Articole scrise de Laurențiu Sfinteș

Nu e deloc clar cine vrea să oprească războiul și cine vrea ca el să continue. Până la urmă, va fi vorba doar despre oprirea luptelor, a confruntării de pe front, pentru că, altfel, e greu de crezut că pozițiile celor două părți, atât de depărtate la acest moment, se vor putea apropia îndeajuns.

A venit și ziua din calendar, 20 ianuarie 2025, Ziua Inaugurării președintelui Trump, ziua în care trebuia să se întâmple totul și nu s-a întâmplat nimic. Vreau să spun, nimic semnificativ din ceea ce ar putea reprezenta o schimbare pentru conflictul din Ucraina.

Declarația președintelui ales Trump potrivit căreia va avea nevoie de mai mult timp pentru a aduce pacea în Ucraina, probabil vreo șase luni, demonstrează încă o dată cât de mare e distanța între retorica electorală și realitatea post – inaugurare prezidențială.

La început de an 2025, optimismul nu prea dă pe afară, nici pe la Kiev, nici pe la parteneri, și sunt motive serioase pentru această stare de spirit. Conform consilierului Mihailo Podoliak, ”țările NATO nu sunt pregătite din punct de vedere psihologic pentru un război cu Rusia”.

În curând va fi 20 ianuarie 2025, anunțatul început al negocierilor. Dar până la acel moment, în Ucraina, continuă încleștarea cu toate dronele, toate ATACMS-urile, toate rachetele ”Oreșnik” și ”Kalibr”, cu tot ce e nevoie pentru a demonstra cine are dreptul să se așeze primul la masa de negociere.

Este decembrie 2024, în curând e ianuarie 2025, lună în care s-a promis că vor fi eliberați porumbeii păcii în Ucraina. La câți vânători se află în spațiul est – european, e greu de crezut că pașnicele păsări dalbe vor avea vreo șansă de supraviețuire atât de curând și la vreme de iarnă și viscol.

Cele două părți direct implicate în conflictul din Ucraina sunt într-o cursă contracronometru de a se poziționa pe culoarul câștigător înainte de tratativele de pace pe care toată lumea le invocă, la care mulți speră, pe care nimeni nu le vrea în condiții dezavantajoase.

Cei care continuă să creadă că soluția „victoriei finale” prezentate de președintele Zelenski e cea care trebuie aleasă, speră că președintele Trump va accelera înainte de a pune frână, altfel spus va escalada un pic, pentru a pune presiune pe Kremlin.

Ucrainenii nu s-au lăsat convinși că racheta hipersonică ”Oreșnik” ar fi trebuit să-i descurajeze de la lovituri precum cele din Briansk și Kursk, și au continuat să utilizeze sistemele de arme occidentale pentru atacarea altor ținte de pe teritoriul Rusiei. Iarna e aproape și nu, nu e ca în titlu.

După 1001 de zile și nopți de război, un procent majoritar din populația ucraineană vrea să audă și de niște negocieri, probabil nici cea rusă nu e foarte dornică să sprijine continuarea confruntării. Dar povestea celor 1001 de zile și nopți de război continuă. Până când?

Pe buzele politicienilor de la Kiev sunt două date: 20 ianuarie 2025, data învestirii lui Trump, primul moment pentru o posibilă încetare a focului și ridicarea legii marțiale, și 25 mai, cea mai timpurie dată propusă pentru alegeri. Prima dată este peste două luni. A doua peste șase.

Pentru perioada post 20 ianuarie 2025, sunt posibile cel puțin două scenarii pentru conflictul din Ucraina, unul pozitiv, un altul negativ. Pentru simplificare, scenariul pozitiv e cel care duce la pace, scenariul negativ e cel în care războiul continuă.

Nedoritul rezultat al alegerilor americane, din punctul de vedere al Kievului, s-a produs și acum ce se mai poate face pentru Ucraina este să se pregătească terenul de aterizare pentru viitoarele decizii ale Administrației Trump.

Bilanțul de la începutul lunii noiembrie 2024 pare a pregăti terenul pentru runda finală. Războiul de uzură s-a înfierbântat, deși aliniamentele se mișcă în ritmul unui cocostârc șchiop.

Izvoare analitice interne, unele fiind și ditamai experții și moderatorii de televiziune, retransmit și dezbat ”ofensiva nord – coreeană din Donbas”. Toată lumea e serioasă și gravă, prezintând lucrurile ca și cum soldatul Kim a trecut deja Prutul înot, ca soldatul sovietic.

