Crezi că știi ce vrei? Specialiștii spun că majoritatea dorințelor sunt reflexe, nu alegeri autentice

Trăim într-o cultură alimentată de algoritmi, reclame și așteptări sociale. Între timp, corpul ne cere pauză, mintea cere sens, iar emoțiile cer siguranță, toate în aceeași clipă. Așa se face că nu ducem lipsă de dorințe, ci de claritate. Iar întrebarea relevantă nu mai este „ce vreau?”, ci „care dintre impulsurile mele este autentic și care e produsul culturii, al fricii sau al validării sociale?”

Sursă foto: Pixabay

În viața de zi cu zi, foarte multe „dorințe” sunt, de fapt, reflexe formate în timp: performezi ca să fii acceptat, vrei să pari puternic ca să nu fii respins, cauți spiritualitate ca să compensezi oboseala. În momentul în care aceste impulsuri se suprapun, apar blocajele, contradicțiile și alegerile care te întorc împotriva ta.

Așadar, o nevoie ține corpul și psihicul în viață: odihnă, siguranță, conectare, predictibilitate emoțională. O dorință e orice impuls care promite o stare: validare, statut, apreciere, sens, liniștire. Nevoia cere ce este esențial; dorința cere ce ar fi plăcut. Nevoia se simte în corp, dorința în imaginație. Nevoia stabilizează, dorința stimulează.

Când cele două se confundă, apare haosul interior: în loc să te odihnești, cauți „sens”; în loc să îți protejezi energia, intri în proiecte „nobile”; în loc să îți calmezi anxietatea, îți propui să „evoluezi spiritual”. Aici apare ruptura: dorințele sunt adesea învățate din familie, școală, cultură, social media. Nevoile nu se negociază, dorințele da. Nevoile sunt stabile, dorințele sunt fluctuante.

„Oamenii confundă foarte ușor dorințele cu reacțiile automate. În terapie văd frecvent situații în care un om spune cu convingere „eu îmi doresc asta”, iar în spate descoperim: frica de dezamăgire a părinților, presiunea culturală de a performa, așteptarea de a fi „puternic” sau „spiritual”, anxietatea generată de ritmul accelerat al lumii. În abordarea sistemică, nu lucrez cu individul izolat, ci cu întregul context: familia de origine, cultura, mesajele internalizate, modelele relaționale și așteptările sociale. Așa devine clar că multe „dorințe” sunt, de fapt, reflexe ale sistemului, nu ale persoanei”, explică pentru „Adevărul” Denisa Zdrobiș, psihoterapeut sistemic de familie, cuplu și copil.

Nevoi autentice vs. nevoi importate

În opinia Denisei Zdrobiș, atunci când două nevoi ne trag în direcții opuse, de pildă: odihnă versus sens sau retragere versus implicare socială, se creează o tensiune psihologică uriașă. „Din păcate, alegerea nu se face întotdeauna în favoarea nevoii autentice. ​De multe ori, vom alege nevoia care are cea mai mare recompensă socială, de exemplu, alegem să ne implicăm într-o "misiune nobilă" (sens) și ignorăm odihna, deoarece odihna este percepută cultural ca lene. Decizia autentică, însă, implică o prioritizare temporară conștientă. Un adult echilibrat nu anulează o nevoie, ci la validează pe ambele și decide: "Acum, nevoia de bază (odihna) țipă mai tare pentru că a fost neglijată. O onorez pe aceasta, ca să am apoi resursa necesară pentru a mă ocupa de sens,” lămurește psihoterapeutul.

Pe de altă parte, spune ea, diferențierea dintre o nevoie autentică și una „importată” din exterior se simte în rezultatul emoțional. Mai precis, când îndeplinim o nevoie autentică, fie că e o pauză, fie că e un act de contribuție, simțim liniște, satisfacție și o creștere a energiei stabile. Efectul este de durată și ne așează în prezent. Pe de altă parte, atunci când îndeplinim o nevoie „importată”, cum ar fi a obține o validare pe rețelele sociale sau a cumpăra ceva scump pentru a bifa un statut, simțim doar o reducere temporară a anxietății sau o excitație scurtă. „Este ca un drog, necesită repetare rapidă și lasă în urmă un sentiment de gol. Nevoile "importate" sunt, de fapt, strategii de a ne asigura că suntem "suficient de buni" în ochii lumii, o moștenire a modelării noastre socio-familiale.”

Psihologia modernă lucrează tocmai cu această simultaneitate, acceptând că nu există o ordine fixă. „Da, vrei să meditezi, dar ești și îngrijorat de bani. (...) Obiectivul este integrarea: să acceptăm că vrem să ajutăm planeta și avem nevoie să ne facem curat în casă. Tensiunea dintre aceste două extreme este o informație prețioasă despre resursele noastre limitate”.

De asemenea, Denisa Zdrobiș spune că burnoutul este cel mai elocvent exemplu al distorsionării nevoilor. „Este momentul în care nevoia "importantă", de exemplu performanța, a triumfat în mod toxic. ​ Aici intervine perspectiva lui Gabor Maté, care în cartea sa, "Când corpul spune nu", argumentează că boala și epuizarea sunt adesea un răspuns fizic al corpului la neglijarea constantă a nevoilor emoționale autentice și la reprimarea emoțiilor de dragul armoniei sau al performanței. Când mintea, influențată de cultura performanței, continuă să ceară efort, corpul devine singurul mesager care mai poate striga după limite! Burnoutul este modul corpului de a forța oprirea, când mintea refuză să o facă.”

