Din spuma mării, Europa luptătoare
0Europa vorbește de pace dar se pregătește de război. Deocamdată doar prin declarații de solidaritate și summit-uri de susținere. Speranța este că SUA se va întoarce, totuși, la sentimente mai bune și va oferi din nou ceea ce Europa, pe cont propriu, nu poate avea: securitate.
Înainte de a fi continent, Europa a fost zeiță.
Bine, nu chiar cu statutul altor zeițe, trecutul fenician a atârnat greu la dosar, dar ținând cont că Zeus a avut ochi și dorință pentru ea, a fost promovată în ierarhia zeilor, mai ales după ce cei doi – Europa, cea cu vino-ncoace și Zeus, cel care o avea deja pe Hera așteptând pe cuptor la casa din Olimp -, au avut niște aventuri în valurile mării, probabil undeva pe lângă Creta.
Din mica întâmplare a rămas o constelație, Taurus, care reface forma în care Zeus s-a înfățișat Europei, un satelit al planetei Jupiter, unde se presupune – ce coincidență! - că ar exista apă, o poezie scrisă de Ovidius, da, cel de la Tomis, și, desigur, un continent.
Expresia ”din spuma mării” are un înțeles ușor peiorativ, de ceva neserios, care se întâmplă din nimic, și provine de la o altă legendă greacă, mitul Afroditei, cea născută astfel, ”din spuma mării”, dar care se potrivește situației prezente.
Trăim o perioadă în care un continent întreg pare a fi renunțat la politicile care i-au adus vreo șapte decenii de stabilitate și prosperitate pentru a încerca din nou senzațiile tari ale duelurilor cavalerești pentru apărarea onoarei și principiilor.
E greu de înțeles și de explicat această evoluție, născută parcă din fronda produsă de nepotrivirea de caracter dintre Bruxelles și actuala administrație SUA de la Casa Albă, sau, poate, din orgoliul de a demonstra unitate într-un spațiu în care, atunci când s-a încercat acest lucru, s-a ajuns la război.
Problema nu este în această abordare - până la urmă solidaritatea europeană este o stare de spirit pe care o împărtășim, majoritar, și noi -, cât în decalajul uriaș care există între vorbele Europei și putințele acesteia, nu numai politice, dar, mai ales, militare.
Două expresii din limba engleză se potrivesc cel mai bine actualei situații a geopoliticii europene:
1. ”talk is cheap” / ”vorbăria este ieftină”;
2. ”actions speak louder than words” / ”faptele vorbesc mai tare decât cuvintele”.
Se discută mult și se poate face foarte puțin.
Acest lucru nu pare a descuraja nici Parisul, nici Londra, nici Berlinul, marile capitale europene unde un discurs belicos, cum nu s-a mai auzit de multă vreme, pare a fi noul șlagăr geopolitic al zilei.
Fundalul acestui consens regăsit este războiul din Ucraina, iar ocazia de a se manifesta a fost decizia Administrației Trump de a se angaja în negocieri de pace cu Rusia pentru încheierea conflictului.
Dacă ați sperat ca Europa să fie cea mai interesată parte în încheierea păcii, ținând cont că prosperitatea sa actuală se datorează tocmai unei perioade de pace poate fără egal în istoria sa, ei bine, ați pariat greșit, liderii europeni, nu toți, desigur, dar majoritatea celor care contează, vor altceva.
Faptul că între ceea ce se declară și ceea ce se poate face e o distanță ca de la Europa la satelitul cu același nume nu pare a deranja prea multă lume.
Rusia, epicentrul răului pentru o duzină de administrații americane, inclusiv Administrația Biden, a fost adoptată ca amenințare existențială de către Bruxelles imediat după ce președintele Trump a dat semne clare că intenționează să abandoneze Kievul - deci și amenințarea rusă -, fără regrete și fără scrupule, pentru a se concentra pe confruntarea cu China, singura care contează acum pentru Washington.
La partiția bunurilor comune: strategii, valori, principii, amenințări, Europa a moștenit mai ales amenințarea, decizia s-a luat, a rămas, totuși, un mic detaliu, cum îi facem față?
Primul lucru: ne facem că nu s-a întâmplat nimic, până la urmă SUA nu avea decât un vot, majoritatea NATO este formată din europeni, iar războiul e unul european, geografia nu minte.
Al doilea lucru: convocăm un summit, două, trei, câte trebuie pentru a realiza o coaliție, două trei, câte trebuie.
Lideri pentru acestea se vor găsi, Marea Britanie nu s-ar da înapoi de la dislocarea de forțe terestre pe teritoriul ucrainean, Franța pare a fi mai darnică la umbrele nucleare, iar Germania, natürlich, la tancuri și la acoperit nota de plată.
Ceilalți putem ridica mâna când se impune, pentru public, și consultarea partenerilor.
Un articol din ”The National Interest” argumentează, însă, că umflarea pieptului european și vorbele pompoase nu ajung ca să câștigi un război, nici măcar ca să nu pierzi unul.
Deși liderii europeni au urcat rapid treptele unei escaladări verbale, de la premierul britanic Keir Starmer: ”boots on the ground and planes in the air” / ”bocanci pe teren și avioane în aer”, la președintele francez Emmanuel Macron: coaliția trebuie să treacă de la “concept to plan” / ”concept la planificare”, dislocarea de forțe europene în Ucraina este văzută ca blocând orice negociere privind un armistițiu sau un plan de pace.
