Interviu De la New York la Hobiţa. Timothée Verrecchia, strateg cultural, despre Brâncuși și artă într-o lume dominată de algoritmi: „Eroul este întotdeauna cultura“

Timothée Verrecchia este strateg cultural, director artistic, producător și consultant în strategie și marketing creativ. Cu o carieră de peste 20 de ani la intersecția dintre artă, cultură și business, a colaborat cu branduri precum Apple, LVMH și Sony Pictures și a lucrat în proiecte din muzică, film, modă și industriile creative. Experiența sa se află la granița dintre cultură și comunicare, fiind preocupat de felul în care arta poate genera idei, conversații și conexiuni între oameni, artiști și branduri. Verrecchia a lucrat, de-a lungul carierei, cu artiști, muzicieni, regizori și creativi și susține că un brand poate avea un rol relevant în cultură atunci când pune în centrul său oamenii și creația, nu produsul.

Arta începe să capete noi forme.

La ediția Impact SEE, desfășurată la Poznań în mai 2026, el a participat, alături de artistul american Jeff Koons, la un dialog despre rolul artei într-o epocă dominată de algoritmi, tehnologie și inteligență artificială, intitulat Art after the algorithm: surfaces, symbols and the real. 

În cadrul evenimentului, Verrecchia a vorbit în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“ despre cum l-a redescoperit pe Brâncuși la Hobița, despre experiența fizică a artei într-o lume dominată de ecrane și despre relația tot mai complicată dintre creație, tehnologie și inteligența artificială. A vorbit, de asemenea, despre felul în care arta se întâlnește cu politica și despre riscul ca artiștii și brandurile să transforme cultura într-un instrument de autopromovare. Pentru Verrecchia, autenticitatea rămâne legată de emoție și de experiența umană, iar într-o epocă în care imaginile și conținutul pot fi generate instantaneu, cultura poate redeveni un spațiu de conexiune și sens.

„Weekend Adevărul“: Anul trecut v-ați întors în România pentru a vedea locul de origine al lui Constantin Brâncuși. Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la nașterea artistului. Ce înseamnă Brâncuși pentru dumneavoastră?

Timothée Verrecchia: Voiam să văd orașul natal al lui Brâncuși pentru că fusesem la un târg de artă la Londra și am fost foarte dezamăgit de ceea ce am văzut. Aveam nevoie să mă revigorez. Așa că mi-am spus: „Trebuie să văd artă pe care o iubesc, de care sunt cu adevărat îndrăgostit“. Am zburat la Timișoara. Prietena mea găzduia o bienală de arhitectură acolo, iar apoi am mers cu mașina până în orașul natal al lui Brâncuși. Brâncuși îmi aduce bucurie. Arta lui îmi provoacă foarte multe emoții – ne face să ne simțim oameni, ne face să plângem, să râdem, să ne simțim vii. Iar Brâncuși chiar mă face să mă simt viu.

Călătoria în România nu s-a limitat, așadar, la destinație. Ați vrut să vedeți și să simțiți țara.

Da. Am simțit, inexplicabil, că trebuie să fac această călătorie, a fost minunat să străbat țara cu mașina și să o văd, să o simt. Conducând ore întregi prin țară, poți să te oprești în diferite orașe și sate și începi să simți lucrurile. Pentru mine este important să simt. Când călătorești în zone diferite, oamenii te duc în anumite locuri pe care ei le consideră importante, dar mie îmi place să ies și să-mi fac propriul program.

Ansamblul de la Târgu Jiu se degradează văzând cu ochii. FOTO: Ana-Maria Șchiopu

Ați înțeles mai bine, văzând locul de unde provine, rădăcinile moștenirii românești a lui Brâncuși?

Cred că da. Văzând de unde provine, înțelegi meșteșugul, măiestria, aspectul fizic al operei sale. El vine și dintr-o perioadă dintre cele două războaie mondiale, când exista un sentiment de optimism, și pare foarte pur în felul acesta. Cred că opera lui, sculpturile „Coloana fără sfârșit“, „Sărutul“, sunt foarte mult despre asta. Pentru mine, este cea mai pură definiție a artei, pentru că este atât de imediată, atât de simplă și atât de accesibilă tuturor. Îmi place că arta lui, de exemplu „Sărutul“, se află în parcuri publice, trăiește alături de oameni.

