„Am metastazat armata rusă”. Partizanii ucraineni vorbesc despre un „moment de cotitură” al mișcării de rezistență

Într-un interviu exclusiv, partizanii ucraineni din mișcarea Ateș au dezvăluit pentru Kyiv Post cum au perturbat ceea ce Rusia considera „ariergarda sa sigură”, provocând o adâncă neliniște în interiorul Rusiei și în teritoriile ocupate.

În 2025, mișcarea de rezistență a trecut cu mult de războiul partizan tradițional.

Ceea ce odinioară păreau a fi acte izolate de sabotaj în teritoriile ocupate s-au coagulat într-o rețea coordonată la nivel național, care operează nu doar în Crimeea și estul Ucrainei, ci și în adâncimea Rusiei.

Lucrând în coordonare strânsă cu forțele de securitate și apărare ale Ucrainei, o raza de acțiune extinsă continuu a mișcării clandestine a transpuns activitatea de rezistență într-o amenințare persistentă și destabilizatoare – deși uneori trecută cu vederea – la adresa efortului de război al Rusiei.

Într-un interviu exclusiv, Kyiv Post a vorbit cu „Selim”, coordonatorul mișcării de rezistență Ateș, precum și cu „Evpatori”, un agent clandestin care operează în Crimeea ocupată.

Amândoi au descris anul 2025 ca un punct de cotitură, definit în mare parte de prăbușirea mitului unei „ariergarde rusești sigure”. Potrivit acestora forțele rusești nu se mai simt în siguranță, nici măcar departe de front.

„Dacă anterior ocupantul se simțea amenințat doar în Crimeea sau lângă Donețk, astăzi tresar la fiecare zgomot din regiunea Moscovei sau din Volgograd. Ateș a devenit o rețea extinsă în toată Rusia”, a spus unul dintre ei.

Mișcarea, a adăugat el, nu mai este doar un grup nestrucurat de simpatizanți, ci o forță sistemică integrată în infrastructura militară a Rusiei.

Agenții au declarat că acțiunile lor au avut un impact psihologic considerabil în interiorul Rusiei: actele de sabotaj împotriva infrastructurii de comunicații, logistică și feroviară au suscitat o paranoia profundă în cadrul unităților rusești.

„Nu mai au încredere unii în alții. Fiecare ofițer își suspectează adjunctul că lucrează cu Ateș”, a remarcat una dintre surse.

Principalele realizări

„Cel mai important lucru este că am demontat complet mitul unei „ariergarde rusești sigure”. Dacă anterior ocupantul se simțea amenințat doar în Crimeea sau lângă Donețk, acum tresare la fiecare foșnet din regiunea Moscovei sau din Volgograd.

Am devenit o rețea extinsă în toată Rusia, iar aceasta este principala noastră realizare. Nu mai suntem doar un grup de patrioți, ci o forță sistemică care a metastazat în întreaga mașinărie militară a Federației Ruse. Iar anul viitor, aceste metastaze se vor face simțite”.

Cele mai reușite operațiuni

Potrivit surselor citate acestea au fost cele ce au avut drept rezultat „dezactivarea” a secțiuni întregi ale frontului prin distrugerea centrelor de comunicații și a sistemelor radar.

„Fără „ochi” și „urechi”, generalii lor lăudați din spatele frontului și comandanții de teren devin niște pisoi orbi. O mențiune specială merită făcută despre vânătoarea sistematică a infrastructurii feroviare din regiunile din spate ale Rusiei.

Spre exemplu, agenții Ateș au sabotat cu succes o locomotivă electrică militară pe liniile de cale ferată din Briansk. Acesta este un centru logistic cheie, iar distrugerea unei locomotive acolo a creat probleme semnificative în aprovizionarea grupării nordice a ocupanților. Fiecare centru de comunicații incendiat sau pod distrus înseamnă săptămâni întregi de întârzieri pentru echipamentele care nu mai ajung să ucidă ucrainenii din apropierea orașului Pokrovsk sau Kupiansk”.

Aceste sabotaje sunt o sursă importantă de motivație pentru pentru operațiunile ulterioare, au declarat aceștia, subliniind că este totuși „încă prea devreme „să vorbim despre cele mai zgomotoase și ample operațiuni. Va veni momentul”.

Cum a evoluat mișcarea partizană în ultimul an

„Am devenit mai profesioniști. Nu mai este vorba doar de „aruncarea unui cocktail Molotov”. Acesta este cel mai înalt nivel de coordonare.

Astăzi, ATEȘ este o combinație de sabotori experimentați, specialiști în informații IT și, cel mai important, ofițeri din cadrul Statului Major General rus. Suntem mult mai mulți acum, dar totodată suntem  mai bine ascunși și mai influenți”.

Ce face un partizan 

„Înseamnă să fii peste tot și nicăieri în același timp.

Astăzi, agentul unei mișcări clandestine nu este neapărat o persoană ce stă cu pușcă în pădure. Este un chelner care trage cu urechea la conversațiile ofițerilor într-o cafenea; un lucrător feroviar care cunoaște perfect programul trenurilor militare; un tehnician care poate dezactiva „accidental” un radar de mare valoare.

Acesta este un război tehnologic: un smartphone și informațiile critice transmise prin intermediul său astăzi ucid ocupanții la fel de bine ca o pușcă”.

Profilul unui partizan

„Nu avem un agent „tipic”. Există tineri de 19 ani entuziaștii, bărbați solizi de peste 30 de ani și chiar pensionari care urmăresc echipament militar trecând pe lângă ferestrele lor.

Tot mai mulți dintre agenții noștri sunt militari ruși. Ei văd toată această nebunie, văd „mașina de tocat carne” și înțeleg că singura modalitate de a supraviețui este să ne ajute să punem capăt acestui război mai rapid. Sau să-și vadă comandantul sfâșiat de o explozie, după ce transmit coordonate drept act de răzbunare.

Se tem rușii de partizani?

„Sunt absolut paranoici. Ar trebui să-i vezi cum se agită prin birouri când are loc un alt „sabotaj” într-una din unitățile „lor”. Nu au încredere unii în alții. Fiecare colonel din acea unitate îl suspectează pe adjunctul său că este agent Ateș. Aceasta este o presiune psihologică excelentă. Sunt conștienți că suntem peste tot.

Cooperarea cu agențiile de informații

Aceasta este temelia noastră. Lucrăm ca un singur organism - Forțele de Apărare ale Ucrainei. Datele noastre sunt „ochii” rachetelor ucrainene. Când o lovitură lovește cu precizie un depozit de muniții sau un cartier general, știm că munca noastră a dat roade. Asta ne face nu doar insurgenți, ci parte a unei mari armate de eliberare.

Despre viața sub ocupație

„Ocupația nu este doar „o altă autoritate”. Este un iad zilnic. Dar există milioane de oameni acolo care așteaptă Forțele Armate ale Ucrainei. Nu trebuie să renunțați la ei. Există o rezistență puternică acolo; doar că este tăcută. Fiecare steag ucrainean pictat noaptea, de exemplu, în Mariupol, este un strigăt că Ucraina este acolo”.

Iar ucrainenii din teritoriile ocupat știu că ucrainenii sunt aproape „când un alt colaborator este aruncat în aer sau dispar comunicațiile de la sediul ocupanților.

Sunt sigur că oamenii care stau la cozi își șoptesc unii altora: „Ai noștri lucrează”. Asta le dă putere să respire. Ei văd că inamicul este vulnerabil și, prin urmare, eliberarea este posibilă”.