calculul nu include terenul, care se află deja în proprietatea fraților Dragoș și Adrian Pavăl.
Proiectul va fi construit în mai multe etape
Noul complex comercial va fi dezvoltat treptat și va include atât un magazin Dedeman, cât și o zonă cu magazine, restaurante și spații pentru servicii, potrivit zf.ro. Lucrările vor începe cu construirea magazinului Dedeman. Acesta va avea un spațiu mare pentru clienți, o seră și o zonă drive-in unde vor putea fi cumpărate materiale de construcții de dimensiuni mari.
În etapa următoare este prevăzută o galerie comercială de aproximativ 17.000 de metri pătrați. Tot atunci va fi amenajată și o clădire separată pentru restaurantele fast-food, inclusiv o zonă unde comenzile vor putea fi ridicate direct din mașină. Ultima parte a proiectului va aduce peste 16.000 de metri pătrați de spații dedicate magazinelor, serviciilor și restaurantelor. Pentru a face față numărului mare de vizitatori, întregul complex va dispune de 1.211 locuri de parcare. Dintre acestea, 1.200 vor fi destinate magazinului Dedeman și galeriei comerciale.




















































