Și adevărul vă va elibera
0După ce secretarul apărării, Pete Hegseth, le-a explicat colegilor europeni, că politicile de securitate europene trebuie să facă dreapta - mprejur, pe 13 februarie vicepreședintele JD Vance a fost și mai radical.
Lucrurile dificile se pot explica folosind matematici simple.
Convorbirea telefonică dintre președintele Trump și președintele Putin a durat 90 de minute, dar cea cu președintele Zelenski doar 45 de minute.
Ca să nu se gândească lumea la cine știe ce – de pildă că, în cazul al doilea, cineva a vorbit și altcineva doar a ascultat -, secretarul de stat Marco Rubio a oferit o explicație de ieșire din situație: președintele ucrainean e fluent în engleză, nu s-a mai pierdut timp cu traducerile.
Da, asta trebuie să fi fost, s-a reechilibrat balanța, nu e nimic de ascuns aici.
***
Nu a fost un mijloc de februarie prea fast nici pentru Ucraina, dar nici pentru Europa, jumătatea cea veche și democratică, culcată seara cu filosofie Woke și trezită a doua zi la o realitate nouă și costisitoare, cu mercurialul impus de peste Atlantic.
După ce secretarul apărării, Pete Hegseth, le-a explicat colegilor europeni, miercurea trecută, într-o zi de 12 februarie care ar fi trebuit să fie una liniștită, doar era o discuție între prieteni și parteneri, că politicile de securitate europene trebuie să facă dreapta - mprejur, nu mai sunt ceea ce trebuie, pe 13 februarie vicepreședintele JD Vance a fost și mai radical, explicându-le acelorași că Adevărul nu e la mijloc, nu e cel de ieri, e doar un vehicul, un tren, de pildă, care a sosit acum pe peron și nu stă prea mult în stație.
Adevărul de azi e adus pe șa de un nou șerif în oraș, cetățenii sunt rugați să asculte, șerifului cel nou nu-i place să repete și să intre în detalii.
Cine nu vrea să asculte, e liber să plece, să caute variante, just kidding!, nimeni nu mișcă!
Cuvântarea vicepreședintelui Vance e deja comparată cu o alta, celebră, unii ar spune că de tristă amintire, dar la fel de semnificativă, rostită, în același cadru al Conferinței de Securitate de la Munchen, tot într-un februarie, anul 2007, de către președintele Putin.
Rusia ieșea atunci din tăcerea autoimpusă și își desena primele linii roșii de după 1989.
Acum, în februarie 2025, e rândul SUA, cu o nouă Administrație Trump, să-și facă ordine în priorități și să le transmită și altora că lumea se schimbă, iar dacă aceștia refuză noua realitate, are cine să-i facă să se răzgândească.
Panelurile Conferinței de Securitate de la Munchen au fost o bună scenă pentru transmiterea mesajului.
Și a fost misiunea vicepreședintelui Vance să pună pe coji de nucă asistența europeană din sală, dându-i câteva teme pentru acasă și un termen pentru rezolvarea lor:
1. Să se lămurească de unde vin amenințările. Vicepreședintele a sugerat și unde să nu le caute, spre Rusia sau China, afirmând că ar fi bine să se uite spre interior;
2. Să vadă ce se mai întâmplă cu libertatea de exprimare. A făcut și niște trimiteri la cenzură și la renunțarea la valorile democratice fundamentale. Aici a dat exemplu alegerile din România, cele anulate, și la perspectiva, exprimată de un fost comisar european, acum angajat chiar la o instituție de peste ocean (Bank of America, sic!), ca exemplul să fie urmat și de către alte state europene, Germania, se aude?, în caz că se constată interferențe externe. Și noi, nepricepuții, eram supărați pe Curtea Constituțională...;
3. Să pună capăt imigrației ilegale, poate cea mai urgentă din provocările la adresa națiunilor europene, sugerând că există deja un model de urmat, în curs de aplicare la vest de Golful Americii (așa scrie pe Google, așa scriem și noi...);
4. Să facă niște planuri și pentru securitatea europeană. Nu a insistat la acest punct, temele oricum nu vor fi de nota 10, sunt și puncte la care studenții nu știu, pur și simplu, rezolvarea problemei, au nevoie de meditații;
5. Să înțeleagă că soluția oferită de Administrația Trump la conflictul din Ucraina e singura rezonabilă. Dacă nu place europenilor, asta e, oricum, soldații americani nu vor călca pe cernoziomul ucrainean în misiuni de menținere a păcii, exclus, nu sunt excluse, însă, vagoanele de marfă pentru minereuri.
A fost liniște în sală, ca atunci, în 2007, după care a început vacarmul.
Știu și eu ce să zic, când ajungi la catedră, trecutul se iartă, nici usturoi nu ai mâncat, nici.... știți continuarea, ideea că toate aceste teme aveau alte soluții prin toamna anului trecut, dar unele capitale europene nu au fost atente că în noiembrie 2024 au fost niște alegeri în SUA și nu le-a câștigat Kamala.
