Interviu Ovidiu Schumacher și „Operațiunea Monstrul“, filmul care nu a îmbătrânit. „Într-o pauză de filmări, a apărut Toma cu o cutie de brânză de 12 kilograme“

Invitat la ediția TIFF de anul acesta, pentru proiecția aniversară a filmului, Ovidiu Schumacher (84 de ani) a urmărit, alături de fani, filmul cap-coadă. I s-a părut „Neschimbat. Este uluitor, dar asta este ceea ce lumea nu știe. Noi ne uităm la filmele în care am jucat, dar amintirile noastre sunt mult mai bogate decât ce e pe ecran. Întâlnirile, drumurile, ploaia, frigul, căldura, că nu a fost aia, că a venit aia prea târziu, sunt și alte amintiri pe lângă filmul pe care-l vede spectatorul. Uneori sunt mai plăcute sau mai neplăcute, dar sunt adevărate, sunt ale tale“, spune el într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“.

Ovidiu Schumacher în rolul Scriitorului. Foto: Arhiva personală

El consideră filmul drept „extraordinar“ având în vedere că deși publicul de acum este total schimbat de cel din momentul lansării, acum 50 de ani, acesta „rezistă și astăzi, pentru că Titus Popovici a fost un scenarist de excepție, iar textul este senzațional scris. Această dualitate, mister, nu știi bine cine este, de unde vine, care sunt problemele, care-s legăturile. Este foarte plăcut să vezi că și astăzi sunt spectatori care îl văd și se bucură“, a spus Ovidiu Schumacher.

Actorului care a jucat personajul Scriitorul i se pare interesant că „Operațiunea Monstrul“ este considerat astăzi un „film cult românesc“, cum a fost prezentat la TIFF: „Nu ne-am gândit că va ajunge aici“. Rolul său în film este o parodie pe care și-a făcut-o singur Titus Popovici. „El râde puțin de el și de colegii de breaslă în filmul acesta. Cei trei sunt cei mai importanți, Toma, Marinuș Moraru și Octav Cotescu. Eu sunt un fel de spectator al acestui spectacol“.

Cutia cu 12 kilograme de brânză

Schumacher își aduce aminte cu drag de o întâmplare foarte simpatică de la filmări: „Eram la Mila 23, am avut sediu o vreme la hotel și eram într-o sală mare de mese, deschisă spre etaj. Noi eram jos și mâncam micul dejun, iar sus era o ședință a personalului de la restaurant. Am auzit o discuție care ne-a făcut să bufnim toți în râs. Responsabilul restaurantului certa o angajată, «de ce n-ai venit la timp la servici?». Și răspunsul a fost extraordinar: «Tovarășul Popescu, mi-a luat tata barca și n-am avut ce să vin». Asta mi-a plăcut foarte tare. În Deltă cu ce să vii? Cu tramvaiul, cu metroul?“.

Toma Caragiu: Directorul Dumitru. Foto: Arhiva personală

Cei mai mulți dintre fani au avut de-a lungul timpului o curiozitate: oare dincolo de personaje, actorii lor preferați erau la fel de amuzanți? Schumacher răspunde: „Nu, erau oameni normali, toți erau oameni normali“. Acestea fiind zise, maestrul își aduce aminte de o mică întâmplare din 1975: „O parte din film, tot ce este noaptea, cortul și toate acestea, s-au filmat la Casa scriitorilor la Mogoșoaia. Casa era închisă pentru reparații, dar restaurantul a rămas deschis pentru noi, pentru echipă, să avem ce mânca acolo. Și la un moment dat, într-o pauză de filmări, a apărut Toma cu o cutie de brânză, avea în jur de 12 kilograme – închisă de tablă, aurie, mare, imensă. Și l-a întrebat Octav: «Ce ai, Tomiță, acolo?». Și el zice: «Am luat niște brânză». «Atâta brânză, dar când mănânci tu atâta brânză?». S-a făcut o pauză așa și Toma a spus: «Păi, nu știu dacă apuc să mănânc un sandviș, că trebuie să-i dau lu’ mama, trebuie să dau la surorile mele, trebuie să-i dau și la soacră-mea. Nu știu dacă îmi rămâne și mie ceva». Astea erau discuțiile noastre. Asta era realitatea în care trăiam. Oamenii erau normali“.

