Scenarii de pace pentru un război fără sfârșit
0În Ucraina, războiul continuă, deși echipe de negociatori caută cu febrilitate soluții ca el să se încheie, cel puțin, într-o formă ”înghețată”. Deocamdată, capătul tunelului nu se arată, speranță există, însă, pentru că, până la urmă, nu vă uitați la titlu, toate războaiele au un sfârșit.
Războaiele se nasc și trăiesc într-o viață proprie, nefiind influențate de ceea ce se întâmplă în jurul lor.
Până nu își epuizează toate întâmplările acestei vieți - mai scurte sau mai lungi - după cum e gena primită de la părinții războiului, orice alte încercări de a interveni în firul epic al existenței lor se lovesc de porți și ziduri greu de trecut.
Chiar dacă unul dintre părinți e mai slab de înger sau de posibilități belicoase și ar dori să se încheie odată această lecție crudă de-a cine ucide pe cine, tot nu ajunge.
E nevoie de doi pentru un tango, vorba unui înțelept cu părul blond și un pic vâlvoi.
Iar războaiele nu aparțin doar celor care se înfruntă piept în piept, ele sunt și ale vecinilor, și vecinilor lor, precum și ale tuturor celor interesați.
Astfel că fluierul final e o decizie comună, nu se poate lua pe persoană fizică, fie ea rusă sau ucraineană.
Toți avem acțiuni în această tragedie, votul nostru contează.
Dar, așa, ca să avem despre ce vorbi, sunt în curs și niște tratative de pace, mai bine zis despre prefața acesteia, un armistițiu de comun acord.
S-a pornit rapid și furtunos, cu declarații flamboiante, și se continuă în ritm de broască țestoasă.
S-au invocat grozăviile războiului, miile de tineri care mor zilnic de ambele părți, dar s-a ajuns la discuții despre metale rare și compensații economice, iar pe lângă negociatorii politico – militari au fost atașați și cei cu expertiză economică, ca să știm cum va arăta balanța câștigurilor la sfârșitul conflictului.
Pentru ca negocierile să fie cât mai consistente, în ton cu ceea ce am afirmat despre responsabilitățile multiple, ele se poartă în locații diferite, cu echipe și trimiși speciali.
S-a început la Jeddah, Arabia Saudită (11 și 23 martie), prin intermedierea prințului moștenitor Mohammad bin Salman Al Saud, s-a continuat la Istanbul (10 aprilie) sub ochiul atent al sultanului Erdogan, s-a bifat o etapă și la Sankt Petersburg (11 aprilie), loc unde trimisul președintelui Trump, Steve Witkoff, s-a întâlnit atât cu țarul suprem rus, președintele Putin, cât și cu țarul economic rus, Kirill Dmitriev, cel de-abia întors dintr-o călătorie pe aceeași temă la Washington.
Destinație către care K. Dimitriev plecase sancționat și unde a aterizat fără ca vreo scamă a sancțiunilor să mai apese pe fila pașaportului.
La o parte dintre aceste negocieri, se află prin preajmă și câte o delegație ucraineană, condusă, uneori, chiar de președintele Zelenski, la altele Kievul este informat că au avut loc și că va fi rugat / va trebui să semneze de luare la cunoștință.
