„Soldați fără frontiere” – sezonul în care războiul își pune întrebări

Și, uite-așa, mergem pe al patrulea an de război.

Dar pentru că au trecut deja trei ani de la primul gong al piesei tragice ce se joacă pe scena din Estul Europei, s-a adunat, în câteva sute de pagini, și cea de-a treia carte despre acest conflict pe care fiecare parte îl numește altfel: război de apărare, operație specială, proxy war, bătălia dintre democrație și dictatură, reașezarea ordinii mondiale etc.

Titlul cărții este „Soldați fără frontiere”*, pentru că, oricum s-ar numi lupta care se poartă, jertfele sunt ei, combatanții care luptă și suferă și mor cu adevărat.

Cei care nu trimit către adversar doar tirade de vorbe.

Cei care nu spun replici cu gândul că vor deveni citate în cărți și articole.

Cei care nu își calculează șansele atunci când ajung în prima linie pentru că știu că șansa e un cuvânt prea lipsit de greutate pentru ceea ce li se întâmplă.

Cei care nu caută moartea în fața cortinei, nici în spatele ei, pentru că ei cei sunt căutați, iar adresa lor e încrustată pe plăcuțele soldățești de identificare, uneori singurul indiciu pentru a ști cine a locuit în trupurile risipite pe stepa înghețată.

În cel de-al treilea an de război au continuat să aibă loc bătălii și bombardamente, s-au ocupat sau, dimpotrivă, s-au eliberat orașe și sate, s-a vorbit mai mult despre pace decât în anii anteriori, s-a condiționat pacea la fel de mult și de îndârjit ca în prima zi de război, ca în ziua 100, sau ca în ziua 1000 de război.

Războiul de uzură a început să se tocească în cel de-al treilea an, frontul s-a rupt, ici și colo, dar conflictul modern nu mai permite șarjele de tancuri și infanterie ca în perioadele trecute.

Armele noi și ”democratice” - dronele în special, dar nu sunt singurele -, împiedică desfășurarea de ofensive cu forțe numeroase, totul e vizibil, totul poate fi distrus dacă iese din algoritmii protectori ai războiului modern.

Cronica războiului, anul trei, are următoarele capitole:

1. Anul cel nou și războiul cel vechi

2. Zăpezi aniversare

3. Praf și pulbere

4. Ambasadorul cu epoleți

5. Morții cu morții

6. Strada Bandera

7. Un pod prea îndepărtat

8. Vântul dinspre vest

9. Cocostârcul șchiop

10. 1001 de zile și nopți

11. Închidem paranteza

Foto: Twitter / X

Pentru că, așa cum spuneam, a fost un an mai intens decât cel anterior, în care s-au dezghețat mai mult aliniamentele de confruntare, în care s-au redeschis și mugurii unor tratative de pace, a fost mai mult de povestit și de analizat.

Dar și mai mult de numărat, de la satele și orașele distruse la statistica morților și răniților pe care fiecare parte se laudă că i-ar fi trecut în conturile inamicului.

În ton cu evoluțiile de pe front și din jurul lui, am folosit de 496 de ori cuvântul război, doar de 117 ori cuvântul pace.

Numele președintelui Zelenski, purtătorul de tricou de război sau de vîșivancă națională, un fel de ie de peste Nistru, a apărut de 97 de ori, cel al președintelui Putin, paznicul de noapte al culoarelor Kremlinului,  de 67 de ori, un raport, până la urmă, normal, dictatorii trebuie să aibă acces restrâns la publicitate.

Despre președintele Biden am amintit de 38 de ori, în timp ce Trump a fost menționat, cu nume și orgolii cu tot, de 69 de ori, anticipând, parcă, un sfârșit de an 2024 cu mari răsturnări de situație și un potențial an 2025 în care nici definițiile inamicilor, prietenilor, aliaților sau partenerilor nu vor mai fi ce au fost.

Din păcate, sezonul războiului continuă, nu e clar pentru cât timp, e limpede însă că va mai risipi sânge  prin cernoziomul stepei din Donbas și Zaporojie.

Războaiele se pornesc ușor, se încheie greu și, în funcție de cine scrie cărțile de istorie, vor fi mai puțin tragediile pe care le-au trăit soldații, cât epopeile pe care le-au dorit politicienii și generalii.

După un timp, atât tragedia cât și epopeea, se vor repeta, pentru că vor fi alți actori care vor dori să aibă și ei șansa de a juca în rolurile principale.

Și vor fi alți soldați în rol de recuzită, aflați întâmplător pe scena întâmplărilor sângeroase.

Tot ce am scris până acum a fost cu scopul să vă propun o carte dedicată anului trei de război în Ucraina, „Soldați fără frontiere”, o cronică subiectivă a bătăliei din poarta noastră de la Est.

O cronică ce se dorește și un avertisment împotriva entuziasmelor care ne cuprind din ce în ce mai des în ultima perioadă pentru virilitatea forței, uitând, la fel de des, că pacea, deși o ființă fragilă, mereu amenințată și mereu nesigură, e cel mai bun lucru care ni se întâmplă.

*Soldaţi fără frontiere, Laurenţiu Sfinteș, Editura Militară, 2025.