Reformă reală în educație sau simplu entuziasm tehnologic? Eduten: inteligența artificială care a trecut un examen la mate

Paradoxul românesc. Înainte să putem vorbi despre alfabetizarea AI, suntem obligați să vorbim din nou despre alfabetizare. Ar putea fi aspecte ale aceleiași probleme? Am trecut, încă o dată, prin dezbaterea stârnită de faptul că jumătate dintre elevii români nu ating nivelul minim de competență stabilit de OECD. Ce mai înseamnă, însă, să fii competent într-o lume în care răspunsul, oricare ar fi întrebarea, poate fi generat în 30 de secunde? Aceasta pare să fie una dintre dilemele școlii contemporane.

Foto: Shutterstock

Timp de secole, informația a fost foarte scumpă. Trebuia să ai profesorul potrivit, cea mai bună carte, o bibliotecă atent curatoriată și timpul necesar pentru studiu. De cele mai multe ori, și privilegiul social de a avea acces la toate acestea. Astăzi, un copil îi poate cere unui sistem de inteligență artificială să-i descrie fotosinteza în cinci feluri diferite, să-i explice tehnologia care a susținut misiunea Artemis, să-i traducă un text sau să-i explice simbolistica din Luceafărul. Răspunsul a devenit ieftin. Judecata, însă, devine din ce în ce mai scumpă.

Prin Finnish Teacher Training Centre, am avut privilegiul să văd de aproape un experiment educațional derulat în România în primele luni ale anului. Platforma digitală Eduten a fost introdusă experimental, pentru un trimestru, în câteva școli din diverse regiuni ale țării. Pilotul a avut un obiectiv esențial pentru orice tehnologie care vrea să intre serios într-un sistem de educație: a vrut să testeze dacă varianta adaptată programei locale funcționează și dacă este eficientă în contextul constrângerilor reale ale școlii românești. 

Urmăresc evoluția Eduten încă din 2017, din perioada în care proiectul începea să prindă contur, la intersecția dintre cercetare, pedagogie și entuziasmul unei echipe academice de la Universitatea din Turku. În 2016 lansasem Școala Româno-Finlandeză ERI Sibiu și păstram legături strânse cu mediul educațional și academic finlandez. Dintr-un mic nucleu universitar, Eduten a devenit o platformă matură, folosită de milioane de elevi în peste 50 de țări din lume. Timpul i-a adus o serie de recunoașteri oficiale de înalt nivel, inclusiv UNESCO ICT for Education Prize în 2020, distincție prin care erau recunoscute performanțele acestui sistem, respectiv combinația dintre evaluare automată, feedback imediat, gamificare, evaluare continuă și trasee individualizate de învățare, toate construite pe o bază solidă de cercetare. UNICEF i-a acordat Blue Unicorn Award în 2022, iar în 2025 a fost inclusă în Blue Unicorn Portfolio, un program UNICEF care selectează și accelerează soluții EdTech cu impact demonstrat și potențial de extindere la scară foarte mare. Chiar către o sută de milioane de copii, spuneau ei, într-un mesaj justificativ, care menționa abordarea pedagogică bazată pe cercetare și pe rezultate măsurabile, capacitatea de a se adapta la programe și la contexte culturale diferite și accesibilitatea pe dispozitive variate. 

Tocmai această capacitate de a funcționa în diverse sisteme educaționale a fost verificată și în contextul românesc, cu constrângerile lui specifice. Rezultatele acestui studiu, validate academic de cercetători și profesori de la Universitatea din Turku, au apărut într-un prim raport la finalul verii. Veștile ne bucură și ne provoacă: elevii care au lucrat cu Eduten au progresat la matematică de peste două ori mai mult decât cei care au continuat exclusiv cu predarea tradițională, în același interval de timp. Ce facem atunci când o tehnologie începe să demonstreze că poate produce un câștig real de învățare?

În primul rând, ar trebui să ne ferim de capcane. Rezultatul ar putea fi citit cu mare ușurință într-o cheie greșită: pare că o platformă ar fi „predat mai bine” decât profesorul. Formulările de acest tip sunt false, iar înțelegerea care duce la ele este superficială. Tehnologia rămâne doar un asistent bun, care, printre altele, poate arăta, aproape în timp real, ceva ce într-o clasă obișnuită este foarte greu de surprins: unde se blochează fiecare copil, cât exersează, ce tip de eroare repetă, ce ritm are și unde începe să progreseze. 

