Interviu Operațiunea „manualul digital”. România are o variantă primitivă de digitalizare, în timp ce Suedia revine la hârtie

Manualele digitale au fost prezentate drept un pas spre modernizarea școlii românești. La 13 ani de la lansare, însă, ne întrebăm cât de digitale sunt, de fapt, și dacă sistemul a reușit să transforme tehnologia într-un instrument real de învățare, nu doar într-o copie a manualului pe hârtie.

Manualul digital a fost introdus în România de mai bine de un deceniu. Foto: Pixabay/Gerat

Digitalizarea educației a intrat în agenda României în 2013, în contextul unui val european de modernizare prin tehnologie. România a lansat atunci o nouă generație de manuale, iar din toamna lui 2013 au fost licitate manualele pentru clasele I și a II-a, pentru prima dată cu obligația unei versiuni digitale. Aceasta trebuia să depășească formatul PDF și să includă animații, materiale audio-video, simulări, jocuri și exerciții interactive.

Primele manuale digitale au apărut în 2014, într-un sistem hibrid, alături de cele tipărite. Implementarea a fost însă limitată de infrastructură și de pregătirea profesorilor. Erau necesare calculatoare sau tablete, internet, videoproiectoare ori table interactive, condiții pe care multe școli nu le îndeplineau. Până în 2020, manualele digitale au ajuns și la gimnaziu, în timp ce liceul a rămas în urmă, pe fondul întârzierii noilor programe școlare. Pentru clasele de liceu au continuat retipăririle manualelor vechi, iar versiunile încărcate ulterior pe platformă au fost, în multe cazuri, simple PDF-uri, fără componente interactive. Infrastructura s-a dezvoltat inegal, cu probleme persistente în mediul rural.

Pandemia din 2020 a accelerat brusc digitalizarea. Aproximativ 250.000 de tablete au fost distribuite elevilor, iar școlile au primit echipamente pentru predarea online. Se dorea ca manualele digitale să devină parte a unui ecosistem mai larg de platforme, lecții și evaluări la distanță. În mare parte, a fost un fiasco, încununat și cu faptul că, până în prezent, statul a cerut înapoi tabletele.

Manualele digitale românești sunt departe de ceea ce înseamnă un manual digital eficient. Foto: Pixabay

La 13 ani de la începutul proiectului, efectul asupra performanței școlare rămâne dificil de asociat direct cu digitalizarea. Datele PISA indică mai degrabă un declin. În 2012, România era pe locul 45 din 65 de țări, iar aproximativ 40% dintre elevi se aflau sub nivelul minim de competență. În 2025, România a ajuns pe penultimul loc în UE și între locurile 48-55 din 91 de țări, iar proporția elevilor sub nivelul minim a urcat la 52%. Scăderile au fost de 26 de puncte la matematică, 25 la citire și 14 la științe.

Cel puțin cantitativ, operațiunea „manuale digitale“ este un succes. Acum, în biblioteca virtuală a Ministerului Educației se găsesc manuale digitale pentru toate clasele și pentru toate disciplinele cu excepția celor din liceu, la care se lucrează. Acestea pot fi folosite gratuit de către oricine. Un raport OCDE publicat în 2025 arată că România are o infrastructură digitală școlară comparabilă cu cea din țările dezvoltate: doar 26% dintre directorii de școli reclamă lipsa resurselor digitale, față de 24% media OCDE. Existența infrastructurii nu înseamnă că aceasta este și folosită sau că este folosită corect. Deși 97,9% spun că majoritatea elevilor au profesori cu competențele necesare pentru integrarea dispozitivelor digitale, doar 65% dintre profesori se simt încrezători că pot sprijini învățarea prin tehnologie. Problema este și utilizarea excesivă în scop recreativ. Aproape 40% dintre elevii români de 15 ani petrec peste patru ore pe zi în mediile digitale, în afara școlii. România ocupă astfel locul al treilea din peste 80 de sisteme analizate în raportul OCDE „Timp limitat pentru învățare și joacă“, bazat pe PISA 2022. Doar Estonia și Polonia au procente mai mari, deși au obținut rezultate PISA mult mai bune.

Cât de digitale sunt manualele digitale

Câteva minute petrecute pe site-ul ministerului – manuale.edu.ro – te lasă cu un gust amar. Manualele digitale arată la fel de lipsite de atractivitate precum manualele clasice. Nici nu ar putea fi altfel, deoarece acestea sunt, de cele mai multe ori, copii PDF ale cărților clasice la care s-au adăugat elemente de interacțiune: exerciții cu mai multe variante de răspuns care-ți oferă posibilitatea să te verifici; posibilitatea de a vedea ilustrațiile la dimensiuni mai mari și materiale video. De multe ori, conținutul video nu este realizat să ajute la înțelegerea conceptelor complexe, ci este doar o lecturare a unor definiții pe fond video-muzical.