Mai erau momente, povestește el, în care se creau momente umoristice. „Eram în cabina de machiaj când a intrat portarul de la «Bulandra» și a spus: «Domnul Cotescu, domnul Cotescu, veniți la telefon, vă caută televiziunea!». Și Octav s-a întrebat: «Română?»“. Schumacher își amintește cu drag de lucrurile frumoase, spontaneitatea și prietenia dintre actori: „De fapt, era o lume foarte iubitoare, nu se «mânca» unul pe altul. Era o iluzie să crezi că era o competiție, nu-i adevărat. Se muncea, de fapt“.

„Șopârlele“, doar „o iluzie“

S-a vorbit multă vreme că în filmele românești din perioada comunistă se strecurau uneori „șopârle“ – replici, gesturi sau situații cu un aparent sens banal, dar care ascundeau aluzii critice la regim, la birocrație sau la privilegiile nomenclaturii. Era o formă subtilă de complicitate între cineaști și spectatori: mesajul nu era spus direct, însă cei care trăiau realitatea epocii îl recunoșteau imediat. Schumacher explică franc: „Există iluzia că se băgau la teatru sau în filme «șopârle». Nu-i adevărat deloc. Nu se băga nicio «șopârlă». Erau numai mici nuanțe cu care un actor putea să moduleze altfel o frază sau o situație, dar era fraza din text, din piesă, și era situația din piesă. Ca să vă dau un exemplu: are Toma Caragiu o scenetă la televiziune cu «șopârlița», care de fapt este aluzie la postul de radio Europa Liberă. Trebuie să vă dați seama, ca să intre acea emisiune pe post trebuia să treacă prin vizionări, prin aprobări, textul, emisiunea. Nu era că a băgat Toma șopârle. Nu, domnule, ce a spus Toma acolo a fost vizionat și aprobat de cel puțin 20 de inși înainte de a intra pe post. Cine crede că Toma băga «șopârle» se înșală amarnic. Toma citea un text, spunea un text cu talentul lui genial, dar nu erau «șopârlele» lui Toma la televiziune. E o prostie să crezi așa ceva, nu exista așa ceva“.

Astfel, perspectiva ca filmul să viseze o săgeată la adresa „monstrului cel mare“, Nicolae Ceaușescu, este dezaprobată de îndrăgitul actor: „Şopârlele“ erau trecute prin cenzură. Un astfel de „crocodil“ nu ar fi trecut neobservat sau acceptat. Sigur, actorii își mai spuneau bancuri mai abrazive față de sistem, dar „n-a intrat nimeni în pușcărie dintre actori fiindcă spunea bancuri. Nu, în niciun caz“.

„Jur să nu mă mai duc în Deltă decât singur“

Ovidiu Schumacher își amintește că a jucat parțial cu recuzita de pescuit și vânătoare a scenaristului Titus Popovici: „Era o parte din costumul lui, erau rațele acelea de plastic și parcă pușca era tot a lui. El era un mare iubitor de pește, de știucă. Era un foarte bun pescar de știucă și mergea în fiecare an în septembrie în Deltă. De aici mi-a venit mie ideea că, de fapt, eu îl jucam într-un fel pe el“. Cu toate acestea, Schumacher nu a prins pasiunea pescuitului. „Am avut un prieten foarte bun care era foarte mare vânător și cu care am fost de multe ori la vânătoare, dar nu am tras cu pușca. Eu căram iepurii și rațele în spinare“. La pescuit a fost de câteva ori, dar n-a stat cu undița în mână: „N-am avut răbdare niciodată, dar mi-a plăcut întotdeauna să mă duc și la pescuit, și la vânătoare, dar fără să trag cu pușca, fără să prind pește. Numai ca spectator“.

