Interviu „Pompeii nu a fost îngropat sub lavă“. Arheologul Darius Arya explică adevărata poveste a orașului distrus de Vezuviu

În vara anului 79 d.Hr., orașele Pompeii și Herculaneum trăiau obișnuit, la poalele unui munte pe care nimeni nu-l credea periculos: Vezuviu. Localnicii îl vedeau ca pe un deal verde, bun pentru vii și livezi. Nu știau că sub el clocotea o forță capabilă să șteargă totul în câteva ore.

Deși pare înghețat în timp, situl arheologi e mai viu ca niciodată. FOTO: Unsplash

Pe 24 august (unii cercetători, pe baza descoperirilor arheologice recente, susțin că erupția ar fi avut loc de fapt în toamnă, spre sfârșitul lunii octombrie), muntele a explodat. O coloană de cenușă și pietre a urcat kilometri în atmosferă, transformând ziua în noapte. Mii de oameni au murit surprinși în plină activitate, un fenomen care „a înghețat“ un moment de viață romană cum nicio altă descoperire arheologică nu a mai reușit. Ruinele au fost descoperite accidental, în 1592, dar cercetarea arheologică a început abia în secolul XVIII: Herculaneum în 1738, Pompeii în 1748, marcând începutul arheologiei moderne. Astăzi, cele două orașe rămân ferestre unice spre viața cotidiană din Imperiul Roman.

O întoarcere în timp ne-o garantează mini-seria eveniment marca National Geographic „Pompeii: Out of time“ („Pompeii: Dincolo de timp“): trei episoade, gândite ca o fuziune inedită între drama cinematografică și documentarul de investigație, reunesc pe Tom Hiddleston (cunoscut pentru rolul lui Loki din Universul Marvel) cu producătorul Kevin R. Wright. Alături de arheologi, istorici, geologi şi specialişti în dezastre naturale, Tom Hiddleston urmăreşte poveştile unor locuitori reali ai oraşului şi analizează dovezi care oferă o perspectivă nouă asupra uneia dintre cele mai cunoscute tragedii din istorie. Documentarul explorează inclusiv ipoteza potrivit căreia o parte dintre cei surprinşi de erupţie ar fi avut şansa de a supravieţui. Producţia va avea premiera sâmbătă şi duminică, 25 şi 26 iulie, de la ora 21:00, la National Geographic, și va fi disponibilă și pe platforma de streaming online Disney+.

Tom Hiddleston a fost pentru prima dată la Pompeii la 17 ani. FOTO: National Geographic

Pompeii nu mai e doar povestea unui oraș ucis de Vezuviu, ci una a supraviețuirii. Arheologul american Darius Arya, doctor în arheologie clasică și director al platformei educaționale Ancient Rome Live, a petrecut peste două decenii excavând și explicând lumii viața romană antică. După ce a filmat chiar în Golful Napoli și la Herculaneum pentru documentarul „Pompeii: Out of Time“, Arya vorbește pentru „Weekend Adevărul“ despre ce a mai rămas neexcavat sub cenușă, despre cum locuiau cu adevărat oamenii din Pompeii și despre lecția pe care orașul o are încă de dat lumii de azi.

„Weekend Adevărul“: Documentarul „Pompeii: Out of time“ susține că Pompeii nu este doar o poveste despre moarte, ci și despre supraviețuire. Cât de mult schimbă acest lucru felul în care înțelegem dezastrul?

Darius Arya: Cred că este un aspect extraordinar de evidențiat și care, de obicei, nu este suficient subliniat. Supraviețuirea înseamnă că oamenii, poveștile și experiențele lor continuă să existe. Prin noile studii vedem că oamenii încă locuiesc în Golful Napoli. Așadar, rămâne o experiență dinamică, într-o zonă foarte dens populată, așa cum este și astăzi. Și în prezent, oamenii trăiesc sub aceeași amenințare a unei eventuale erupții viitoare a Vezuviului. Cred că este o experiență continuă, în care putem pătrunde acum, privind spre Antichitate, dar care continuă să ne afecteze și astăzi, în 2026.

Frumusețea trecutului de a rămâne nedescoperit

Pompeii a fost descris mult timp drept un oraș înghețat în timp. Mai este aceasta cea mai bună modalitate de a-l înțelege? Sau arheologia a depășit această idee?