Abordarea acestor negocieri este diferită, pentru că diferite sunt nevoile celor care le poartă:
- SUA (Administrația Trump) este interesată de încheierea războiului pentru a se elibera de o piatră de moară politică, militară, dar, mai ales, economică, pe care vrea să o îndepărteze de pe umeri pentru a se concentra pe ”eliberarea” economică, acum, când busola sa de interese arată China, China, China. Dintre toate părțile implicate direct, Washingtonul pare a fi cel mai grăbit să finalizeze aceste negocieri, desigur, cu o ieșire onorabilă, spectrul părăsirii dezastruoase a Afganistanului fiind încă prezent pe culoarele Casei Albe;
- Rusia este interesată să încheie ”aventura” sau ”tragedia” ucraineană, depinde cum ne raportăm la invazia din 2022, dar nu în orice condiții. Condiționările sunt aceleași de la începutul conflictului, o Ucraină de-NATO-izată, de-militarizată, de-nazificată, plus altele, teritoriale, extinse pe timpul războiului, 4 plus 1 regiuni din teritoriul ucrainean, mai mult sau mai puțin sub control. Detaliile se vor stabili prin negocieri. Spre deosebire de Occidentul răsfățat și guraliv, Rusia se poate mulțumi cu rații de cartofi și sfeclă roșie, pe termen lung, pentru a-și atinge obiectivele. Pentru ruși, războiul e o ocupație veche, probabil printre singurele la care obțin performanțe, de aceea nu se grăbesc. Actualele condiții de pe front, improprii ofensivelor clasice, sunt numai bune, totuși, pentru distrugerea forței militare a Ucrainei. Iar momentul în care balanța se va înclina îndeajuns de vizibil și pentru cei care poartă acum dioptrii aspiraționale va veni într-un final, din păcate;
- Ucraina este cea mai interesată de încheierea războiului care, până la urmă, se poartă pe teritoriul ei. Distrugerile sunt ale ei, morții sunt ai ei, probabil majoritar, luând în calcul și victimele civile, teritoriul și viitorul ei sunt puse în cumpănă. Ceea ce e clar pentru Ucraina, nu mai este, însă, la fel de clar și pentru clasa politică ucraineană, cel puțin cea aflată acum la putere în Kiev. Iar aceasta este o clasă politică de împrumut, venită dintr-o altă meserie, în care mai mult spectacolul, impresia contează, incapabilă să înțeleagă cu adevărat jocurile politice, gata să-și sacrifice semenii pentru un monolog eroic în plus, pentru o poză memorabilă de final de piesă. Deocamdată, această clasă politică este incapabilă de soluții, merge pe scenariul sacrificiului până la capăt, încurajată și de îndemnurile binevoitoare ale celor care vor să sângereze, în continuare, Rusia, dar, în proces, soldații ucraineni, din când în când și civilii ucraineni, sunt singurii donatori de sacrificiu. Astfel că, dacă negocierile nu iau o turnură dramatică și bruscă spre pace, războiul poate dura dincolo de orizontul anului 2025;
- Europa ar trebui, teoretic, să fie interesată de încheierea războiului, în definitiv are loc în propria curte, iar o așchie explozivă poate aprinde oricând focul în cerdac, poate chiar în sufragerie. Dar Europa noastră, cea cu steag cu stele galbene pe fond albastru, simbolizând unitatea, solidaritatea și armonia, pare a nu-și fi găsit pașii pe dansul comandat de noul președinte american, împleticindu-se tot pe ritmul cu care o obișnuise fosta Administrație SUA. De aceea, în relație cu Ucraina, abordarea europeană este ”business as usual”, șarjăm în continuare, cu echipamente, cu fonduri, cu sprijin politic, chiar dacă, între timp, cavaleria SUA pare a fi primit comanda ”Retragerea!”. La negocierile care au loc pe unde cred și se înțeleg cei Doi Mari, Europa cea mică și fragmentată merge pe bază de auto-invitație, sperând că gazdele vor fi amabile și o vor lăsa să intre, urmând să se întâlnească în sala de așteptare cu reprezentanții Kievului.
Altfel, atmosfera care se simte din luările de cuvânt febrile ale liderilor de la Kiev, din comunicatele de pe front sau din orașele din apropierea lui, e una încărcată, de epuizare, de lipsă de variante de ieșire din tunelul din ce în ce mai îngust al războiului.
Străzile orașelor și satelor sunt spații interzise pentru bărbații ucraineni, lațul echipelor de recrutare pândind de unde nu te aștepți.
