Video Cum a fentat „Operațiunea Monstrul” cenzura lui Ceaușescu. Toma Caragiu a ironizat comunismul fără să fie interzis

La 50 de ani de la premieră, „Operațiunea Monstrul“ rămâne un studiu de caz al birocrației comuniste, deghizat în comedie cu pescari – cu toate acestea, a trecut de cenzură fără nicio modificare. Filmul rămâne una dintre cele mai iubite producții românești: 1,6 milioane de români l-au văzut până în 1989.

Cei patru "corifei" care au speriat Delta. Foto: Arhiva personală

La 50 de ani de la premieră, „Operațiunea Monstrul“, celebra comedie cu Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru și Ovidiu Schumacher, își păstrează farmecul, dar și fanii. Prima comedie semnată de binomul Manole Marcus – regie, Titus Popovici – scenariu a provocat mirare în rândul unor critici ai vremii. Deși a fost difuzat și redifuzat de nenumărate ori și se poate urmări pe YouTube oricând, proiecția programată la Castelul Banffy din Bonțida, din iunie, în cadrul TIFF, a fost sold-out. Proiecţia a avut loc în prezenţa actorilor Ovidiu Schumacher şi Cristina Hoffman. Pentru a face și mai autentică experiența, organizatorii festivalului au adus, din Germania, un proiector special peliculă de 35 mm. Pe un astfel de proiector, în aprilie 1976 s-a lansat, într-o altă Românie, „Operațiunea Monstrul“.

Pe lângă succesul de public – filmul a devenit una dintre cele mai îndrăgite comedii românești, vizionată de 1,6 milioane de oameni înainte de Revoluție –, pelicula a fost apreciată și de critici. „Care sunt cele mai bune zece lungmetraje de ficțiune românești produse din 1912 și până azi?“ a fost întrebarea pusă de Asociația Criticilor de Film la care au răspuns 40 de profesioniști din domeniu, iar din răspunsurile lor a rezultat o listă de 59 de titluri, scria criticul de film Călin Căliman în „Istoria filmului românesc“, publicată în 2017. „Operațiunea“ nu s-a clasat în top 10, ci în clasamentul extins.

Ceaușescu, „monstrul cel mare“?

Dacă în ceea ce privește faptul că este una dintre cele mai iubite comedii românești nu există dubii, părerile sunt împărțite și în ceea ce privește calitatea de a fi un film subversiv care făcea aluzie, în final, la „monstrul cel mare“ – dictatorul Nicolae Ceaușescu. Este o dimensiune pe care a dat-o filmului unul dintre cei mai prolifici critici de film, Călin Căliman, care scria: „O comedie deloc gratuită lansa, în aprilie 1976, regizorul Manole Marcus: «Operațiunea Monstrul», cu trei... monștri sacri – Toma Caragiu, Octavian Cotescu și Marin Moraru (în mici recitaluri antologice) – și cu un scenarist... pus pe șotii: pentru o dată, Titus Popovici apelează la recuzita umorului absurd, disimulându-și astfel unele dintre țintele satirice care vizează – indubitabil – chiar «monstrul cel mare»“.

Toma Caragiu și echipa de filmare. Foto: Arhiva personală

Criticul Tudor Caranfil desființează, fără drept de apel, această perspectivă, ironizând chiar adjectivul „indubitabil“ folosit de colegul său: „Bunăvoința unora a văzut în această comedie o fabulă curajoasă, alții o satiră a ticurilor nomenclaturii, ba chiar că țintele satirice ar viza «indubitabil» (!) chiar «monstrul cel mare». În ce mă privește, n-am descifrat decât un prilej de microrecitaluri, asezonate cu oarecare umor pescăresc, dar cu totul «oarecare», de Titus Popovici“. Descrierea face parte din „Dicționarul universal de filme“, în care Caranfil notează pelicula cu două stele din cinci și propune următorul sinopsis: „Un ștab își poartă cu sine, într-o vacanță de întreceri pescărești, trena servilă a subordonaților, având drept proiect capturarea unui «monstru» de apă dulce“.

Dincolo de aceste discuții de după 1989, avem parte și de o perspectivă a criticului de film Eva Sîrbu livrată „la cald“, după premiera filmului, în revista „Cinema“ din aprilie 1976. „Această comedie mai mult sau mai puţin «cu pescari», mai mult sau mai puţin comedie, este un film de atitudine. Iar atitudinea, mai exact spus curajul ei, este semnul sub care funcţionează colaborarea Titus Popovici-Manole Marcus“. Deși laudă curajul, ziarista subliniază că totuși miza, așa cum ea o vede, adică ironia la adresa unor mărunți ștabi ai vremii, este măruntă. „Relele «înfierate» nu sunt nici noi, nici capitale. Curajul nu se manifestă deci faţă de tigri, ci faţă de câţiva motani, unii şmecheri, altii tonţi. Care motani însă, după cum ni se demonstrează, nu au nevoie decât de o mică, o foarte mică şansă pentru a deveni tigri“.

