inchisoare - ultimele știri
Un caz șocant a tulburat liniștea Norvegiei și a Regatului Unit, dezvăluind întunericul unei subculturi extrem de periculoase. Marius Gustavson, în vârstă de 46 de ani, cetățean norvegian, a fost condamnat la o pedeapsă minimă de 22 de ani de închisoare pentru orchestrarea unei afaceri perverse.
Povestea hackerul notoriu Julius Kivimäki, cunoscut și sub pseudonimul Zeekill, a captivat atenția întregii Europe. Încă de la vârsta adolescenței a intrat în lumina reflectoarelor ca membru al unei rețele de hackeri.
Changpeng Zhao, fostul director executiv al Binance, a fost condamnat marți la patru luni de închisoare după ce a pledat vinovat pentru încălcarea legilor SUA împotriva spălării banilor.
O creatoare de modă de top, ale cărei accesorii au fost purtate de celebrități de la Britney Spears la distribuția serialului TV, „Sex and the City”, a fost condamnată la 18 luni de închisoare. Ea a pledat vinovată în instanței federale din Miami, sub acuzația de contrabandă cu genți de crocodil.
Donald Trump a devenit primul președinte american din istorie care va fi judecat pentru acuzații penale, după ce procesul său privind banii tăinuiți a început, în cele din urmă, la 15 aprilie.
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
Armuriera filmului „Rust", produs de Alec Baldwin şi pe al cărui platou de filmare a fost împuşcată mortal directoarea sa de imagine, a fost condamnată luni de un tribunal american la 18 luni de închisoare cu executare.
Vineri, judecătorii Tribunalului Bucureşti au admis solicitarea depusă de Cătălin Cherecheş şi au decis să scadă un an din din cei cinci pe care fostul primar al municipiului Baia Mare trebuia să-i petreacă în închisoare.
O femeie însărcinată este pasibilă de șapte ani de închisoare pentru că a criticat pe Facebook o pastă de tomate.
Sam Bankman-Fried, cofondatorul companiei de criptomonede FTX, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru fraudarea clienților și investitorilor companiei sale, care acum se află în faliment.
Cu toate că de meserie era salvator, un paramedic SMURD s-a transformat într-un agresor sexual. Evenimentul a avut loc în urmă cu un an, când pacienta pe care trebuia să o ducă în siguranță la spital a ajuns victima unei agresiuni sexuale.
Parchetul spaniol cere doi ani şi jumătate de închisoare împotriva lui Luis Rubiales, fostul președinte al Federației spaniole de fotbal.
Fostul fotbalist internațional brazilian Dani Alves a fost eliberat pe cauțiune luni, 25 martie, după ce a executat 14 luni dintr-o pedeapsă de patru ani și jumătate pentru viol.
Îngrijitorul de la Mănăstirea Frăsinei acuzat că a abuzat doi copii de 10 și 13 ani a fost condamnat joi la 16 ani de închisoare. Judecătoria Râmnicu Vâlcea a dispus achitarea preotului al cărui nume a fost vehiculat în acest scandal, după ce faptele au ieșit la iveală în 2023.
Judecătoria Sectorului 5 a admis joi cererea de eliberarea condiționată din închisoare a fostului fotbalist Dănuț Lupu, care ispășește o pedeapsă cu închisoarea, după ce a condus fără permis. Decizia poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
Shervin Hajipour, câştigător iranian al Premiului Grammy în 2023, a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare după opoziţia sa artistică la represiunea Iranului împotriva protestatarilor în 2022.
O femeie de 87 de ani din județul Ialomița este acuzată de trafic de droguri după ce polițiștii au descoperit că făcea parte dintr-un grup infracţional coordonat din închisoare de către nepotul femeii.
Aflat în închisoare din toamna anului trecut, Dănuț Lupu (56 de ani) se pregătește pentru a fi eliberat, potrivit Click!. Fostul jucător de fotbal legitimat la Dinamo și Rapid a ajuns să fie condamnat cu executare după ce după ce a condus în mai multe rânduri cu permisul anulat.
Un nou dosar penal a fost deschis împotriva lui fratelui lui Akelsei Navalnîi. Oleg Navalnîi a fost plasat pe lista persoanelor căutate în Rusia, scrie presa de stat rusă, potrivit Sky News.