Toată lumea dorește, desigur pacea, dar pacea are un preț care e imposibil să fie plătit acum, iar mai târziu, prețul va crește și mai mult.
Toată lumea dorește pacea, dar pentru că aceasta e încă într-o stare fluidă, s-ar mulțumi și cu un compromis, ceva gen nici pace, nici război.
Pentru că negocierile se poartă în altă parte, iar date despre soluția catedrei încă nu au transpirat public, incertitudinea așteptării se transformă în prognoze și scenarii întinse pe un evantai larg de variante:
Scenariul pregătirii alegerilor și al înghețării războiului. Pentru aceasta, liderul de la Kiev, cel care ar urma să treacă pe sub scutul alegerilor, ar trebui să fie apt să accepte situația, să fie flexibil îndeajuns pentru a înțelege că situația prezentă este cea mai favorabilă dintre cele care urmează, chiar dacă acest lucru înseamnă ”înghețarea conflictului” și un control extern extins asupra tuturor pârghiilor administrației sale. Scenariul devine inaplicabil, sau amânat la o dată incertă, de vreme ce deja Rada Supremă se pregătește să prelungească Legea Marțială cu încă 90 de zile, până pe data de 6 august. Alegeri prezidențiale ar putea fi organizate, cel mai devreme, 60 de zile mai târziu, deci, în octombrie, dar până atunci atâtea se pot întâmpla...
Scenariul unor convulsii politice și militare interne care să se finalizeze cu prăbușirea actualei verticale a puterii. E un scenariu născut mai mult din neputința de a mai face față situației, atât pe front, cât și în spatele lui. Aceasta presupune nu numai o presiune socială extinsă, cât și o scânteie care să declanșeze bulgărele de revoltă și închegarea acesteia în jurul armatei, singura instituție care pare a funcționa în continuare, în ciuda tuturor greutăților și lipsurilor. E o variantă care ține mai mult de imprevizibil, poate să nu se întâmple niciodată, poate avea loc chiar mâine, dacă se produce un declic major.
Scenariul continuității în actuala formulă a luptei până la capăt. S-ar putea numi și ”scenariul conservării actualei puteri”, cea care a condus Ucraina de-a lungul a mai mult de 1100 de zile de război, care va conduce și de acum încolo până la ”acel moment”, acel final greu de anticipat în prezent. E o logică firească în funcționarea acestui scenariu, la vreme de război nu se schimbă conducătorii. Dar dacă situația politică internă și cea de pe front devin din ce în ce mai dificile, acest scenariu va presupune aproape obligatoriu o asprire a reglementărilor interne de funcționare socială, vocile dizidente vor trebui să se audă doar în surdină, totul va fi pentru front, totul pentru victorie. Este scenariul care va solicita toate energiile naționale pentru a le arunca într-o luptă inegală, sperând că se va întâmpla un miracol. Uneori în istorie, rar, foarte rar, s-a mai întâmplat.
Scenariile pot funcționa simultan, pentru că în discursul public există atât chemări pentru lupta până la capăt (venite de la partea oficială, de conducere, a societății), dar și evaluări permanente ale diferitelor runde de negocieri și ale impactului acestora asupra cursului evenimentelor (zonă rezervată mai mult opoziției și structurilor analitice), bineînțeles și goana de zi cu zi a centrelor de recrutare după noi candidați pentru prima linie de tranșee (resimțită mai ales la nivelul acelei părți din populație care nu a putut să-și ”cumpere” certificate de exceptare).
Necunoscuta actuală a acestui război este, însă, până la urmă, reprezentată de numărul de bobine de celofan care au mai rămas din acest film de război.
Spectatorii trebuie ținuți în scaune până la capăt, nu e permisă nicio pauză, nicio scădere de ritm care să inducă impresia că eroii au obosit.
Sau că anotimpul păcii poate veni mai devreme decât era prevăzut în scenariul unu, sau doi, sau trei...
Se încarcă comentariile...