Marin Moraru și Toma Caragiu, parte din careul de Ași ai comediei române. Foto: Arhiva personală

Scriitorul, personajul interpretat de Schumacher, deși nu a avut multe replici, comparativ cu cei trei îndrăgiți actori – Caragiu, Cotescu și Moraru –, a rămas în cultura populară cu câteva citate nemuritoare. Deși au trecut mulți ani de la premiera peliculei, fanii îl recunosc și îl abordează cu replici din film. În 2016, filma în Arad pelicula regizată de Anca Lăzărescu, „La drum cu tata“. „Eram la hotel, am ajuns, mi-am lăsat geamantanul în cameră. Mi-era foame și am coborât la restaurant să mănânc și eu o supă. Restaurantul era gol, era cald, așa că ușile erau larg deschise. M-am așezat la o masă, singur. Erau trei băieți, chelneri, unul se îndreaptă către mine și zice: «Jur să nu mă mai duc în Deltă decât singur». Dom’le, am râs... Și acum râd, a fost extraordinar“, spune el, amuzat. „Deci m-a recunoscut. Exact replica asta din film se pare că a prins.“

O altă povestioară s-a întâmplat chiar anul acesta, în timp ce se îndrepta spre București pentru a primi Premiul Gopo pentru întreaga carieră. „Eram în vagonul-restaurant cu fiica mea și am observat că este cineva care se uita insistent la mine. O doamnă de vreo 45 de ani s-a ridicat de la masă și s-a apropiat: «Nu vă supărați, îmi permiteți să vă întreb ceva?». «Da». «Sunteți domnul Schumacher?». Zic: «Da, doamnă». «Vai, ce surpriză extraordinară. Și eu vin din Anglia, stau în Anglia. Nu știți ce bucurie am să vă văd. Vă iubesc în Operațiunea Monstrul. Am văzut-o de nu știu câte ori». Deci un om care nici nu era născut când a fost premiera filmului este un admirator al acestuia. Îmi fac mare plăcere aceste momente“.

În rol de birocrați comuniști. Foto: Arhiva personală

Un moment similar s-a petrecut și la un celebru restaurant clujean, unde Schumacher lua masa cu Cristina Hoffman, care a interpretat personajul feminin din film. „Erau la o masă niște doamne care veneau tot din Anglia. S-au bucurat să ne vadă. Au apărut cu niște flori. I-au dat Cristinei flori. Mi-au dat și mie flori. Emoționant. Sunt întâlniri foarte frumoase și mișcătoare“.

Secretul succesului

Ovidiu Schumacher crede că motivul pentru care filmul este și acum atât de îndrăgit se datorează scenariului scris de Titus Popovici: „El a intuit un lucru extraordinar legat de problemele despre care nu puteai să spui nimic. Puteai să faci aluziv totul, ca spectatorul să se gândească. Vă dau un exemplu: este o scenă când trece o barcă repede făcând zgomot, și cei doi, Toma și Octav, se întreabă «Dar cine crezi că a fost?». Adică cine poate să meargă așa de repede prin Deltă? Crezi că a venit? S-ar putea să fie?“. Cei doi directori cu poziții importante într-o întreprindere erau precauți, putea să fie cineva mai mare decât ei, incognito, și atunci era periculos. „Putea să devină periculos. Deci astea sunt nuanțe foarte fine pe care Titus le-a intuit extraordinar. Cred că asta este tăria filmului, textul și scenariul lui, după care vine fără doar și poate interpretarea celor trei minunați actori, Toma, Octav și cu Marinuș. Noi ceilalți mai ridicăm mingea la fileu, cum se spune“.

La filmări în Deltă. Foto: Arhiva personală

Pentru Schumacher, munca alături de Titus Popovici și de cei trei actori geniali nu a reprezentat o presiune în plus. „Noi ne cunoșteam, lucraserăm de multe ori împreună, eram colegi la teatru, la Institut, era o atmosferă de prietenie și era în același timp o mare admirație pentru Manole Marcus, care a fost un regizor extraordinar, de o delicatețe și de un bun-simț extraordinare. Nu te freca, nu te nenorocea, nu te obosea, nu făcea 7.000 de duble. Era o plăcere să lucrez cu el. N-au existat țipete, crize, drame. Era o plăcere, o bucurie. Pentru mine, a fost filmul cel mai ușor de făcut. Jumătate a fost vacanță, jumătate a fost plăcere. Nu era complicat cu luminile. Lumina era de la soare. Dacă era noapte, mai erau două reflectoare, era simplu. Operatorii erau extraordinari amândoi. Totul mergea“.