Marin Moraru: funcționarul Corneliu de la Serviciul Planificare Foto: Arhiva personală

Evei Sîrbu i se datorează descrierea „Operațiunii Monstrul“ drept o „fabulă“, fără însă a lăsa să se înțeleagă vreun moment că ar fi fost vizat „monstrul cel mare“. „Aproape o fabulă. O fabulă, jucată în multe travestiuri: travesti de film poliţist, la început; de moment vesel mai apoi; de şarjă oarecum prietenească, de satiră rea, de comedie duioasă, travesti, chiar la urma-urmelor de film realist“, scria criticul. Pe final, aproape că-și schimbă părerea privind calitatea de fabulă a „Operațiunii“ care devine „un film realist despre nişte oameni, acolo, care se întorc din concediu discutând despre neveste şi obligaţii, în timp ce un pescar fanfaron povestește cum a prins el monstrul“.

„S-au consumat toate semnele de exclamare“

Venită după filme propagandistice și istorice „grele“ precum „Puterea şi Adevărul“ şi „Actorul şi sălbaticii“, pelicula a produs o oarecare uimire. „Acum, după ce am depăşit momentul surprizei, după ce ne-am obişnuit cu ideea că Titus Popovici, scenaristul nr. 1 al «filmelor trecutului nostru» a aruncat ancora în prezent şi încă la malul comediei, că Manole Marcus, regizorul iubitor de gravitate s-a lăsat sedus de aceeaşi seducătoare comedie, acum, după ce s-au consumat toate semnele de exclamare şi au ostenit toate mirările, trebuie să recunoaştem: ne aflăm totuşi în faţa unui film de Titus Popovici şi Manole Marcus“, scria criticul de film Eva Sîrbu în „Cinema“, după premieră.

Cinci prieteni, pasionați de pescuit, evadează în Deltă, departe de birou și de neveste, pentru a prinde „monstrul“, un somn uriaș la care visează de mai mulți ani. „O comedie cu pescari, cu obiceiurile lor, cu relațiile dintre ei, cu micile lor ticuri inofensive, care, cred eu, sunt foarte amuzante. Pescarii au un univers al lor, foarte special“, explica regizorul Manole Marcus într-un interviu pentru revista „Cinema“ din noiembrie 1975, cu câteva luni înainte de lansarea peliculei.

Relaxare pe malul Deltei Dunării. Foto: Arhiva personală

El detalia că „această mitologie pescărească poate constitui o poveste cu haz“, mai ales dacă este închegată de mult lăudatul Titus Popovici. Scenaristul era un mare amator de pescuit și de vânătoare și chiar a pus la dispoziție o parte din propria recuzită, ca să nu spunem că personajul interpretat de Ovidiu Schumacher, Scriitorul, este o caricatură a însuși scenaristului. Chiar și cu aceste detalii, nu pare, totuși, un punct de pornire grozav pentru una dintre cele mai iubite comedii românești, dar așa cum mărturisea regizorul, este un film de caractere, nu de situații: „Este o comedie pe bază de tipologii“.

Încă din perioada de concepție, fiecare rol a fost scris pentru un actor anume „ținându-se seama de paleta lor interpretativă, de posibilitățile lor. De altfel, mă bucur de o distribuție de prim ordin, în frunte cu Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru, Ovidiu Schumacher, ca și două debuturi care sper să fie de bună calitate: actorul Alexandru Manolescu și Cristina Hoffman, încă studentă la IATC“, a explicat regizorul în revista de specialitate. Temându-se parcă de interpretări care ar fi periclitat difuzarea, regizorul a explicat că, la fel ca la orice film de actualitate pe care l-a făcut, și în acesta a evitat deliberat „orice fel de sofisticare. Acțiunea se desfășoară clar, accesibil. E vorba, de altfel, de un realism pe care l-am probat în majoritatea filmelor mele“.