„Cultura este precum respirația“

Brâncuși este cunoscut pentru originalitatea sa, este numit „părintele sculpturii moderne“. Făcând trecerea în zilele noastre, cum definim arta autentică, într-o perioadă dominată de inteligența artificială, algoritmi și rețele sociale, când atât de multe lucruri sunt create pe computer și omenirea este suprastimulată, suprasaturată de aceste produse?

Este ceea ce te face să te simți om. Ceea ce îți provoacă emoții, ceea ce te face să te simți viu. Eu vorbesc mereu despre a fi în contact cu tine însuți, despre ceea ce îți activează simțurile, corpul, emoțiile, creierul, substanțele chimice din corp și felul în care emoțiile circulă prin creier, dar și despre modul în care reacționezi la mediul înconjurător. Vorbim mereu despre faptul că o cultură este alcătuită dintr-un organism și din mediul său și despre modul în care acestea interacționează. Este întotdeauna ca o conversație. Jeff Koons vorbește mult despre faptul că cultura este precum respirația: ca și cum pui o lucrare în lume și apoi inspiri. Iar asta îți aduce emoții.

Într-o lume în care suntem bombardați permanent cu imagini, informații și conținut, cum mai recunoașteți ceea ce vă impresionează cu adevărat?

Sunt atât de multe lucruri și există toate aceste discuții despre tehnologie, despre tot felul de instrumente care creează lucruri pentru noi. Dar eu mă întorc mereu la lucrurile simple și mă întreb: „Mă face să mă simt bine? Mă face să-mi fie foame? Mă face să simt iubire? Mă face să mă simt trist? Mă rănește?“. Pentru mine, arta a fost întotdeauna legată de lucrurile care mă fac să mă simt viu. Când eram copil, era muzica. De exemplu, mă făcea să vreau să dansez sau să mă simt trist. La fel este și cu filmul, cu arta contemporană, cu arta modernă. Este vorba despre ce simt corpul și creierul meu, inima mea. Ce te face să te simți viu? Cred că momentul în care ne aflăm aproape că ne face să ne simțim amorțiți. Pierdem senzația de genul: „Mi-e foame? Nu mi-e foame?“. Este atât de mult zgomot, atât de mult din toate, încât pierdem senzația lucrurilor. Aproape că nu mai simțim nimic. Și cred că arta este cu adevărat despre a te face să simți. De exemplu, când am intrat în expoziția lui Brâncuși, am început să plâng. Mi-am spus: „Sunt viu. Sunt aici. Sunt om“. Asta este arta.

„Conexiunea începe cu o carte“

Credeți că această nevoie de a simți din nou ne aduce înapoi către lumea analogului – ziare, cărți, picturi, viniluri?

Da, într-o bună măsură, mai ales că ține de conexiune. Cred că această conexiune începe cu o carte. Ne place să avem o carte mai degrabă decât să dăm pur și simplu scroll pe iPaduri. Sau ne place să punem un disc și să auzim pocnetele și sunetele. Avem nevoie să simțim toate aceste lucruri. Vezi această nevoie de conexiune în muzică, prin oamenii care merg la concerte, o vezi la oamenii care merg la muzee sau la film. Da, este vorba cu adevărat despre conexiunea umană. Asta mi-au spus mai mulți prieteni artiști, prieteni muzicieni. Am vorbit recent cu Kid Cudi. Mi-a spus că face turnee de 20 de ani, și că acum este din nou în turneu. Iar eu l-am întrebat: „Cum se simte acum?“. Mi-a spus: „Simt că oamenii au nevoie să fie unii lângă alții. Au nevoie să transpire, au nevoie să simtă. Au nevoie de experiența fizică a artei“. Fie că este vorba despre muzică, fie că oamenii merg la cinematograf sau la expoziții, simți că oamenii au din nou nevoie să-și simtă simțurile. A fost foarte interesant, pentru că Kid Cudi și câțiva alți muzicieni care fac asta de mult timp simt cu adevărat un alt tip de energie din partea oamenilor. Oamenii au nevoie să se simtă vii.

Vinilurile sunt din nou la mare căutare. FOTO: Unsplash

Credeți că această revenire la experiențele fizice este mai degrabă nostalgie sau anunță o schimbare mai profundă în cultură?