Un bărbat, în vârstă de 38 ani, a fost condamnat la închisoare după ce a intrat cu mașina pe care o conducea într-un taxi în care se aflau șoferul și trei clienți. Taximetristul și o femeie au murit pe loc. Fiul acesteia, în vârstă de 7 ani și bunicul acesteia s-au stins la spital.
Justiţia rusă a condamnat vineri un bărbat din regiunea Hakasia, în inima Siberiei, la opt ani de închisoare, fiind acuzat că ar fi intenţionat să se alăture armatei ucrainene, o infracţiune descrisă drept „pregătire pentru o înaltă trădare", relatează AFP, citată de Agerpres
Un podcaster neonazist, care a cerut moartea prințului Harry și a tânărului său fiu a primit o pedeapsă cu închisoarea. După gratii l-a urmat și co-prezentatorul său, joi.
Numărătoarea inversă a început pentru procesul lui Donald Trump din Washington D.C din martie, scrie The Daily Beast.
Cel mai aprig critic al președintelui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, a fost găsit într-o închisoare siberiană înfiorătoare în ziua de Crăciun, după ce dispăruse în urmă cu 20 de zile.
Liderul opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, cunoscut pentru criticile sale aspre la adresa Kremlinului, a fost găsit într-o colonie penală din Siberia, conform declarației echipei sale. După ce a fost dispărut timp de aproape trei săptămâni, el a fost găsit în IK-3.
Un proiect de lege care le permite evazioniștilor să scape de închisoare dacă plătesc prejudiciul a trecut la foc automat de ambele Camere ale Parlamentului.
O femeie în vârstă de 39 de ani a fost condamnată la o lună de închisoare și două luni de muncă la un restaurant fast-food, după ce a agresat un ospătar. Imaginile cu aceasta în timp ce aruncă un bol cu mâncare fierbinte în fața angajatei au devenit virale, declanșând o reacție rapidă.
După ce a petrecut mai mult de un deceniu în spatele gratiilor pentru crimă, în mare parte pe baza mărturiei unui martor care s-a dovedit a fi orb, un bărbat a obținut un nou proces.
Douăzeci de deținuți sunt acuzați că au introdus și vândut în interiorul unei închisori droguri. Stupefiantele erau aruncate peste gardul închisorii sau ascunse în haine sau mâncare. Prețul heroinei și cocainei era stabilit în pachete de țigări.
O mică insulă în largul coastei Croației ar putea părea, de la distanță, a fi nimic mai mult decât un loc liniștit. Dar o privire mai atentă va dezvălui o închisoare abandonată înfricoșătoare, cu celule ruginite și camere de tortură, descrisă anterior de deținuții săi ca un „Iadul pe Pământ”.
Fostul miliardar, Sam Bankman-Fried, a învățat sistemul economic al Centrului de Detenție Metropolitan din New York și a găsit o monedă de schimb care să-i facă viața mai ușoară în detenție.
Derek Chauvin, fostul polițist american condamnat pentru uciderea lui George Floyd, a fost la un pas de a-și găsi sfârșitul în închisoare. Incidentul a avut loc vineri și a fost confirmat de autoritățile penitenciare federale, care au emis o declarație despre o „agresiune”.
O femeie din Suceava, mamă a doi copii de 5 și 9 ani, a fost condamnată la 7 ani de închisoare de magistrații din Rădăuți. Ea este acuzată că și-a violat propriii copii și i-a trimis la cerșit.
Un zbor al companiei Frontier Airlines, de la Houston la Denver, a fost nevoit să aterizeze de urgență în Dallas, după ce un pasager a provocat un scandal, potrivit TMZ.
Vedeta columbiană Shakira a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare de către statul spaniol și a acceptat sentința întrucât nu vrea să-și mai piardă timpul în instanță.
Judecătoria Moreni a respins vineri cererea de eliberare condiţionată din închisoare depusă de sirianul Omar Hayssam, care execută la Penitenciarul Mărgineni o pedeapsă de 24 ani de închisoare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a redus cu un an pedeapsa primită de fostul deputat Cristian Rizea, magistraţii constatând că a intervenit prescripţia pentru infracţiunea de spălare a banilor. Rizea are acum de executat o pedeapsă de trei ani şi opt luni de închisoare.
