Semne rele anul are
0La început de an 2025, optimismul nu prea dă pe afară, nici pe la Kiev, nici pe la parteneri, și sunt motive serioase pentru această stare de spirit. Conform consilierului Mihailo Podoliak, „țările NATO nu sunt pregătite din punct de vedere psihologic pentru un război cu Rusia”.Anul 2024 a început cu război în Ucraina și s-a încheiat cu război în Ucraina și, tangențial, în Rusia.
Pe parcursul lui, s-a discutat din ce în ce mai mult despre pace, dar cifrele morților și răniților au doborât record peste record.
Anul 2025 a început, și el, cu o vreme bună pentru ucis.
Nici prea cald, nici prea frig, nu arde oțelul armei după o folosire intensă.
Sigur, prin unele orașe ucrainene, dar nu numai, a pătruns gerul după ce s-au stins luminile și s-au oprit gazele la trecerea de la un an la altul, urmare a recentelor atacuri ruse cu rachete și drone.
Ca să nu rămână datori, ucrainenii, prin reprezentantul lor legitim, președintele Zelenski, au stins și ei lumina și au oprit căldura pentru unii dintre vecinii care mai foloseau gazul rusesc pentru nevoi interne.
Lung prilej de vorbe și amenințări, să vedem câte din ele se vor transforma în tăieri de fonduri și de curent electric.
Oricum, Kievul nu se va lăsa impresionat nici de retorica premierului slovac Robert Fico, care a amenințat că va tăia (din) subsidiile plătite de Slovacia cetățenilor ucraineni aflați pe teritoriul său, nici de temperaturile scăzute din apartamentele din Tiraspol, capitala transnistreană locuită nu doar de moldoveni și ruși, dar și de un procent semnificativ de etnici ucraineni.
Și nu, Kievul nu crede că furnizările de curent electric dinspre Bratislava se vor întrerupe pentru că nu se face ca un membru UE să nu ajute Ucraina la greu în războiul său cu Rusia.
Reciproca nu poate fi valabilă, nici măcar când se întâmplă cu adevărat, pentru că, vorba consilierului Mihailo Podoliak, există o miză superioară, războiul din estul Ucrainei, iar ”țările NATO nu sunt pregătite din punct de vedere psihologic pentru un război cu Rusia și, fără Ucraina, NATO nu are nicio șansă.
Singura modalitate de a învinge Rusia este pe cheltuiala Ucrainei”.
Finalul citatului spune, însă, și altceva, dincolo de aroganța specifică mesajelor acestui consilier.
E vorba de faptul că partenerii euro-atlantici, mai timizi și mai firavi psihic când e nevoie să iasă la bătaie cu ursul sălbăticit de lipsa contactului cu democrația, aleg, cu bună știință, să trimită la atac un gladiator local, cu promisiunea de cetățenie și adăpost în spatele zidurilor.
Dacă supraviețuiește, desigur, dacă nu, asta e, lupta a fost nobilă, sfârșitul eroic.
Sigur, consilierul Podoliak știe contextul acestei promisiuni, probabil și toți ceilalți din jurul său, dar mai știe și că nu prea mai sunt multe de făcut, nici pe front, nici în spatele lui.
După cum se vede, la început de an 2025, optimismul nu prea dă pe afară, nici pe la Kiev, nici pe la parteneri, și sunt motive serioase pentru această stare de spirit.
Pe un site pro-ucrainean, Euromaidanpress, ca să nu fie vorbe, un analist local ce se ascunde în spatele unui pseudonim, Tatarigami_UA, dar cu un trecut de lucrător al serviciilor locale de informații, face o radiografie a stării de fapt în care se află armata ucraineană la acest moment, oferă și câteva soluții la probleme (analiștii își iau uneori libertatea de a se încălța cu cizmele comandanților) și, încheie, desigur, pe un ton angajant gen ”acum ori niciodată, înfrângerea nu e o opțiune!”.