Viitorul nu așteaptă să ne rezolvăm problemele

Modelul finlandez, pe care l-am studiat și cu care lucrez de ani buni, vine, însă, dintr-o țară de numai 5,6 milioane de oameni, un mic laborator care propune formule de excelență. Vedem și acolo o scădere a rezultatelor din PISA. Mică, dar constantă. Din motive cu totul diferite de ale noastre. Chiar și așa, Finlanda rămâne țara cu cel mai ridicat nivel de literație și numerație la nivelul populației adulte dintre țările evaluate de OCDE. India este țara care m-a obligat să mă uit la cealaltă dimensiune a problemei: scara și, în relație cu asta, prioritizarea. Eram la o specializare în Internet of Things și inteligența artificială în India, când am reușit să înțeleg un lucru pe care, în Europa, avem luxul să-l discutăm ceva mai pe îndelete decât ne mai permit vremurile: viitorul are, mai nou, obiceiul să dea buzna, fără să întrebe dacă o societate a apucat să-și rezolve problemele. India rămâne țara tuturor contrastelor, cu diferențe uriașe între școli, între regiuni și între categorii sociale. Există copii pentru care accesul la o educație bună rămâne o luptă și există comunități în care alfabetizarea de bază este încă o imensă problemă. În același timp, India s-a impus ca una dintre marile puteri tehnologice ale lumii, cu o industrie IT de sute de miliarde de dolari, cu milioane de specialiști certificați și cu o ambiție uriașă în inteligență artificială.

Ei au înțeles foarte bine că schimbarea începe, fără excepție, în școală, fac cercetare, proiecte pilot și extindere. Poate că cea mai importantă lecție pe care am luat-o din India ține de scalare: cum transformi un pilot bun într-o politică publică funcțională, capabilă să ajungă la sute de mii sau milioane de copii, fără să diluezi tocmai ceea ce l-a făcut eficient?

Ce școală construim pentru copiii erei AI?

Ne temem de AI și temerile sunt justificate. Există multe necunoscute. Putem și trebuie să discutăm despre calitatea programelor de tehnologizare, despre riscuri și despre diferența dintre o reformă reală și un simplu entuziasm tehnologic. Totuși, țările care încearcă să-și proiecteze viitorul se vor vedea în situația de a-și rezolva problemele de ieri în timp ce-și construiesc drumurile de mâine. Realitatea însăși ne grăbește. România se află și ea tot în situația de a face două construcții ample simultan. Trebuie să repare, în primul rând, fundația sistemului de învățământ: acești copii care devin temă de dezbatere la fiecare rundă de evaluare PISA trebuie să înceapă să citească și să înțeleagă ce citesc, să opereze cu numere, să rezolve probleme și să poată folosi ceea ce au învățat. În paralel, România trebuie să-i pregătească pe aceiași copii pentru o lume în care inteligența artificială va fi la fel de banală pe cât este astăzi un chat sau un motor de căutare. Temele par în gravă divergență: aducem electricitate în școlile de la sat sau inteligență artificială? Ore remediale sau literație și numerație digitală? Ar putea fi, însă, fațete ale aceleiași probleme.

Sigur, rezultatele PISA 2025 ne obligă încă o dată să ne concentrăm atenția asupra primei probleme. Cifrele sunt, ca de obicei, neliniștitoare și provoacă, tot ca de obicei, multiple dezbateri. Clasamentele au fost discutate pe larg, așa că îmi permit să mă axez pe unele nuanțe: este relevant faptul că însăși definiția competenței începe să se schimbe. PISA 2025 introduce domeniul „Learning in the Digital World”, care evaluează capacitatea elevului de a învăța, de a experimenta și de a-și corecta strategia într-un mediu în care tehnologia devine parte din proces. În 2029, vom mai înainta un pas, printr-un domeniu dedicat explicit alfabetizării media și competențelor în inteligență artificială.

Este o perspectivă care ne definește destul de clar prioritățile: în primul rând, mi se pare important ca noi, adulții, profesorii, să fim cei care să-i însoțească pe elevi în parcursul lor de învățare. Ca să le putem fi alături, vom găsi noi forme de a fi profesori în viitor. Vom fi arhitecți ai experiențelor de învățare, ghizi de învățare cu AI, facilitatori de învățare sau … și vă provoc mai departe să vă gândiți cum ar putea arăta joburile viitorului în instituția pe care, tradițional, o numim școală.

Scalează competențe, infrastructură, formare, capacitate managerială

Presiunea viitorului ne readuce la studiul experimental al Eduten din România. Un pilot bun, oricare ar fi acela, este doar începutul, așa cum am învățat în India. Întrebarea serioasă apare abia după ce ai un rezultat: poți păstra ceea ce a funcționat atunci când treci de la nouă școli la sute sau mii? Poți forma profesorii suficient de bine? Ai infrastructura necesară? Poți măsura în continuare rezultatele? Poți corecta pe parcurs fără să afectezi mecanismul care a produs efectul?

India mi-a arătat dimensiunea reală a acestei probleme. Este vorba despre un sistem mare, care nu scalează o aplicație. Scalează competențe, infrastructură, formare, capacitate managerială și mecanisme de măsurare. E așa ceva posibil în România? Răspunsul e da, în măsura în care noi, profesorii, ne dorim cu adevărat ceva simplu și de impact.