Reportaj Cum a transformat Ștefan Câlția vechea școală a ursulinelor din Sibiu într-o poartă spre Transilvania imaginară

În centrul Sibiului, între pereții scorojiți ai unei foste școli mănăstirești, un micro-univers transilvănean magic își așteaptă vizitatorii. „Transilvania | Extravaganza“ este cea mai mare expoziție a pictorului Ștefan Câlția, dar mai ales o poartă către lumea (ne)văzută și (ne)știută a Țării Făgărașului.

Casele albastre și peștii zburători, vedete în expoziția lui Ștefan Câlția. FOTO: Yap Studio

Sibiul este un oraș prietenos cu cei care îl vizitează, cu cei care îl locuiesc. Între zidurile sale de apărare a oferit siguranță și adăpost fără să țină cont de etnie sau religie, fie că s-a numit Cibinium sau Hermannstadt. Printre altele, mărturie stau clădirile înșirate de o parte și de alta a străzilor cu piatră cubică ce urcă din apropierea gării către centrul orașului, fie ele case de locuit, foste instituții sau lăcașuri de cult. Sub atenta și pătrunzătoarea privire a „ochilor“ plasați strategic pe acoperișurile de țiglă, orice trecător sigur se va opri în dreptul bisericii albe de pe strada Gheorghe Magheru – fie încântat de frumusețea clădirii, fie pentru a se odihni la umbra copacului bătrân din fața ei.

În lăcașul ursulinelor

Clădirea poartă urmele mai multor straturi de istorie, cele mai vechi fiind din vremea călugărilor dominicani: în 1474, ei s-au mutat în interiorul fortificațiilor orașului și au ridicat un nou ansamblu bisericesc gotic, format din biserică și mănăstire. Aproape un secol mai târziu, luteranismul a devenit religia oficială a comunității săsești din Sibiu, iar ordinul dominican, aflat sub tutela Papei, a fost îndepărtat din cetate. Astfel, toate așezămintele lor au fost preluate de luterani. În 1728, odată cu instaurarea administrației habsburgice în Transilvania, catolicii s-au întors, iar în oraș a venit, tocmai din Pojon (astăzi, Bratislava), un grup de opt călugărițe care aparțineau ordinului Ursulinelor. Ele au adus pe plaiurile transilvănene legenda Sfintei Ursula, despre care se spunea că a fost fiica unui rege creștin din perioada secolului al IV-lea care a refuzat să se mărite cu un lider barbar. Din acest motiv, bărbatul le-a omorât pe ea și pe slujnicele sale.

Școala pedagogică a ursulinelor, gazda expoziției. FOTO: Yap Studio

Ursulinele au preluat biserica și mănăstirea, le-au remodelat în stil baroc, iar lângă au construit o școală de fete pe care, spre finalul secolului al XVIII-lea, au extins-o cu ajutorul împărătesei Maria Tereza. În anul 1789 a fost inaugurată Școala Normală k. u. k. („Şcoala Națională a Marelui Principat“), instituție care a continuat tradiția gimnaziului catolic iezuit existent încă din 1774. Şcoala Ursulinelor (Ursuliner-Nonnen, Klöster und Schule) s-a remarcat ca una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din Sibiu, fiind frecventată de copiii familiilor înstărite care urmăreau o educație în limba germană, inspirată de modelul pedagogic iezuit. În perioada interbelică aici au funcționat Școala Elementară Romano-Catolică de Fete „Sfânta Ursula“ și Gimnaziul Romano-Catolic de Fete „Sfânta Ursula“. În anul 1948, instituția a fost desființată și naționalizată de regimul comunist, iar clădirile fostei mănăstiri au fost trecute în proprietatea statului și utilizate pentru diverse funcții administrative, educaționale și civile. Activitatea religioasă și monahală a fost întreruptă, iar ansamblul și-a pierdut pentru o perioadă rolul spiritual inițial. În prezent, complexul și-a recăpătat parțial funcția religioasă, biserica fiind folosită pentru slujbe catolice și greco-catolice, iar unele spații ale mănăstirii sunt valorificate cultural și turistic prin expoziții, evenimente și vizite istorice. Clădirea școlii este însă deteriorată, dar începând cu acest an, fundația Ambulanța pentru Monumente a realizat mai multe lucrări de punere în siguranță.

Ștefan Câlția și guruiața imaginată de Eliza Yokina. FOTO: Yap Studio

Școala pedagogică a ursulinelor, din vecinătatea bisericii, este păzită vara aceasta de oameni cu aripi. Acolo, înăuntrul ei, Ștefan Câlția și-a adus o bună parte din universul Țării Făgărașului pe care și l-a imaginat în perioada 1970-2026: casele albastre și peștii zburători, circul și teatrul – cu toate viețile lor reale și imaginare –, malurile Oltului și crestele munților – cu toate sufletele văzute și nevăzute. „Transilvania | Extravaganza“ nu este doar cea mai amplă expoziție de până acum a pictorului, ci este și cea mai condensată imagine a lumilor văzute de el întreaga viață; este o poartă către Transilvania așa cum prea puțin, prea puțini am văzut-o.

