24 de ore, 100 de zile, 4 ani... (Happy?) End!
0Promisiunea rezolvării războiului din Ucraina în 24 de ore se va ține, până la urmă, dar nu vor fi 24 de ore, ci 100 de zile, nu vor fi cele 100 de zile care au trecut deja, vor fi alte 100 de zile, cu noroc, poate următoarele, dacă nu, cele care vor urma sau mai vedem, ce atâta grabă?, președintele este de cuvânt, ce s-a promis se va îndeplini dacă nu pe vremea lui Trump, atunci la următorul președinte, JD Vance sau cine va fi atunci la Casa Albă.
Războiul a devenit ocupație de durată în Estul Europei, un fel de contract cu durată nedeterminată.
Chiar și Europei de Vest, adică Uniunii și Alianței din care facem și noi parte, pare a-i conveni acest angajament, agresiunea trebuie pedepsită prin răbdare și perseverență, sigur va veni și victoria.
Până atunci încă alte câteva sute de mii de eroi, ucraineni și ruși, vor afla ce gust au țărâna din regiunea Sumi, cernoziomul de Zaporojie și Donbas, nisipul din delta Niprului, chiar și la Kiev și la Liov, la Krivoi Rog și Harkov, în Kursk și Belgorod, se poate muri ușor, o dronă încăpățânată, o rachetă hipersonică te poate găsi oriunde.
Pacea e premiul cel mare, nu atât de mare precum Victoria, cea aniversată pe mai multe voci, dar și până la ea sunt multe de rezolvat, mereu apare câte ceva, în ultimul moment.
Afacerea mineralelor rare s-a semnat, iar SUA se reconectează la războiul din Ucraina.
Deși propunerea a venit de la Kiev (vă mai amintiți Planul Victoriei, propus anul trecut de către președintele Zelenski?, erau vreo cinci puncte acolo, printre care și unul despre ”protecția” de către partenerii Ucrainei a zăcămintelor de minerale rare, detaliile fiind într-o anexă secretă), pentru semnarea documentului a fost trimisă la Washington o doamnă vice-prim-ministru.
Către finalul războiului semnăturile devin periculoase, o ghilotină nevăzută dar perceptibilă se află deasupra fiecărui nume insinuat pe un document prin care mai renunță la câte o felie din suveranitatea naţională.
Inițial, planul presupunea că va avea ca efect o întărire a colaborării militare, poate chiar o intervenție militară directă a NATO de partea Ucrainei, pe lângă oferta economică explicită.
Administrația Trump a ales, desigur, partea a doua, iar la prima sprijinul militar vine și el, dar contra cost și în doze mici.
Alternativa fusese, însă, o extragere totală a SUA din conflict, ceea ce ar fi fost un dezastru pentru Ucraina, așa că se poate spune că la Kiev cineva poate respira ușurat, a fost evitat ceea ce putea să fie mult mai rău, deocamdată.
Documentul semnat e plin de generalități, conținutul acestuia e unul care pare a pune pe picior de egalitate cele două părți, un adevărat parteneriat, dar lucrurile suculente sunt tot în anexe, vreo două, denumite acorduri adiționale, care nu sunt publice.
Nici anul trecut nu au fost publice propunerile ucrainene de atragere a participării americane, vorba generalului Kirilo Budanov: ”Pe timpul războiului, ucrainenii nu trebuie să știe adevărul întreg”.
Unii ar putea spune că președintele Zelenski a scos la licitație – de fapt, procedura este de oferire directă - și ultimele cărți pe care le mai avea, incitat de o discuție pe această temă petrecută în Biroul Oval, astfel că s-au mai putut calma spiritele în Washington Cazino.
Imediat după semnare, Departamentul de Stat al SUA a notificat Congresul despre o vânzare (!) de echipamente militare Ucrainei în valoare de 50 milioane de dolari, a urmat și un anunț despre furnizarea de avioane F-16, scoase din uz - o tranzacție în valoare de 310 de milioane de dolari -, pentru a putea fi canibalizate de către Kiev și transformate în piese de schimb,.
La capitolul premiere militare în noua stagiune de primăvară – vară ar putea fi trecut și atacul ucrainean masiv cu drone asupra Crimeii, dar și cel cu rachete de croazieră Storm Shadow, prima dată după trei luni de pauză.
Ghidajul acestora din urmă presupune un sprijin informațional care fusese și el blocat cu ceva timp în urmă.
Din categoria ”stafia din Kiev” face parte și reușita comunicată de Serviciul Militar de Informații, același general Budanov, privind distrugerea a două avioane Su-30 de către o trei drone navale Magura, înarmate cu rachete aer-aer AIM-9, undeva în apropiere de Novorossiisk, o premieră în acest război, dacă se va dovedi și adevărată.
Până la urmă cârligul ucrainean al mineralelor rare s-a dovedit util, agățându-l și pe președintele Trump în războiul care, anterior, fusese doar al președintelui Biden.
Armata care luptă este egală cu cea care dezertează.
Deputatul poporului, cunoscut pentru limba sa ascuțită, Mariana Bezuhla, afirmă într-o postare pe rețelele sociale (Facebook) că aproape 50% din personalul forțelor armate ucrainene este într-o situație definită drept Самовільне залишення частини (СЗЧ) / Părăsirea Unității fără Aprobare, cunoscută și sub numele comun de dezertare, dacă se depășește un anumit termen.
În Ucraina acest cuvânt se folosește cu grijă pentru că implică măsuri punitive, eventual închisoare, iar țara are nevoie de soldați.