Fără SUA, Europa nu poate gestiona un conflict din propriul său spațiu, așteptând în continuare busola americană ca să-i arate Brăila, pardon, estul. Și lunile trec, octombrie, noiembrie, decembrie, vine anul 2025.

În 24 de ore întinse de-a lungul zilelor de 10 – 11 octombrie, președintele Zelenski a avut discuții cu premierul britanic, Keir Starmer, cu președintele francez, Emmanuel Macron, cu premierul Italiei, Georgia Meloni, cu cancelarul german, Olaf Scholz. A fost prezentat planul pentru victorie.

„Legiunea Ucraineană”, un proiect militar bilateral ambițios, anunțat en fanfare la cel mai înalt nivel, a eșuat după doar câteva luni. Pe frontul din Donbas, în Herson și Zaporojie, în regiunea Kursk, au rămas să lupte în continuare doar cei care o fac, mulți dintre ei, de 957 de zile.

În așteptarea victoriei finale, războiul învinge smulgând noi vieți tinere, și nu numai (ultime rapoarte media afirmă că media de vârstă a militarilor ucraineni aflați pe front a ajuns la 48 de ani!), ucrainene, ruse, chiar și din rândul comunității române din Ucraina.

Războiul merge într-o singură direcție, doar lebedele negre mai pot să-i schimbe cursul. Așa că vom rămâne cu doar două opțiuni care rezultă din continuarea lui, cea de-a doua fiind, în fapt, o anticameră a Apocalipsei.

Două enunțuri sunt adevărate: 1. războiul din Ucraina nu poate dura la nesfârșit; 2. cel puțin în una din cele două capitale, Kiev și Moscova, se știe - cu aproximație, desigur, dar de nivelul lunilor, nu anilor -, cât mai poate țara (Rusia sau Ucraina) susține efortul de război.

Istoria e după colț și, din când în când, face ce face și strică, sau încearcă, cel puțin, și relațiile dintre prietenii cei mai apropiați.

Ofensiva-incursiune ucraineană în stepa Kurskului a ajuns la etapa justificărilor și a exit strategiilor, așa cum pare a reieși din cele mai recente declarații ale președintelui Zelenski.

A sperat partea ucraineană că o operațiune militară care sfidează realitatea convențională a câmpului de luptă poate fi o soluție la actualul conflict?

Avem un război în poarta de la răsărit a Europei, nu foarte departe de granița României, iar, în ultimele zile, avem și o operație militară care nu se aseamănă cu nimic din ceea ce s-a întâmplat în ultimul an pe frontul din Donbas.

Se vorbește despre pace, dar în fiecare dimineață, buletinele de știri încep ziua anunțând bătăliile zilei și nopții precedente. Poate mâine dimineață va fi altfel.

Excelența sa, ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie, Valeri Zalujnîi, se bucură de pauză binemeritată și încearcă senzațiile zborului în carusel, tari și ele, dar foarte diferite de cele de care a avut parte din februarie 2022 până în februarie 2024.

Noul ambasador ucrainean în Marea Britanie, fostul comandant al forțelor armate ucrainene, generalul inapt medical dar apt diplomat, Valeri Zalujnîi, abia instalat la Londra pe 11 iulie, a și avut prima misiune la nivel înalt.

O hartă desenată neglijent (pentru cei neinițiați, Lemberg este numele german al Liovului, ce vremuri...), poate pentru a arăta incertitudine, publicată de Bild, prezintă potențialele locații ale sistemelor Patriot care au fost promise deja Ucrainei.

Premierul maghiar Viktor Orban, de abia instalat la cârma rotundă și în mișcare bi-anuală a președinției Consiliului UE, s-a gândit ca prima șarjă europeană de husari să aibă loc spre est, către Kiev și Moscova.

Aniversările dureroase tind să fie trecute deseori sub tăcere, pentru că ele reamintesc cumpene cumplite prin care am trecut, clipe grele în care istoria nu a fost înțelegătoare cu noi.

România a decis să doneze Ucrainei un sistem Patriot din cele câteva achiziționate pentru propria sa apărare și, eventual, apărarea aliaților din NATO aflați în nevoie.

Reuniunea de pace din Elveţia s-a dorit a fi pe modelul competițiilor sportive internaționale din ultima perioadă, participă toată lumea mai puțin Rusia, nici măcar sub steag neutru.