„Z”, dar nu de la Zorro

Foto: Twitter / X

Un articol din „The Economist”, știți, publicația aceea apropiată generalilor care comandă armata ucraineană, schițează o descriere a realității cotidiene din capitala Ucrainei:

”Aproape în fiecare zi la Kiev, există un moment în care războiul își face o intrare zgomotoasă în oraș.

Este momentul în care apar procesiunile funerare, care se rostogolesc de pe arterele principale în Hreșciatik, artera centrală a capitalei.

Traficul se oprește.

Un difuzor transmite, pe muzică patriotică asurzitoare, poveștile soldaților căzuți. Coloanele se îndreaptă apoi spre Piața Independenței, locul multor revoluții anterioare ale Ucrainei.

Camarazii celor căzuți aprind lumânări și își iau rămas bun.

Plantează steaguri ucrainene în paturi de flori care au devenit de mult un giulgiu galben și albastru.

În ultimele zile, pe măsură ce ofensiva Rusiei în Donbas se intensifică, ceremoniile au devenit mai dese.

Dar după ceremonii viața în oraș revine la normal.

Magazinele funcționează, restaurantele servesc mâncare, iar politicienii bârfesc.

Acum se vorbește despre Donald Trump și despre jocul așteptării.

Noua lui administrație va înclina balanța războiului în favoarea Ucrainei sau a Rusiei?

Poate impune o încetare a focului?

Vor urma alegerile?

Deocamdată, pe buzele politicienilor de la Kiev sunt două date: 20 ianuarie 2025, data învestirii lui Trump, primul moment pentru o posibilă încetare a focului și ridicarea legii marțiale, și 25 mai, cea mai timpurie dată propusă pentru alegeri.”

Prima dată este peste două luni.

A doua peste șase.

Atâtea se pot întâmpla în aceste perioade, să reamintim doar cuvintele înțeleptului părinte al comunismului, Lenin:  „Există decenii în care nu se întâmplă nimic și există săptămâni în care se întâmplă decenii”.

Noua Administrație SUA își asamblează, ca într-o construcție din fragmente lego, viitoarea arhitectură de programe și poziții.  

Unele nominalizări, care au produs deja multă spaimă prin taberele politice locale, dar și prin capitalele europene, s-ar putea să nu treacă de vettingul comisiilor de pe Capitoliu.

Lupta pentru Capitoliu și Casa Albă nu se încheie o dată cu alegerile, au început să apară dosarele, cel mai folosit este cel al ”agresiunilor sexuale”, dar vor fi și alte variante, imaginația politico - defăimătoare este plină de resurse.

Așadar, prima etapă se va finaliza pe 20 ianuarie 2025.

Până atunci, Potopul.

Foto: Twitter / X

Una din deciziile de ultimă oră ale Administrației Biden pare a fi luată ca să-i facă viața grea președintelui ales în gestionarea dosarului ucrainean: permisiunea de a utiliza rachetele ATACMS / Army TACtical Missile System pentru lovituri în adâncimea teritoriului rus.

Conform ISW / Institute for the Study of War, loviturile vor fi permise, totuși, numai în limitele regiunii Kursk, ceea ce ne-ar putea duce cu gândul că menținerea unui cap de pod ucrainean pe teritoriul Rusiei este văzută ca o pârghie importantă pentru potențialele negocieri de pace din 2025.

Comentatorii nocturni leagă decizia președintelui Biden și de prezența trupelor nord – coreene în regiune, trupe despre care scrie toată lumea dar pe care nimeni nu le-a văzut.

Permisiunea acordată Ucrainei depinde mult, totuși, de ceea ce scrie în subsolul paginii, o serie de necunoscute sunt încă acolo: natura țintelor, cine furnizează coordonatele, alte elemente care pot limita și ele efectul unor astfel de lovituri.

Cu siguranță, însă, aceasta este (încă) una din deciziile care testează liniile roșii ruse, încercând să demonstreze că la Kremlin se joacă la cacealma și că amenințările Moscovei sunt un castel de nisip care se dărâmă când vine un val mai puternic.

Foto: Twitter / X

Un val a venit, parcă anticipativ, dar din  cealaltă direcție, câteva sute de rachete și drone ruse și-au făcut, iarăși, de lucru în sistemul energetic ucrainean.

A fost cel mai puternic atac de după luna august și a vizat nu numai centralele hidro și termoelectrice, dar și liniile și punctele de distribuție de la centralele nucleare ucrainene, forțând oprirea a șapte din cele nouă reactoare încă în funcțiune.  

Cum acest atac a urmat discuției telefonice dintre cancelarul Scholz și președintele Putin, o parte dintre analiștii ucraineni au apreciat, cu umor negru, că mai bine își vedea liderul german de treaba lui, dar alții au interpretat loviturile ruse și în altă cheie: Moscova a aflat ce decizie urma să ia, peste doar o zi, Administrația Biden și a vrut să demonstreze ce se poate întâmpla ulterior, dacă ucrainenii pun în operă libertatea de atac nou câștigată.

