Și pentru că războiul trebuia să poarte un nume, i s-a spus armistițiu
0
Pacea nu vine ușor în Ucraina.
Ambele părți s-au obișnuit cu războiul, o dată cu ele și noi, ce ne-am face fără imaginile de fiecare seară, fără fumul exploziilor ieșind parcă din ecranele televizoarelor, fără declarațiile belicoase ale liderilor care au drept de viață și moarte asupra luptătorilor de o parte și de alta a liniei de front, fără analiștii din studiouri, gata astăzi să ne spună ce se întâmplă mâine, gata mâine să ne spună de ce nu s-a întâmplat ceea ce au prezis azi.
Pacea nu vine ușor, deși negociatorii americani și ucraineni trimiși pe drumul Riadului (de fapt, la Jeddah, tot nisip ospitalier și acolo) au afirmat, și de o parte și de alta, că s-a ajuns deja la detalii, a rămas doar o problemă de dat mingea înapoi din curtea cealaltă:
„Speranța noastră este că rușii vor spune da, că vor fi și ei de acord, așa că focul va înceta, uciderea se va opri, moartea va înceta și vor putea începe discuțiile despre cum să se încheie definitiv acest război, într-un mod care este acceptabil și durabil pentru ambele părți.” Marco Rubio, partea 1.
„Vom prezenta acum această ofertă rușilor și sperăm că ei vor spune da... mingea este acum în terenul lor.” Marco Rubio, partea a 2-a.
Atât de mult a plăcut această expresie finală a secretarului de stat al SUA, încât mai toți liderii europeni, de la Atlantic până la Nipru, au preluat textul și l-au retransmis la rândul lor ca pe o certitudine de evoluție, prea limpede ca să mai poată fi împiedicată de detalii.
Doar că, semn rău, Putin a avut de inspectat mai întâi un front în regiunea Kursk, deplasare pentru care garderobierul i-a recomandat să poarte costum militar de camuflaj, iar consilierul de imagine l-a instruit să se încrunte tot timpul.
Acolo, generalii rușii i-au raportat că ar fi păcat să oprească ofensiva tocmai acum, când pământul e încă uscat, nu s-a intrat în sezonul ploilor de primăvară, nu se știe dacă mai apare o șansă ca asta prea curând.
Drept pentru care, îmbărbătat de atmosfera combativă din teren, președintele rus le-a spus generalilor să continue, să nu se teamă că va dovedi slăbiciune pe timpul negocierilor, nu va asculta cântecul de sirenă al armistițiului, ba, mai mult, i-a încurajat să creeze chiar și o zonă de securitate în regiunea Sumi, ucraineană, așa, preventiv, ulterior, dacă iese bine, vor avea voie să o extindă și la alte regiuni.
Întors la Kremlin, nu a trebuit să sune un prieten, Batka, îl știți după celălalt nume, Lukașenko, acesta era deja acolo, în salonul verde, pregătit să-l îmbărbăteze:
„Nu ar trebui să ne lăsăm atrași de trucurile lui Trump. Este un om media, poate face o declarație dimineața, alta seara. Și este ușor să ne inducă în eroare. Avem nevoie doar de fapte".
Fapte, ați înțeles, adică nuanțe, armistițiul e ca o logodnă din interes, se fac calcule cu ce vine fiecare la etapa următoare, a contractului nupțial.
Și, în prezența prietenului Batka, președintele Putin a explicat cum stăm cu nuanțele care ar putea transforma o propunere în realitate, însoțită, implicit, de returnarea mingii:
- ce se întâmpla în cele 30 de zile? Le va exploata Ucraina pentru a continua mobilizarea forțată?
- cine va supraveghea ce se întâmplă pe o linie de front de 2.000 km?
- cine decide că s-a încălcat armistițiul și în ce condiții?
- cine va da ordinele în această situație și cine le va executa?
”Sunt întrebări serioase care necesită răspunsuri și discuții serioase” a conchis Putin, privind spre colegul de platou, care dădea aprobator din cap.
Din fericire, răspunsurile puteau veni chiar din aceeași seară, mai spre miezul nopții (”nu, trimisul nostru nu a așteptat pe la uși să fie primit, sunt doar Fake News” a fost conținutul unui mesaj X, scris a doua zi), când Trimisul Special al președintelui Trump, Steve Witkoff, a putut detalia direct locatarului de la Kremlin ce înțelege partea americană prin armistițiu și cum se va face trecerea la etapa următoare.
Rezumatul nopții a fost făcut tot de negociatorul american: „distanța se micșorează”, după care a dat de înțeles că pentru ce a mai rămas de negociat, o perioadă de câteva săptămâni ar fi de ajuns.
Vestea bună este că, deci, se poate.
Vestea proastă este că, vorba președintelui Trump, ”e nevoie de doi ca să dansezi tango”, însemnând că doi sunt de ajuns, al treilea, al patrulea, al câtelea ar mai simți mâncărimi în călcâie, urmând să-și aștepte rândul în funcție de ordinea din carnețel.
Vestea și mai proastă este că graba Casei Albe de a încheia capitolul ”războiul din Ucraina” pentru a se putea concentra pe regiunea Asiei, este egalată doar de ambiția unor state europene de a rămâne în siajul politicilor promovate de Administrația Biden, pe formula consacrată de premierul danez Mette Fredericksen: „Pacea în Ucraina este mai periculoasă decât războiul în curs”.