Un italian în vârstă de 36 de ani va fi scutit de restul pedepsei de 30 de ani de închisoare primită în 2019 pentru uciderea iubitei sale deoarece suferă de obezitate morbidă. Pare incredibil, însă kilogramele în exces pe care le-a acumulat l-au salvat de după gratii.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat că ministerul a făcut toate demersurile necesare în privința situației Alinei Apostol, care a solicitat transferul în țară pentru executarea unei pedepse primite în China, decizia rămânând la latitudinea autorităților chineze.
Un infirmier de la Centrul de Recuperare Neuropsihică Călineşti, acuzat că a bătut fără niciun motiv un pacient în vârstă de 61 de ani care ulterior a decedat, legistul stabilind că moartea victimei "a fost violentă", a fost condamnat la 7 ani şi 10 luni de închisoare.
Mai mulţi ofiţeri ai armatei Taiwanului pensionaţi şi activi care au transmis informaţii clasificate Chinei au fost condamnaţi miercuri la închisoare de până la 20 de ani şi şase luni pentru încălcarea prevederilor Legii Securităţii Naţionale.
Percheziții la 12 adrese, astăzi, inclusiv în Penitenciarul Jilava, într-un dosar de trafic de droguri, trafic de persoane, spălare de bani și alte abateri grave.
Fiica cea mare a fostului dictator Saddam Hussein a fost condamnată în lipsă, în Irak, la 7 ani de închisoare pentru promovarea partidului Baas, dizolvat şi interzis după invazia americană din 2003. Raghad Saddam Hussein trăiește în Iordania.
Vloggeriţa Ana Morodan, cunoscută drept „Contesa digitală", a fost condamnată la 1 an, 3 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare şi efectuarea a 60 de zile muncă în folosul comunităţii. Decizia nu este definitivă.
O instanţă din Ucraina l-a condamnat miercuri la închisoare pe viaţă pe un fost poliţist şi la 15 ani de închisoare pe doi colegi de-ai săi, vinovaţi în dosarul uciderii cu gloanţe a zeci de protestatari în timpul Revoluţiei Maidan de la Kiev, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Camera Deputaților a adoptat decizional un proiect de lege care pedepseşte cu închisoarea angajaţii cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată care se sustrag de la testarea privind alcoolul sau drogurile.
Un bătrân văduv din Italia a rămas fără banii economiți o viață întreagă, după ce s-a îndrăgostit subit de o româncă. Femeia a reușit în doar 3 luni să-l lase mai sărac cu 193.000 de uro. Bărbatul recunoaște că a fost naiv, în timp ce i-a deschis proces iubitei. Aceasta va sta 6 luni la închisoare.
Premierul României a anunțat la începutul ședinței de Guvern o propunere venită din partea ministrei de Justiție referitoare la fugarii români. Prin urmare, persoanele care nu se prezintă la închisoare în 7 zile după condamnarea definitivă vor avea o pedeapsă suplimentară de până la 3 ani.
Hunter Biden, fiul preşedintelui american Joe Biden, nu îşi recunoaşte vinovăţia pentru posesie ilegală de arme. Dacă va fi găsit însă vinovat, ar putea fi condamnat teoretic la 25 de ani de închisoare.
Femeilor din armata israeliană li se va interzice să servească ca gardieni în închisori de înaltă securitate, după ce o femeie soldat a fost acuzată că a întreținut relații sexuale cu un deținut palestinian.
Coreea de Nord este pe cale să-l expulzeze pe militarul american Travis King, care a intrat ilegal pe teritoriul său în iulie, trecând graniţa dinspre Coreea de Sud, relatează Reuters, AFP şi Yonhap, citând agenţia de stat nord-coreeană KCNA.
O femeie din Indonezia va face doi ani de închisoare după ce a postat un videoclip viral pe TikTok în care spunea o frază islamică înainte de a mânca carne de porc.
Lina Lutfiawati, în vârstă de 33 de ani, a fost găsită vinovată de „incitare la ură” împotriva persoanelor și grupurilor religioase.
Un fost soldat bosniac a fost condamnat marţi la pedeapsa maximă de 20 de ani de închisoare pentru crime de război, fiind găsit vinovat pentru uciderea, în urmă cu trei decenii, a 12 prizonieri de război croaţi în Bosnia centrală, transmite AFP.
Un spaniol condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare pentru comportamentul abuziv faţă de ultimele două partenere s-a înregistrat ca femeie şi a cerut guvernului graţierea pentru a evita închisoarea.