Sunt multe astfel de analize, unele făcute chiar de foști generali NATO cu rânduri duble de stele și medalii pe umeri și pe piept, analize al căror conținut este pe modelul ”dacă se îndeplinesc condițiile 1, 2, 3, 4, ...20, 21 etc. atunci sunt șanse de victorie, dacă nu, nu”.
Iar aceasta nu diferă prea mult.
Ceea ce propune în plus analistul ucrainean, care este preluat de multe structuri media, inclusiv de la noi, este, însă, o evaluare mai realistă decât a altor observatori ai războiului din Ucraina, o privire mai critică a erorilor sistemice făcute de Kiev de-a lungul anilor, încheind, cum spuneam și cu unele sugestii.
E greu de crezut că o astfel de analiză este un produs individual, cel mai probabil face parte dintr-un proces de pregătire a opiniei publice ucrainene cu evoluțiile potențiale din prima jumătate a anului 2025.
Poate, de aceea, tonul este unul îngrijorat și precaut cu așteptările, chiar de la începutul textului, unde tronează o învățătură de pe vremea URSS: „O armată sovietică mică nu poate învinge o armată sovietică mare.”
Pentru cei care vor să înțeleagă de ce războiul din Ucraina a ajuns în acest moment de ”impas”, dar nu au răbdare să citească mai mult de o pagină, câteva explicații scurte:
- armata ucraineană a anului 2022, formată majoritar din ofițeri și soldați profesioniști, a fost înlocuită de o armată pestriță compusă din recruți adunați din rândul muncitorilor, țăranilor, învățătorilor;
- înrolarea forțată a dizolvat voința de a lupta, exemplul cel mai recent este cel al Brigăzii 155 ”Ana de Kiev”, antrenată în Franța, care a înregistrat 30% dezertori pe parcursul anului 2024;
- recrutarea a devenit, în timp, profund dezechilibrată, cei fără posibilități economice putând cu greu evita înrolarea, în timp ce ceilalți, mai bine ”conectați”, reușind să o ocolească permanent;
- consecințele s-au văzut în pierderea solidarității sociale și a unității naționale, societatea ucraineană fiind la acest moment puternic atomizată;
- sistemul de mobilizare nu a fost pregătit pentru nevoile războiului. Structurile de mobilizare au devenit unele dintre cele mai corupte și mai blamate dintre instituțiile ucrainene;
- deși războiul s-a diversificat și au apărut arme și specialități noi, tot infanteria duce și va duce tot greul. Comandanții ucraineni s-au văzut nevoiți să transforme în infanteriști militari de la unități de sprijin, inclusiv personal medical și operatori drone, iar rezultatele au fost cele așteptate, adică proaste. Nimeni nu se mai oferă voluntar pentru funcțiile tehnice, nefiind sigur că nu va ajunge în tranșee;
- armata ucraineană a rămas dependentă, în mare măsură, de furnizările de armamente și echipamente de către parteneri. Acestea au venit, dar au fost inconstante, uneori pe lângă nevoile reale ale perioadei, greu de integrat în structura unităților, alteori având prea multe condiționări în utilizare;
- vocile critice sunt izolate și chiar eliminate. Comandanții care nu au fost de acord cu deciziile luate au fost rapid înlocuiți sau mutați. Consecințele s-au văzut în eficacitatea actului de comandă, când, chiar și la nivelul cel mai înalt, s-au luat decizii care au costat mii de vieți și cantități importante de echipamente, fără beneficii în plan militar (apărarea orașului Bahmut și ofensiva din regiunea Kursk sunt doar două exemple);
- supraraportarea sau falsa raportare sunt boli ale fostului regim sovietic care continuă să se manifeste în armata ucraineană, mai mult ca sigur că și în cea rusă. Victoriile neconfirmate se plătesc, uneori, mai scump decât cele reale;