Sigur, o astfel de abordare nu te apropie de ringul de dans, demonstrează chiar că nici nu prea știi pașii, dar măcar poți spune ulterior că, dacă ceva nu a mers bine, ai avut și tu o contribuție la ratarea spectacolului.
Lăsată deoparte, pe marginea ringului de dans, Europa, nu numai cea cu steagul albastru și 12 stele aurite unite într-un cerc, dar și cea a suporterilor săi, de la Canada la Africa de Sud, a declanșat o serie paralelă de manifestări dedicate Ucrainei care să-i probeze vocea și talentul.
Vocea, deocamdată, dublă, atât premierul britanic Keir Starmer, cât și președintele francez Emmanuel Macron, încercând să cânte solist, ca primă etapă pentru selectarea corului.
Vom vedea mai târziu ce a ieșit, cum s-au înțeles în armonia europeană, sopranele cu tenorii, dar și dirijorii, tot doi, aceiași, cu cei care nu au vrut să cânte deloc.
Semne că ”It's complicated” deja există:
- președintele Macron face un apel dramatic la unitate în fața amenințării ruse, nu numai pentru Ucraina, dar și pentru Franța și Europa;
- premierul polonez Donald Tusk declară că Polonia se va angaja într-o cursă a înarmărilor care va doborî Rusia, așa cum s-a întâmplat și cu fosta URSS;
- o poziție comună europeană cade la vot din motiv de veto maghiar;
- ”succesul” de etapă îl mobilizează pe premierul ungur Viktor Orban să-i solicite președintelui Consiliului UE, Antonio Costa, să se angajeze în negocieri directe cu Rusia;
- secretarul de stat american Marco Rubio se întâlnește cu ministrul maghiar de externe Peter Szijjarto, la câteva zile după ce agenda ”încărcată” nu i-a permis o discuție cu Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe și de Securitate, doamna Kaja Kallas, cea care acuzase imprudent Administrația Trump de ”aliniere” la politica lui Putin;
- în fundal, un alt cârcotaș al Comisiei UE, premierul slovac Robert Fico, a propus folosirea cuvântului ”armistițiu” într-un document pe care Bruxelles voia să-l dedice argumentării poziției de continuare a războiului;
- opoziția franceză spune că o eventuală decizie de a trimite soldați francezi în Ucraina este ”pure folie” / ”nebunie pură”;
- într-o țară europeană, nu spun unde, niște candidați prezidențiali au fost scoși de pe liste datorită asocierii lor cu campaniile media promovate de Kremlin;
- comunicatul summit-ului final de la Bruxelles încearcă să spună ceva despre poziția comună a Europei în fața inițiativei președintelui Trump de a negocia direct cu Rusia, dar nu poate, din cauza veto-ului maghiar, făcând doar o trimitere vagă la „un nou impuls pentru negocieri care ar trebui să conducă la o pace cuprinzătoare, justă și durabilă”.
Problema contingentelor europene de menținere a păcii a primit aproape instantaneu replica de la Roma: ”pe noi să nu contați”, cam la fel au răspuns Berlinul și Varșovia, Marea Britanie a descoperit că, de fapt, cămașa sa strategică e încă peste Oceanul Atlantic, așa că se pregătește să renunțe la ”chemise” de dincoace de Canalul Mânecii, iar întâiul cetățean al Franței ar putea să se afle în curând în postura de a număra încă o dată ce a mai rămas din ”La Grande Armée”.
Un oarecare consens european s-a întrunit, totuși, atunci când s-a apreciat că e mai bine ca Ucraina să continue războiul, pentru a da răgaz Europei să se pregătească pentru a răspunde amenințării ruse.
Președintele lituanian Gintanas Nausėda a fost sincer, cum sunt balticii, și explicit: „Ucraina cumpără timp prețios pentru noi în fiecare zi, pe care îl plătește cu sânge. Așa că ar fi extrem de iresponsabil să pierdem acest timp”.
Nu întotdeauna mărimea contează, ar argumenta optimiștii.
Cum spuneam, ”it's complicated”, dar, din fericire, există și lucruri mai puțin complicate, dar care au și ele un rol în evoluția evenimentelor.
În ziua în care președintele Zelenski a anunțat demiterea fostului șef al Statului Major General, generalul locotenent Anatoli Barghilevici, și înlocuirea acestuia cu generalul maior Andrii Hnatov (decizie provocată, desigur, de retragerea din regiunea Kursk), președintele Trump a participat la Campionatul de Golf organizat la Trump International Golf Club, din Palm Beach County, Florida.
Numele câștigătorului trebuie să vă sune cunoscut, dar nu insist acum.
Turneul nu a fost greu, deși, probabil a fost ultimul la care a participat președintele Trump, după cum chiar acesta a mărturisit într-o postare, doar un pic mai lung, fiind necesare două pauze.
În prima pauză s-a ordonat bombardarea unor locații din Yemen, partea ocupată de rebelii Houthi, decizie care nu suferea amânare și s-a putut lua și de la Casa Albă nr. 2.
În cea de-a doua pauză, Trimisul Special pentru negocierile cu Rusia, Steve Witkoff, a adus o geantă cu materiale promoționale pentru armistițiul dintre Rusia și Ucraina, câteva creioane cu vârful bont pentru lucrul pe hărți, având și un comentariu de introducere în temă: ”Dacă sunt prea ascuțite creioanele, se rezolvă, le mai tocim, domnul Putin e de acord să fie cât mai late, să încapă câteva divizii pe linie”.
Se încarcă comentariile...