Din lumea magică a lui Ștefan Câlția. FOTO: Yap Studio

Curatoriată de Laviana Dan și cu un design gândit de arhitecta Eliza Yokina, expoziția este o călătorie de la marginea satului, îți prezintă oamenii și locurile, te poartă în zbor și te învață să respiri: în curtea interioară, îmbrățișată de un arbore secular, arhitecta a refăcut prin magie o guruiață – o movilă de pământ cu haină din iarbă proaspătă specifică satului Șona, locul copilăriei pictorului. În plus, trecerea dintr-un spațiu expozițional în altul se face chiar printr-un „plămân“ al locului: o pădurice cu copaci tineri și poteca de-un pas, care oferă răcoare într-o zi caniculară, o butelie de oxigen prin care clădirea respiră. Iar pentru întregirea peisajului, „proprietarii“ de drept ai locului stau departe de ochii curioșilor (dar nu mereu în liniște): „Biserica Ursulinelor găzduiește o colonie de maternitate formată din două specii protejate la nivel european: Liliacul comun mare și Liliacul comun mic. Ele aleg acest loc în fiecare primăvară pentru a-și naște și crește puii în siguranță“, aflăm din indicațiile scrise pe panouri.

Expoziția văzută din curtea interioară. FOTO: Ana-Maria Șchiopu

În camerele goale, cu pereții goi până la cărămidă, tablourile lui Ștefan Câlția cuprind privitorul, unul câte unul. Așezate cu fața la geam și la nivelul ochilor, ele pot fi surprinse și din afara camerei: vizitatorul are privilegiul de a trage cu ochiul în intimitatea operelor. Din loc în loc, expoziția este completată cu lucruri din universul artistului: flori uscate, obiecte scoase din focul glăjăriilor transilvănene.

Vernisajul și prima săptămână care a coincis cu cea de-a 33-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu au fost sufocante. „Transilvania | Extravaganza“ este o expoziție de văzut pe îndelete, să o parcurgi în liniște, să îi afli poveștile – și mai ales pe care să o vizitezi în minte cu ideea că tot ceea ce este pe pânză a fost cândva aievea. Poarta către tărâmul magic văzut de Ștefan Câlția mai este deschisă până pe 16 august.

Unui cavaler îi stă bine la palat

„Transilvania | Extravaganza“ nu este singurul eveniment legat de artistul făgărășean. În cadrul vernisajului din 19 iunie, Ştefan Câlţia a primit, din partea preşedintelui României, Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Cavaler. Iar petrecerea continuă la Muzeul Național Brukenthal: la etajul al doilea al muzeului, după ce cu siguranță orice vizitator va fi oprit în loc (de multe ori) de opere ale unor artiști celebri precum Van Eyck, Titian, Pieter Bruegel, colecții impresionante ale artei române și expoziții temporare inedite, un micro-univers câlțian este de găsit în Cabinetul de Curiozități aflat în Galeria de Artă Europeană. Tablourile sale, florile și obiectele din Țara Făgărașului sunt într-o simbioză perfectă cu exponatele muzeului – de exemplu, imensul craniu al unui elefant african.

Ştefan Câlţia a primit Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Cavaler. FOTO: AMȘ

Pictorul cavaler va dona la finalul lunii august o pictură din colecția personală, care este o punte de legătură între propria biografie și istoria Muzeului Brukenthal: „Cleopatra și fata cu aripi“. Pentru Câlția, ea reprezintă unul dintre începuturile sale: a cunoscut pensula și vopseaua în copilărie datorită unei Cleopatre de lemn adusă de circ în Făgăraș. Pe de altă parte, în 1968, o lucrare a pictorului flamand Anthony van Dyck care înfățișa moartea reginei egiptene a fost furată din cadrul Muzeul Brukenthal împreună cu alte șapte opere.

„Îmi doresc ca fiecare om care vine la expoziție să plece cu gândurile reașezate, cu senzația că ceva l-a tulburat și l-a făcut să se simtă foarte viu. Te duci, te uiți și simți că gândurile tale, bucuriile tale, tensiunile și dramele tale sunt vii și că, într-un fel, ai vrea să le așezi. Iar apoi, pentru că va fi o expoziție destul de mare, mi-aș dori să dea și o poftă de lucru pentru viața ta, pentru meseria ta. Să pleci de acolo simțind că trebuie să faci ceva“, a spus Ștefan Câlția despre expoziția sa. Și ce poate fi mai frumos decât o expoziție despre iubirea de viață?