De altfel, adaugă specialista, căutarea frenetică a "calling-urilor" și a sensului profund în ultimii ani poate fi o manifestare pozitivă a nevoii de auto-actualizare, dar de multe ori este o formă de evitare. ​ „În cabinet, confuzia dintre nevoile emoționale și "misiunile" spirituale se manifestă astfel: clientul vrea să "ajute lumea" (misiune spirituală) pentru a evita să se ocupe de propria oboseală, de un parteneriat disfuncțional sau de rănile din copilărie (nevoi emoționale)”.

Așadar, completează ea, misiunea devine un scut, o metodă de a se simți valoros pentru ce face, în loc să se simtă iubit și acceptat pentru cine este. „Căutarea autentică a sensului este sustenabilă, modestă și se integrează în viața cotidiană. Evitarea este frenetică, schimbă direcția des și devine un mijloc de a "sări peste" munca interioară grea”.

Totodată, adaugă aceasta, în familiile unde copilul a avut rolul de „mediator” sau „salvator”, la maturitate apare o tendință de a extinde acest rol asupra lumii. „Se creează iluzia că „trebuie să contribui”, când de fapt persoana fuge de propria nevoie de odihnă, de a fi îngrijit, de a fi vulnerabil. În aceste cazuri, misiunea spirituală nu este un sens, ci un scut”.

În opinia sa, o „igienă emoțională a nevoilor” include: verificări regulate ale corpului: „cum se simte corpul meu acum?”, pauze fără scop, limite clare cu familia și jobul, reducerea expunerii la comparație socială, reevaluarea săptămânală a ritmului (nu anuală), discernerea între nevoia de sens și nevoia de pauză.

Când cineva spune că nu mai înțelege ce vrea, punctul de plecare este reglarea întregului sistem psihofiziologic, explică Zdrobiș. „O nevoie autentică devine vizibilă doar când corpul, emoțiile și mintea funcționează împreună. De aceea, când aud «nu mai știu ce vreau», lucrăm simultan: observăm corpul pentru semnele de suprasolicitare (burnout, supraactivare, epuizare, colaps) și evaluăm climatul emoțional. Un sistem psihofiziologic obosit nu poate oferi un răspuns autentic.”

În timp ce psihologia vorbește despre nevoi ca despre mecanisme ale corpului și minții, spațiul public e mult mai fragmentat. Oamenii se raportează la nevoi prin religie, introspecție, minimalism, spiritualitate, motivație sau experiență personală. Dacă în cabinet nevoile au un sens clar, în conversațiile online ele devin o luptă între «cine sunt eu?» și «ce îmi spune lumea că ar trebui să vreau?»

Ce spun oamenii despre cum îți dai seama de ce ai nevoie

De pildă, în discuțiile de pe Quora, un utilizator crede că: „Treirea spirituală îți arată că nu ai nevoie de nimic. Atașamentul apare atunci când ne agățăm de lucruri temporare. Singura practică necesară este să te odihnești în spațiul dintre două gânduri.” El continuă: „Tu ești spațiul dintre două gânduri. Odată ce știi că nu ai nevoie de nimic, nu știi nimic și nu vrei nimic, întregul univers îți devine disponibil.”

Alt utilizator scrie: „Poate că unii oameni confundă nevoia cu dorința. Ce ai nevoie ca să trăiești e diferit de ce vrei.” El explică: „Dacă nevoile de bază sunt îndeplinite, ai ocazia să ajungi la auto-actualizare. Dar punctul de plecare ești tu. Trebuie să te cunoști pe tine ca să poți recunoaște și împlini nevoile de ordin superior.”

O altă voce susține că: „Aflăm ce avem nevoie știind ce vrem și de ce. Necesitatea se naște din dorință. Nu avem nevoie de nimic decât dacă vrem ceva.” Altcineva adaugă: „Nevoile variază în funcție de timp, loc și persoană. Când o nevoie nu e îndeplinită, devine tot mai greu să funcționezi în zona pe care o acoperă. Dacă nevoia de hrană sau adăpost nu e îndeplinită, îți amenință supraviețuirea. Dacă nevoia de conexiune și apartenență nu e îndeplinită, te poate arunca într-un haos emoțional.”

Alt utilizator pune accent pe diferența dintre dorințe și nevoi reale: „Nevoile reale sunt simple și nu le poți intelectualiza. Pe măsură ce crește conștiența, înveți să recunoști diferența dintre dorință și nevoie și îți ajustezi perspectiva.”

O altă perspectivă: „Viața noastră are trei zone: A FI, A FACE și A AVEA. Trebuie să fii ca să poți face, și prin ce faci ajungi să ai. Succesul real e în zona de A FI. Dacă lucrezi la tine, vei deveni genul de persoană lângă care succesul vrea să stea.”

Iar altcineva scrie că: „Aflăm ce avem nevoie doar prin experiență. Încercând lucruri, explorând și având răbdare. Doar așa se clarifică ce e cu adevărat important.”