Viitorul distorsionat: cum ne influențează creierul percepția asupra a ceea ce urmează
0Imaginarea viitorului este un proces mental activ, nu o fantezie lăsată la întâmplare. În psihologie, scenariile despre viitor funcționează ca modele interne după care ne organizăm deciziile, motivația și modul de a evalua riscurile.
Într-un interviu acordat „Adevărul”, medicul primar și psihoterapeutul cognitiv-comportamental Luana Sebestyen explică exact cum funcționează această legătură și ce se întâmplă când proiectarea viitorului devine mult prea optimistă sau pesimistă.
Viitorul ca hartă mentală
„Modul în care ne proiectăm viitorul nu este un simplu vis cu ochii deschiși, ci funcționează ca o hartă mentală, o direcție operațională care ne ghidează fundamental deciziile zilnice”, spune Luana Sebestyen. Când această hartă este clară, ea activează circuite cognitive care ne fac „mai coerenți” și „mai perseverenți”, capabili să amânăm recompensele imediate în favoarea celor viitoare.
Când viitorul este perceput drept vag sau imposibil de influențat, comportamentele devin „fragmentate, impulsive și orientate exclusiv spre nevoile imediate”.
Pentru Luana Sebestyen, diferența dintre oamenii care avansează și cei care trăiesc „la întâmplare” se explică prin firul interior al poveștii personale. „Cei care își construiesc activ o narațiune despre viitor au sentimentul că pot influența evenimentele”, declară ea.
Acești oameni dezvoltă reziliență, își înțeleg provocările și au încredere în resursele lor. Persoanele fără un astfel de fir narativ ajung să funcționeze haotic: „dificultăți în menținerea motivației”, „strategii inconsistente” și un stres amplificat de sentimentul de lipsă de direcție.
Vizualizare, ritualuri și identitate
Vizualizarea, explică Luana Sebestyen, este un proces mental care activează „circuite neuronale similare cu cele ale acțiunii reale”. Și ajută la clarificarea obiectivelor, reduce anxietatea și crește încrederea. Ritualurile cotidiene fac restul: „creează predictibilitate și structură”, transformând micro-obiceiurile într-un sistem care susține identitatea dorită.
Dar specialista avertizează: vizualizarea eficientă nu înseamnă fantezie. „Nu trebuie confundată cu wishful thinking.” Funcționează doar atunci când include anticiparea realistă a obstacolelor și formularea strategiilor de depășire.
Riscurile optimismului excesiv și ale scenariilor negative
Aici, Luana Sebestyen descrie două capcane. Prima: un viitor prea optimist. Când apare „iluzia controlului”, care duce la subestimarea limitărilor și la prăbușire emoțională când apare primul obstacol.
A doua: proiectarea catastrofică. Aceasta „duce la o creștere a anxietății”, a comportamentelor de evitare și la o paralizie decizională. De aceea, spune ea, soluția este „optimismul lucid”: recunoașterea dificultăților, dar și încredere realistă în capacitatea de a le depăși.
Cum rescriem narațiunea despre viitor
Rescrierea nu presupune revoluții personale, ci pași mici și constanți. „În primul rând este esențială o clarificare a valorilor personale. Ele sunt fundamentul noii narațiuni”, afirmă psihoterapeutul.
Abia după ce înțelegi de ce faci ceva, poți formula obiective. Apoi vin micro-acțiunile care întăresc noua identitate. Viitorul, spune Luana Sebestyen, „este o călătorie ghidată de o hartă dinamică”, deci revizuirile sunt obligatorii.
Narațiunea utilă nu cere perfecțiune, ci continuitate: „erorile trebuie integrate, nu recuzate”. Iar viitorul devine un instrument de calibrare permanentă: un mod de a da coerență și sens prezentului.
„Imaginarea unui viitor pozitiv este o strategie, nu o utopie”
World Economic Forum arată într-o analiză publicată în martie 2025 că imaginarea unui viitor pozitiv nu ține de idealism, ci de capacitatea reală a societăților de a genera progres. Autorul raportului, Fredy Vargas Lama, explică faptul că speranța funcțională (cea orientată spre acțiune) a stat la baza unor transformări majore de-a lungul istoriei, de la reconstrucția Europei până la reinventarea Singapore-ului.
Analiza amintește și câteva perspective filosofice care au conturat ideea de „viitor posibil”. De pildă, Ernst Bloch descria speranța ca pe o „conștiință anticipatorie”, o formă de gândire care conectează prezentul cu posibilitățile viitoare și pune în mișcare schimbarea socială. Gabriel Marcel vedea speranța ca pe un act de încredere care întărește legăturile dintre oameni, mai ales în perioadele dificile. Nietzsche observa că, deși poate alimenta iluzii, speranța stimulează crearea de valori noi și transformarea personală. Hannah Arendt asocia speranța cu libertatea și cu inițierea unor procese de acțiune colectivă. Iar Byung-Chul Han distinge între optimismul pasiv (care așteaptă ca lucrurile să se rezolve de la sine) și speranța activă, capabilă să transforme realitatea.
În analiza WEF, aceste perspective converg într-o idee simplă: modul în care proiectăm viitorul influențează capacitatea noastră de a acționa în prezent. Proiecțiile pozitive activează creativitatea, reziliența și colaborarea, în timp ce scenariile dominate de frică generează retragere și blocaj. De aceea, autorul insistă că liderii, instituțiile și cetățenii au nevoie de narațiuni orientate spre soluții, nu spre colaps.
Se încarcă comentariile...