Șerban Iosifescu, expert în educație din România și fost președinte al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), spune într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“ că discuția trebuie începută de la definiția manualului digital: „La noi, când se spune manual digital se înțelege un PDF urcat pe o platformă, ceea ce nu este un manual digital. Problema este că formatul este foarte neprietenos. Sunt multe greșeli de formatare, grafica nu este ok. Sunt foarte primitive“. Iosifescu este de părere că, pentru a fi eficiente, acestea trebuie integrate într-un întreg ecosistem digital care trebuie gândit de specialiști. „Ai nevoie de o platformă cu spațiu suficient, capacitate de calcul pentru ca un manual să poată fi accesat concomitent de zeci de mii de elevi“. În străinătate, completează expertul, profesorul poate insera lecții noi și exerciții în manualul digital respectiv.

„Fiecare instrument are propriul său specific“

În lumea științifică internațională nu există consens între specialiști cu privire la efectele manualelor digitale sau ale digitalizării educației. Unii specialiști au atras atenția asupra pericolului și limitelor digitalizării educației. Unul dintre cei mai radicali critici este psihiatrul și specialistul în neuroștiințe Manfred Spitzer, autorul cărții „Demența digitală“ (traducerea în română, publicată la Editura Humanitas). El susține că utilizarea intensă a mediilor digitale poate afecta concentrarea, memoria, gândirea profundă și capacitatea critică, mai ales la copii și adolescenți. O idee centrală la Spitzer este că memoria și gândirea se dezvoltă prin utilizare. Dacă elevul caută imediat orice răspuns pe internet, dacă nu mai memorează informații, dacă primește informația „gata procesată“, atunci, spune el, anumite procese cognitive nu se vor dezvolta. Spitzer pune mare preț pe cititul cărților pe hârtie, scrisul de mână, memorare, rezolvarea independentă a problemelor și concentrarea prelungită. Tehnologia, subliniază cercetătorul german, nu trebuie să înlocuiască efortul intelectual, cititul, scrisul, memoria, profesorul și relațiile umane.

Iulia Gonța, expertă în psihologia pedagogiei, susține că problema nu poate fi formulată simplu în termenii „manual digital versus manual tipărit“ sau „tehnologie versus metode tradiționale“: „Fiecare instrument are propriul său specific, iar efectele depind de vârsta elevului, nivelul său de dezvoltare psihologică și cognitivă, obiectivul învățării și modul în care este construită activitatea didactică“. Însă și ea este de acord cu faptul că există consecințe psihologice și sociale mai largi ale expunerii la mediul digital, care merită luate în calcul atunci când discutăm despre digitalizarea educației: „Fragmentarea atenției, suprastimularea, comparația socială, FOMO (fear of missing out), consumul pasiv și compulsiv de conținut și, în anumite contexte, expunerea la comunități sau narative online care pot influența negativ modul în care tinerii se raportează la ei înșiși și la ceilalți“.

Hârtie sau ecran?

Cercetătoarea Naomi Baron, lingvistă americană și profesoară emerită la American University din Washington, subliniază că un manual digital nu oferă o experiență de învățare echivalentă cu cea a unuia tipărit, hârtia putând favoriza concentrarea, atenția, reflecția și înțelegerea profundă a textelor dense și conceptuale. În schimb, lectura digitală devine valoroasă atunci când adaugă funcții imposibile pe hârtie, precum animații, simulări, hărți interactive, feedback imediat, exerciții adaptive și acces rapid la resurse suplimentare.

Raportul OCDE din 2025 arată însă că lectura pe hârtie favorizează înțelegerea profundă și implicarea reflexivă în cazul textelor complexe, în timp ce lectura digitală poate încuraja parcurgerea rapidă. În schimb, manualele digitale interactive, care combină textul cu imagini, sunete, videoclipuri și animații, au efecte pozitive mai ales la științe, dar și la limbi, matematică și studii sociale. Interacțiunea multisenzorială poate capta atenția, facilita înțelegerea și stimula participarea activă, cu beneficii observate în special la gimnaziu și în învățământul universitar.