De aceea, cei care se întorc la cazarmă sunt tratați cu clemență, adică îmbrăcați din nou în uniformă și trimiși pe front.
Vreo 10% dintre aceștia, spun datele oficiale, ar fi revenit, dintre ceilalți mai pică din când în când câte unul în plasa echipelor mobile de recrutare.
Doamna deputat are propriul război de front cu generalii ucraineni, cifrele domniei sale sunt nițeluș umflate, dar problema există.
Nu de 50%, dar de 27% tot ar fi, pe aici fiind datele care se vehiculează privind deficitul de personal militar.
Deocamdată, situația nu este chiar atât de gravă, întrucât se mai poate face apel la rezervele din spatele frontului, președintele Zelenski anunța cu ceva timp în urmă că armata ucraineană numără 880.000 de oameni, dar într-un război de uzură, numărul contează.
Și al morților, dispăruților și răniților, și al celor care trebuie să le ia locul în prima linie.
De jure și de facto.
Nimic mai natural ca în timp ce războiul continuă, să continue și negocierile.
Pentru că Uniunea Europeană s-a băgat și ea în poza grup în care, inițial, erau doar cei Doi Mari, SUA și Rusia, din când în când și Ucraina, în ultima perioadă s-a extins și lista variabilelor diferitelor planuri și propuneri care se fac și se discută.
Desigur, și a locațiilor unde au loc aceste tratative.
Desigur, și a soluțiilor salvatoare care se identifică, din când în când, atunci când negocierile se poartă în formate parțiale, fără participarea Rusiei.
La sfârșitul lunii aprilie, negociatorul american Keith Kellogg a făcut publice rezultatele unor astfel de negocieri desfășurate la Londra cu delegația Ucrainei, în urma cărora s-ar fi convenit o listă de 22 de puncte, unele ”dureroase” pentru partea ucraineană care ar fi consimțit chiar și la concesii teritoriale.
Nu se detaliază, dar, probabil, ar putea fi vorba, printre altele, de ceea ce s-a propus și anterior ca soluție de înghețare a războiului, recunoașterea de către Kiev a apartenenței Crimeii, ”de jure” la Rusia, celelalte teritorii ucrainene ocupate în prezent de armata rusă fiind la capitolul ”de facto”, asta e realitatea prezentă, poate viitorul va schimba acest statut.
Propunerile asupra cărora, se afirmă, s-a căzut de acord, sunt urmare a unor estimări privind cursul potențial al războiului care, pe scurt, sună astfel:
- Rusia nu poate câștiga pentru că, dacă ar fi putut, ar fi ocupat până acum Kievul și Odessa;
- Rusia nu-și poate permite pentru mult timp pierderile umane pe care le impune războiul din Ucraina.
Ucraina, afirmă negociatorul american, este astfel partea pregătită să facă o serie de concesii, începând cu înghețarea conflictului pe actualele linii de confruntare.
Iar prima etapă ar trebui să fie un armistițiu general de 30 de zile în care să se creeze condițiile pentru semnarea unui tratat de pace.
Rusia a propus și ea un armistițiu, de numai trei zile, pe perioada ceremoniilor de la Moscova, acolo unde vor fi prezenți și o serie de lideri din state partenere.
Gest propagandistic din partea Kremlinului, spune președintele Zelenski, cei care se prezintă în Piața Roșie ar trebui să știe că Ucraina veghează.
Aluzia Kievului a creat câteva valuri de răspunsuri pe arena internațională, dar asta e, la război cuvintele sunt și ele gloanțe, muniție de luptă.
Cele 22 de puncte nu au ajuns încă și la partea rusă, fiecare parte și-a deschis propria sa linie de propuneri pe credit sperând că va veni și dobândă pe timpul negocierilor directe.
Aceste negocieri directe, la cel mai înalt nivel, ar putea avea loc între cei Doi Mari, desigur, probabil pe la mijlocul lunii mai, undeva, prin Orientul Mijlociu, acolo unde s-a realizat chiar în acest zile o mediere pentru un nou schimb de prizonieri.
Ar fi, poate, o ultimă încercare a Administrației Trump de a menține canalul de negocieri pentru încheierea conflictului din Ucraina.
Pentru că Washingtonul nu mai are rezerve de răbdare, iar războiul din Ucraina nu respectă scenariile filmelor de acțiune turnate la Hollywood.
De aceea și finalul cu Happy End întârzie să apară.
***
Afirmam mai sus că, prin acceptarea acordului privind mineralele, Kievul a reușit menținerea sprijinului Washingtonului în efortul său militar contra Rusiei.
Pe de altă parte, secretarul de stat american Marco Rubio, declara pe la mijlocul lunii aprilie că ”războiul din Ucraina nu este războiul nostru”, dacă tratativele de pace nu evoluează, președintele Trump este pregătit să iasă din procesul de negociere, lăsându-i pe beligeranți să-și rezolve problemele cum știu ei mai bine, pe câmpul de luptă.
Nu e o opinie separată în cadrul Administrației Trump, e o reflectare a opțiunii noii conduceri de la Casa Albă de a ieși cât mai repede din tupikul (fundătura) est-european.
La Kiev, filele calendarului se rup în fiecare zi, cu același refren repetat cu îngrijorare în ultimele 100 de zile: ”pleacă SUA... rămâne SUA... vine muniția... nu mai vine muniția... primim fonduri... nu mai primim fonduri...”
După care încep să sune sirenele.
Se încarcă comentariile...