Cei cinci care au speriat Delta

Povestea începe în București, unde directorul unei întreprinderi, Dumitru (Toma Caragiu), pregătește în mare secret o nouă expediție anuală de pescuit în Delta Dunării. Pentru el și colegii săi, această escapadă reprezintă mai mult decât o simplă vacanță: este un ritual în care pot scăpa pentru câteva zile de munca plictisitoare de la întreprindere și de viața casnică monotonă. Vorbim despre o tradiție respectată cu sfințenie de mai bine de un deceniu. Dumitru are toate trăsăturile directorului autoritar, absurd, abuzator, lăudăros, cinic, sensibil la orice fel de concurență care îi este adusă de subalterni, personaj pe care Caragiu l-a rafinat în scenetele sale savuroase. Personalitatea și talentul actorului fac totuși ca personajul să nu fie unul detestabil, ba chiar să aibă momente în care este umanizat și devine chiar simpatic. El își face intrarea în scena desprinsă parcă dintr-un film polițist în care se pune la cale, în cele mai mici detalii, o operațiune secretă. Cu o mină serioasă, Dumitru își instruiește secretara să nu dezvăluie nimănui planurile sale și îi cere șoferului Mircea (Alexandru Manolescu) să scoată discret mașina din garaj. Planul este însă compromis încă din primul moment, când se descoperă că soția sa plecase deja cu automobilul împreună cu copiii. Incidentul ciobește, din start, din aura sa de autoritate: acasă, șef este soția.

Directorul adjunct Eugen, interpretat de Octavian Cotescu, care nu contenește să-și contrazică șeful și să-i conteste autoritatea, este, de fapt, și principalul concurent la premiul cel mare, uriașul somn de Dunăre. Este o copie fidelă a șefului său, iar faptul că se află pe o treaptă ierarhică inferioară îl face un pic mai uman, dar și mai dornic de a dovedi că, de fapt, este mai bun decât șeful. Asta face că, atunci când operațiunea este pusă în pericol de dispariția intempestivă a mașinii lui Dumitru, adjunctul este pregătit cu planul B. Este sunat Scriitorul, personajul interpretat de Ovidiu Schumacher, care rămâne fără nume până la final, căruia i se propune să-și pună la dispoziție mașina pentru aventura în Deltă. Acesta, aflat în pană de inspirație oricum, acceptă bucuros, reușind să-și convingă soția că acasă nu poate lucra din cauza gălăgiei inexistente.

Astfel, grupul e format: avem cinci personaje foarte diferite, un fel de replică stilizată a scării sociale: un director și un adjunct care abuzează de statutul lor în fața lui Corneliu (Marin Moraru), funcționarul modest și ascultător, care face totul pentru șeful lui, de la cărat apa până la istorisitul de povești pentru a-l ajuta să adoarmă, și a șoferului Mircea, la fel de docil și degrabă săritor în ajutorul superiorilor. Ultimii reprezintă, de fapt, oamenii decenți din popor care fac ca atât mica lor lume pescărească, cât și societatea multilateral dezvoltată, să se învârtă. Avem și personajul feminin, tânăra pictoriță interpretată de Cristina Hoffman, această Elenă din Troia care face ca cetatea regulamentelor și regulilor sacrosancte instituite de cei doi șefi să fie dată uitării. Relațiile între aceste personaje, desfășurate pe parcursul aparent banalei expediții de pescuit, permit o radiografie subtilă a societății românești din perioada comunistă.

„O comedie de zâmbet cu buzele strânse, nu de hohot“

Cinefilul de astăzi, obișnuit oarecum cu filmele europene care abundă în scene cu tăceri lungi și metafore filozofice, nu privește cu ochi critic momentele în care Operațiunea „băltește“ în lipsa acțiunii, însă în 1976, criticul de film Eva Sîrbu scria: „Şi totul încremeneşte în jurul unui cuvânt venit parcă dintr-un prea cunoscut banc: calm, calm, calm. Calm. Aceasta este şi atmosfera filmului. Calm şi o nesfârșită răbdare care reclamă calmul şi răbdarea spectatorului. A spectatorului de comedie, obişnuit să se lase mitraliat cu plăcere de gaguri, poante, situaţii, replici de haz. Dispus la «hohotul de râs» oricum ar fi să fie el provocat. Ceea ce nu e cazul. Cu puţine, câteva momente-excepţie, «Operaţiunea Monstrul» nu e o comedie de hohot, ci de zâmbet, şi nici acela întotdeauna foarte vesel, ci mai curând închis, mai curând cu buzele strânse, căci, vorba cuiva foarte înțelept: «De cine râdeţi...»“.

Cu toate acestea, regizorul Manole Marcus și-a asumat această atmosferă și „şi-a concentrat toată atenția asupra interpreților şi lor le-a încredințat în mod vizibil sarcina de a ține treaz interesul spectatorului“, spune criticul. Pelicula a devenit astfel o scenă de „microrecitaluri pentru câţiva actori minunaţi. Stimulaţi probabil de partiturile scrise pentru ei anume, «cei patru», Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru şi Ovidiu Schumacher, s-au lansat într-o adevărată joacă de-a plictisul, de-a prostia, de-a demagogia, de-a demnitatea, de-a sinceritatea – o joacă la care, participant din umbră, se simte un al cincilea: regizorul“.

