Iarna e o altă țară
0Nu, nu e un titlu de carte din anii 80.
Poate fi însă o poveste care urmează să se întâmple în lunile următoare, atunci când, ocupați cu propriile noastre anotimpuri, vom uita că în estul chiar foarte apropiat vremurile vin și trec altfel, cel mai adesea lăsând în urmă praf și pulbere.
Nu întotdeauna prin prezențe fizice violente, uneori fiind doar evoluții neașteptate în modul de a gândi, de a trăi, de a reacționa la evoluțiile din această parte a geografiei înconjurătoare, unde vântul cel mai rece bate de la răsărit și se numește crivăț.
Pentru că la noi cad, în această perioadă, câteva cortine de alegeri, de care depind multe și în interior și în exterior, mă opresc, preț de câteva paragrafe, așa, metaforic, și la acest subiect:
unu. Ce a făcut Twitter / X în alegerile din SUA, realizează TikTok, probabil nu numai, în România. Platformele online creează realități alternative, vând ”pâine și circ” în doze mici și ușor de înghițit, oriunde, fără permis de intrare și fără obligații aparente. Media clasice, tipărite, au murit de mult, cele actuale, TV - video, sunt în sala de transfuzii, show-ul electoral promovat de unele posturi de televiziune este urmărit de zece ori mai puțini spectatori decât un interviu cu un chef de restaurant din Herăstrău. Pot fi și lucruri subterane, desigur, războaie hibride, tipi geniali din Dark Web, dar, corelat cu ceea ce se comentează pe aceleași rețele, rezultă mai ales o evoluție, un nou mod de acces la informație, fără a mai avea vreo garanție sau a mai simți vreo nevoie privind credibilitatea acesteia. Contează doar să fie altfel, să fie shock, să fie cool, să fie wild, să cultive ego-ul, să dea aparență de soluție simplă, cât mai simplă și accesibilă, fără costuri, fără responsabilități;
Foto: Twitter / X
doi. Diaspora e într-o relație ombilicală cu țara, nu doar la noi, uneori revenind în forță din istoria trecută dar destul de recentă (Ucraina, statele baltice), alteori impunând noi orientări naționale (Armenia), în unele cazuri doar influențând echilibrul unei balanțe electorale, într-un sens sau altul (România, Moldova). Pentru că, în general, diaspora este europeană și occidentală, se consideră a fi mai aproape de izvoarele democrației, mai eficientă în identificarea soluțiilor naționale, mai echidistantă decât cei aflați în interiorul granițelor, care, se spune, nu au perspectiva largă oferită de distanță, echidistanța (!) și multitudinea de canale de informare. Sigur, uneori crede că este și bine informată, pentru că are contacte în interior, familii, prieteni, cunoscuți, care transmit mult mai multe informații și mult mai degajat decât ar face-o cu apropiații locali. Diaspora, dacă își schimbă opțiunile de la un ciclu electoral la anul, afirmă că e natural, dacă ieri a fost reformistă, iar astăzi e conservatoare, spune că e în regulă, știe ea mai bine, cei de acasă nu ar trebui să se impacienteze, diaspora e doar un procent, e adevărat, mărișor, ar putea băga singură două partide în parlament, cu depășirea pragului electoral, dar nu face rău, doar catalizează ceea ce se întâmplă în interior, nu-i așa?
trei. Periodic, apar lideri providențiali. Unii s-au încruntat într-un regim anterior și, astfel, au devenit dizidenți, alții au purtat cămașă albă sau portocalie când la moda oficială era negrul, alții sunt ridicați pe valul mulțimilor posesoare de telefoane smart. Au fost cazuri când poporul ar fi ales pe oricine ar fi promis că la vară va fi cald și s-a nimerit ca ei să fie acolo, lângă urna de vot. Au fost lideri care le-au spus celor care îi ascultau, și erau din ce în ce mai mulți pe măsură ce treceau zilele, că oameni mai frumoși ca ei nu există, nici mai viteji, nici mai cinstiți, doar câțiva s-au îndoit, dar marea majoritate i-a votat. Au mai fost lideri care au promis pace acolo unde se insinua războiul, sau război, acolo unde pacea părea nedreaptă. După un timp liderii providențiali au uitat ce au spus sau ce au fost înainte, s-au și mirat că sunt întrebați așa ceva, ca să nu se mai întâmple asta au interzis întrebările. Alții au fost mai harnici, dacă au promis război, au plecat la război, o, nu ei, ceilalți, toți ceilalți, cineva trebuie să rămână mai în spate, să ia decizii, să arate, providențial, calea. Dacă au promis pacea, iar pacea nu s-a arătat, istoria e defectă, deși calculele sunt corecte, ei au făcut tot ce trebuie. Politicienii care se arată providențiali sunt rari, sunt și mai greu de găsit cei care rămân așa, ceilalți sunt anticamera dezastrului. Către care se îndreaptă și ei și popoarele care le-au încredințat destinele;
patru. Minciuna e un drept al politicienilor, dar nu oricum. Singura condiționare este să nu se afle. Prima dată, a doua oară, a treia oară... Da, enumerarea cere o explicație, dacă se află, și aproape întotdeauna se află, minciuna trebuie mărturisită și asumată imediat. Poporul iartă pe toți cei care mint, dar doar dacă se pocăiesc. Cei care sunt țanțoși, cred că nu a fost, nu s-a întâmplat, chiar dacă poporului i se pare că a fost și s-a întâmplat, plătesc cât toate celelalte păcate recunoscute de cei mai abili din jurul lor. Ah, am uitat, mai e o condiționare: să nu fie ceva personal, minciunile se iartă ușor în politică, chiar sunt un certificat de calitate pentru politicieni, când se referă la orice altceva decât la micul avantaj personal. Politicianul are voie să fure, dar să nu mintă. Cetățeanul alegător e gata să devină complice dacă știe / crede că știe despre ce este vorba. Dar să știe, să i se pară că știe, să fie și el acolo, egalul alesului în neadevăr. Minciuna pe cont propriu rupe această fraternitate pentru totdeauna.