Sunt doar speculații, desigur, dar pierderile produse sistemului energetic ucrainean sunt o realitate, la fel și intensificarea luptelor în Regiunea Kursk și pe frontul din Donbas.

Ambele tabere par a fi într-o cursă contracronometru de a provoca părții adverse cât mai multă suferință pentru a o frăgezi pentru viitoarele negocieri.

Probabil, cel mai mult se va lucra, militărește, vreau să spun, în acest sens până la 20 ianuarie 2025.

Vor fi două luni grele pentru cei de pe front, fie ei ruși sau ucraineni, poate și nord – coreeni, dacă tot au fost permanent invocați, artileria și dronele, principalele arme ale războiului modern, vor amesteca pământul cu trupurile soldaților, vor fi cucerite sau pierdute sate și orașe, pentru ca, la finalul celor șaizeci de zile, linia frontului să se alinieze cât mai aproape de soluția catedrei.

Așa, de la distanță, pare că și establishmentul politic american a înțeles care e beneficiul formulei ”polițistul bun versus polițistul rău”, din păcate rușii au furat deja startul prin ”Putin versus Medvedev”.

Pentru președintele Biden, ultimul rol, e adevărat nu prea în ton cu prezențele fizice din ultimii ani, este cel de a ridica talerul pe care se odihnește Ares, zeul războiului, în timp ce Trump exersează deja partitura zeiței Pax, purtătoarea de cuvânt a păcii.

Foto: Twitter / X

Nu trebuie, însă, să ne facem iluzii, actorii își schimbă des partiturile între ei, când rolurile îi avantajează, iar Pax nu a fost prea iubită nici în antichitate, chiar dacă ne-au parvenit din acele vremuri o mulțime de citate mobilizatoare.

Vom vedea ce se întâmplă în perioada de până la 20 ianuarie 2025, va fi mai clar în cele 24 de ore care vor urma acestei zile, iar lucrurile se vor limpezi pe măsură ce ne vom apropia de 25 mai 2025.

Încurajat că două din punctele planului său pentru ”victoria finală”, cel privind resursele minerale din subsolul Ucrainei și cel cu oferirea trupelor ucrainene pentru înlocuirea forțelor americane de pe teatrul european, ar fi fost primite cu bunăvoință de noua administrație a SUA (așa scrie la analize, nu iese fum fără foc), președintele Zelenski pregătește un plan și mai cuprinzător, adaptat noii realități de după alegerile americane: un ”plan de reziliență” (numit și ”planul de sustenabilitate al Ucrainei”) în 10 puncte.

Principalul obiectiv este ridicarea moralului intern - în cădere liberă după ce s-a aflat numele fericitului câștigător al simpatiei votanților americani -, precum și oferirea de alternative viabile în această situație.

Nu va trebui să așteptăm mult, săptămâna aceasta planul va deveni bun public, direct sau pe surse.

Nu se știu detalii, poate unul din puncte va fi un apel către ucrainenii plecați peste graniță, apți militar, să facă drumul întors spre Kiev.

Poate un altul va fi o detaliere pentru companiile americane interesate privind modul în care pot avea acces la resursele ucrainene.

Mai sunt potențiale puncte privind frontul (menținerea acestuia), unitatea națională, procurarea de arme și echipamente, menținerea capacității energetice, întărirea finanțelor publice, securitatea națională, gestionarea capitalului uman, rolul comunităților locale, suveranitate culturală și politica de promovare a eroilor.

Seamănă și cu un program politic al unui potențial candidat prezidențial.

Și, uite așa, revenim la data de 25 mai 2025.

Aceeași publicație, ”The Economist”, bine informată despre ceea ce spune în șoaptă pe culoarele puterii de la Kiev, dă ca probabilă dată a viitoarelor alegeri prezidențiale ucrainene ziua de 25 mai, anul viitor.

Sunt câteva argumente aici, primăvara au loc, de obicei, alegerile în Ucraina, acum că nu e martie, nici aprilie, va fi luna mai, ce mai contează una – două luni.

De vreun an de zile există o oarecare criză de legitimitate prezidențială, nu ar conta asta, partenerii Ucrainei nu cred că e o problemă, doar Moscova insistă că nu poate semna un acord, un  armistițiu, ce o fi, cu cineva care are semnătura expirată.

De ce exact 25 mai, asta e mai greu de explicat dar o fi o motivație logică pe undeva.

Sunt însă mai multe detalii privind ceea ce s-ar putea întâmpla la acele potențiale probabile posibile alegeri și o concluzie a articolului: actualul președinte nu va prinde prima treaptă a podiumului.

Cum până la 25 mai 2025 e destul timp de așteptat, ce insinuează ”The Economist” pare a fi mai curând o sugestie de clarificare la vârful puterii de la Kiev: cine va fi cel care va gestiona trecerea la perioada de pace, asumându-și și potențialele compromisuri dureroase pe care aceasta le va cere.

”The Economist” propune un nume, pot să vă spun că prima literă e ”Z” și nu, nu e Zorro.