Octavian Cotescu: directorul adjunct Eugen Foto: Arhiva personală

Ajunși în Delta Dunării, al cărei pitoresc a fost evitat folosindu-se intenționat tehnica graphiscolor, care diluează culorile, cei cinci pescari încep aventura. Dumitru convoacă întreaga expediție pentru prezentarea regulamentului oficial al operațiunii. Momentul este una dintre cele mai memorabile secvențe ale filmului și funcționează ca o parodie a limbajului administrativ și a regulamentelor absurde ale vremii. Regulile sunt numeroase și formulate cu o solemnitate exagerată: fumatul este interzis, consumul de alcool este limitat la un pahar „de onoare“ și 50 de grame de vodcă înainte de masă, participanții trebuie să se hrănească exclusiv din ceea ce pescuiesc, orice zgomot este interzis, iar contactul cu persoane străine trebuie evitat cu strictețe. Regulamentul stabilește și recompensa supremă: cel care va captura legendarul somn uriaș va primi o țigară de foi havană, o sticlă de șampanie și admirația tuturor.

Una dintre scenele memorabile este cea cu bicicleta galbenă. Seara, după ciorba pescărească, directorul îi cere lui Corneliu, subalternul amabil și săritor, să-i spună o poveste pentru a adormi. Acesta începe să povestească întâmplarea unei biciclete galbene, pe care i-o mai spusese de nenumărate ori, însă Dumitru adoarme aproape imediat și începe să sforăie zgomotos. Astfel, Corneliu rămâne treaz toată noaptea, incapabil să se odihnească. Scena face aluzie la șefii abuzatori care își foloseau subalternii pentru a-și satisface toate capriciile, chestiune de care societatea românească nu a scăpat nici astăzi.

Din culisele filmului. Foto: Arhiva personală

Criticul Eva Sîrbu remarcă faptul că atunci când secvențele lungi şi dialogurile scurte, făcute din cuvinte lăsate în suspensie, completate cu tăceri şi joc de mimică nu mai funcționează, apare ceva care scoate filmul din monotonie. „Sub forma unei scene magistrale între Toma Caragiu şi Marin Moraru (Marin Moraru pierdut sub sacul de dormit, povestind «p-aia cu bicicleta galbenă», năuc şi împleticit, peltic şi chior de somn, rămâne o pagină de candoare comică unică), sau sub forma unei scene între Toma Caragiu şi Octavian Cotescu pupându-se clătinat în barcă, înduioșați de momentul sincerității; sau, din nou, Toma Caragiu căzând în apă şi începând pe dată, ca-n transă, să pledeze împotriva poluării sonore; sau, Octavian Cotescu strecurând, cu gesturi de contrabandist de stupefiante, caseta cu Periniţa în casetofon; sau... S-ar părea că ajunge. Nu cred. Nu cred, poate şi din «vina» actorilor care, în cele câteva secvenţe numite, demonstrează prea bine ce-ar fi putut ei dacă...“.

Cât de ţepos este filmul?

Dincolo de povestea plină de umor, „Operațiunea Monstrul“ poate fi privită și ca o satiră la adresa societății românești din perioada comunistă. Regulamentul expediției reflectă birocrația și rigiditatea sistemului, iar faptul că tocmai cei care îl impun sunt primii care îl încalcă evidențiază dubla măsură practicată de autorități. La prima vedere, criticile la adresa birocrației, a ipocriziei și a raporturilor de putere par a fi un manifest curajos, o critică dură la adresa societății comuniste.

În realitate însă, exista o toleranță a cenzurii impuse de regim care privea umorul ca pe o supapă necesară pentru refularea frustrărilor din societate. Dovadă a acestui fapt sunt programele de umor ale vremii unde astfel de comportamente erau taxate copios – să ne gândim doar la celebrele scenete al căror protagonist a fost Toma Caragiu. În plus, filmul a fost vizionat de conducerea Consiliului Culturii și Educației Socialiste în martie 1976 și a fost aprobat fără modificări. Asta nu face, totuși, din „Operațiunea Monstrul“ un film foarte comod pentru regim, mai ales după 1980, când frigiderele românilor s-au golit din cauza „Programului de alimentație științifică a populației“. Astfel, în timp ce românii trăiau pe rații, mica burghezie de partid se răsfăța cu celebra „Ham“, conserva de vită care se producea doar pentru export, cu țigări de foi și șampanie. „«Operatiunea Monstrul» a ieșit aşa cum şi l-au dorit autorii lui: nesclipicios în formă, ţepos în conţinut. Aşa cum şi l-au dorit şi aşa cum este, el şi-a găsit spectatorii. Ceea ce, firește, contează“, a concluzionat Eva Sîrbu.