Jubiliară. Acordată anual din fonduri proprii,
fără sponsori, de profesoara şi soprana Georgeta Stoleriu unui tânăr sau unei
tinere, studenţi ai unei clase de canto paralele, a colegilor dascăli de la
Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Omagiu adus regretatei soprane
Iolanda Mărculescu, profesoară a Georgetei Stoleriu.
Coerent cu ideologia social-democrată, PSD guvernează cultura într-un singur sens: accesibilitate mărită, dar cu costul renunţării la calitatea actului artistic. Mult, ieftin şi prost.
Decadenţa fără decadentism se trăieşte la nivelul individului şi a întregii societăţi fără urme estetice. Epoci decadente au mai existat în istorie.
Chiar dacă
regizorul danez va mai face şi un alt film, cel mai nou titlu al său, „The
House That Jack Built“, are o nuanţă testamentară. Prin el, Lars von Tier îşi
exprimă plenar dacă nu ura, în orice caz dispreţul faţă de specia umană care-l
animă. Există rai şi iad, ne spune regizorul danez, cum puţini au îndrăznit,
numai că raiul este gol.
S-a întâmplat recent la Opera Naţională
Bucureşti. Într-un titlu pentru care Verdi a fixat ca de obicei cu preciziune
timbralităţile personajelor vizavi de rolurile interpretate, de profilurile lor
caracterologice, de dramaturgia izvorâtă din sursele literare, aici, piesa
omonimă a lui Schiller forjată de libretiştii Méry şi du Locle, am întâlnit un
bariton, pe tânărul şi promiţătorul Cătălin Toropoc, distribuit în rolul de bas
al regelui Filip.
Azi marcăm Ziua Culturii Naţionale. Legiutorul a vrut să facă din Mihai Eminescu efigie culturală naţională, patron al spiritului românesc. Ce n-a luat acesta în calcul, el însuşi mai degrabă din lumea lui Nenea Iancu, este faptul că spiritul lui Eminescu face pereche - şi ce pereche! - cu spiritul lui Caragiale, că unul fără altul nu se poate!
Đorđe
Balašević (George Balaşevici) figură proeminentă a muzicii folk, dar şi a
poeziei, a reprezentat un adevărat fenomen în Balcani. El rămâne însă o voce al
cărui ecou nu s-a auzit decât în cercuri foarte restrânse pe teritoriul ţării
noastre.
La Bucureşti sunt -9˚C, iar în Florida, peste 20˚C, dar diferenţa de temperatură nu a avut niciun efect asupra tinerilor muzicieni din
Orchestra Naţională Simfonică a României, care a înregistrat (încă) un
succes răsunător, de această dată în însorita West Palm Beach, din
Florida.
Sub genericul inspirat de ultima poezie
eminesciană, transpusă pe portativ de Nicolae Bretan, a avut loc în ambientul
intim de la Teatrelli un recital de cântece de leagăn şi colinde. În preajma
Crăciunului. Ineditul l-a reprezentat asocierea inovatoare dintre o voce de
operă, aceea a sopranei Rodica Vică, cu sonurile speciale ale unui instrument
rar, ţitera, cu corzi „ciupite“ de muziciana
austriacă Barbara Laister-Ebner.
Muzici
spectaculoase, repertorii celebre, dar şi mai puţin cunoscute, nume care atrag
un public larg – sunt doar câteva propuneri pentru cei care preferă care în
timpul liber să asculte, printre altele, şi o muzică de calitate.
Întotdeauna grăbit, alert în gând şi în acţiune; ...dispunea de o
intuiţie fantastică în relaţia cu cei din jur. Era scăpărător în
conversaţii; în felul în care gândea, în felul în care făcea muzică. Te
surprindea întotdeauna prin prospeţimea acţiunii sale, prin acuitatea
gândului ce devenea fapt de muzică, de cultură; alteori prin dinamica
acţiunii aflate la întâlnirea acesteia cu o mare idee.
Iată un spaţiu special al culturii, un spaţiu larg dedicat nouă tuturor, celor care aparţinem acestei zone europene în care marele spectacol al muzicii se adresează unui numeros, foarte numeros public de iubitori ai artei sunetelor; un public curios, iscoditor, ahtiat de noutăţi, melomani ce iubesc în egală măsură valorile trecutului; …îmbrăcate, eventual, în ”haine mai noi”.
Din 51 de filme văzute
care pot fi socotite cert ca fiind „de artă“, româneşti, europene şi americane (dintre cele
care au rulat în 2018 în săli), am sintetizat un clasament de 10 titluri, care
pot fi socotite „filmele anului“. Se vede din nou vitalitatea cinemaului est-european (ex-sovietic), hrănit
din tensiunea pre-războinică de aici, apoi constanţa cinemaului francez, dar îşi
fac loc şi două titluri de peste Ocean, şi încă mainstream.
Pentru Mariana Nicolesco, pentru istoricul de
artă Radu Varia, soţul celebrei soprane, sfârşitul de an a marcat noi
recunoaşteri internaţionale în evantaiul de preţ al valorilor culturale
mondiale.
În plină efervescenţă sărbătorească – Ziua Naţională
şi Centenarul Marii Uniri, fostul management al primei scene lirice a ţării a
programat în 14 decembrie „Tripticul“ („Il Trittico“) de Giacomo Puccini, la
data precisă a aniversării celor 100 de ani de la premiera absolută de la
Metropolitan Opera din New York.
A fost o iniţiativă de mare laudă pentru
managerul general al Operei Naţionale Române Iaşi, Beatrice Rancea, care a
readus în atenţia publicului românesc un opus legat de istoria naţională, opera
eroică „Ecaterina Teodoroiu“ de Emil Lerescu, pe libretul poetului Nicolae
Tăutu.
Evenimente deosebite au prilejuit spectacole cu
dedicaţie, programate pe prima scenă lirică a ţării. Numesc Ziua Naţională,
Centenarul Marii Uniri, dar a existat şi aniversarea a 97 de ani de la
înfiinţarea Operei Române, deşi aceasta din urmă, la 8 decembrie, nu a fost
evidenţiată în mod special.
Un program foarte frumos a onorat Franţa, marele aliat al României din Primul Război Mondial, în contextul stagiunii centenare de la Ateneu. După Bizet de săptămâna trecută, am avut acum o selecţie de savori diferite ale muzicii lui Berlioz, Lalo, Debussy şi Ravel.
În noiembrie şi decembrie, am ales la întâmplare
dintre titlurile curente, de stagiune. Drept eventuale criterii de selecţie ar
putea fi apariţia ca Violetta din „Traviata“ verdiană a sopranei croate Lana
Kos, Desdemona din recenta premieră cu „Otello“ şi debutul tenorului
Paul Lungu în Lenski din „Evgheni Oneghin“ de Ceaikovski. Doi tineri artişti.
Sâmbătă seara a avut loc, la galeria Atelier 35 din Şelari 13 (Centrul Vechi),
vernisajul expoziţiei de grup „Sanguinaccio
Dolce: Kitchen for a despicable ruse“, curator Carmen Casiuc. Una dintre lucrări,
aparţinând controversatului şi provocatorului grup timişorean Baraka, aflat la
primul eveniment în Bucureşti, a stârnit deja reacţii de o violenţă extremă,
mergând până la telefoane de ameninţare şi ameninţări scrise pe Facebook cu
moartea.