Da, este ușor să ai această impresie. Cred că prima reacție, atunci când vizitezi pentru prima dată Pompeiul, este: „Doamne, totul dintr-un oraș antic este aici!“. Niciun alt oraș din lumea antică nu se compară cu nivelul de conservare pe care îl întâlnim la Pompeii, Herculaneum sau Stabiae – există un întreg grup de situri în zona Pompeii. Dar cred că, pe măsură ce am aprofundat cercetările și studiile științifice, am înțeles că era cu siguranță un oraș aflat în transformare. Era un oraș în schimbare, pentru că locuitorii încă reacționau la distrugerile provocate de cutremurul devastator din anul 62, care a fost un precursor al erupției din anul 79. Așadar, cred că putem avea acum o perspectivă mult mai nuanțată și mai sofisticată asupra vieții locuitorilor din Pompeii, deja tulburată de ceea ce se întâmpla înaintea marii erupții. Cred că imaginea care ni se dezvăluie acum este cu siguranță mult mai captivantă și mai complexă.

Una din multele fresce care au supraviețuit timpului. FOTO: National Geographic

Care este, după părerea dumneavoastră, cea mai mare preconcepție despre Pompeii pe care arheologia modernă a reușit să o demonteze?

Cred că unul dintre lucrurile care mă irită cel mai mult este că foarte mulți oameni încă întreabă: „Cum de s-a păstrat totul atât de bine, cu toată lava aceea?“. Ei bine, nu este vorba despre o erupție de lavă. Desigur, există bucăți de lavă și tot felul de resturi vulcanice, iar fluxurile piroclastice (n.r. – un amestec de gaze, cenușă și roci vulcanice de înaltă temperatură formate în timpul erupției vulcanului) au ucis oamenii prin căldura lor extremă și prin alte efecte. Dar orașul nu a fost acoperit de lavă. A fost acoperit de diferite materiale piroclastice. Tocmai de aceea s-a conservat atât de bine. A fost închis în aceste straturi depuse după erupție și datorită lor avem ceea ce s-a păstrat astăzi. Nu a fost pur și simplu nimicit de căldură.

După toți acești ani de cercetare, ce întrebare despre Pompeii încă nu are un răspuns satisfăcător?

Sunt, de fapt, milioane. Pentru că avem doar două treimi din imagine. Doar două treimi din sit au fost excavate, iar o treime încă așteaptă să fie cercetată. Acea zonă neexcavată ne dorim, de fapt, să o protejăm cât mai bine. Nu vrem neapărat să o excavăm, pentru că atunci când excavăm, ca arheologi, distrugem. Nu mai putem pune lucrurile la loc, iar apoi ele sunt expuse degradării. Cred că realitatea fascinantă a Herculaneumului, a Pompeiului și a tuturor celorlalte situri este că nu vom avea niciodată imaginea completă. Și, într-un fel, așa ne și place, pentru că asta înseamnă că o mare parte din ele este încă păstrată și neatinsă. Pe de altă parte, poate una dintre cele mai importante descoperiri noi este analiza realizată cu ajutorul inteligenței artificiale pentru derularea virtuală a sulurilor de papirus descoperite la Herculaneum, în Villa dei Papiri. Cred că aceste noi descoperiri fascinante, făcute cu ajutorul noilor tehnologii, ne oferă o cantitate incredibilă de informații despre viața oamenilor din Golful Napoli.

Un cotidian nemuritor

Când oamenii se gândesc la Pompeii, se gândesc, desigur, la viața oamenilor obișnuiți, mai degrabă decât la împărați, generali sau la partea spectaculoasă a Imperiului Roman. Tocmai acest lucru face situl atât de puternic din punct de vedere emoțional?

Da, asta în principal. Desigur, avem și unele contribuții imperiale de-a lungul istoriei Pompeiului, însă nu era cel mai important oraș al imperiului. Tocmai de aceea adevărata lui contribuție la înțelegerea trecutului este felul în care trăiau oamenii de zi cu zi. Eu sunt arheolog și îmi petrec mult timp studiind marile orașe, dezvoltările urbane, contribuțiile împăraților, un sistem de apeducte sau un arc de triumf. Dar cred că ceea ce ne conectează cu trecutul este înțelegerea modului în care trăiau oamenii, oameni exact ca noi, cu aceleași meserii – existau un contabil fiscal, un funcționar. Toate lucrurile pe care le facem și noi astăzi, când mergem prin orașele noastre. Mergeai la brutar sau la măcelar. Toate acestea ne conectează cu acea realitate atunci când vedem, de exemplu, pâinea conservată de la Pompeii.