Foto: Twitter / X
Și acum despre războiul din Ucraina și iarna care vine.
În așteptarea inaugurării președinției lui Trump, și a celor 24 de ore care vor urma, intervalul în care se va rezolva, nu-i așa?, soarta conflictului din estul Ucrainei, părțile continuă să risipească zilnic sute de soldați, morți și răniți în stepa Donbasului.
La acest moment, frontul este cel mai fierbinte și în mișcare în câteva puncte:
- în regiunea Kursk, cercul se strânge încet în jurul forțelor ucrainene, mai încet decât au prevăzut ”voenkorii” / corespondenții militari ruși, obiectivul pentru Ucraina este menținerea unui cap de pod pe teritoriul rus pentru a permite o altă abordare a negocierilor potențiale. Și ucrainenii luptă cât pot ca să se țină de el;
- nici în regiunea Harkov / Harkiv, ofensiva rusă nu ține pasul cu prognozele, aici miza pentru ruși fiind neclară, sau amânată pentru pasul doi, după ”eliberarea totală” a teritoriilor în care au avut loc referendumuri. Dacă se obțin succese, să fie primit, dar presiunea forțelor ruse este mai accentuată în altă parte, în teritoriile revendicate direct;
- regiunea Lugansk nu mai contează în economia confruntării, teritoriul său fiind, aproape în totalitate, sub control rusesc, direcția de înaintare arătând acum către regiunea vecină, Donețk;
- aici sunt mai multe zone unde se concentrează luptele: 1. în direcția Pokrovsk; 2. la vest de încercatul și mult distrusul Bahmut; 3. într-o altă ”citadelă” urbană, Ceasov Iar; 4. în localitatea Torețk / Dzerjinsk; 5. în aglomerarea industrială și minieră cu centrul pe Kurahovo; 6. pe axa Vugledar – Velika Novosiolka;
- în regiunea Zaporojie sunt mai puține aliniamente în deplasare, accentul fiind pe reocuparea de către ruși a intrândului de la Robotino, pierdut în timpul ofensivei ucrainene din vara trecută, și pe pregătirea terenului pentru un atac spre nord, de-a lungul malului stâng al Niprului, în direcția capitalei provinciale, orașul Zaporojie;
- în regiunea Herson, fluviul Nipru împiedică, deocamdată, o abordare ofensivă frontală, singurele puncte fierbinți fiind unele insule de pe cursul inferior al acestuia, unde câțiva cercetași pot raporta, la nevoie, că au mai ocupat câteva sute de hectare de stufăriș și sălcii. Un steag pe hartă nu strică niciodată.
Dar vine iarna, iar trendul nu e unul favorabil forțelor ucrainene.
În luna noiembrie vor fi sute de kilometri pătrați de teritoriu ucrainean ocupat de ruși, în plus față de luna octombrie, când au fost câteva sute de kilometri pătrați în plus față de luna septembrie, când...
Finalul anului ar putea aduce și un bilanț cu schimbări teritoriale de mii de kilometri pătrați în favoarea Kremlinului.
Foto: Twitter / X
Dar nu numai acesta e trendul îngrijorător.
După atacurile ucrainene din regiunile ruse Briansk și Kursk, cu utilizarea ATACMS și Storm Shadow, răspunsul rus a venit, în răstimp de doar 24 de ore, prin lovirea unui obiectiv militar industrial ucrainean din orașul Dnipro cu ”Oreșnik” / ”Alunul”, o rachetă balistică de tip nou, hipersonică, capabilă să aibă și încărcătură nucleară.
Deși datele par a arăta că este vorba de o armă extrem de puternică, imposibil, la acest moment, de detectat în timp util, iar de contracarare ce să mai vorbim, ucrainenii nu s-au lăsat convinși că ”Oreșnik” ar fi trebuit să-i descurajeze de la lovituri precum cele din Briansk și Kursk și au continuat să utilizeze sistemele de arme occidentale pentru atacarea altor ținte de pe teritoriul Rusiei.
Pentru prima dată a fost atacat un aerodrom militar (cu aceste sisteme, altfel dronele ucrainene au mai ”contactat” baze aeriene ruse), dar și un sistem de apărare antiaeriană de tip S-400.
Rușii au minimalizat pierderile umane, iar sistemul era în revizie, desigur, de aceea nu a reacționat.
Probabil, chiar când scriu aceste rânduri, un nou ”Oreșnik”, iese de la adăpost și cercetează direcția vântului, să vadă încotro o ia.
Glumim, glumim, dar iarna e aproape și nu, nu e ca în titlu.
Se încarcă comentariile...