De pe margine, s-ar putea argumenta, astfel, că au și europenii dreptatea lor, nu mai departe de vreo trei luni în urmă un astfel de mesaj ar fi fost de neconceput să vină de la Administrația SUA (e adevărat, cealaltă...), ei au fost elevi buni, nu au ieșit din cuvânt și, uite, acum, o jumătate de continent este lăsată în offside.
La viteza asta, cine știe ce se va întâmpla, în martie, aprilie...
***
În aceste condiții ce poate fi mai greu decât să fii locuitor, eventual lider, la Kiev și să încerci să afli de unde bate vântul?
Teoretic, tot dinspre Vest, dar altădată era mai cald, adieri mângâietoare, înflorea stepa la atingerea lui, acum nici crivățul nu mai pare o opțiune atât de rea.
În stagiunea nou deschisă, președintelui Zelenski i-au rămas câteva variante de partituri, la care trebuie să se bazeze pe propriile resurse creative (scenariștii de la USAID sunt și ei în suferință), sau pe cele ale colaboratorilor apropiați, cu interpretarea nu se pune problema:
- să încerce, cât se poate, să mai schimbe ceva din politica pro-oprirea ostilităților a actualei administrații americane. Greu de realizat când obiectivul SUA este ieșirea, cu orice preț, din viesparul european pentru a se concentra pe Asia. Tenacitatea și imaginația Kievului sunt însă cu limitele extinse, acum câteva zile fostul consilier prezidențial Olexi Arestovici prognoza niște provocări, între timp o dronă s-a împiedicat de ”sarcofagul” de la Cernobâl, în secunda doi s-a și declarat că era rusă, credem că așa e, a spus președintele, s-a anunțat și la Antena 3;
- să facă apel la latura sensibilă a noului șerif american, atent întotdeauna la ofertele economice avantajoase, poate iese de un contract prin care americanii să fie convinși să nu plece, încă se mai pot face niște miliarde bune pe lângă Nipru;
- să obțină, cu orice preț, un succes militar pe frontul din Donbas, orice e de luat în seamă, să nu pară că frontul se mișcă uniform într-o singură direcție, se întâmplă, uite, și contraofensive;
- să mențină sub controlul armatei ucrainene capul de pod din regiunea Kursk, cel anunțat că ar putea face obiectul unui schimb de teritorii. Măcar o pârghie de negociere să mai rămână, știu că asta înseamnă sute de militari sacrificați în fiecare zi, dar asta e, obiectivul e nobil...;
- să încerce să câștige bunăvoința filantropică a aliaților europeni, știu că nu se compară cu ce poate face SUA, dar chiar și președintele american a spus că europenii au datorii, ar fi cazul să și le plătească...;
- să insiste să intre la negocieri, în definitiv toată lumea, vorbim de parteneri, a căzut de acord că ”nimic despre Ucraina fără Ucraina”, e absolut natural, în fond e vorba despre o negociere a casei tale, a curții tale, a acareturilor tale. Dar viața e crudă, nici prietenii nu mai sunt ce au fost, iar dușmanii oricum se suie pe gard fără să ceară voie;
- să curețe jur - împrejur orizontul de potențialii candidați prezidențiali. Problematica alegerilor a devenit deja serioasă de când a fost invocată chiar de către negociatorii americani. Dacă tratativele merg bine, alegerile ar trebui să fie chiar mai devreme față de calendarul deja anunțat, undeva prin toamnă. Cineva legitim trebuie să semneze documentele acelea, poate același. De aceea, unii lideri politici de la Kiev, de exemplu fostul președinte Petro Poroșenko, s-au regăsit pe listele cu corupți discutate de Consiliul Național de Securitate și Apărare. Evocarea și a unor acuzații de trădare națională face parte din regulile jocului. Cel nou, de final de război,
***
Așa cum încearcă să sugereze titlul articolului, căutarea Păcii este o căutare a Adevărului, cunoașterea lui este calea pentru a obține un consens asupra lumii în care trăim.
Lucrurile nu sunt atât de simple decât în pagini de carte, în viața de toate zilele Adevărul își arată câte o altă față pentru fiecare, de aceea și Pacea se poate înfățișa diferit celor care o invocă.
Pentru că și Războiul se înfățișează diferit, uneori e o reacție, alteori e un risc, de cele mai multe ori poate fi evitat, dar nu se întâmplă asta pentru că Războiul este privit și ca o soluție a problemelor pe care refuzăm să le rezolvăm pe alte căi.
Pacea poate fi o eliberare, depinde de condițiile în care este obținută, poate fi și o amânare.
Adevărul este acum o problemă de negociere, depinde de puterea argumentelor celor două echipe de negociere (SUA, Rusia), sau trei (SUA, Rusia, Ucraina), sau patru (SUA, Rusia, Ucraina, UE), nu, mai bine trei (SUA, Rusia, Ucraina), ajung trei echipe de negociatori care să-l fixeze pe hartă astfel încât să nu rănească prea multă lume și să țină cont de cât mai multe interese.
”Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte!”. Ioan 14:27
Se încarcă comentariile...