Viața în Pompeii era asemenea celei din zilele noastre. FOTO: National Geographic

Cred că aceasta este adevărata legătură cu trecutul: faptul că aceste orașe seamănă atât de mult cu orașele noastre de astăzi. Sistemele de alimentare cu apă, fântânile, viața socială, festivalurile, locurile de divertisment. Desigur, ei aveau un amfiteatru, noi nu mai avem gladiatori. Dar această legătură este, cred, cea mai mare contribuție a Pompeiului la înțelegerea felului în care oamenii trăiau cu adevărat.

Dacă nu mă înșel, la Pompeii a fost descoperit primul fast-food din istorie.

Aceste taverne, aceste localuri denumite „caupona“, sunt foarte frecvente la Pompeii, dar ele existau în întreaga lume romană. Le găsiți în Algeria, într-un oraș roman. Le găsiți în Iordania, în Albania. Ideea este că în aceste orașe greco-romane condițiile de locuire erau aglomerate și, de multe ori, oamenii închiriau doar o cameră. Nu își permiteau o casă. Desigur, noi vedem acele case luxoase, magnific păstrate, cu fresce și mozaicuri. Dar cei mai mulți oameni nu locuiau în astfel de case în Pompeii. Cei mai mulți închiriau doar o cameră sau chiar un spațiu deasupra propriului atelier. Nu puteai găti acasă, pentru că focul însemna riscul de a incendia cartierul. Așa că mergeai zilnic în aceste locuri. Acolo mâncai. Toată lumea lua masa în oraș. Și, bineînțeles, ce facem și noi astăzi, în viața noastră aglomerată din marile orașe? Spunem: „Sunt prea ocupat, nu am timp să gătesc, îmi iau ceva gata preparat“.

Exact aceeași realitate exista în orașele antice chiar și de dimensiunea Pompeiului, care, de altfel, nu era chiar atât de mic, având aproximativ 20.000 de locuitori. Era un oraș destul de mare. Iar dacă extindem această realitate la Cartagina, Constantinopol sau Roma, care au ajuns la peste un milion de locuitori, imaginați-vă câți oameni mâncau în astfel de localuri de tip fast-food.

Sub sabia lui Vezuviu

Privind documentarul, este greu să nu ne gândim la dezastre climatice, pandemii și războaie. Ce ne spune Pompeii despre noi, cei de astăzi?

Morala poveștii este că, dacă locuiești lângă un vulcan, trebuie să fii atent. Este un vulcan despre care știm că va erupe din nou. Singura problemă pentru locuitorii Pompeiului – Dumnezeu să-i odihnească! – este că oamenii cunoșteau vulcanii. Toată lumea știa despre vulcani. Existau tratate din Antichitate despre vulcani. Etna era un vulcan activ și oamenii vedeau curgerile de lavă. Vezuviul însă fusese acoperit în urma erupțiilor anterioare. Oamenii îi spuneau pur și simplu Muntele Vezuviu.

Nimeni nu recunoștea în literatura antică faptul că era, de fapt, un vulcan. Era un gigant adormit. Din câte înțelegem noi astăzi, oamenii nu știau acest lucru. Prin urmare, erupția a fost o surpriză extrem de nefericită. Iar realitatea de astăzi este că va erupe din nou. Acum, unele dintre cel mai dens populate regiuni din întreaga Europă sunt Napoli și zona Golfului Napoli. Așadar, este un dezastru care se va produce. Este monitorizat. Dar, din nou, atunci când se va întâmpla, probabil că vom fi asemenea locuitorilor Pompeiului: șocați, speriați și surprinși.

Dacă ar fi să le transmiteți spectatorilor o singură idee despre Pompeii care să depășească imaginea catastrofei în sine, care ar fi aceea?

Cred că imaginea de ansamblu, pentru mine, și ceea ce încerc mereu să le transmit oamenilor este că Pompeii reprezintă, într-un fel, doar vârful aisbergului. Poți vizita foarte multe alte situri contemporane odată cu Pompeiul, precum Herculaneum și multe alte locuri, numeroase vile. Există chiar și o fermă aflată la doar o milă de Pompeii, care s-a păstrat exact așa cum funcționa în momentul erupției. Eu sunt întotdeauna foarte entuziasmat de această perspectivă mai largă. Avem șansa să pășim într-o lume extraordinară, care s-a păstrat. Nu este vorba doar despre Pompeii, deși este situl pe care îl cunoaște toată lumea. În realitate, el este doar punctul de plecare pentru a descoperi mult mai multe despre această parte a lumii romane antice.