Același raport mai arată: cărțile multimedia au ajutat elevii din clasele mici deoarece elementele vizuale și interactive fac lecțiile mai atractive și mai ușor de înțeles. Capacitatea de a folosi scrisul și cititul pentru a comunica eficient a fost îmbunătățită, arată studiul citat. Imaginile animate, efectele sonore și muzica de fundal aliniate cu povestea au îmbunătățit capacitatea elevilor de a o înțelege și le-au îmbogățit vocabularul. Pe de altă parte, elementele interactive precum jocurile care nu erau direct legate de poveste s-au dovedit a fi dăunătoare pentru rezultatele învățării. Aceste elemente au distras atenția și au redus înțelegerea poveștii prin provocarea supraîncărcării cognitive și prin distragerea atenției de la narațiune.

Un alt aspect pozitiv al manualelor digitale este faptul că acestea pot oferi feedback personalizat fiecărui elev, lucru care ajută la o înțelegere mai profundă și o implicare susținută. „E important ca elementele multimedia să fie bine concepute în raport cu rezultatele urmărite“, concluzionează Iulia Gonța.

Experimentul suedez: înapoi la hârtie

Suedia, una dintre cele mai digitalizate țări din Europa, își schimbă direcția în educație. Dacă în 2015, aproximativ 80% dintre elevii liceelor de stat aveau acces individual la un dispozitiv digital, iar din 2019, utilizarea tabletelor în învățământul preșcolar devenise, de asemenea, parte a curriculumului, acum, guvernul promovează revenirea la cărți tipărite, caiete și pixuri, într-o încercare de a combate scăderea nivelului de alfabetizare și rezultatele mai slabe ale elevilor. În timp ce autoritățile susțin că ecranele afectează concentrarea și procesul de învățare, reprezentanții industriei tehnologice avertizează că elevii ar putea ieși din școală insuficient pregătiți pentru o piață a muncii tot mai digitalizată. Schimbările sunt deja vizibile în școlile suedeze. Elevii își lasă acasă laptopurile și iau în ghiozdan cărți și teancuri de foi. Profesorii au început să tipărească toate textele folosite în timpul orelor, în timp ce platforma digitală utilizată la matematică a fost înlocuită cu predarea pe baza manualelor.

În spatele acestei schimbări se află și îngrijorarea privind rezultatele elevilor suedezi. Țara, considerată cândva printre liderii clasamentelor internaționale, a înregistrat scăderi semnificative la testările PISA. În 2022, aproape un sfert, mai exact 24%, dintre elevii de 15-16 ani nu au atins nivelul de bază la înțelegerea textului. La testele din 2025, rezultatele au atins un nou minim istoric. Suedia nu este singură în această situație. Toate țările nordice participante au înregistrat în 2025 cele mai slabe rezultate de până acum, reflectând o criză educațională extinsă în regiune.

Un raport OCDE publicat în acest an a concluzionat că problematic este nivelul ridicat al distragerilor atenției din sălile de clasă și o asociere între utilizarea intensă a dispozitivelor digitale la matematică și rezultate mai slabe. Suedia se află în fața unei dileme care depășește simpla alegere dintre carte și tabletă. Pe de o parte, autoritățile vor să recupereze atenția, lectura și scrisul pe care le consideră afectate de excesul de tehnologie. Pe de altă parte, criticii avertizează că într-o economie dominată de tehnologie și inteligență artificială, reducerea expunerii la instrumente digitale poate avea propriile costuri.

Experimentul suedez va arăta dacă întoarcerea la cărți și hârtie poate îmbunătăți rezultatele școlare sau dacă viitorul educației va cere, de fapt, un echilibru mai atent între metodele tradiționale și cele digitale.

Există însă și contra-exemple redutabile, precum Singapore și Estonia, care înregistrează primul loc din lume la testele PISA din 2025, respectiv primul loc din Europa. Aceste rezultate sunt puse de specialiști și pe seama unor politici avansate de digitalizare. În Estonia, elevii învață programare și etică digitală încă din clasele primare. Singapore şi Coreea de Sud sunt singurele țări din lume care au emis ghiduri stricte pentru monitorizarea algoritmilor de AI în școli. Pe dispozitivele elevilor există filtre guvernamentale stricte aplicate pentru a preveni distragerile și dependența de ecrane. Spre deosebire de alte țări unde digitalizarea a dus la distragerea atenției și la scăderea rezultatelor la lectură, atât Singapore, cât și Estonia au integrat ecranele ca instrumente active de învățare, nu ca simpli înlocuitori ai manualelor. Tehnologia este folosită pentru a dezvolta gândirea critică și rezolvarea de probleme complexe, nu pentru divertisment în timpul orelor.

În România, digitalizarea este percepută drept o cale spre modernizarea și creșterea eficienței educației. Încercăm să avem un sistem hibrid, în care hârtia coexistă cu ecranul. Nu știm exact cât de mult sunt folosite manualele digitale, dar știm că acestea sunt departe de ceea ce înseamnă cu adevărat manualul digital.