Pentru Moscova, extinderea NATO spre Est, îmbrăcată într-o altă haină, nu e un punct de plecare pentru discuții serioase despre perioada post-conflict.
Iar dacă Rusia nu a putut fi convinsă de acest lucru pe calea forței, când NATO, SUA, Europa și forțele ucrainene au încercat, împreună, să-i schimbe această abordare, e destul de greu de crezut că va reuși, de una singură, Europa cea codașă la bugete militare și industrie de apărare, la care se adaugă, desigur, ce a mai rămas din armata ucraineană după trei ani de război.
Când intrăm la detalii, putem realiza cât de departe sunt ambițiile europene față de realitatea câmpului de luptă:
- se propun contingente europene de menținere a păcii de 15.000 până la 30.000 de militari care să poată fi dislocate în Ucraina, împreună cu transferul unor structuri de operații și antrenament, departe de linia frontului, pe care, se presupune, Rusia nu va îndrăzni să le atace pentru că ar avea de luptat direct cu forțele NATO, ceea ce, se știe, nu se face;
- faptul că forțele ruse din Ucraina sunt deja la nivelul a 700.000 de militari cu experiența unui război adevărat, la care se vor adăuga, în acest an, alți 450.000 de militari, pare să nu conteze. Sigur și Kievul dispune de o armată puternică, dar prin ieșirea SUA din ecuație, a rămas fără principalul sponsor de fonduri și muniție, în timp ce, de cealaltă parte a frontului, această problemă nu se pune;
- un minim european de descurajare militară a fost estimat de unii analiști la 300.000 de militari, aproximativ 50 de noi brigăzi europene, cu creșteri bugetare de 250 de miliarde de euro, pentru a se ajunge la echivalentul a 3,5% din PIB pentru bugetele naționale ale apărării;
- chiar dacă se ating aceste cifre, rămâne problema conducerii, cine va asigura comanda acestei forțe, în absența americanilor? Francezii și britanicii ar dori, poate, să refacă timpurile Războiului Crimeii, dar erau alte vremuri, alte arme, altă Europă, Germania are, deocamdată, verboten / interzis la frontul de est, Polonia are ambiții dar nu se riscă. Italia nici măcar soldați nu vrea să dea;
- războiul modern fără sateliți militari nu funcționează. Rusia are peste 100, Europa are 10, poate câțiva în plus, după alte numărători, din care vreo 5 italieni, monitorizând mai curând siesta sudică a continentului;
- noua forță europeană va fi antrenată de instructori care știu doar ce înseamnă operațiile anti-teroriste și lupta împotriva unui inamic care a fost deja aproape distrus de loviturile aeriene. Lecțiile din Ucraina sunt altele, le-au aflat singuri inclusiv soldații ucraineni antrenați în statele NATO, înainte de ofensiva din iunie 2023. Mulți dintre generalii europeni s-au luptat toată cariera doar cu prezentările PowerPoint. Acum nici măcar acestea nu mai sunt de actualitate;
- mai este și mica mare problemă a echipamentului și muniției. Cât timp au fost rafturile pline de materiale rămase din vremea Războiului Rece, conflictul din Ucraina a avut combustibil. În anul 2024, țările europene au promis Ucrainei 1 milion de proiectile de artilerie. Nu au reușit să ajungă la acest nivel. În același interval, Rusia a produs 3 milioane de proiectile, la care s-au adăugat importurile din Coreea de Nord. Diferența pentru Ucraina a fost acoperită, parțial și aceasta, de către SUA;
- bugetele mari pentru apărare nu se transformă automat în arsenale militare la fel de mari. Corporațiile din industriile de apărare cer cât vor, bugetul plătește. De obicei, de trei – patru ori mai mult decât costă un produs similar făcut în Rusia;
- faptul că războiul este costisitor nu este o noutate, mai ales pentru sistemele de apărare anti-aeriană. Noutatea o reprezintă faptul că și aceste sisteme performante și scumpe pot fi făcute KO de arme mult mai ieftine, dronele de exemplu. Europa de abia învață să facă pași în acest domeniu, până se va ridica în picioare, deja va fi o altă etapă în ducerea războiului;
- faptul că un război se pregătește cu câteva decenii înainte, se creează și se adoptă strategii, se pregătește economia, se antrenează populația, se uniformizează arsenalele, toate acestea par a nu mai relevante acum, când deciziile se iau reactiv, pe picior, în funcție de mood-ul liderului conjunctural de la Élysée Palace sau de pe Downing Street 10 sau, mai nou, de pe Rue de la Loi (Strada Legii, sic!), căsuța poștală 1049, Bruxelles, la sediul Comisiei Europene.
Dincolo de aceste realități, calculul și discursul european este să se facă rost de bani, vom vedea după aceea ce urmează.
Într-o lume care se hrănește cu iluzii, legendele pot renaște și crea realități paralele.
Poate Zeus, alias SUA, coboară din nou pe pământ european, de data asta mai la nord - am stabilit că sudul Europei nu e suficient de belicos -, și nu lasă zeița Europa fără sprijin.
Tot fără acte, ca în antichitatea greacă, ajunge și un parteneriat civil, dacă întreabă cineva, numai pace să fie, cândva, dar nu acum, acum nu e momentul.
Se încarcă comentariile...
