Analiză Când ar putea veni o perioadă mai ușoară pentru români, după un an de scumpiri și taxe mai mari
Pentru românii care își calculează atent fiecare cheltuială, reducerea deficitului bugetar nu aduce, deocamdată, nicio ușurare. Facturile, cumpărăturile și ratele continuă să apese asupra bugetelor familiilor, iar o eventuală ieftinire a creditelor este așteptată abia în 2027.

Reducerea deficitului este un semn bun pentru finanțele statului, dar oamenii nu simt încă beneficiile. Potrivit analistului economic Adrian Negrescu, o eventuală îmbunătățire a situației s-ar putea vedea abia în a doua parte a anului 2027.
„Pe termen scurt, aproape nimic din ce vede omul în buzunar, și e normal să fie așa. Reducerea deficitului seamănă cu momentul în care o familie începe să-și plătească datoriile la bancă: nu trăiește mai bine de azi pe mâine, dar evită să ajungă în faliment”, a explicat Adrian Negrescu, analist economic, pentru „Adevărul Financiar”.
Cumpărăturile costă mai mult, iar salariile nu acoperă scumpirile
Pentru o familie obișnuită, reducerea deficitului nu înseamnă automat bani în plus la finalul lunii. Majorarea TVA și a accizelor, alături de scumpirea produselor și serviciilor, a făcut ca o parte mai mare din veniturile oamenilor să meargă către cheltuielile de zi cu zi.
Chiar dacă salariile au crescut în unele domenii, acest lucru nu înseamnă că oamenii își permit mai multe. Atunci când prețurile cresc mai repede decât veniturile, puterea de cumpărare scade, iar familiile ajung să renunțe la anumite cumpărături sau să fie mai atente la fiecare cheltuială.
Adrian Negrescu spune că populația a suportat deja o mare parte din efortul de reducere a deficitului, prin taxele mai mari și scumpirile din acest an.
„Beneficiile vin cu întârziere și pe căi indirecte. Un stat care își ține finanțele în frâu nu mai riscă retrogradarea ratingului, iar asta înseamnă un leu mai stabil, dobânzi mai mici la credite în timp și mai puțin risc ca Guvernul să vină peste un an cu noi taxe”, a spus Negrescu.
Cu alte cuvinte, oamenii nu vor vedea imediat o diferență în salariu sau în prețurile de la supermarket. Un avantaj ar putea fi evitarea unor probleme financiare mai grave, care ar pune și mai multă presiune asupra bugetelor familiilor.
Firmele se tem de noi taxe și amână investițiile
Nici pentru antreprenori situația nu este mai simplă. O firmă care nu știe ce taxe va avea de plătit anul viitor își planifică mai greu cheltuielile, angajările și investițiile. De exemplu, un antreprenor care vrea să deschidă un nou punct de lucru trebuie să știe ce costuri va avea, ce impozite va plăti și dacă își va putea susține activitatea pe termen lung.
În opinia lui Negrescu, reducerea deficitului ar putea diminua presiunea pentru introducerea unor noi taxe, însă acest lucru nu înseamnă că firmele vor avea parte imediat de o perioadă mai ușoară.
„Stabilitatea fiscală va veni doar dacă statul trece de la ajustarea prin taxe la ajustarea prin reforme: o administrație mai suplă, companii de stat restructurate și o colectare mai bună. Fără acestea, firmele vor continua să plătească nota”, a explicat analistul economic.
Datele Ministerului Finanțelor arată că veniturile bugetului general consolidat au crescut cu aproape 56 de miliarde de lei în primele nouă luni din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Numai încasările din TVA au adus peste 23 de miliarde de lei în plus.
Cât câștigă un român cu studii superioare și de ce nu-i mai ajung banii până la sfârșitul luniiÎn același timp, cheltuielile statului au crescut cu peste 31 de miliarde de lei. Reducerea deficitului a fost posibilă, așadar, prin creșterea veniturilor, dar și cu ajutorul fondurilor europene și al unor economii la anumite categorii de cheltuieli.
Pentru companii, problema este că majorarea încasărilor din taxe nu rezolvă automat lipsa de predictibilitate. Antreprenorii au nevoie să știe din timp ce reguli vor avea de respectat, pentru a putea decide dacă investesc, angajează sau își extind afacerea.
Când ar putea avea românii rate mai mici la bancă
Pentru cei care au credite, reducerea deficitului ar putea aduce beneficii, dar nu imediat. România a plătit 50,63 miliarde de lei numai pentru dobânzile datoriei publice în primele nouă luni din 2026, cu aproape 11 miliarde de lei mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Un stat care se împrumută la costuri mai mici poate economisi bani care altfel ar merge către plata dobânzilor. Totuși, acest lucru nu înseamnă că ratele românilor vor scădea automat.
Dobânzile la creditele populației depind și de inflație, dar și de deciziile Băncii Naționale a României. Pentru cei cu împrumuturi cu dobândă variabilă, o eventuală reducere a dobânzii-cheie poate însemna rate mai mici, însă efectul nu apare imediat.
Adrian Negrescu estimează că primele reduceri ar putea veni abia în a doua jumătate a anului viitor.
„Dacă inflația scade și disciplina bugetară continuă, primele reduceri ale dobânzii-cheie ar putea apărea în a doua parte a lui 2027. Abia atunci ar începe să scadă și ROBOR-ul și IRCC-ul, deci și ratele la bancă. Este un proces de un an sau doi, nu de câteva luni”, a declarat acesta pentru „Adevărul Financiar”.
Așadar, românii care au rate nu ar trebui să se aștepte la o scădere imediată a sumelor pe care le plătesc lunar. Până când inflația va coborî suficient, iar BNR va putea reduce dobânzile, costurile creditelor ar putea rămâne ridicate.
Ce îi așteaptă pe români și pe antreprenori în 2027
Anul viitor ar putea aduce o perioadă de stabilizare, dar nu neapărat o revenire rapidă la prețuri mai mici sau la taxe mai puține. Totul depinde de deciziile Guvernului și de felul în care va continua reducerea deficitului.
România dă pe dobânzi de peste două ori mai mult decât economisește din salariile bugetarilorNegrescu spune că primele luni din 2027 ar putea fi asemănătoare cu finalul acestui an, cu prețuri încă ridicate, dobânzi neschimbate și o economie care încearcă să își revină.
„2027 va fi mai degrabă un an al stabilizării decât unul al relaxării. Prima parte a anului va semăna cu finalul lui 2026: prețuri încă ridicate, dobânzi neschimbate și o economie care abia iese din contracție.”
Analistul atrage atenția și asupra nevoii ca Guvernul să stabilească din timp regulile fiscale pentru anul viitor. Schimbările repetate de taxe îi pot face pe antreprenori să amâne investițiile, iar acest lucru poate afecta inclusiv locurile de muncă și dezvoltarea afacerilor.
„Românii au plătit deja prețul ajustării. Acum e rândul statului să-și facă partea, prin reforme. Dacă o face, 2027 poate fi anul în care economia își recapătă încrederea. Dacă nu, riscăm încă un an de sacrificii fără rezultat”, a declarat Adrian Negrescu.
Pentru oamenii care își calculează lunar cheltuielile și pentru firmele care încearcă să își păstreze angajații și să continue investițiile, reducerea deficitului este doar primul pas. Beneficiile vor conta cu adevărat atunci când se vor vedea în costuri mai mici, reguli fiscale mai clare și mai multă siguranță pentru veniturile de zi cu zi.




















