Nu știu dacă acesta este un punct de cotitură. Cred că ni se reamintește pur și simplu că suntem ființe animale. Avem nevoie să iubim, avem nevoie să ne atingem unii pe alții, avem nevoie să ne conectăm cu simțurile noastre. Așa că tendințele analoage – cărțile, vinilul, Polaroidele – sunt pur și simplu o modalitate prin care oamenii se conectează, prin care simt că au lucruri, că pot simți lucruri și emoții. Dar probabil există o tendință de fond: cred că oamenii încep să vadă ce este cu adevărat real și ce nu este real – sunt și mai atenți pentru că pot simți diferența. Este aproape ca în relații: a fi îndrăgostit este foarte diferit de a avea pur și simplu o relație. Și cred că oamenii simt diferența.

Până la urmă, putem spune că există o nevoie de reconectare cu ceea ce înseamnă să fii om?

Da. Este momentul în care ni se reamintește ce înseamnă să fii om. Ne putem pierde umanitatea, ne putem pierde conexiunile, putem trăi în bulele noastre sau putem rămâne conectați.

Marile branduri: afacere, marketing și cultură

Dacă ne uităm la secolul XX, vedem că marile branduri au avut un rol important în modelarea culturii. Credeți că și astăzi brandurile contribuie la noua direcție a culturii sau doar încearcă să țină pasul cu tendințele?

Cred că există o nouă generație de artiști care acum înțeleg cum să lucreze cu brandurile. Există parteneriate interesante. Însă cred că este foarte riscant pentru artă să fie asociată cu comerțul și cred că multe branduri au făcut mult rău, pentru că, dacă folosești arta doar pentru comerț, o devalorizezi. Însă sunt și unele branduri care au făcut o treabă destul de bună în promovarea culturii și a artelor. Cred că este nevoie de un anumit tip de brand și de un anumit tip de leadership. Eu am lucrat mult cu Apple, timp de 20 de ani. Iar Apple este un brand care s-a asigurat întotdeauna că produsul său nu este eroul. Eroul este întotdeauna cultura: ceea ce fac oamenii cu produsul, ceea ce faci tu cu telefonul tău.

Este ceea ce fac și branduri precum Nike, Adidas sau Coca-Cola: nu vând doar produsul, ci și un sentiment. De exemplu, în reclamele de Crăciun, Coca-Cola vinde ideea de familie care se bucură de sărbători, ideea de comunitate.

Da, așa este, dar trebuie să fie un sentiment autentic. Unele branduri folosesc arta și cultura aproape ca pe un material pentru a vinde mai multe produse, fără să le respecte. Eu cred că este nevoie de un anumit tip de brand și de un anumit tip de artist, astfel încât toată lumea să aibă de câștigat.

„Juriul e politică“

Voiam să vorbim și despre relația dintre artă și politică. Cum se întâlnesc cele două? Credeți că artiștii au responsabilitatea de a transmite un mesaj și de a fi activi în societate?

Cred că, în momentul în care ne aflăm acum, în care există multă incertitudine și haos, arta este o modalitate prin care oamenii pot avea optimism pentru viitor, la fel ca religia. Mulți oameni se îndreaptă către religie, către comunitate sau către un anumit tip de țesătură comunitară care să-i aducă pe oameni împreună. Cred că artele chiar îi aduc pe oameni împreună, fie că este vorba despre un concert, dans, pictură sau orice altceva. Cred că artiștii sunt acolo, în societate, pentru a ne arăta frumusețea și un mod diferit de a privi lumea. Este un moment în care politica nu este cu adevărat inspirațională pentru mulți oameni, iar comerțul a preluat controlul în politică. Politica este condusă de bani. Cred că a avea cultura în centru este o modalitate de a aspira, din nou, să construim lumi mai bune. Dacă faci politică doar prin economie, ești doar rațional. Dar artele îți aduc din nou frumusețea și tot ceea ce ne face să fim oameni.

Bienala de la Veneția din acest an a început cu un scandal. FOTO: Unsplash

Aș vrea să vă întreb și despre controversa legată de juriul Bienalei de la Veneția. Membrii juriului au demisionat, motivând că nu pot valida artistic participarea unor state ale căror lideri sunt acuzați de crime împotriva umanității de către Curtea Penală Internațională, referindu-se implicit la Rusia și Israel. Cum priviți această situație? Ar trebui să separăm artiștii de țările pe care le reprezintă?

