Cererea lui Dănuț Lupu de eliberare condiționată a fost acceptată. Decizia instanței poate fi contestată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Sectorului 5 a admis joi cererea de eliberarea condiționată din închisoare a fostului fotbalist Dănuț Lupu, care ispășește o pedeapsă cu închisoarea, după ce a condus fără permis. Decizia poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.

Dănuț Lupu. FOTO arhivă
Dănuț Lupu. FOTO arhivă

„În baza art. 587 Cod procedură penală şi art. 95 din Legea nr. 254/2013, admite propunerea de liberare condiţionată formulată cu privire la persoana condamnată LUPU DĂNUŢ. În baza art. 100 Cod penal, dispune liberarea condiţionată a persoanei condamnate de sub puterea m.e.p.î. nr. 134/2023 emis în baza st. pen. nr. 79/2023 a Judecătoriei Cornetu, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 7 luni şi 10 zile închisoare, dacă nu este arestat în altă cauză. Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi 17.05.2024 constituie termen de supraveghere. Atrage atenţia petentului condamnat asupra prev. art. 104 Cod penal, respectiv posibilitatea revocării liberării condiţionate, în cazul în care va mai comite noi infracţiuni(...). Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în soluția pe scurt. 

Poziția procurorilor, care au la dispoziție 72 de ore să conteste decizia, a fost tranșată,  solicitând instanței să respingă cererea de eliberare formulată de Dănuț Lupu (care își ispășete, la Rahova, pedeapsa de 7 luni și 10 zile, pentru că a condus fără permis), pe motiv că acesta a mai beneficiat de clemență, potrivit prosport.ro. Instanța a rămas în pronunțare.

Avocatul lui Dănuț Lupu i-a transmis judecătorului, în cererea de eliberare condiționată, că fostul fotbalist a primit o ofertă de director sportiv de la Dinamo.

Printre motivele invocate în cererea de eliberare condiționată a fost și faptul că a participat la Campionatul Mondial de fotbal din 1990, notează Aktual 24

Avocata să, Ingrid Miclaus, a argumentat cererea clientului său și cu „un comportament exemplar față de personalul unității și față de celelalte persoane încarcerate și a fost stăruitor în muncă”.

Dănuț Lupu poate ajunge din nou în pușcărie, imediat după ce va fi eliberat

Amintim că, și după o eventuală decizie definitivă în favoarea eliberării condiționate, există posibilitatea ca Dănuț Lupu să se întoarcă la închisoare, fiind acuzat de o altă faptă penală, procurorii descoperind că soția sa și un apropiat al său ar fi mințit pentru el într-un alt dosar.

Soția și un prieten ar fi mințit că fostul internațional nu s-ar fi aflat la volan

La judecătoria Sectorului 3 este vizat de un alt proces, pentru aceleași acuzații de conducere fără permis. De această dată îi are alături ca inculpați pe propria soție și un prieten. Pe 18 iunie 2022, fostul internațional ar fi condus în Capitală o mașină, deși avea permisul de conducere anulat din anul 2001.Ca să scape de al treilea dosar penal, conform procurorilor Parchetului Capitalei, ar fi declarat că nu el s-a aflat la volan. Cei doi martori, soția și pretinsul șofer, au fost acuzați că ar fi mințit în anchetă. Dosarul celor trei se află în momentul de față în cameră preliminară, anunță romaniatv.net.

Amintim că,  și după o eventuală decizie definitivă în favoarea eliberării condiționate, există posibilitatea ca Dănuț Lupu să se întoarcă la închisoare, fiind acuzat de o altă faptă penală, procurorii descoperind că soția sa și un apropiat al său ar fi mințit pentru el într-un alt dosar.

Soția și un prieten ar fi mințit că fostul internațional nu s-ar fi aflat la volan

La judecătoria Sectorului 3 este vizat de un alt proces, pentru aceleași acuzații de conducere fără permis. De această dată îi are alături ca inculpați pe propria soție și un prieten. Pe 18 iunie 2022, fostul internațional ar fi condus în Capitală o mașină, deși avea permisul de conducere anulat din anul 2001.

Ca să scape de al treilea dosar penal, conform procurorilor Parchetului Capitalei, ar fi declarat că nu el s-a aflat la volan. Cei doi martori, soția și pretinsul șofer, au fost acuzați că ar fi mințit în anchetă. Dosarul celor trei se află în momentul de față în cameră preliminară, anunță romaniatv.net.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite