Articole scrise de Laurențiu Sfinteș

Pe buzele politicienilor de la Kiev sunt două date: 20 ianuarie 2025, data învestirii lui Trump, primul moment pentru o posibilă încetare a focului și ridicarea legii marțiale, și 25 mai, cea mai timpurie dată propusă pentru alegeri. Prima dată este peste două luni. A doua peste șase.

Pentru perioada post 20 ianuarie 2025, sunt posibile cel puțin două scenarii pentru conflictul din Ucraina, unul pozitiv, un altul negativ. Pentru simplificare, scenariul pozitiv e cel care duce la pace, scenariul negativ e cel în care războiul continuă.

Nedoritul rezultat al alegerilor americane, din punctul de vedere al Kievului, s-a produs și acum ce se mai poate face pentru Ucraina este să se pregătească terenul de aterizare pentru viitoarele decizii ale Administrației Trump.

Bilanțul de la începutul lunii noiembrie 2024 pare a pregăti terenul pentru runda finală. Războiul de uzură s-a înfierbântat, deși aliniamentele se mișcă în ritmul unui cocostârc șchiop.

Izvoare analitice interne, unele fiind și ditamai experții și moderatorii de televiziune, retransmit și dezbat ”ofensiva nord – coreeană din Donbas”. Toată lumea e serioasă și gravă, prezintând lucrurile ca și cum soldatul Kim a trecut deja Prutul înot, ca soldatul sovietic.

Fără SUA, Europa nu poate gestiona un conflict din propriul său spațiu, așteptând în continuare busola americană ca să-i arate Brăila, pardon, estul. Și lunile trec, octombrie, noiembrie, decembrie, vine anul 2025.

În 24 de ore întinse de-a lungul zilelor de 10 – 11 octombrie, președintele Zelenski a avut discuții cu premierul britanic, Keir Starmer, cu președintele francez, Emmanuel Macron, cu premierul Italiei, Georgia Meloni, cu cancelarul german, Olaf Scholz. A fost prezentat planul pentru victorie.

„Legiunea Ucraineană”, un proiect militar bilateral ambițios, anunțat en fanfare la cel mai înalt nivel, a eșuat după doar câteva luni. Pe frontul din Donbas, în Herson și Zaporojie, în regiunea Kursk, au rămas să lupte în continuare doar cei care o fac, mulți dintre ei, de 957 de zile.

În așteptarea victoriei finale, războiul învinge smulgând noi vieți tinere, și nu numai (ultime rapoarte media afirmă că media de vârstă a militarilor ucraineni aflați pe front a ajuns la 48 de ani!), ucrainene, ruse, chiar și din rândul comunității române din Ucraina.

Războiul merge într-o singură direcție, doar lebedele negre mai pot să-i schimbe cursul. Așa că vom rămâne cu doar două opțiuni care rezultă din continuarea lui, cea de-a doua fiind, în fapt, o anticameră a Apocalipsei.

Două enunțuri sunt adevărate: 1. războiul din Ucraina nu poate dura la nesfârșit; 2. cel puțin în una din cele două capitale, Kiev și Moscova, se știe - cu aproximație, desigur, dar de nivelul lunilor, nu anilor -, cât mai poate țara (Rusia sau Ucraina) susține efortul de război.

Istoria e după colț și, din când în când, face ce face și strică, sau încearcă, cel puțin, și relațiile dintre prietenii cei mai apropiați.

Ofensiva-incursiune ucraineană în stepa Kurskului a ajuns la etapa justificărilor și a exit strategiilor, așa cum pare a reieși din cele mai recente declarații ale președintelui Zelenski.

A sperat partea ucraineană că o operațiune militară care sfidează realitatea convențională a câmpului de luptă poate fi o soluție la actualul conflict?

Avem un război în poarta de la răsărit a Europei, nu foarte departe de granița României, iar, în ultimele zile, avem și o operație militară care nu se aseamănă cu nimic din ceea ce s-a întâmplat în ultimul an pe frontul din Donbas.

Se vorbește despre pace, dar în fiecare dimineață, buletinele de știri încep ziua anunțând bătăliile zilei și nopții precedente. Poate mâine dimineață va fi altfel.

Excelența sa, ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie, Valeri Zalujnîi, se bucură de pauză binemeritată și încearcă senzațiile zborului în carusel, tari și ele, dar foarte diferite de cele de care a avut parte din februarie 2022 până în februarie 2024.

Noul ambasador ucrainean în Marea Britanie, fostul comandant al forțelor armate ucrainene, generalul inapt medical dar apt diplomat, Valeri Zalujnîi, abia instalat la Londra pe 11 iulie, a și avut prima misiune la nivel înalt.

O hartă desenată neglijent (pentru cei neinițiați, Lemberg este numele german al Liovului, ce vremuri...), poate pentru a arăta incertitudine, publicată de Bild, prezintă potențialele locații ale sistemelor Patriot care au fost promise deja Ucrainei.

Premierul maghiar Viktor Orban, de abia instalat la cârma rotundă și în mișcare bi-anuală a președinției Consiliului UE, s-a gândit ca prima șarjă europeană de husari să aibă loc spre est, către Kiev și Moscova.

Aniversările dureroase tind să fie trecute deseori sub tăcere, pentru că ele reamintesc cumpene cumplite prin care am trecut, clipe grele în care istoria nu a fost înțelegătoare cu noi.

România a decis să doneze Ucrainei un sistem Patriot din cele câteva achiziționate pentru propria sa apărare și, eventual, apărarea aliaților din NATO aflați în nevoie.

Reuniunea de pace din Elveţia s-a dorit a fi pe modelul competițiilor sportive internaționale din ultima perioadă, participă toată lumea mai puțin Rusia, nici măcar sub steag neutru.

Numărarea morților și răniților, dezvăluirea publică a acestui număr, au semnificații diferite dacă se întâmplă pe timpul războiului sau post conflict.

Preocupați de alegeri, ale noastre și ale altora, ne e din ce în ce mai greu să fim atenți și la ceea ce se întâmplă la est, în principiu dincolo de Nipru, dar și mai aproape, pentru că dronele și rachetele ruse continuă să se infiltreze către vest, uneori destul de aproape de teritoriul României.

Pentru Erik Prince, războaiele private sunt mult mai ieftine și mai eficiente.

Sigur, au fost și evenimente, declarații, evoluții care au ieșit oarecum din monotonia cu care ne-a obișnuit războiul în ultima perioadă.

La începutul lunii februarie, generalul Zalujnîi era înlocuit de la comanda forțelor ucrainene. La începutul lunii martie, generalul Zalujnîi era promovat ambasador al Ucrainei în Marea Britanie.

În fiecare seară, spectacolul televiziunilor de știri.

Când e vorba de bani, statele funcționează precum băncile: pun condiții, cer dobânzi, impun comisioane, au nevoie de gaj, nu dau nimic pe gratis iar cuvântul empatie nu există în vocabularul interbancar.

La prima oră a dimineții, când soarele de-abia reușește să se cațăre pe frontiera cețoasă a orizontului, deschid televizorul pentru a afla pulsul lumii.

Înainte de a pleca la un post, un fost șef al Apărării (Statul Major General, la acea vreme, n.n.) ne-a primit pe cei câțiva care urma să fim atașați militari în unele capitale prietene, partenere sau de interes.

Și anul acesta războiul va fi serios.