- lipsa de inițiativă, atât de criticată la ruși, este o caracteristică și a armatei ucrainene, toate deciziile, uneori nu atât de importante, fiind transferate Centrului unde ajung să fie luate pe alte criterii decât cele ale realității și necesității militare;
- armata ucraineană și Centrul de Comandă au funcționat într-un cloud (hai, că știți despre ce este vorba!) al sloganelor și construcțiilor propagandistice: arme minune (tancurile Leopard și Abrams, rachetele ATACMS, dronele navale etc), ofensive decisive (Herson, Harkov, Zaporojie, Kursk, din nou Kursk în aceste zile), localități fortificate și de necucerit (Bahmut, Avdeevka, Vugledar, acum Pokrovsk) care au consumat energii, au creat speranțe și au provocat mari deziluzii când nu și-au demonstrat eficiența;
- deși conflictul are toate caracteristicile de evoluție către un război popular, cu o mobilizare în masă a locuitorilor, Ucraina (dar și Rusia, n.n.), nu face acest pas, menținând confruntarea la nivelul unei bătălii care are loc undeva departe de capitală, o luptă care poate fi gestionată cu utilizarea doar a unei părți din resursele naționale. În timp ce Rusia, din motive evidente, își poate permite acest lucru, pentru Ucraina situația este diferită și ea va trebui rezolvată, într-un fel sau altul în anul 2025.
La acest ultim punct, autorul crede că soluția ar putea veni dintr-o nouă mobilizare, 80.000 de oameni bine motivați fiind de ajuns pentru a se produce o schimbare, afirmă acesta.
E greu de crezut, însă, că optica populației ucrainene față de o nouă mobilizare se va schimba peste noapte, în condițiile în care inclusiv fostul comandant al batalionului de voluntari Azov, acum comandant al Brigăzii 3 Asalt, e vorba de colonelul Andri Bilețki, mai cunoscut în cercurile naționaliste și drept ”Șeful Alb”, spune, într-un interviu luat acum câteva zile, că ”personalului militar ucrainean îi este teamă să circule prin orașe în uniformă din cauza atitudinii negative a publicului față de CTR (Centrele Teritoriale de Recrutare, n.n.)”.
Mai sunt și alte câteva propuneri privind eficientizarea efortului de război, teme deja cunoscute, dar la război e ca în box, primul pumn, primul bombardament schimbă toate planurile.
Cert este că analiza la care am făcut referire este o radiografie destul de exactă, desigur, uneori neplăcută, a situației actuale a războiului din Ucraina.
Dar, poate, nu toate semnele de început de an 2025 sunt cu adevărat rele.
În Regiunea Kursk, forțele ucrainene încearcă din nou o ofensivă, un alt sat până mai ieri necunoscut, Berdin, devine titlu de presă peste noapte, pentru că trupele ucrainene au înaintat până la periferia sa (în total, sunt vreo 20 de case în localitate).
Înaintarea ”în adâncimea Rusiei” este de câțiva kilometri, dar pentru media poate deveni rapid o ofensivă importantă, un succes cu care Ucraina se poate prezenta la noua reuniune de la Ramstein, de joi, 9 ianuarie, ultima pentru actualul secretar de stat apărării SUA, Lloyd Austin.
Conform unui purtător de cuvânt al Pentagonului, la acest eveniment „Secretarul Austin se va concentra pe furnizarea de sprijin practic și coordonat care să întărească capacitatea Ucrainei de a se apăra astăzi și de a descuraja agresiunea în viitor”.
La 3 zile distanță, într-o publicație editată de același Pentagon, este vorba de ”Stars and Stripes”, se afirmă, însă, că ”durabilitatea sprijinului militar al SUA pentru Ucraina este pusă sub semnul întrebării, la fel ca și soarta organismului cunoscut sub numele de Grupul Ramstein. În două săptămâni, președintele ales Donald Trump va prelua mandatul și ar putea aduce cu el o revizuire a politicii modului în care Statele Unite abordează războiul din Ucraina.” Una caldă, una rece, semne bune, semne rele anul are, cine mai știe?
Se încarcă comentariile...