Juriul nu este artistul. Juriul este politică. Cred că suntem și într-un moment în care toată lumea încearcă să-și facă un nume. Este era autopromovării. Așa că toată lumea încearcă să facă o declarație, să aibă o poziție. Noi numim asta, în America, „virtue signaling“: atunci când transmiți mesaje doar pentru ca oamenii să-ți audă vocea, dar nu crezi cu adevărat în ceea ce spui. De exemplu, oamenii îți spun să protejezi Pământul, dar apoi își aruncă gunoiul pe jos. Asta este „virtue signaling“. Cred că suntem într-o eră în care oamenii nu se uită cu adevărat la lucruri în profunzime și nu se implică, ci doar fac zgomot.

„Emoții simple“

În această eră a autopromovării, cum credeți că ar putea un artist să-și promoveze munca fără să ajungă să se promoveze pe sine în exces?

Trebuie să combini lucrurile. Cred că oamenii acum doar se promovează. Toată lumea este propria sa media, propriul său brand și propriul său personaj. Dacă te uiți, de exemplu, la tendințele în felul în care oamenii se îmbracă sau își fac tatuaje, observăm că ne-am întors la vremurile antice când oamenii își creau personaje. Dar cred că lipsește substanța. Îmi plac oamenii care pun ceva pe masă, fie că realizezi ochelari, faci un film sau ai un mesaj de transmis. Este despre ceea ce susții, mai degrabă decât despre felul în care te prezinți.

Ați întâlnit și tineri artiști care par mai interesați de imaginea și de stilul de viață asociate succesului decât de creația propriu-zisă?

Da. Chiar am avut o discuție cu un producător muzical care îmi spunea că unii dintre tinerii artiști pe care îi întâlnește acum vor să ajungă direct la stilul de viață. Nici măcar nu mai vor să facă muzică. Vor doar stilul de viață al unui rapper, nu vor să facă muzică rap.

Între a fi artist și a putea să îți promovezi arta. FOTO: Unsplash

Vor doar să fie influenceri.

Exact. Așa că eu cred că trebuie să fim atenți la oamenii care creează lucruri. Vorbeam cu un prieten de-ai mei al cărui tată este grădinar. Construiește o grădină, asta este munca lui. Asta este ceea ce promovezi: nu te promovezi pe tine, munca ta vorbește pentru tine, ceea ce faci.

Și ajungem, astfel, și la problema eticii pe care o ridică inteligența artificială. Dacă cineva creează ceva cu ajutorul IA, fără să fie neapărat vorba despre artă, considerați că acea persoană creează cu adevărat ceva?

Dacă există o idee originală, în esență trebuie să existe ceva ce doar oamenii pot crea. Doar un creier uman, doar un corp uman, doar o inimă umană pot crea. Dacă inteligența artificială preia această idee și o transformă, ajută la modelarea sau realizarea ei, o face mai bună, mai mare, mai vizibilă și așa mai departe. Dar, în esență, este ca și cum ne întoarcem la ceea ce spuneam despre artă: emoții simple. Muzica trebuie întotdeauna să aibă o melodie bună. Filmul trebuie să aibă o poveste bună. Există întotdeauna ceva foarte simplu în esență. Muzica poate fi zgomot sau poate fi o melodie foarte simplă, precum la pian, ca orice mare piesă muzicală.

Însă dacă este vorba despre un cântec foarte frumos, dar care a fost creat cu inteligență artificială?

Cred că, instinctiv, simțim factorul uman. Dar dacă pierdem factorul uman, atunci devine... cu totul altceva.

Așadar, credeți că inteligența artificială nu poate înlocui omul?

(zâmbește) Nu este, cu siguranță, lumea mea. Eu vin dintr-o lume diferită.

Din lumea analogului...

Da. Vin dintr-o lume în care este cu adevărat vorba despre experiență. După cum am spus, am vrut mai degrabă să merg să văd orașul natal al lui Brâncuși decât să mă uit la el pe Instagram. Vin dintr-o lume în care te urci în avion și conduci șase ore, iar călătoria este experiența. Aș fi putut să văd opera lui Brâncuși în 10 secunde pe internet. Dar să fiu acolo este enorm. Este un sentiment foarte diferit. Este o experiență diferită a lumii.